A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

CORUPTIA POLITICĂ PRIN ABUZUL DE RESURSE PUBLICE

Curtea constată că Trofeul calităţii a fost o formă mascată de a colecta bani pentru campania electorală prezidenţială din toamna anului 2004 a inculpatului N.A., preşedinte al Partidului S. şi candidat la funcţia de Preşedinte al României, iar în majoritate, că aceasta a fost rezultatul influenţei pe care inculpatul şi-a exercitat-o, aspect care va fi detaliat cu ocazia analizei probatoriului.Curtea constată că aceste infracţiuni au fost săvârşită de către inculpaţi ca urmare a exercitării influenţei de către inculpatul N.A., decurgând din calitatea sa de preşedinte al P., în vederea obţinerii de către acesta a unor foloase materiale necuvenite constând în materiale de propagandă electorală, astfel încât urmează a se face aplic.art.17 lit.d din Legea nr.78/2000 în privinţa infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpaţilor. Prin puţinătatea argumentelor probatorii, justiţia s-a văzut lipsită de o soluţie cât de cât convingătoare, de natură a stopa, pe viitor, corupţia politică prin abuzul de resurse publice. […]

PUBLICITATEA INFORMAŢIILOR PRIVIND PROCEDURILE JUDICIARE ŞI ASIGURAREA UNUI PROCES ECHITABIL, PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE

Pentru informarea opiniei publice, este indicat a se face publice numai acele activităţi care privesc activitatea de natură administrativă D. N. A. În ceea ce priveşte activitatea de urmărire penală, procurorul trebuie să facă public faptul că: – a început o urmărire penală in rem, cu descrierea unei fapte penale petrecute; – a început o urmărire penală in personam cu indicarea învinuitului, ca persoană BĂNUITĂ căreia i se impută – chiar implicit, dar neechivoc – o faptă cu conotaţie penală, cu descrierea acesteia, cu indicarea încadrării juridice, mai apoi ca inculpat; – stadiul administrativ al anchetei (dispoziţii de reţinere, propunere de arestare preventivă, evoluţie, desfăşurare a urmăririi penale, ca activitate a organului de urmărire penală, reluarea urmăririi penale, actele procurorului, eventual cu probele acolo arătate etc.); – soluţiile dispuse; – faptul că a terminat urmărirea penală şi – a întocmit şi a înaintat rechizitoriu către instanţă. La acest moment rechizitoriul devine un act public, informaţiile din cuprinsul său sunt de interes public întrucât constituie o declaraţie publică asupra activităţii organului de urmărire penală. Informaţiile trebuie comunicate publicului cu toată grija întrucât inculpatul se va bucura de prezumţia de nevinovăţie până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă. Informările comunicate sunt ale procurorului, şi nu ale Biroului de informare şi relaţii publice, care nu poate adăuga nimic, ca fiind afirmaţii proprii. […]

PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE

Tribunalul Bucureşti a decis irevocabil ca DNA şi Daniel Morar să-i plătească avocatei Gabriela Ghiţă, fost adjunct al Procurorului General Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie daune de 25.000 lei. Fapta ilicită comisă de DNA şi Daniel Morar a constat în emiterea unui comunicat de presă în care Gabriela Ghiţă a fost declarată vinovată înainte de a fi judecată. […]

INTERZICEREA TORTURII, TRATAMENTE INUMANE ORI DEGRADANTE, DREPTUL LA LIBERTATE ȘI LA SIGURANȚĂ, DREPTUL LA RESPECTAREA VIEȚII PRIVATE ȘI DE FAMILIE

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art.3 din Convenţie datorită condiţiilor în care reclamantul a fost deţinut în penitenciar. la data faptelor, în dreptul intern nu existau suficiente garanţii pentru a asigura un nivel minim de protecţie cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice. […]

PROCEDURA ARBITRALĂ A CURŢII DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNAŢIONAL

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 2 aprilie 2013 au fost publicate Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României. părţile, prin convenţia arbitrală, sunt libere să prevadă: a) că litigiile lor vor fi supuse unei instituţii permanente de arbitraj, caz în care arbitrajul se va desfăşura în conformitate cu dispoziţiile Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007. […]

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

Având în vedere disfuncţionalităţile constatate, mai ales în ultima perioadă, în activitatea desfăşurată în sectorul pieţei de capital şi cel al asigurărilor, este necesară adoptarea unor măsuri de ordin legislativ, care să asigure eficientizarea activităţii de supraveghere sectorială realizată în afara ariei de competenţă a băncii centrale. Autoritatea de Supraveghere Financiară se înfiinţează ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanţată, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, prin preluarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. […]

DEZINDUSTRIALIZARE ÎN ROMÂNIA

DEZINDUSTRIALIZARE ÎN ROMÂNIA

Corupţia constituie o ameninţare pentru democraţie, pentru supremaţia dreptului, echităţii sociale şi a justiţiei, erodând principiile unei administraţii eficiente, subminând economia de piaţă şi punând în pericol stabilitatea instituţiilor statale.

Una dintre principalele cauze ale prezenţei şi perpetuării corupţiei este lipsa unui cadru legislativ […]

RESTRÂNGEREA DREPTULUI DE FOLOSINŢĂ A PROPRIETĂŢII , DREPTUL LA RESPECTAREA PROPRIETĂŢII

Reclamanţii în cererile de faţă au fost obligaţi, de asemenea, să suporte restrângerea dreptului lor la folosinţa bunurilor ca urmare a legislaţiei defectuoase şi a lacunelor normative existente în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe. […]

ÎNTÂRZIERILE LA EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI , DREPTURI SALARIALE, PLATA EŞALONATĂ ERA SINGURA SOLUŢIE PENTRU A AVEA GARANŢIA PLĂŢII LOR INTEGRALE , MENŢINEREA ECHILIBRULUI BUGETAR ÎNTRE CHELTUIELILE ŞI VENITURILE PUBLICE POATE FI CONSIDERATĂ CA URMĂRIND UN SCOP DE UTILITATE PUBLICĂ

PLATA EŞALONATĂ ERA SINGURA SOLUŢIE PENTRU A AVEA GARANŢIA PLĂŢII LOR INTEGRALE , MENŢINEREA ECHILIBRULUI BUGETAR ÎNTRE CHELTUIELILE ŞI VENITURILE PUBLICE POATE FI CONSIDERATĂ CA URMĂRIND UN SCOP DE UTILITATE PUBLICĂ […]

PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA PROCEDURILE ÎN FAŢA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI ŞI A COMITETULUI MINIŞTRILOR ALE CONSILIULUI EUROPEI

Având în vedere că la data de 16 decembrie 2013 încetează mandatul actualului judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului ales de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în numele României, pentru a asigura buna funcţionare a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Guvernul României trebuie să transmită lista sa de candidaţi în termenele stabilite de organismele Consiliului Europei, respectiv data-limită de 26 iulie 2013. […]