A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

SCHIMBARE

S

Este nevoie de o schimbare completă a Guvernului pentru că membrii săi nu au înțeles mesajul transmis de români duminică la votul europarlamentarelor, consideră reprezentanții mediului de afaceri, amintind  cele mai nefaste măsuri economico-fiscale luate de guvernanți.

“Nu vedem în niciun fel o schimbare de paradigmă, o înțelegere a ceea ce a însemnat acest vot al românilor. Cred că toți trebuie să înțelegem acest moment. Noi, oamenii de afaceri l-am înțeles și așteptăm să fie înțeles și de către politicieni.   Nu putem continua cu un astfel de Guvern, cu astfel de politici publice și cu oameni care nu au înțeles mesajul transmis de români. [. . . ] este important să schimbăm acest Guvern, singura soluție în acest moment fiind un Guvern de uniune națională, un Guvern care să pregătească alegerile prezidențiale, locale, un Guvern format din specialiști, un Guvern care să știe ce înseamnă politicile publice din domeniile lor”[1].   C. N. I. P. M. M. R.  atrage atenția cu privire la problemele cu care se confruntă mediul de afaceri din România:    lipsa stabilității și a predictibilității;    încrederea în sistemul fiscal este o condiție esențială pentru investitori, predictibilitatea fiind unul dintre cei mai importanți factori care influențează deciziile de investiții; împrumuturile publice nesustenabile;  deprofesionalizarea administrației publice și a exercițiului de guvernare etc.

Ar fi bine ca P. S. D.  și opoziția să agreeze de comun acord un calendar de alegeri. Opoziția nu o să devină mai competentă și nici P. S. D.  mai iubit de popor dacă o mai lungim și ținem zece rânduri de alegeri. Ne trebuie alegeri anticipate.  Ideal ar fi să fie și sincronizate cu prezidențialele, e constituțional complicat, dar cine vrea, poate, și unele, și altele, se pot deplasa ca să scurtăm instabilitatea[2].

           După votul de duminică, e posibil să avem alegeri parlamentare anticipate. Datorăm respect, și acum scuze, compatrioților noștri din Diaspora. „Sunt între cei mai bravi români și practicanți europeni și, în orice caz, principalii investitori străini în România. Dreptul lor constituțional de vot este mai puternic decât arcanele unei legislații electorale fixiste și, uneori, inspirate de interesele mai vechi și mai noi, eventual  egoiste, ale clasei politice românești post-decembriste”[3].

Scenariul alegerilor anticipate, vehiculat de mulți în contextul politic actual, este agreat de mai puțin de 30 la sută dintre români, potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională[4].

 Atenționat că alegerile anticipate sunt un scenariu greu de realizat în România, liderul U. S. R.  a răspuns: ”E adevărat, Constituția nu e generoasă cu acest instrument, dar am putea avea aceste alegeri anticipate odată cu alegerile locale, pentru că într-adevăr, acum pe termen scurt e dificil, e imposibil de organizat, pentru că e prevederea aceea care spune că nu se pot face anticipate cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, dar am putea să le facem imediat după prezidențiale, să începem procesul”[5].

În anumite situații deosebite,   „un guvern poate fi schimbat dacă nu printr-un vot,  prin acea forță de opinie” care l-a făcut – de exemplu,  dacă vreți să vă mai amintiți – pe domnul Chamberlain să renunțe la putere în mai 1940,  înlocuit cu o coaliție națională[6]

Președintele U. D. M. R. , Kelemen Hunor a declarat că Uniunea a propus la consultările cu Iohannis crearea unui guvern tehnocrat, care să organizeze alegeri parlamentare înainte de termen[7].

În considerarea cadrului constituțional actual, actele administrative care privesc raporturile autorităților publice cu Parlamentul evidențiază și o relație directă dintre executiv și legislativ (de exemplu, dizolvarea Parlamentului – art.89 din Constituție)[8].

Potrivit ar. 89 alin. (3) din Constituție,  Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui României și nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență.

În baza art. 80 alin. (2),   Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.

Ultimul lucru ce s-ar putea spune despre democrație ar fi acela că ea ar reprezenta legea hoardei,   „cu bande de gangsteri înarmate cu arme ucigașe,   care și-ar face drum cu forța în orașe,  ocupă secțiile de poliție și punctele cheie ale guvernării. . .  Democrația nu se bazează pe violență sau terorism,  ci pe fair play. . .”[9]


[1] a declarat Florin Jianu, președintele Consiliului Național al I. M. M.  Afrodita Cicovschi, https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/mediul-afaceri-cere-schimbarea-guvernului-nu-inteles-mesajul-transmis-romani-e-nevoie–guvern-format-specialisti, 29 mai 2019

[2] alina-mungiu-pippidi,   http://www.romaniacurata.ro/calea-inainte-alina-mungiu-pippidi, 30 mai 2019

[3] Emil Hurezeanu,   https://www.dw.com/ro/emil-hurezeanu-e-posibil-să-avem-alegeri-parlamentare-anticipate,  DW a stat de vorbă cu ambasadorul României la Berlin despre blocarea participării românilor din Diaspora la europarlamentare. 7 mai 2019

[4] https://www.realitatea.net/de-ce-nu-sunt-posibile-alegerile-anticipate-in-2018_2132257.html.  Mai mult ca sigur parlamentarii majorității parlamentare PSD-ALDE nu își doresc alegeri anticipate, în cazul cărora mulți și-ar putea pierde probabil scaunul cald din Parlament.

[5] Cosmin Ruscior, https://www.rfi.ro/politica-111832-dan-barna-alegeri-anticipate-alegeri-locale, 28 mai  2019. . La remarca R. F. I.  că nu sunt îndeplinite condițiile pentru organizarea de alegeri anticipate, Dan Barna a precizat: ”Ideea este că dacă se creează o majoritate alternativă non-PSD, care să susțină un alt Guvern decât Guvernul Dăncilă, putem agrea și un pact prin care să decidem că mergem spre anticipate, pentru a căpăta legitimitate populară. Și atunci s-ar putea îndeplini și condițiile, adică acea majoritate care ar susține Guvernul alternativ să-și asume și că va respinge următoarele două propuneri de premier, pentru a se îndeplini condițiile pentru anticipate. Dacă există voință politică, evident că se poate”. V și  https://www.antena3.ro/actualitate/rares-bogdan-vom-cere-demisia-guvernului-si-alegeri-anticipate-de-urgenta, 26 mai 2019. „Dat fiind faptul că în acest moment PSD și aliații lor din ALDE, cei care n-au făcut pragul electoral, nu mai au legitimitatea de a conduce România, vom cere alegeri anticipate de urgență pentru ca românii să se poată exprima cu privire la cine doresc să-i conducă în următorii ani”.

[6] Winston Churchill, Al doilea război mondial, vol.2, Paul Editions, 2019, p. 89.

[7] https://www.economica.net/klaus-iohannis-alegeri-anticipate-sau-guvern-tehnocrat-solutia-va-fi-anuntata-dupa-noi-negocieri, 6 noiembrie 2015. “Noi propunem declanșarea de alegeri anticipate, dacă se poate găsi o soluție constituțională și legală pentru a declanșa alegeri anticipate, alegeri înainte de termen cu un guvern de tehnocrați, condus de un om care are libertatea de a-și alege miniștrii, nu trebuie să fie politicieni, dar nu putem exclude nici politicienii conduși de un om tehnocrat și cu un mandat foarte clar”

[8] Curtea de Apel București,  Secția a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal,   Sentința civilă nr. 2872 din  19 iunie 2018,   https://idrept.ro. V și Cristian Ionescu,  Sistemul   politic în România,  All Beck, 2002,   Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I,    ed. a  IV-a,   All Beck, 2005

[9] Winston Churchill,  op. cit.,p. 320-321

Leave a Reply