PARTICIPAREA PROCURORILOR LA JUDECAREA CAUZELOR. S. I. I. J.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție susține că procurorul militar care a făcut ancheta penală în Dosarul Mineriada, având „cea mai bună cunoaștere a cauzei dintre toți procurorii Ministerului Public”, nu mai poate reprezenta în instanță această cauză odată ce dosarul a fost preluat de […]

PROPRIETATE. ILEGALITATEA CONFISCĂRII DE CĂTRE STAT

 

Ca și în cauzele Străin și alții, Preda și alții, reclamanții din Cauza Ana Ionescu[1] au obținut deciziile definitive recunoscându-se ilegalitatea confiscării proprietății de către stat și a proprietății legitime cu efect retroactiv asupra acestor proprietăți.  În prezent, solicitanții nu au reușit să recupereze posesia proprietăților sau să obțină despăgubiri pentru această […]

CONFLICT JURIDIC DE NATURĂ CONSTITUȚIONALĂ DINTRE PARLAMENTUL ROMÂNIEI, PE DE O PARTE, ȘI ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PE DE ALTĂ PARTE. PRINCIPIUL SEPARAȚIEI PUTERILOR ÎN STAT. CONTESTAȚIE ÎN ANULARE

Independența justiției poate fi pusă sub semnul îndoielii atunci când persoane cu funcții de demnitate publică fac declarații în spațiul public cu privire la componența completurilor care judecă anumite cauze și la existența unor idei preconcepute (favorabile sau nu părților) ale judecătorilor care compun aceste completuri.

  Pe rolul Curții Constituționale s-a […]

INDEPENDENȚA MAGISTRATURII ȘI INAMOVIBILITATEA JUDECĂTORILOR. CARACTERULUI ECHITABIL AL PROCEDURII. REVOCAREA SAU DESTITUIREA JUDECĂTORILOR

Procurorul general, Augustin Lazăr, semnalează mai multe prevederi care sunt neconstituționale și critică dur noua Ordonanță de urgență  de modificare a legilor justiției, precizând că prevederile acesteia pot conduce la apariția unui blocaj instituțional, Ministerul Public putând ajunge în situația de a nu-și exercita corespunzător atribuțiile constituționale de reprezentare a intereselor generale […]

VALOAREA JURIDICĂ, DE RECOMANDARE, A RAPOARTELOR MCV

Termenul de recomandare este folosit în Raport de 157 de ori. Recomandarea nu este obligatorie. Prin intermediul unei recomandări, instituțiile „își fac cunoscută opinia și sugerează direcții de acțiune, fără a le impune însă vreo obligație legală destinatarilor recomandării. OBIECTIVELE PRESTABILITE TREBUIE IMPLEMENTATE ÎN MOD EXPLICIT, STRICT NECESAR „PENTRU REFACEREA CAPACITĂȚII NAȚIONALE DE GARANȚII ȘI DE CONTROL ȘI ECHILIBRU”, ȘI NU NUMAI CA OBLIGAȚIE DE MORALĂ INTERNAȚIONALĂ, DAR ȘI PENTRU VALOAREA DE ADEVĂR JURIDIC PE CARE ÎL CONȚIN. NU VEDEM NIMIC IRAȚIONAL ȘI NICI EXCESIV ÎN PRINCIPII SAU FORMULĂRI. […]

O MODIFICARE ÎN LEGEA NR. 303/2004. DEFĂIMARE

Prin defăimare se înțelege , generic, afirmarea sau imputarea unor fapte determinate sau nu privitoare la sfera de activitate a unor instituții ( și până la ong-uri) , de natură a aduce atingere unei bune reputații, indirect autorității acestora. Textul exclude „defăimarea”[3] particulară la adresa unei anume persoane, fie ea funcționând sau nu în legislativ sau executiv. Considerăm textul inaplicabil în situația unui reprezentant al acestor puteri, acționând în virtutea funcțiilor, competentei sale sau în numele acestor puteri, dacă făptuitorul cunoștea sau nu această situație oficială. Avem una dintre primele dezincriminări postdecembristă, rămânând ultrajul, cu forma cea mai firavă a amenințării. […]

MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA CODULUI DE PROCEDURĂ PENALĂ. Art. 453 alin. (1) lit. g)

Pronunțarea unei hotărâri legale sau temeinice nu poate fi rediscutată decât în situația apariției unei realității care să privească situația avută în vedere cu ocazia judecății primare. Având ca finalitate înlăturarea efectelor erorilor judiciare prin desființarea unei hotărâri definitive, revizuirea este de natură să aducă o serioasă atingere puterii lucrului judecat; interese sociale majore ar impune ca împărțirea justiției să se facă numai cu respectarea adevărului, trecându-se atunci când este cazul peste exigențele autorității lucrului judecat[31]. Preponderența care se acordă aflării adevărului nu înseamnă însă și desconsiderarea intereselor ocrotite prin prezumția de lucru judecat; de aceea reglementarea instituției revizuirii trebuie făcută cu mare prudență pentru a nu degenera justiția, pentru a se evita ca atingerile aduse puterii lucrului judecat să se facă cu prea mare ușurință. Nu poate fi admis ca porțile instituției să fie atât de larg deschise încât interese străine să fie tentate de a repune mereu în discuție cauze definitiv judecate. Accesul nelimitat la revizuire ar transforma o cale extraordinară de atac într-una obișnuită, incompatibilă cu un stat de drept. […]

EROAREA JUDICIARĂ ÎN EXERCITAREA FUNCȚIEI DE MAGISTRAT CU REA-CREDINȚĂ SAU GRAVĂ NEGLIJENȚĂ

Nu poate fi antrenată răspunderea civilă sau disciplinară a unui judecător pentru modul de interpretare a legii, apreciere a faptelor sau evaluare a probelor, cu excepția cazurilor de rea-credință și gravă neglijență. Termenul culpă este una dintre acele expresii care nu au nimic cu adevărat juridic, care sunt împrumutate limbii curente și care solicită mai degrabă imaginația, decât rațiunea. Chiar dacă reglementarea poate fi îmbunătățită, consideram că ea este suficient de clară, întreagă și lămuritoare. Exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență poate fi uneori abatere disciplinară , dar acest fapt nu împiedică antrenarea răspunderii speciale. Spre deosebire de legea penală, cârmuită de principiul legalității pedepselor – nullum crimen, nulla poena, sine lege, răspunderea civilă este stabilită prin largi dispoziții de principiu, concepute în termeni generali, îndestulător de mlădioși pentru a permite o interpretare extensivă. Singurul lucru ce se impune este o aplicare în spiritul legii. O încercare de a cantona limitele răspunderii magistraților cât mai exhaustiv imaginabil, devine, în civil, cel puțin penibilă și de neexplicat în valori juridice, Orice fel de presiune asupra legiuitorului excede cadrul administrativ, trecând în sfera presiunilor, influențelor politice. […]

Permalink

INFRACȚIUNILE CONTRA UMANITĂȚII privesc fapte ce sunt săvârșite (1) cu intenție (chiar eventuală) şi (2) în cunoștință de cauză[24], (3) în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, (4) lansat împotriva unei populații civile, adică necombatante. Crimele ce țin de competenta Curții nu se prescriu (conform art. 29), dar nimeni nu răspunde penal, în baza Statutului CPI, pentru un comportament anterior intrării în vigoare a acestuia. Dacă dreptul aplicabil unei cauze este modificat înainte de judecarea definitivă, se aplica dreptul cel mai favorabil persoanei care face obiectul unei anchete, urmăriri sau al unei condamnări ( art. 24 din Statut). Credem că această regulă se aplică națiunilor civilizate, oricât de (cel puțin) imorale sau criminale sunt acțiunile desfășurate și măsurile dispuse de noua conducere politică și militară instaurată după data de 22 decembrie 1989. […]

Permalink

De la început, înainte de faza de judecată, procurorul nu are cum, nu trebuie să alcătuiască dosarul depunând/alăturând informaţii clasificate – care, prin definiție, nu sunt publice – și nici măcar nu pot fi (pomenite) deci nu au cum să fie esenţiale pentru soluţionarea cauzei. Conținând dovezi “esențiale”, de ce procurorul, prevalându-se de dispozițiile 352 C. pr. pen., au lăsat abia acum ca instanţa să solicite, (și încă) de urgenţă, declasificarea. Cum a aflat instanța de informații clasificate, și din ce dosar? Organul de urmărire penală trebuie să folosească toate tehnicile speciale de supraveghere sau cercetare permise de lege ( de exemplu, art. 138 -153 din Codul nou de procedură penală ) în scopul strângerii de probe legale în cadrul procesului penal[49], întrucât doar acestea pot fi utile procesului! […]

Pagina 1 din 20123451020...Ultima »