APLICAREA LEGII ANTICORUPȚIE ÎN MEDIUL DE AFACERI

Corupția se constituie într-un obstacol al dezvoltării economice a statului și compromite stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentul moral al societății. În consecință, în ultima perioadă, politica penală declarată a statului a fost aceea de a intensifica eforturile în scopul adoptării unor acte normative în materia combaterii corupției, care, printre altele, să prevadă incriminarea coordonată a tuturor infracțiunilor de corupție la toate nivelurile autorităților și instituțiilor statului. Legiuitorul nu a exclus din sfera subiectului activ al infracţiunii de luare de mită funcţionarii privaţi. Aceeaşi faptă poate fi deci incriminată, pe lângă forma tipică, în una ori mai multe variante, agravate sau atenuante, care corespund conceptului faptei prevăzute de legea penală în configuraţia tipică, deosebindu-se de aceasta prin anumite elemente circumstanţiale. Curtea Constituțională a stabilit că standardul constituțional de protecție a libertății individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituționale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis și previzibil aceste cazuri; în prezent, orice acțiune sau inacțiune a persoanei care se circumscrie calităților cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârșite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voința legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. [...]

LUARE DE MITĂ, ACT DETERMINAT, FOLOASE NECUVENITE, CARACTER DE RETRIBUŢIE

Elementul material al infracţiunii de luare de mită poate consta fie într-o acţiune (pretindere, primire sau acceptarea promisiunii), fie într-o inacţiune (nerespingerea promisiunii), cerinţa esenţială fiind însă ca banii sau celelalte foloase[2] pretinse, primite ori promise să aibă un caracter de retribuţie, adică să constituie plata sau răsplata obținute în vederea efectuării de către funcţionar a unui act determinat, arătat în mod explicit de către mituitor. În acest context, prima instanţă a apreciat că nu doar actul privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau actul contrar acestor îndatoriri trebuie să fie determinat de către mituitor, ci şi plata oferită, primită sau făgăduită funcţionarului. Aceasta, pentru că stabilirea caracterului de retribuţie a banilor sau foloaselor presupune existenţa unei anumite proporţii între, pe de o parte, actul privitor la atribuţiile de serviciu, respectiv, contrar acestora şi , pe de altă parte, răsplată, în raport de care se poate aprecia dacă, din punct de vedere subiectiv, funcţionarul a conștientizat sau nu că primeşte sau acceptă promisiunea unei retribuţii. Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Completului de 5 judecători , dosarul nr. 8948/1/2011 , decizia penală nr. 448 din 19 decembrie 2011 (inculpaţi Pacuraru Nicolae Paul Anton, Morega Dan Ilie, nepublicată). [...]

PRINCIPIUL AFLĂRII ADEVĂRULUI, PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE, DECLARAŢIILE INCULPATULUI, PROBAŢIUNE, IN DUBIO PRO REO

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care marele principiu al aflării adevărului (consacrat în art. 3 C. proc. pen.) se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului, în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite. [...]

RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE, MĂSURI PREVENTIVE, SPĂLAREA BANILOR

Măsurile asigurătorii se iau în vederea reparării pagubei sau pentru garantarea executării pedepsei amenzii (art. 163 C. proc. pen). Măsurile preventive se iau pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal (art. 4795 C. proc. pen). Existenţa unor măsuri asigurătorii anterioare nu împiedică, având în vedere diferenţele referitoare la scopul prevăzut de lege, luarea unei măsuri preventive. De asemenea, între măsurile asigurătorii şi măsurile preventive există o diferenţă de conţinut, măsurile preventive constând în: a) suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice; b) suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice; c) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale specifice, susceptibile de a antrena diminuarea semnificativă a activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice; d) interzicerea de a încheia anumite acte juridice, stabilite de organul judiciar; e) interzicerea de a desfăşura activităţi de natura celor în exerciţiu sau cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea. [...]

MĂSURI DE SIGURANŢĂ, EXPULZAREA , PRINCIPIUL PROPORŢIONALITĂŢII

În conformitate cu dispoziţiile articolului 27 alineatul (2) din Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, măsurile de restrângere a libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii luate din motive de ordine publică sau siguranţă publică respectă principiul proporţionalităţii şi se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză; condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri, iar conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii, neputând fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, reflectată, în special, în cauza C-348/96 Calfa, măsura expulzării poate fi luată împotriva unui resortisant comunitar numai în cazul în care, în afara faptului că a comis o infracţiune, comportamentul său personal a creat o ameninţare reală şi suficient de gravă care afectează unul dintre interesele fundamentale ale societăţii. În raport cu dispoziţiile Directivei 2004/38/CE şi cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, măsura de siguranţă a expulzării prevăzută în art. 117 C. pen. împotriva unui resortisant comunitar este luată în mod nelegal, dacă decurge exclusiv din condamnarea sa, la o pedeapsă de doi ani închisoare, fără a fi luat în considerare comportamentul personal al acestuia – infractor primar care anterior avea un loc de muncă – sau pericolul pe care îl reprezintă pentru cerinţele de ordine publică. [...]

EVAZIUNE FISCALA, ASCUNDEREA BUNULUI ORI A SURSEI IMPOZABILE SAU TAXABILE IN SCOPUL SUSTRAGERII DE LA INDEPLINIREA OBLIGATIILOR FISCALE

Fapta de a sustrage bunuri supuse accizelor, în scopul de a le însuşi şi de a le vinde contra unor sume de bani, întruneşte numai elementele constitutive ale infracţiunii de furt, iar nu şi elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, întrucât infractorul nu a realizat o acţiune de ascundere a bunului şi nu a săvârşit fapta în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. [...]

JUDECATA ÎN CAZUL RECUNOAŞTERII VINOVĂŢIEI, ACHITARE

În cazul judecării cauzei în procedura reglementată în art. 3201 C. proc. pen., este exclusă pronunţarea unei soluţii de achitare faţă de inculpatul care, până la începerea cercetării judecătoreşti, declară personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. [...]

EXECUTAREA MANDATULUI DE ARESTARE PREVENTIVĂ. INTERPRETAREA ŞI APLICAREA ART. 152 c.pr.pen.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 152 din Codul de procedură penală, în Dosarul nr. 16/2012, Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie stabilește că în toate cazurile în care mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, însă procedura de executare nu s-a putut realiza potrivit art. 152 alin. 1 din Codul de procedură penală, nu sunt incidente dispoziţiile privind măsura arestării preventive în lipsa inculpatului. [...]

INTERPRETAREA ŞI APLICAREA ART. XXIV ALIN. (1) – (3) DIN LEGEA NR. 202/2010 PRIVIND UNELE MĂSURI PENTRU ACCELERAREA SOLUŢIONĂRII PROCESELOR, CU PRIVIRE LA STABILIREA CĂII DE ATAC – APEL SAU RECURS – ŞI A INSTANŢEI COMPETENTE SĂ JUDECE CALEA DE ATAC DECLARATĂ ÎMPOTRIVA UNEI HOTĂRÂRI JUDECĂTOREŞTI PRONUNŢATE ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ ÎNAINTE DE INTRAREA ÎN VIGOARE A LEGII NR. 202/2010, ÎN CAZUL ÎN CARE, DUPĂ INTRAREA ÎN VIGOARE A LEGII MENŢIONATE, CAUZA A FOST TRIMISĂ SPRE REJUDECARE APELULUI

În cazul în care după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 se casează decizia instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, hotărârea pronunţată în primă instanţă, înainte de intrarea în vigoare a legii, de către judecătorie rămâne supusă apelului, cale de atac prevăzută de legea sub care a început procesul, competenţa de soluţionare revenind tribunalului. [...]

OBŢINEREA UNUI FOLOS NECUVENIT PENTRU SINE SAU PENTRU ALTUL

prin expresia ”pentru altul” legiuitorul a înțeles să incrimineze și o destinație colaterală, deviată a foloaselor, de exemplu, un dar făcut soției funcționarului, subiect al infracțiunii, și nerestituit. Întotdeauna există această relație de cauzalitate, există o contraprestație, o recompensare personală, ca un contraechivalent al conduitei sale, o plată proprie, și nu un folos căpătat de un terț. [...]

Pagina 2 din 141234510...Ultima »