A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

AVEREA DOBÂNDITĂ LICIT NU POATE FI CONFISCATĂ

AVEREA DOBÂNDITĂ LICIT NU POATE FI CONFISCATĂ

“Următorul articol este cel care a creat foarte multe controverse și sunt convins că aceste controverse nu s-au încheiat. Mă refer la articolul 44 din Constituția României, care vizează averile dobândite licit. Textul actualei Constituții spune că averea dobândită licit nu poate fi confiscată. E un lucru extrem de sănătos, un lucru specific statului de drept, un lucru care trebuie garantat, un lucru care trebuie confirmat în orice democrație, inclusiv în democrația românească. Averea dobândită licit nimeni nu o poate confisca, nu se poate atinge de ea. Însă este o frază acolo, în textul actualei Constituții: caracterul licit al dobândirii se prezumă. Această prevedere nu există în nicio constituție europeană, nici în cea a SUA.

. . .  Pătimim și noi astăzi în procesul de restituire a proprietăților din cauza acelei practici a regimului comunist. Și atunci s-a introdus în Constituție acea prevedere ca nu cumva, vreodată, politicienii să păstreze această meteahnă din trecut. Și atunci s-a spus: toate averile pe care le au oamenii, proprietățile lor, se prezumă că sunt dobândite corect. Cred că era explicabil în 1991, la vremea când veneam după 50 de ani de comunism. Astăzi, însă pot să vă spun și cei care sunt juriști vă pot confirma că, din nefericire, acel text, a devenit o garanție pentru dobândirea ilicită a unor averi din activități ilegale. Deci, în loc să fie o garanție, în continuare, pentru cetățeanul cinstit, această garanție s-a transformat în contrariul ei, în sensul că reprezintă o cale deschisă pentru dobândirea averilor fără acoperire legală. De ce spun asta? Pentru că în toate țările din UE nu este o prezumție absolută, nu orice avere este dobândită licit. Orice persoană care este suspectă, de exemplu, de trafic de droguri sau de spălare de bani sau a suferit o condamnare nu se presupune că toată averea pe care a dobândit-o este legală. Ci dimpotrivă, la un moment dat, se inversează sarcina, acum statul trebuie să facă dovadă în orice situație – indiferent că este suspectat de trafic de droguri sau de spălare de bani –statul trebuie să vină să dovedească pentru orice parte a averii lui că a dobândit-o licit (Emitent: Guvernul României – Biroul de presa, 18.06.2011, subl. ns. – D. C. ).

Articolul 475 C.civ.: Oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificările stabilite de legi. Bunurile care nu sunt ale particularilor sunt administrate si nu pot fi înstrăinate decât după regulile si formele prescrise anume pentru ele. ( vezi și C.civ. 480 si urm. 1296, 1306, 1706, 1801 si urm., 1845).

Prezumțiile sunt consecințele pe care magistratul sau legea le trag dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut (art. 1199 C. civ.).

Prezumțiile sunt probe indirecte, reprezentând concluziile trase de lege sau judecata, de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, pentru stabilirea raportului juridic dintre parți, este necesar sa se apeleze la inducția sau deducția realităților împrejurărilor cazului, pe calea raționamentelor de la cunoscut la necunoscut.

In esență, prezumția este o presupunere făcută de legiuitor sau de către judecător, in cursul judecării procesului civil.

Din art. 1199 Cod civil rezulta ca prezumțiile pot fi:

  • legale – “determinate special prin lege”- si
  • simple – “care nu sunt stabilite de lege”, ci “lăsate la luminile si înțelepciunea magistratului”.

Legea determina expres, limitativ prezumțiile legale.

În art. 1200 Cod civil sunt date ca exemplu patru cazuri:

  • declararea ca nule a unor acte pe motiv ca sunt făcute in frauda legii,
  • dobândirea dreptului de proprietate sau liberațiunea unui debitor, atunci când acestea rezultă din anumite împrejurări determinate,
  • liberațiunea rezultata din anumite împrejurări de fapt,
  • puterea de lucru judecat, care prezumă că hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă corespunde adevărului.

Art. 1202 al. 1 Cod civil precizează ca nici o dovadă nu este primită împotriva prezumțiilor legale, când legea, in temeiul unei astfel de prezumții, anulează un act oarecare, ori nu da drept a se reclama in judecata, cu excepția cazurilor in care legea permite dovada contrara si afara de ceea ce se va zice in privința mărturisirii ce ar face o parte in judecata.

De aici rezulta ca prezumțiile legale sunt de doua feluri:

  1. absolute, iuris et de iure, împotriva cărora nu este permisă dovada contrară, și
  2. relative, iuris tantum, împotriva cărora se poate face dovada contrară; majoritatea prezumțiilor legale este formată din prezumții relative.

Exista și o categorie intermediară sau mixtă de prezumții legale, prezentată uneori ca o subdiviziune a prezumțiilor legale relative, care pot fi combătute, dar numai de anumite persoane sau numai prin anumite mijloace de probă (sursa referatele. com) pentru uz studențesc, mai ales.

Chiar fără text constituțional, averea ( este prezumată ca fiind dobândită licit și) nu  poate fi confiscată.

Articolul 118 C. pen. Sunt supuse confiscării speciale:

a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală;

b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Aceasta măsură nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor săvârșite prin presă;

c) bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii unei infracțiuni, dacă au fost utilizate la comiterea acesteia și dacă sunt ale infractorului. Când bunurile aparțin altei persoane confiscarea se dispune dacă producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuată de proprietar ori de infractor cu știința proprietarului;

d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor;

e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

f) bunurile a căror deținere este interzisă de lege .

În cazul prevăzut în alin. 1 lit. b), daca valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporționată față de natura și gravitatea infracțiunii, se dispune confiscarea in parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea infracțiunii si de contribuția bunului la producerea acesteia.

În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. b) si c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu sunt ale infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul în bani al acestora.

Daca bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.

Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, cu excepția bunurilor prevăzute în alin. 1 lit. b) si c).

Instanta poate sa nu dispună confiscarea bunului daca acesta face parte din mijloacele de existenta, de trebuința zilnica ori de exercitare a profesiei infractorului sau a persoanei asupra căreia ar putea opera măsura confiscării special (http://www.euroavocatura.ro)

Despre o  “ persoană care este suspectă” nu se poate afirma că ar avea o avere ilicită; dacă “a suferit o condamnare”  instanța este aceea care va stabili întinderea pagubei și păgubitul. Prejudiciul  se va întoarce mai întâi în patrimoniul persoanei vătămate civil (de unde a plecat) dezdăunând , în natură sau posibil prin echivalent (potrivit legii civile).

Deci numai o instanță, în cadrul unui proces penal, constatând săvârșirea unei infracțiuni, dispune (definitiv și irevocabil) confiscarea specială, ca măsură de siguranță. Numai de la data hotărârii averea este declarată ca fiind ilicită.

Nimeni nu are nici o cale judiciară că conteste caracterul (declarat, constatat) ilicit al averii. Anterior procedurii penale, anterior confiscării speciale, nu poate exista o procedură fiscală.

Dar proiectul de revizuire spune același lucru. Indiferent de existența unui text fundamental, în forma actuală sau revizuibilă, situația rămâne aceeași, sensul frazei se interpretează în același sens,  o avere trebuie să fie constatată judiciar ca ilicită.

Ridicăm o altă problemă. Orice măsură de siguranță (și nu neapărat confiscarea) există atât timp cât subzistă starea de pericol social. Mă întreb dacă măsura este absolută fără confiscarea averii, printr-o procedură civilă/fiscală, ulterioară penalului, conform directivelor europene.

Leave a Reply