A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

COMISIONUL

1. – Fenomenul corupţiei caracterizează societăţile în tranziţie care sunt în mod special vulnerabile. Studiile comparative efectuate în ţările Europei Centrale şi de Est au demonstrat că acestea sunt caracterizate de o stare persistentă de anomie. Pentru a structura o strategie eficientă de luptă împotriva corupţiei, trebuie să analizăm pe criterii riguros ştiinţifice rădăcinile corupţiei, modalităţile ei de manifestare în diferite sectoare şi pe diferite niveluri şi abia după aceea, să abordăm tacticile cele mai oportune pentru contracararea acestui fenomen.

Experienţa democratică a arătat că fenomenul corupţiei are un impact direct asupra dezvoltării economice şi sociale, distruge beneficiile potenţiale ale forţelor de piaţă libere, regulile economiei de piaţă sunt distorsionate, iar societăţile comerciale „licitează pe comision” pentru a obţine un contract economic profitabil.

Privind la modul general,    corupţia presupune un acord ilicit care are la bază un proces de negociere infracţională, presupune interese de natură economică ale ambelor părţi, din care una are calitate de funcţionar public şi care se desfăşoară în condiţii de clandestinitate şi confidenţialitate.  Capacitatea organismelor statului, cu atribuţii în prevenirea şi combaterea acestui fenomen, este diminuată – sub aspectul posibilităţii de a intra în posesia unor informaţii cu valoare operativă, în timp util – de caracterul ascuns, insidios al negocierii infracţionale.

Fenomenul corupţiei are şi el o dinamică proprie, în sensul că  a suferit şi suferă în continuare modificări cantitative şi calitative. Trecerea la economia de piaţă şi descătuşarea iniţiativei private pe fondul unei aparat birocratic învechit a făcut ca  fenomenul de corupţie  să prolifereze într-o multitudine de noi domenii. Cu titlu de exemplu, menţionăm apariţia fenomenelor de corupţie în domeniul financiar-bancar în vederea obţinerii unor credite; interesul în vederea obţinerii în condiţii avantajoase a unor spaţii comerciale; intrarea în posesia unor autorizaţii de funcţionare sau a unor licenţe de import-export; privatizarea frauduloasă a unor agenţi economici cu capital de stat.

2. – Grupul Multidisciplinar privind Corupţia (G. M. C.),  înfiinţat în iunie 1994 de către Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei,  a adoptat provizoriu următoarea definiţie: „Corupţia  cuprinde comisioanele oculte şi toate celelalte conduite care implică persoane învestite cu funcţii publice sau private, care şi-au încălcat obligaţiile care decurg din calitatea lor de funcţionar public, de angajat privat, de agent independent sau dintr-o altă relaţie de acest gen, în vederea obţinerii de avantaje ilicite, indiferent de ce natură, pentru sine sau pentru alţii.”

Prin Legea nr. 147 din 1 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2002, ţara noastră a ratificat Convenţia civilă asupra corupţiei, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999 (STE 173).

Convenţia stipulează ca fiecare parte să prevadă în dreptul său intern mijloace eficiente în favoarea persoanelor care au suferit o pagubă rezultând dintr-un act de corupţie, cu scopul de a le permite să îşi apere drepturile şi interesele, inclusiv posibilitatea obţinerii de daune-interese.

În accepţiunea acestei convenţii, prin corupţie se înţelege faptul de a solicita, de a oferi, de a da sau de a accepta, direct ori indirect, un comision ilicit sau un alt avantaj necuvenit ori promisiunea unui astfel de avantaj necuvenit care afectează exerciţiul normal al unei funcţiuni sau comportamentul cerut beneficiarului comisionului ilicit sau avantajului necuvenit ori promisiunii unui astfel de avantaj necuvenit.

Relativ la responsabilitatea statului, se arată că fiecare parte trebuie să prevadă în dreptul său intern proceduri corespunzătoare care să permită persoanelor care au suferit un prejudiciu rezultând dintr-un act de corupţie comis de unul dintre funcţionarii săi publici în exerciţiul funcţiilor sale să ceară să fie despăgubiţi de către stat sau, în cazul în care partea nu este un stat, de către autorităţile competente ale acestei părţi.

Fenomenul corupţiei afectează mai mult sau mai puţin toate ţările europene, dar ţările   aflate în procesul tranziţiei către o economie de piaţă funcţională sunt cele mai vulnerabile în faţa marilor riscuri legate de corupţie.

Potrivit Convenţiei civile (Legea nr. 147 / 2002) , aceste fapte constituie corupţie dacă sunt săvârşite de funcţionari publici naţionali, funcţionari publici străini, parlamentari naţionali, străini şi ai adunărilor parlamentare internaţionale, funcţionari internaţionali, precum şi de persoane care reprezintă organizaţii internaţionale. De asemenea, corupţia priveşte atât sectorul public, cât şi cel privat. În preambulul convenţiei se arată că Statele membre ale Consiliului Europei, celelalte state ale Comunităţii Europene, semnatare ale prezentei convenţii, considerând că scopul Consiliului Europei este realizarea unei uniuni mai strânse între membrii săi, conştiente de importanţa întăririi cooperării internaţionale în lupta împotriva corupţiei, subliniind faptul că corupţia reprezintă o ameninţare gravă pentru supremaţia dreptului, a democraţiei şi a drepturilor omului, echităţii şi justiţiei sociale, împiedică dezvoltarea economică şi pune în pericol funcţionarea corectă şi echitabilă a economiilor de piaţă, recunoscând consecinţele negative ale corupţiei asupra persoanelor, întreprinderilor şi statelor, precum şi asupra instituţiilor internaţionale, convinse de importanţa contribuţiei dreptului civil la lupta împotriva corupţiei, au convenit asupra măsurilor care urmează să fie luate la nivel naţional.

Fiecare parte prevede în dreptul său intern mijloace eficiente în favoarea persoanelor care au suferit o pagubă rezultând dintr-un act de corupţie, cu scopul de a le permite să îşi apere drepturile şi interesele, inclusiv posibilitatea obţinerii de daune-interese.

În accepţiunea acestei convenţii, prin corupţie se înţelege faptul de a solicita, de a oferi, de a da sau de a accepta, direct ori indirect, un comision ilicit sau un alt avantaj necuvenit ori promisiunea unui astfel de avantaj necuvenit care afectează exerciţiul normal al unei funcţiuni sau comportamentul cerut beneficiarului comisionului ilicit sau avantajului necuvenit ori promisiunii unui astfel de avantaj necuvenit.

3. –  Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău  a ridicat   problema     “dacă cel ce valorifică mărfuri în baza unui contract de colaborare cu diverse firme, sau barmanul care valorifică băuturi alcoolice, pe baza unei convenţii civile, poate fi considerat subiect al infracţiunii prevăzute de art. 2151 C. pen.”( Parchetul  Naţional  Anticorupţie, Biroul de documentare şi studii criminologice, Probleme juridice privind anticorupţia, din notele de studiu ale Ministerului Public  1995 – 2001, 1 decembrie 2002, p. 79 sqq. ).

Un răspuns corect la această întrebare ar putea fi dat numai după o analiză atentă a probelor din fiecare cauză, spre a se stabili natura juridică a contractului încheiat de părţi. Altfel, “contractul de colaborare” încheiat între o firmă şi o persoană fizică pentru valorificarea unor mărfuri ar putea fi calificat drept un contract de comision.

Tot contract de comision ar putea fi calificată şi “convenţia civilă” încheiată într-o societate comercială şi un barman, pentru “valorificarea băuturilor alcoolice”.

Contractul de comision face parte din categoria contractelor de mandat fără reprezentare (A se vedea, I. Zinveleu, Contractele civile, instrumente de satisfacere a intereselor cetăţenilor, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p. 336; F. Deak, S. Cărpenaru, Drept civil, Bucureşti, 1983, p. 198.  Philippe Malaurie, Laurent Aynes, Pierre-Yves Gautier, Contractele speciale, Defrenois, Wolters Kluwer, ed.  a 3-a fr, nr.  538, pp.  271 sqq în ed.  rom.  2009), fiind reglementat în art. 405-412 din Codul comercial.

“Contractul de comision este un contract prin care o parte, numită comisionar, se obligă pe baza împuternicirii celeilalte părţi numită comitent, să încheie anumite acte de comerţ, în nume propriu, dar pe seama comitetului, în schimbul unei remuneraţii, numită comision”( S. Cărpenaru, Drept comercial român, Editura All Educational, 1998, p. 431, Philippe Malaurie, Laurent Aynes, Pierre-Yves Gautier, Contractele speciale, Defrenois, Wolters Kluwer, ed.  a 3-a fr, nr.  538, pp.  271 sqq în ed.  rom.  2009).  Dacă comisionarul a acționat în numele și în contul comitentului, nu avem de-a face cu un comisioa, ci cu mandatul cu reprezentare perfectă.

Una din obligaţiile pe care le are comisionarul (mandatarul) este şi aceea de a remite comitentului (mandantului) “tot ce a primit în baza mandatului, chiar şi ceea ce nu i se cuveneau mandatului”( I. Zinveleu, op.cit., p. 333), raporturilor dintre mandant şi mandatar, în cazul contractelor de mandat fără reprezentare  (respectiv dintre comitent şi comisionar), aplicându-li-se regulile de la mandatul cu reprezentare.

Ca atare, neexecutarea contractului de către comisionar ar putea atrage răspunderea civilă contractuală.

În situaţia în care, abuzând de încrederea acordată de comitent, comisionarul ar refuza, spre exemplu, restituirea bunurilor nevândute ori    şi-ar însuşi banii încasaţi, intervenind abuziv calitatea de simplu detentor în calitatea de pretins proprietar al bunurilor, faptele acestuia ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere, prevăzute de art. 213 alin. 1 C. pen.

Dat fiind că între comitent şi comisionar sunt stabilite, evident, raporturi de drept comercial, şi nu raporturi juridice de serviciu ( Din cuprinsul art. 147 C. pen. rezultă că, atât în situaţia funcţionarului public, cât şi a funcţionarului, acesta trebuie să exercite o însărcinare “în serviciul unei unităţi din cele la care se referă art. 145”, respectiv “în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”. În acest sens, a se vedea, S. Daneş, Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală, în “Codul penal al Republicii Socialiste România”, comentat şi adnotat, Partea generală, de T. Vasiliu ş.a., Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 702; V. Roşca, Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală, în “Explicaţii teoretice ale Codului penal român”, Partea generală, vol. II, de V. Dongoroz, ş.a., Editura Academiei, Bucureşti, 1970, p. 442 (“Potrivit dispoziţiei explicative, nu va avea calitatea de funcţionar persoana care prestează în folosul unei organizaţii de stat, dar nu în serviciul acesteia, ca salariat, o muncă determinată, reglementată juridic după dispoziţiile prevăzute în Codul civil”), comisionarul nu poate avea calitatea de funcţionar, aşa cum este definit în art. 147 C. pen. şi, în consecinţă, nu poate săvârşi infracţiunea de delapidare.

4. – Comisionar în vamă este persoana juridică română, constituită potrivit legii, care îndeplineşte, în numele şi pentru terţe persoane, declararea în detaliu a mărfurilor pentru importul, exportul, tranzitul, depozitarea şi alte operaţiuni vamale, precum şi prezentarea mărfurilor declarate la controlul vamal şi achitarea la vamă a drepturilor de import şi de export.

Comisionarul în vamă are dreptul de a face operaţiuni de import sau de export în nume propriu (art. 80).

Comisionarul în vamă stabileşte raporturi juridice directe cu autoritatea vamală pentru ansamblul operaţiunilor pe care le efectuează şi răspunde de respectarea reglementărilor vamale.

Comisionarul în vamă poate să îşi exercite atribuţiile numai după obţinerea autorizaţiei emise de Direcţia Generală a Vămilor.

Este drept că angajaţii persoanelor juridice române comisionar în vamă îndeplinesc activităţi (în esenţă) de declararea în detaliu a mărfurilor ca element extraneu în numele şi pentru terţii exportatori – importatori, dar răspunderea juridică penală este o răspundere personală în nume propriu pentru acei salarizaţi.

Principiile generale din Codul penal au aplicabilitate generală: egalitatea în faţa legii; infracţiunea ca singur temei al răspunderii penale, bazată pe vinovăţie; principiul personalităţii răspunderii penale etc.

În consecinţă, normele legii speciale – suficient de cuprinzătoare, clare – se completează întotdeauna cu normele Codului penal.

Acolo unde nu am avea o normă de incriminare specială (cum ar fi, spre exemplu, infracţiunea de contrabandă; infracţiunea de folosire de acte nereale; infracţiune de folosire de acte falsificate), acolo unde nu am avea o regulă procedurală expresă (cum ar fi art. 180 din Codul vamal (), referitor la faptele prevăzute la art. 175-179, săvârşite de angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice în folosul unor importatori-exportatori) vom aplica aceleaşi principii, sancţionând, potrivit Codului penal, falsul în declaraţii, de exemplu.

Răspunderea aparţine acelei persoane care face o declaraţie necorespunzătoare adevărului către un organ vamal, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, dacă declaraţia serveşte pentru producerea acelor consecinţe.

Obligaţia justiţiei, a tuturor factorilor implicaţi în realizarea operei de înfăptuire a justiţiei, este să respecte legea aşa cum este, iar în cazul dreptului sancţionator vamal – dacă ne este permis să o spunem -, deşi perfectibilă ea este aplicabilă, clară, precisă: angajatul comisionarului  răspunde numai pentru exactitatea tuturor informaţiilor pentru care semnează pe proprie răspundere.

5. – Jurisprudenţa a statuat că, în cazul în care, urmare a înşelăciunii, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare, iar dobânditorul bunului vinde, la rândul său, acel bun prin contract, unui cumpărător de bună-credinţă, ambele contracte trebuie anulate ca măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii (C. S. J., S. pen., dec. nr. 3100 din 14 iunie 2001, în D. Ciuncan, Jurisprudenţă şi doctrină penală în materia corupţiei, Editura Lumina Lex,  Bucureşti, 2004, p. 436 sqq,  şi în „Curierul judiciar” nr. 12/2002 p. 93)

Prin sentinţa penală nr. 61 din 13 iunie 1997, Judecătoria Constanţa a condamnat pe inculpate, între altele, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 2 şi 3 C. pen.

Instanţa a reţinut că inculpatele au mijlocit, în schimbul unor foloase băneşti sub formă de comision, obţinerea de către mai multe persoane a unor împrumuturi pe care acestea le-au garantat cu apartamentele lor.

Pentru perfectarea împrumutului inculpatele au încheiat contracte de vânzare-cumpărare a apartamentelor, încredinţând persoanele vătămate că aceste contracte sunt numai o formă de garantare mai sigură a împrumutului şi că, după achitarea acestuia, se vor face formele de restituire a apartamentului, ceea ce în realitate nu s-a întâmplat, cei împru­mutaţi pierzând proprietatea apartamentelor.

Astfel a fost înşelată partea vătămată M. M. care, pentru împrumutul de 25 de milioane de lei, a semnat, la 15 februarie 1996, contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului său către A. T., iar acesta din urmă, devenit proprietar, a vândut apartamentul, la 6 decembrie 1996, lui C.C.

Tribunalul Constanţa, prin decizia penală nr. 488 din 11 septembrie 1997, a admis, între altele, apelul declarat de partea civilă M. M. şi, desfiinţând sentinţa sub aspectul soluţionării laturii civile, a trimis cauza la judecătorie, pentru rejudecare.

Rejudecând cauza, Judecătoria Constanţa, prin sentinţa penală nr. 1552 din 8.06.1998, a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, cu consecinţa anulării contractelor de vânzare-cumpărare, între care contractul de vânzare-cumpărare încheiat între M. M. şi A. T., precum şi, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A. T. şi C.C., hotărârea rămânând definitivă prin respingerea apelurilor şi recursurilor părţilor civile.

În cauză s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că în mod greşit s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A. T. şi C.C., întrucât acest act nu are nici o legătură cu activitatea infracţională dedusă judecăţii, cumpărătorul C.C. fiind dobânditor de bună-credinţă.

Recursul în anulare este nefondat.

Conform art. 14 alin. 3 lit. a C. pr. pen., repararea pagubei se face, între altele, prin restabilirea situaţiei anterioare infracţiunii.

Măsura se impune şi când prin săvârşirea infracţiunii s-a produs o schimbare a situaţiei anterioare privitor la bunul care a format obiectul infracţiunii.

În cauză, reţinându-se cu autoritate de lucru judecat situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatelor pentru infracţiunea menţionată, instanţa de rejudecare a dispus corect restabilirea situaţiei anterioare infracţiunii, cu consecinţa legală a anulării contractelor de vânzare-cumpărare.

Critica din recursul în anulare, în sensul de a se înlătura această măsură ca fiind greşită, cu privire la contractul de vânzare-cumpărare dintre A. T. şi C.C. nu poate fi primită, căci ar însemna ca măsura restabilirii situaţiei anterioare infracţiunii, aplicată pentru despăgubirea părţii vătămate M. M., să rămână fără eficienţă.

Prin menţinerea anulării primului contract de vânzare-cumpărare, dintre M. M. şi A. T., dar înlăturarea dispoziţiei de anulare cu privire la cel de-al doilea contract, dintre A. T. şi C.C., aşa cum s-a solicitat prin recursul în anulare, partea vătămată nu ar mai putea redobândi proprietatea apartamentului de care a fost lipsită prin înşelăciune, deşi este îndreptăţită la aceasta.

În consecinţă, corect subdobânditorul apartamentului a fost obligat să-l înapoieze. Criticile fiind nefondate, recursul în anulare a fost respins (C. S. J., S. pen., dec. nr. 965 din 26 februarie 2003 (Dosar nr. 4770/2000), în D. Ciuncan, Jurisprudenţă şi doctrină penală în materia corupţiei, cit. supra,  p. 500 sqq,   aflată  şi pe site-ul www.scj.ro)

6. – Într-o altă speţă (C. S. J., S. pen., dec. nr. 965 din 26 februarie 2003 (Dosar nr. 4770/2000), în D. Ciuncan, Jurisprudenţă şi doctrină penală în materia corupţiei, cit. supra,  p. 500 sqq,   aflată  şi pe site-ul www.scj), N. V., în calitate de şef al Bazei de recepţie Filiaşi, aparţinând de „R” răspundea printre altele de cantitatea şi calitatea produselor livrate către beneficiari.

6. 1. – S-a reţinut că de la Baza de recepţie Filiaşi, figurau că cu cumpărat grâu, printre alţii, inculpaţii D. C., patron al firmei S.C. „O. C.” şi M. Gh., director al formei S.C. „M” dar în realitate, beneficiar al grâului, era inculpatul C. M., finanţator al afacerii, acesta fiind cel care participa efectiv la preluarea grâului şi expedierea în Portul Brăila.

În aceste condiţii, inculpatul C. M., avea un real interes de a-l cunoaşte pe inculpatul N. V. şi de a impulsiona livrarea cantităţilor de grâu.

Instanţa a reţinut că inculpatul C. M. se cunoştea de mai mult timp cu inculpatul M. N., acesta din urmă fiind asociat la firma S.C. „L” cu inculpata V. E. fostă secretară la „R”şi care se afla în relaţii apropiate cu N. V.

În acest context, inculpatul C. M., prin intermediul inculpatei V. E., a cunoscut pe inculpatul N. V., solicitându-i acestuia să impulsioneze încărcarea şi livrarea grâului cumpărat.

Cu ocazia discuţiilor purtate cu N. V., inculpatul C. M. a aflat de existenţa unei repartiţii de grâu în favoarea firmei condusă de inculpatul D. C., şi valorificând informaţia a perfectat o înţelegere cu D. C. finanţând întreaga cantitate de grâu, preluând-o şi livrând-o la export.

În cursul discuţiilor purtate, inculpaţii N. V. şi C. M. au convenit ca primul să primească de la cel de-al doilea un comision de 10 lei la fiecare kg. de grâu încărcat şi livrat din Baza de recepţie Filiaşi.

Instanţa a concluzionat că faţă de cantitatea de aproximativ 3.000 tone de grâu livrată din baza Filiaşi în favoarea firmelor conduse sau reprezentate de inculpatul C. M., N. V. conform înţelegerii perfectate urma să primească aproximativ suma de 30.000.000 lei.

În ziua de 19 februarie 1996, inculpaţii C. M. şi N. V., în virtutea înţelegerii anterioare s-au deplasat la sediul firmei inculpatului M. Gh., deplasarea fiind impusă de faptul că inculpatul Cu. , de moment, nu dispunea de banii necesari cumpărării unui autoturism Cielo, pe numele fiului inculpatului N. V.

Se menţionează că inculpaţii C. M. şi N. V. se cunoşteau, aflându-se în relaţii de afaceri şi în acest context era posibilă acordarea unui împrumut.

Cert este că, la data respectivă, inculpatul M. Gh. nu îl cunoştea pe inculpatul N. V. şi că la solicitarea inculpatului C. M. a fost de acord şi a virat din contul firmei sale suma de 32.000.000 lei, către S.C. „R” pentru N. C. C.

La circa o săptămână, inculpatul N. V. a mers personal la firma inculpatului M. Gh., cerându-i acestuia suma de 7.000.000 lei, necesară pentru procurarea unui autoturism Dacia.

După discuţia telefonică cu inculpatul C. M., şi garanţia restituirii banilor de către acesta, inculpatul M. Gh. a dat lui N. V. suma solicitată, banii provenind din economii personale.

S-a mai reţinut că inculpatul N. V. a semnat procesul – verbal nr. 120 din 6 februarie 1996, prin care a atestat în mod nereal că S.C. „OC” este proprietatea cantităţii de 5.000 tone grâu, pe care îl cedează la S.C. „C”.

În realitate, cantitatea respectivă nu era disponibilă la Baza de recepţie, iar între societăţile mai sus menţionate nu exista un contract.

6. 2. –  Inculpatul A. M. I., era patronul S.C. „B. P.” şi S.C. „E. A. C.”, ambele cu sediul în municipiul Craiova şi la 25 septembrie 1994, în calitate de reprezentant al primei firme, a cumpărat un microbuz marca Citroen C. 25 de la martorul L. I., cu suma de 20.000.000 lei, fără să înregistreze în contabilitate operaţiunea, dar întocmind o convenţie comercială în scopul vânzării maşinii către S.C. „M:C.” atestând că firma cumpărătoare a achitat suma de 7.000.000 lei, diferenţa urmând să fie remisă în termen de 2 luni.

În realitate, inculpatul a primit suma de 15.000.000 lei, fără să înregistreze operaţiunea în contabilitatea societăţii, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit.

La 28 aprilie 1995, aceeaşi firmă a inculpatului A. M. I., a cumpărat din import 2 combine marca Class, cu o valoarea declarată de 1.765 DM, la care s-au adăugat cheltuielile cu taxele vamale şi comisionul vamal, astfel încât mijloacele fixe au fost înregistrate în contabilitatea societăţii cu valoarea de 2.780.615 lei.

La 15 mai 1995, inculpatul a vândut o combină martorului C.A. cu suma de 4.720.000 lei, încasată în numerar şi evidenţiată în registrul de casă din aceeaşi dată.

În realitate, s-a stabilit că preţul vânzării a fost de 14.499.880 lei, astfel încât, prin procedeul folosit, inculpatul s-a sustras de la plata unui impozit datorat statului, în valoare de 3.716.354 lei.

Cea de-a doua combină a fost vândută martorului B. I., cu factura nr. 1719098 din 26 mai 1995, în care s-a trecut preţul nereal de 668.500 lei, în timp ce preţul convenit a fost de 2.000.000 lei, astfel încât şi în acest caz inculpatul s-a sustras de la plata unui impozit de 232.770 lei.

Prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului s-au comis în baza unei rezoluţiuni infracţionale unice la intervale scurte de timp, astfel că se impune aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că, în perioada mai 1995 – mai 1996, a ridicat avansuri de la firma S.C. „E. A.C.” al cărei asociat unic era, în sumă totală de 964.017.800 lei, din care a justificat doar suma de 560.935.524 lei.

Suma a fost cheltuită de inculpat în interes propriu, în condiţiile în care societatea avea datorii importante faţă de creditori, cu intenţia vădită a fraudării intereselor acestora.

Pentru ascunderea avansurilor pe care nu le justificase, şi vrând să acrediteze ideea cheltuirii banilor în folosul societăţii, inculpatul a încheiat la 26 decembrie 1995 cu martorul G. M. C., un contract de vânzare – cumpărare, având ca obiect o suprafaţă de 1.454 m. p, teren situat în municipiul Craiova, cu suma de 20.000 DM, pentru ca a doua zi să încheie un alt act prin care vindea acest teren firmei sale cu suma de 310.000.000 lei.

Tot în acest scop, la 22 februarie 1995, inculpatul a cumpărat prin mandatarul D. M. ‚vândă imobilul firmei sale la preţul de 350.000.000 lei.

6.3. – Inculpaţii M. N. şi V. E., asociaţi la S.C. „L”, au conlucrat pentru obţinerea dispoziţiei de livrare nr. 395 din 23 ianuarie 1996, având ca obiect 500 tone grâu, angajamentul fiind semnat numai de inculpata V. E.

În baza acestei repartiţii, firma S.C. „L” ridicat cantitatea de 469 tone grâu de la Silozurile Băileşti şi Banu Mărăcine, iar cantitatea de 148.600 kg. a fost vândută la S.C. „L”, şi livrată efectiv la S.C. „D.P.”. Cantitatea de 320 kg. grâu a fost vândută la S.C. MTJT vagoanele având destinaţia Brăila P.T.E.D 1.

S-a reţinut că, prin schimbarea destinaţiei grâului de panificaţie inculpaţii au produs un prejudiciu în sumă de 52.713.703 lei.

Pe de altă parte, în sarcina inculpatului M. N., s-a reţinut că nu a evidenţiat în contabilitatea S.C. „L” unele sume în lei şi valută, rezultate din activităţi comerciale.

Astfel, cu factura din, 20 iunie 1994, firma inculpatului a livrat unei firme din Ungaria, cantitatea de 36 m. c.  cherestea de fag în valoare de 12.628,8 USD, evidenţiind în contabilitate numai suma de 6.318 USD, din care a ridicat un avansa în sumă de 5.998 USD, justificând doar suma de 900 USD, prin depunere în contul valutar.

În cursul anilor 1995 şi 1996, inculpatul M. N., a încasat cu numerar, sume în lei de la mai mulţi agenţi economici, cu care se afla în relaţii comerciale, totalizând 189.529.900 lei, neevidenţiindu-le în contabilitatea firmei.

De asemenea, prin întocmirea de documente neconforme cu realitatea, a înfăţişat datorii inexistente ale societăţii respective, majorând în mod nelegal cheltuielile societăţii, cu suma care nu au la bază documente justificative.

Astfel, la 31 ianuarie 1996, inculpatul a întocmit o factură, pentru cantitatea de 500 tone grâu, în valoare de 150.000.000 lei, în care furnizor apare S.C. „A.C.” iar beneficiar S.C. „L” încasând suma de 15.000.000 lei ca plată în avans, dar în realitate, operaţiunea comercială nu a avut loc.

Cu toate acestea, în evidenţele S.C. „L”, aceasta apare ca debitoare faţă de S.C. „A.C.”cu suma de 135.000.000 lei, operaţiune contabilă total nereală.

În vara anului 1994, acelaşi inculpat a primit de la martorul P. V., sumele de 3.500 DM şi 4.421 USD, pentru achiziţionarea unei combine de recoltat păioase, încheind un contract de vânzare – cumpărare şi semnând de primirea banilor.

Deşi contractul a fost făcut în numele S.C. „L” S.R.L, operaţiunea nu este înregistrată în evidenţa contabilă a societăţii.

S-a apreciat că în condiţiile în care angajamentul dat cu ocazia obţinerii repartiţiei, a fost semnat numai de inculpata V. E., în sarcina inculpatului M. N. nu se poate reţine infracţiunea fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 Cod penal.

. . .

6. 4. –  În ceea ce priveşte pe inculpaţii C. M. şi M. Gh., faţă de precizările făcute la pct. 4 atunci când s-a analizat situaţia inculpatului N. V., s-au reţinut următoarele:

Inculpatul C. M. direct interesat în derularea afacerilor cu grâu ce se livrau de la Baza Filiaşi, cu ajutorul inculpatei V. E., l-a cunoscut pe inculpatul N. V., perfectând cu acesta o înţelegere de a-i da un comision de 10 lei/kg. pentru cantitatea de grâu încărcată şi expediată.

S-a reţinut că înţelegerea celor doi s-a perfectat în absenţa inculpatului M. Gh., care la acea dată nici nu-l cunoştea pe inculpatul N. V.

Predarea sumelor de bani, conform înţelegerii anterioare s-a făcut de către inculpatul C. M., prin intermediul inculpatului M. Gh., cei doi aflându-se în afaceri comerciale.

Referitor la inculpatul M. Gh., s-a apreciat că fapta acestuia de a dispune de suma de 32.000.000 lei fără aprobare din contul societăţii S.C.”M”, constituie infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 4 din Legea 31/1990, precizându-se că cealaltă sumă nu provenea din contul societăţii, ci erau banii personali ai inculpatului.

În ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, şi respectiv luare de mită, instanţa a apreciat că se află în prezenţa unor unităţi naturale infracţionale, consumate în momentul perfectării înţelegerii, fiind irelevant faptul că suma convenită a fost predată în rate.

Sub aspectul soluţionării laturii civile, instanţa de fond a apreciat că prejudiciul real încercat de „R”, constă în diferenţa de preţ pentru cantităţile de grâu livrate pe baza repartiţiilor şi a căror destinaţie a fost abuziv schimbată de inculpaţi.

Ca bază de calcul, instanţa a plecat de la preţul subvenţionat de 318 lei/kg, cel de-al doilea punct de referinţă fiind preţul practicat la bursă la datele respective.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă S.C. „C.C.”, N. A. P., moştenitoarea inculpatului N. V., şi inculpaţii M. A., S. I., M. T., C. M., M. Gh., C. I., O. I., M. L., S. D., R .L., A. V., S. Gh., M. N., V. E., M. F. P., D. C., şi P. D.

Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita încadrare juridică a faptelor de înşelăciune, în sensul că eronat s-au raportat dispoziţiile art. 215 din Codul penal, la art. 229 din Codul penal; referitor la inculpatul M. Gh. că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la toate faptele cu judecarea cărora a fost investită, greşita achitare a aceluiaşi inculpat pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, la neconfiscarea autoturismului Cielo, la greşita achitare a aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal, greşita încadrare juridică a faptelor de evaziune fiscală, şi la omisiunea confiscării sumei de 7.000.000 lei de la moştenitorii inculpatului N. V.

Partea civilă S.C. „C” a solicitat în apelul său, obligarea la plata despăgubirilor, a inculpaţilor, în solidar cu societăţile comerciale, în numele cărora şi pentru care au acţionat.

Inculpaţii au criticat sentinţa referitor la greşita condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale acesteia, lipsind latura subiectivă specifică, la greşita individualizare a pedepselor, la greşita soluţionare a laturii civile, faptele nefiind de natură a produce consecinţe juridice şi la intervenirea unor cauze obiective pentru o parte din inculpaţi, care au făcut imposibilă panificarea grâului.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 335 din 24 iulie 2000, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, referitor la inculpaţii: M. N., V. E., M. F. P. C., D. C., P. D., C. I., O. I., M. L., S. D., R. L., A. V., S. Gh. şi A. M.

A respins ca nefondat apelul declarat de parchet, referitor la inculpaţii M. Gh., C. M., şi N. A. P.

A respins ca nefondate, apelurile declarate de S.C. „C” şi N. A. P.

A admis apelurile declarate de inculpaţii M. A., S. I., M. T., C. M., M. Gh., C. I., O. I., M. L., S. D., R. L., A. V., S. Gh., M. N., V. E., M. F. P. C., D. C. şi P. D.

A desfiinţat sentinţa penală nr. 220 din 6 aprilie 1999, a Tribunalului Dolj, şi a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpaţii M. N., V. E., M. F. P. C., D. C., P. D., C. I., O. I., M. L., S. D., R. L., A. V. şi S. Gh., din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 2 şi 3 raportat la art. 229 alin. 2 Cod penal, în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 2,3 Cod penal cu art. 13 Cod penal.

A reîncadrat faptele inculpatului M. N. din infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 292 Cod penal şi art. 12 din Legea 87/1994 în infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 25 raportat la art. 292 Cod penal, şi respectiv art. 13 din Legea 87/1994, cu art. 13 Cod penal…

6. 5. – Referitor la inculpatul C. M.

A redozat la 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 cu art. 13 Cod penal, pe care o constată executată.

A menţinut dispoziţiile referitoare la restituirea cauţiunii şi la cheltuielile judiciare.

6. 6. – Referitor la inculpatul M. Gh.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. f Cod procedură penală, a încetat procesul penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea 31/1990, cu art. 13 Cod penal….

Instanţa de apel a mai considerat că se impune schimbarea şi a altor încadrări, precum şi reindividualizarea unor pedepse, în sensul arătat în dispozitivul deciziei.

Împotriva acesteia, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă S.C. „C.C.” şi inculpaţii S. I., M. T., M. F. P. C., C. I., D. C., P. D., O. I., S. Gh., R. L., A. V., S. D., C. M., V. E. şi M. N.

Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova…

Cu privire la inculpatul M. Gh., s-a motivat că înţelegerea din luna ianuarie 1996, între inculpaţii C. M. şi N. V., în legătură cu un comision de 10 lei pe kg. de grâu, s-a perfectat fără ca M. Gh. să aibă vreo contribuţie, sau măcar să-l cunoască pe N. V…

6. 7. – Cu privire la recursurile declarate de inculpaţii S. ., M. T., M. F. P. C., C. I., D. C., P. D., O. I., S. Gh., R. L., A. V., S. D., C. M., V. E. şi M. N..

S-a susţinut, în esenţă, că vinovăţia stabilită în sarcina lor este consecinţa comiterii unor erori grave de fapt în neconcordanţă cu realitatea obiectivă, se obiectează apoi asupra sincerităţii denunţătorului D. I., neaprecierea corectă a unor probe, consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţie şi că s-au reţinut greşit şi celelalte infracţiuni, neexistând faptele sau neconstituind infracţiuni.

Criticile nu sunt fondate.

Aşa cum s-a arătat mai înainte, instanţele au făcut o analiză judicioasă a materialului probator al dosarului, cu privire la fiecare caz în parte, reţinând numai acele fapte ce constituie infracţiuni, pentru care există probe certe, înlăturând faptele pentru care existau suspiciuni asupra obiectivităţii mărturiilor, datorită unor interese ale martorilor denunţători, ori contradictorii ce nu se pot concilia.

Rezultă clar, şi fără nici o îndoială că agenţi economici, fără resurse financiare suficiente, prin manoperele care au fost arătate, au obţinut de la „R”, repartiţii pentru grâu subvenţionat, pe care, în loc să le proceseze în produse de morărit şi panificaţie, le-au revândut cu adaos de preţ, la alte firme, unele din ele care făceau export.

Faptele în sine, dovedite cu actele care s-au întocmit şi depoziţiile martorilor, nu sunt contestate, iar apărările inculpaţilor în sensul că unii nu au semnat unele angajamente şi nu au legătură cu operaţiile de aprobare şi livrare de grâu, au fost amplu analizate de către cele două instanţe, înlăturate just şi suficient de motivat.

Omiterea semnării unor acte este nesemnificativă, din moment ce operaţiile de aprobare şi de livrare, au existat în realitate, fiind cert dovedite, existenţa lor nefiind contestată.

Neîntemeiată este şi apărarea în sensul că nu se poate reţine infracţiune, căci a fost vorba doar de o simplă operaţie comercială, ce excede sfera ilicitului penal.

Deoarece inculpaţii, atât la încheierea convenţiilor, au prezentat ca real faptul că grâul este destinat panificaţiei în ţara noastră, cât şi ulterior, sub aceeaşi susţinere, nereală au menţinut în eroare pe furnizor, corect s-a reţinut infracţiunea de înşelăciune în convenţie.

De asemenea, este temeinic stabilit şi necontestat faptul că niciuna din cantităţile despre care este vorba, nu au avut destinaţia ce trebuia urmată, ci au fost vândute altor firme, uneori chiar înainte de a fi ridicate de cumpărător de la baze şi silozuri, care la rândul lor le-au revândut altora, iar în mai multe cazuri au fost exportate.

Pe de altă parte, nu poate fi combătut nici faptul că prin aceste operaţii cu grâu subvenţionat, destinat panificaţiei, pentru consumul intern, s-au obţinut profituri, prin diferenţele de preţ.

Pentru a admite livrarea cantităţilor de grâu, unii inculpaţii au pretins, oferit şi obţinut mită, astfel cum corect s-a reţinut de către instanţe.

De asemenea, s-a reţinut corect că pentru a putea să se realizeze infracţiunile sus-menţionate, s-au făcut declaraţii false, falsuri materiale, abuz în serviciu şi evaziune fiscală(C. S. J., S. pen., dec. nr.  965 din 26 februarie 2003 (Dosar nr. 4770/2000, cit. supra. )

În concluzie, deosebirea dintre mită şi comision constă în aceea că acesta din urmă  este un contract (act, fapt) comercial.  Ca atare,  trebuie să existe o însărcinare prealabilă, determinată sau determinabilă în a efectua legal tranzacţia, un mandat fără reprezentare (potrivit art. 405 – 412 C. com.).

Între comitent şi comisionar  trebuie să existe drepturi şi obligaţii prealabil prestabilite şi (penal) posibil de probat. Potrivit legislaţiei financiar-contabile, lucrările trebuiesc ţinute separat, ca atare, în registrele contabile pentru fiecare operaţiune, verificabil  fiscal ( în vederea impozitării) şi financiar-contabil.

Acolo unde există un contract de comision, nu poate exista o mită (Dar poate fi infracţional şi un comision legal, de exemplu în varianta incriminată în art. 11 din Legea nr. 78/2000, când subiectul activ, persoana care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, primeşte de la acesta,  pe lângă   comisionul (legal),  direct sau indirect foloase necuvenite).

Leave a Reply