A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

CONSTATAREA TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ ÎN ACTIVITATEA SPECIALIŞTILOR PARCHETULUI NAŢIONAL ANTICORUPŢIE

CONSTATAREA TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ ÎN ACTIVITATEA SPECIALIŞTILOR PARCHETULUI NAŢIONAL ANTICORUPŢIE

  Publicat în ”Buletin documentar PNA ”nr. 2/2005

 

 

Parchetul Naţional Anticorupţie îşi exercită atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia.

În art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002, printre atribuţiile Parchetului Naţional Anticorupţie sunt amintite conducerea, supravegherea şi controlul activităţilor de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, numiţi în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie. Activitatea specialiştilor se desfăşoară numai în cadrul urmăririi penale şi numai conform normelor Codului de procedură penală.

Nici o altă activitate nu poate fi efectuată de specialişti în afara procesului penal, astfel cum este reglementat de Codul de procedură penală.

Parchetul Naţional Anticorupţie se încadrează cu procurori, ofiţeri de poliţie judiciară, specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic şi în alte domenii, personal auxiliar de specialitate, precum şi personal economic şi administrativ, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţiuni, aprobat potrivit legii.

În cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie sunt numiţi, prin ordin al procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul ministerelor de resort, specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. Aceşti specialiştii au calitatea de funcţionar public şi îşi desfăşoară activitatea, după cum arătam, sub directa conducere, supraveghere şi controlul nemijlocit al procurorului, fără ca, în acest fel, să fie subordonaţi din punct de vedere profesional cuiva.

Actele întocmite din dispoziţia scrisă a procurorului pot constitui mijloace de probă.

Potrivit art. 112 C. pr. pen., când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi, cumulativ, este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, procurorul poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.

În doctrină s-a evidenţiat faptul că, deşi sunt enumerate printre mijloacele de probă, în art. 64 C. pr. pen., constatările nu sunt mijloace de probă, ci procedee de probaţiune[1][1]. Funcţia mijloacelor tehnice este aceea de a evidenţia informaţii ce constituie probe. Astfel, constatările reprezintă moduri de a opera asupra anumitor mijloace de probă, în vederea stabilirii exacte a valorii lor probatorii. Ca şi mijloacele de probă, probele evidenţiate prin constatări sunt entităţi extraprocesuale ce dobândesc, prin folosirea lor în procesul penal, caracter de categorii juridico-penale.

Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează, de regulă, de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, dar ea poate fi efectuată tot atât de bine şi de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe.

Legea impunând forma scrisă, confirmarea ulterioară nu acoperă lipsa actului iniţial, cu consecinţe asupra imposibilităţii legale de utilizare a actului de constatare ca mijloc de probă.

Chiar în cazuri de urgenţă, specialistul nu-şi poate depăşi atribuţiile, nu poate întocmi un act cu valoare probatorie, dacă nu există, în acest sens, dispoziţia scrisă, prealabilă, rezoluţia procurorului (Aceste acte sunt diferite de raportul final sau de orice acte tehnice, interne, cu valoare pur informativă sau orientativă pentru procuror sau poliţist. Subliniem că nu există nici o activitate sau act exterioare unei urmăriri penale; în măsura pertinenţei lor, este obligatorie ataşarea lor la dosar, spre a fi cunoscute părţilor).

În vederea începerii urmăririi penale, doar organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale.

Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.

În consecinţă, actele specialiştilor nu au caracterul de acte premergătoare, deşi pot fi efectuate şi anterior începerii urmăririi penale, dar numai în vederea unei anume urmăriri penale. Clarificarea aspectelor tehnice poate avea loc anterior începerii urmăririi penale, cu valoare strict documentar – penală, dar nu probatorie.

Examenul tehnic al documentelor stabileşte mai întâi autenticitatea înscrisurilor. O constatare tehnico – ştiinţifică merceologică lămureşte probleme privind originea unor produse, condiţiile de fabricare, calitatea şi preţul.

Procurorul anterior dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice, stabileşte obiectul acesteia, formulează, prin rezoluţie motivată, întrebările la care trebuie să se răspundă şi termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea.

Modul de formulare a întrebărilor trebuie să determine foarte exact obiectul constatării, întrebările să fie clare, precise şi la obiect, obligându-l pe specialist la un răspuns net pozitiv sau negativ. Nu trebuie solicitate specialistului aprecieri ce îi exced: o eventuală încadrare juridică, forma de vinovăţie, ce ţin de competenţa exclusivă a procurorului[2][2].

Având o natură asemănătoare cu raportul de expertiză, putem spune că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică cuprinde:

a) partea introductivă, în care se arată numele procurorului care a dispus efectuarea constatării, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele specialistului, data şi locul unde a fost efectuată, data întocmirii raportului, obiectul acesteia şi întrebările la care specialistul trebuie să răspundă, materialul pe baza căruia constatarea a fost efectuată şi dacă părţile care au participat la aceasta au dat explicaţii procurorului în cursul constatării;

b) descrierea în amănunt a operaţiilor de efectuare a constatării, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii în lumina celor constatate de specialist; şi

c) concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse, precum şi părerea personală, profesională, a specialistului asupra obiectului constatării (excluzându-se deci judecăţi de valoare asupra celor constatate).

Toate acestea exclud orice idee de control administrativ din partea specialistului.

Când procurorul constată, la cerere sau din oficiu, că rezultatele nu sunt complete, dispune efectuarea unui supliment, fie de către acelaşi specialist, fie de către altul.

De asemenea, când se socoteşte necesar, se cer lămuriri în scris, ori se cheamă specialistul spre a da explicaţii verbale asupra raportului. În acest caz, ascultarea lui se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea martorilor.

Pe timpul efectuării constatărilor nu se poate interveni sau substitui specialistului, dar legea lasă la latitudinea procurorului aprecierea necesităţii, oportunităţii sau concludenţii utilizării acestui procedeu tehnic ca probatoriu.

În baza art. 113 C. pr. pen., constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra materialelor şi datelor puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală.

Celui însărcinat cu efectuarea constatării nu i se pot delega şi nici acesta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de urmărire penală sau de organ de control.

Dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, procurorul dispune ridicarea silită, măsură care se aduce la îndeplinire numai prin poliţist (a se vedea şi art. 99 C. pr. pen.).

Procurorul dispune ca obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă să fie, după caz, ataşate la dosar sau păstrate în alt mod (art. 109 C. pr. pen.). Obiectele şi înscrisurile ridicate, care nu sunt ataşate la dosar, pot fi fotografiate sau fotocopiate. În acest caz fotografiile sau fotocopiile se vizează şi se ataşează la dosar).

Din punct de vedere juridic, până la soluţionarea definitivă a cauzei, mijloacele materiale de probă se păstrează de procurorul la care se găseşte dosarul, şi niciodată la specialist.

Aceasta însemnă că specialiştii nu pot efectua nici un act de cercetare penală, lucru permis însă altor organe de constatare, prin dispoziţia expresă a art. 214 C. pr. pen.

Acestea sunt obligate să procedeze la luarea de declaraţii de la făptuitor şi de la martorii care au fost de faţă la săvârşirea unei infracţiuni şi să întocmească proces-verbal despre împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia:

a) organele inspecţiilor de stat, alte organe de stat, precum şi ale unităţilor la care se referă art. 145 din Codul penal, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează potrivit legii;

b) organele de control şi cele de conducere ale administraţiei publice, ale altor unităţi la care se referă art. 145 din Codul penal, pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de cei aflaţi în subordine ori sub controlul lor;

c) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române pentru infracţiunile constatate pe timpul executării misiunilor specifice (text introdus prin Legea nr. 281/2003).

Organele arătate mai sus au dreptul să reţină corpurile delicte, să procedeze la evaluarea pagubelor, precum şi să efectueze orice alte acte, când legea prevede aceasta, în timp ce acest lucru nu îi este permis, categoric, specialistului.

În caz de infracţiuni flagrante, aceleaşi organe de constatare au obligaţia să înainteze de îndată procurorului pe făptuitor, împreună cu lucrările efectuate şi cu mijloacele materiale de probă.

Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă.

În cazul specialiştilor Parchetului Naţional Anticorupţie, aceştia întocmesc rapoarte de constatare, nu acte de constatare în sensul Codului de procedură penală. Deşi procesele-verbale, ca şi rapoartele de consemnare a operaţiilor şi concluziilor constatării tehnico-ştiinţifice, sunt mijloace de probă, diferenţa dintre ele este absolută, prin natura juridică diferită şi prin conţinutul lor concret, primele fiind acte de cercetare, efectuate din dispoziţia expresă a procurorului.

Efectuarea constatării tehnico – ştiinţifice este condiţionată de începerea urmăririi penale în cauză. Dar este posibil ca, uneori, dispunerea constatărilor tehnico – ştiinţifice să aibă drept scop tocmai stabilirea faptului că au fost sau nu încălcate dispoziţiile legii penale. În astfel de cazuri constatările se dispun în faza actelor premergătoare.

Dacă efectuarea constatării este dispusă în afara oricărei urmăriri penale, atunci acest mijloc de probă nu va putea fi folosit ulterior, în faza de judecată. Este de menţionat că orice constatare trebuie dispusă prin rezoluţie motivată depusă la dosar, iar procurorului care dispune efectuarea constatării tehnico – ştiinţifice îi revine obligaţia de a pune la dispoziţia specialistului toate materialele necesare efectuării lucrării, indicând acestuia toate datele de care are nevoie.

Specialistul sau tehnicianul însărcinat cu efectuarea lucrării, dacă socoteşte că materialele puse la dispoziţie ori datele indicate sunt insuficiente, comunică aceasta organului de urmărire penală, în vederea completării lor. El nu este un organ judiciar.

Dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi putut lărgi cadrul normativ, permiţând specialiştilor puteri de anchetă, de a efectua şi acte de cercetare, aşa cum o permite unor organe de control, de inspecţie sau de conducere, comandanţilor de nave sau aeronave, grănicerilor.

Operaţiile şi concluziile specialistului se consemnează într-un raport de constatare tehnico-ştiinţifică.

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, dacă apreciază că raportul tehnico-ştiinţific nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice, sau efectuarea unei expertize.

Când refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice este dispusă de instanţa de judecată, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta să ia măsuri în vederea completării sau refacerii lui.

Dispunând efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice, procurorul trebuie să stabilească cu precizie obiectul acesteia, formulând în scris întrebările la care aceştia trebuie să răspundă şi data la care va fi înaintată lucrarea. Chiar dacă indicarea datelor poate fi globală, obiectul constatării, cerinţele impuse, nu pot fi generale. Specialistul însărcinat cu efectuarea unei constatări poate solicita numai procurorului, şi niciodată părţii, să i se pună la dispoziţie alte materiale ori date, în plus. Mai mult, în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, în activitatea de clarificare a aspectelor tehnice ale urmăririi penale, specialistul nu se află decât într-o poziţie de subordonare administrativă faţă de specialistul şef, întrucât, potrivit art. 11 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/2002, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 601/2004, specialistul este cel care îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor din Parchetul Naţional Anticorupţie.

Odată întocmit raportul privind constatarea tehnico – ştiinţifică, el trebuie prezentat părţilor, pentru ca, la obiecţiile acestora, specialistul să refacă sau să completeze raportul. Numai astfel acesta va dobândi o valoare probatorie sporită.

Orice alte activităţi au caracter administrativ, intern, fiind dictate de procuror în funcţie de necesităţile unor activităţi curente. Chiar informe, orice activităţi sau acte pot constitui un mijloc de probă în măsura în care sunt pertinente cauzei, cu condiţia să fi fost întocmite din dispoziţia scrisă a procurorului. Specialistul – care nu este organ judiciar – poate depune mărturie, răspunzând din punct de vedere juridic ca şi acesta.

Valoarea probatorie este validată prin aprecierea întregului ansamblu probator obţinut.

Concluzia noastră se îndreaptă spre ideea că specialiştii Parchetului Naţional Anticorupţie trebuie să lucreze nemijlocit alături de procuror şi împreună cu poliţia judiciară pentru a fi de un eficient ajutor în activitatea de urmărire penală. Procurorii trebuie să folosească specialiştii Parchetului Naţional Anticorupţie pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei, pentru clarificarea aspectelor tehnice în activitatea de urmărire penală.

[3][1] V. Bercheşan, Mijloacele de probă tehnice, în „Probele şi mijloacele de probă – mic îndrumar de cercetare penală” Ed. M. I., Bucureşti 1994, p. 227.

[4][2] V. Bercheşan, loc. cit., p. 232 – 234


 

 

 

Leave a Reply