CORUPTIA POLITICĂ PRIN ABUZUL DE RESURSE PUBLICE


CORUPTIA POLITICĂ PRIN ABUZUL DE RESURSE PUBLICE

Domeniile şi relaţiile sociale vulnerabile la corupţie, precum şi evoluţia legislaţiei în domeniul protecţiei proprietăţii, privatizării, reorganizării judiciare şi achiziţiilor publice nasc multiple controverse şi discuţii cu privire la mecanismele de protecţie şi de combatere a fenomenului infracţional. Lipsa unui statut clar al proprietăţii a favorizat extinderea corupţiei într-o perioadă în care România se afla în plin proces de tranziţie, în loc de restabilirea dreptului de proprietate producându-se o redistribuire a avuţiei naţionale.

Reglementarea insuficientă a elementelor constitutive ale infracţiunilor vizând corupţia, mai ales în ceea ce priveşte latura obiectivă, natura şi sursa folosului necuvenit a determinat apariţia unor soluţii contradictorii, care au ridicat probleme procurorului de caz şi instanţei în luarea unei decizii obiective imediate; trebuie remarcat, pe de altă parte, că pedepsele pronunţate au fost minime, deşi gravitatea faptelor şi circumstanţele acestora impuneau adoptarea unor soluţii adecvate.

Finanţarea actorilor politici este influenţată şi, în acelaşi timp, influenţează relaţia dintre partide, oameni politici, membri de partid şi electorat1. Corupţia politică se referă la abuzul de resurse publice (administrative) la limita legii, cadrul legislativ fiind extrem de permisiv , la ajutoare sociale[1], direcţionate, subvenţii pentru agricultură, măsuri  sociale ca “publicitate electorală” mascată, ele negăsindu-şi acoperirea în buget, resurse bugetare prin distribuţia directă, către alegatori, de bunuri şi servicii[2] ,    la operaţiuni financiare ilegal, e care aduc un profit pentru un candidat, pentru un partid politic sau pentru un grup de interes şi  pot merge până la infracţiuni privind cumpărarea voturilor, finanţare din partea organizaţiilor criminale sau teroriste etc.

Desfiinţarea principalelor structuri, sisteme şi mecanisme economice, fără a le înlocui cu altele viabile, retragerea într-un ritm nejustificat a statului din economie, compromiterea autorităţii manageriale în cadrul firmelor şi instituţiilor publice, desfiinţarea sau degradarea zonelor de responsabilitate economică, financiară şi valutară şi a controlului financiar-bancar din economie, ambiguităţile în constituirea şi utilizarea rezervei valutare a statului, în acordarea şi garantarea creditelor, autorizarea unor importuri în neconcordanţa cu interesele naţionale în industrie, agricultura şi în alte domenii şi sfere ale activităţii economice, ruperea raportului dintre rezultatele obţinute prin munca şi câştiguri şi instalarea imaginii ca se pot obţine câştiguri facile peste noapte, prin speculaţii la limita sau în afara legii şi altele, pe fondul pierderii unor pieţe externe importante, au degradat rapid şi grav starea economiei, stare de lucruri reflectată prin indicatori macroeconomici care au dus la dezindustrializarea României[3].

Amendamentele aduse Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat (în anii 2004 şi 2005)[4] au urmărit îmbunătăţirea supravegherii şi controlului ajutoarelor de stat, evaluarea acestora şi a impactului lor pe piaţă, precum şi identificarea ajutoarelor de stat ilegale, acordate fără notificare şi autorizare prealabilă.

Întrucât legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de stat a devenit direct aplicabilă în România, au fost  transferate competenţele de autorizare a ajutoarelor de stat de la Consiliul Concurenţei la Comisia Europeană, Legea nr. 143 din 27 iulie 1999 privind ajutorul de stat, a fost abrogată prin  Ordonanţa de urgenţă   nr. 117 din 21 decembrie 2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat,

Deşi ajutorul de stat este descris ca fiind “în egală măsură avantajos şi extrem de riscant” şi în principiu susceptibil să distorsioneze concurenţa, totuşi, sunt admise exceptări în cazurile în care susţinerea publică are rezultate benefice asupra dezvoltării economice, în termenii interesului comun, şi nu afectează comerţul dintre România şi Statele membre.

Pentru evitarea oricărui posibil impact negativ ce ar decurge din acordarea ajutoarelor de stat şi pentru diminuarea efectelor distorsionante ale acestora, Consiliul Concurenţei a transpus în legislaţia naţională instrumentele politicii comunitare, respectiv regulamentele şi instrucţiunile prin care se stabilesc condiţiile de autorizare a ajutoarelor de stat.

Procesul de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană presupune în continuare eforturi susţinute pentru respectarea regulilor concurenţei şi a celor în materia ajutorului de stat de către toate instituţiile publice implicate şi de către actorii din piaţă. Elaborarea unor politici îndreptate spre acordarea de ajutoare mai puţin distorsionante şi mai bine orientate, controlul efectiv al ajutoarelor de stat şi implementarea legislaţiei în materie, vor demonstra angajamentul ferm al României de aplicare a regulilor ajutorului de stat, în integralitatea lor, anterior datei aderării[5].    Potrivit practicii europene, evaluarea compatibilităţii ajutoarelor de stat cu un mediu concurenţial normal şi, în consecinţă, autorizarea acestora, se face în funcţie de obiectivul principal avut în vedere la alocarea lor. Aceasta, deoarece, pe de o parte, se are în vedere impactul anticoncurenţial generat de acordarea ajutoarelor de stat în domeniul în care acţionează agenţii economici beneficiari şi, pe de altă parte, scopul urmărit de Statele membre (obiectivul principal), la promovarea schemelor şi ajutoarelor individuale.

Ajutoarele acordate pentru dezvoltare regională au fost subvenţii de la bugetul de stat, iar pentru zonele defavorizate au constat în scutiri de taxe vamale, inclusiv TVA şi alte taxe dependente de acestea, la importul de utilaje, echipamente şi materii prime, precum şi scutiri de la plata impozitului pe profit pentru întreaga durată de existenţă a zonelor menţionate, în limita unei intensităţi maxim admisibile.

Potrivit art. 5  din Ordonanţa de urgenţă nr.117/2006,  ajutorul de stat regional poate fi acordat în conformitate cu reglementările în domeniu şi cu harta ajutorului regional,  adoptată prin hotărâre a Guvernului României şi notificată Comisiei Europene, în vederea autorizării conform procedurii prevăzute de art. 88 alin. (3) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.

Se observă că renunţările din partea statului la unele venituri cuvenite, de natura scutirilor şi reducerilor la plata obligaţiilor fiscale inclusiv a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor aferente sunt principalele instrumente financiare utilizate de furnizorii de ajutor de stat pentru acordarea ajutorului[6].

Acordarea de măsuri de ajutor de stat impune autorităţilor publice elaborarea unor scheme de ajutor de stat sau ajutoare de stat individuale, care trebuie să prevadă cel puţin următoarele elemente: obiectivul, modalitatea acordării ajutorului de stat, precum şi cuantumul fondurilor alocate în acest scop din bugetul autorităţii publice centrale sau locale, în conformitate cu legislaţia în domeniu.

Termenii specifici domeniului ajutorului de stat sunt utilizaţi în înţelesul Regulamentului Consiliului (CE) nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 83 din 27 martie 1999, cu modificările ulterioare, al Regulamentului Comisiei (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 140 din 30 aprilie 2004, cu modificările ulterioare, şi al celorlalte reglementări comunitare în domeniu.

Consiliul Concurenţei îndeplineşte rolul de autoritate de contact în raporturile dintre Comisia Europeană şi autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, alţi furnizori de ajutor de stat şi beneficiarii de ajutor de stat, implicaţi în procedurile din domeniul ajutorului de stat.

El acordă asistenţă de specialitate în domeniul ajutorului de stat autorităţilor, altor furnizori şi beneficiarilor de ajutor de stat, pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România în acest domeniu, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv în cadrul procesului de elaborare a actelor normative sau administrative prin care se instituie măsuri de natura ajutorului de stat şi asigură informarea autorităţilor, altor furnizori de ajutor de stat, a beneficiarilor şi a publicului privind reglementările europene în domeniul ajutorului de stat, prin publicarea de ghiduri, buletine lunare, sinteze legislative şi de jurisprudenţă şi alte materiale informative, precum şi prin organizarea de seminarii, mese rotunde, conferinţe şi altele asemenea.

Consiliul Concurenţei supraveghează relaţiile financiare dintre autorităţile publice şi întreprinderile publice, precum şi transparenţa relaţiilor financiare în cadrul întreprinderilor beneficiare de drepturi speciale sau exclusive ori cărora li s-a încredinţat prestarea unor servicii de interes economic general pe baza raportărilor, informaţiilor şi datelor transmise de către autorităţile publice.

Grupurile de putere, clientelele politice sunt produsul acestor ani de tranziţie care controlează oligarhic resursele şi reprezintă tot atâtea grupuri de presiune.

În orice regim, chiar şi în cel totalitar, grupurile informale sunt organizate pentru a proteja interese şi afaceri. Complicitatea dintre unele grupuri politice şi de afaceri este cheia succesului economic în societăţile în tranziţie. Acolo unde societatea civilă este relativ slabă, iar statul, captiv al grupurilor oligarhice, este lipsit de autoritate – chiar dacă formal controlează resursele -, politica nu mai asigură tuturor aceleaşi mijloace de influenţă, ci avantajează grupurile de putere economică[7].

Iar când statul este capturat, simplele articole din legi nu sunt de ajuns, pentru că pur şi simplu statul nu funcţionează pentru a le aplica nediscriminatoriu[8]. Întreprinderile folosesc traficul de influenţă pentru a bloca orice reformă care ar risca să le elimine avantajele. Captaţia statului devine nu numai un simptom, ci şi cauză fundamentală a unei Guvernări proaste[9].

Puternice grupuri de presiune îşi unesc în prezent forţele pentru a împiedica activitatea legislativului de îndată ce acesta din urmă nu mai consideră că interesul general coincide cu cel al marilor interese private. Este vorba când despre lobby-urile agroalimentare care doresc îmblânzirea avertismentelor sanitare de luptă împotriva obezităţii când despre cadourile oferite generos de grupul Suez parlamentarilor francezi în speranţa de a-i sensibiliza, când despre grupurile media care doresc o recoltă publicitară cât mai consistentă, cu ajutorul Parlamentului european[10].

Precaritatea democraţiei autohtone este şi rezultatul dezvoltării insuficiente a grupurilor de interese. Avem o democraţie fragilă pentru că grupurile de interese, grupurile de presiune, partidele, organizaţiile religioase, asociaţiile profesionale, organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului (minoritari etnici, sexuali, orfani, femei, pensionari, handicapaţi), fundaţiile civice, politice sau filantropice, sindicatele şi alte forme voluntare de asociere din societatea civilă nu au fost capabile să se impună. Pentru SRI[11] sau diferitele cotidiene[12], posturi de radio şi televiziune, grupurile de interese sunt un fel de mafii care influenţează şi controlează politicul şi politicienii. În realitate, în democraţiile consolidate, marile grupuri de interese şi de presiune sunt atât de numeroase şi îşi urmăresc interesele atât de eficient, încât este imposibil ca vreun grup de interese sa fie mai puternic decât altul sau ca statul, partidele sau administraţia sa favorizeze vreunul fără ca toate celelalte să le sară în cap. De 15 ani, averi fabuloase au fost făcute în România datorită favorizării de către puterea politică a unor indivizi sau grupuri. în general, s-a mers pe clientelism politic, dar au existat afacerişti care n-au avut de pierdut indiferent cine era la putere. Situaţia a fost posibilă din cauza lipsei grupurilor de interese. În democraţiile consolidate, există grupuri de interese puternice în fiecare domeniu de activitate, de la produse agricole la petrol, de la pantofi sport la computere şi autoturisme. În nici unul dintre aceste domenii nu este posibil ca un anumit producător să fie favorizat în dauna celorlalţi. La fel, nu pot fi acordate facilităţi necondiţionate unor ramuri productive – cum ar fi petrolul – fără ca grupurile de presiune ecologiste să inflameze opinia publică. Nu poţi produce şi vinde orice fel de arme uşoare fără ca organizaţiile pacifiste militante să reacţioneze dur. Nu poţi afecta sistemul de pensii sau ajutoare sociale fără ca organizaţiile pensionarilor (care pot avea milioane de membri) să nu-ţi blocheze votul din Parlament sau să nu ameninţe realegerea anumitor parlamentari. Cei mai mulţi indivizi sau grupuri din România nu ştiu să îşi apere interesele. Mulţi sunt nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă, dar sunt simpli cârcotaşi, fiind incapabili să se organizeze şi să-si apere interesele. Deficitul de capital social vine din lipsa culturii politice participative. Prin contrast, exista indivizi şi grupuri cu influenţă exagerată, cu acces privilegiat la vârful piramidei decizionale[13].

În perioada 2002 – 2004 ajutoarele de stat pentru transporturi au fost acordate utilizând următoarele instrumente financiare:

– subvenţii, alocaţii, prime, dobânzi subvenţionate, alte sume nerambursabile;

– participarea cu capital a statului la procesul de modernizare şi retehnologizare a sectorului;

– acordarea de facilităţi fiscale ca: reduceri/scutiri de taxe vamale pentru unele importuri, amânări/eşalonări;

– scutiri/reduceri la plată a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor aferente[14].

Credite şi subvenţii. Atunci când legea vorbeşte de foloase necuvenite ea se referă la sensul de drept comun al sintagmei, în accepţiunea dreptului penal român; iar aceste foloase pot fi directe sau indirecte, dar fără a se renunţa la caracterul de plată a prestaţiei funcţionarului. Sensul de folos „indirect” se referă la persoane interpuse, dar tot în ideea exact a recompensării actului făptuitorului, cum ar fi un dar făcut soţiei funcţionarului şi nerestituit[1], reparaţii, zugrăveli, efectuarea de lucrări în favoarea făptuitorului sau a acoliţilor săi, aceştia putând fi o rudă, un prieten sau chiar o persoană juridică. Cel ce îndreaptă spre aceştia folosul necuvenit este făptuitorul din voinţa sa, şi nu plătitorul favorului care trebuie să fie mereu altul decât beneficiarul plăţii necuvenite. La rândul său, această persoană va beneficia întotdeauna de celelalte avantaje astfel cumpărate în contrapartidă.

Pentru existenţa infracţiunii descrise în art. 10 din Legea nr. 78/2000, este necesar ca acţiunea care constituie elementul material să fie săvârşită cu vinovăţie, şi anume cu intenţie directă, fiind necesară voinţa făptuitorului de a primi banii, bunurile sau celelalte foloase necuvenite şi ştiinţa că acestea nu îi sunt legalmente cuvenite, reprezentarea stării de pericol a acţiunii sale. Făptuitorul trebuie să fi urmărit obţinerea, pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri sau de alte foloase necuvenite. Dacă scopul este integral realizat, existând dovada hotărârii aproprierii avantajului patrimonial şi au fost începute acte de executare dar care au fost întrerupte, fapta nu este o tentativă, ci o infracţiune consumată, care se pedepseşte[15].

Potrivit art.  4 din Legea concurenţei[16], preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei. Preţurile şi tarifele practicate de regiile autonome, precum şi cele practicate în cadrul activităţilor cu caracter de monopol natural sau al unor activităţi economice supuse prin lege unui regim special se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei.

În sectoarele economice sau pe pieţele unde concurenţa este exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenţei unei poziţii de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al preţurilor pentru o perioadă de cel mult 3 ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe.

Cu avizul Consiliului Concurenţei , pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri.

Astfel, supravegherea şi controlul preţurilor pentru produsele subvenţionate prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre se vor efectua până la data de 31 decembrie 2006, în funcţie de parametrul de ajustare – indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, precum şi cotaţiile internaţionale de referinţă[17].

Prin Hotărârea   nr. 49 din 16 ianuarie 2003 au fost  aprobate Normele metodologice privind stabilirea criteriilor de acordare a unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, precum şi altor organizaţii neguvernamentale fără scop lucrativ, care iniţiază şi organizează programe şi proiecte culturale[18]

Potrivit anexei, asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică, precum şi alte organizaţii neguvernamentale fără scop lucrativ, care iniţiază şi organizează programe şi proiecte culturale, puteau primi subvenţii de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale. Subvenţiile se utilizau în exclusivitate pentru acoperirea parţială sau integrală a cheltuielilor aferente acestor programe şi proiecte culturale, diferite de cele ce constituie obligaţii ori programe minimale ale unor ministere şi altor organe centrale sau locale ori ale instituţiilor din subordinea acestora.

Finanţările nerambursabile se acordă astăzi de către Administraţia Fondului Cultural Naţional  numai în condiţiile existenţei altor surse de finanţare proprii sau atrase ale solicitantului.

Prin subvenţii,  în sensul  dat în  Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, se înţelege cea mai largă formă de transferare de fonduri în cadrul structurii  capitolului de cheltuieli curente al unui buget de stat, de la acesta către ordonatorii de credite,  prin care este asigurată funcţionarea   instituţiilor publice, desfăşurarea activităţii unor societăţi comerciale cu capital de stat, a  unor servicii  publice, în genere pentru asigurarea unor programe domeniale , pentru satisfacerea unor necesităţi de natură economică, socială sau de mediu pentru achitarea unor datorii restante sau curente, pentru executarea de lucrări şi activităţi de interes pentru comunităţile locale, finanţarea formaţiunilor politice, a acţiunilor cu caracter ştiinţific sau socio-cultural, finanţarea unor programe şi proiecte interetnice, pentru acoperirea unor diferenţe de preţuri şi tarife[19].

Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, prin sentința penală nr.176 din 30 ianuarie 2012, a dispus condamnarea inculpaților N.A. (președinte al unui partid politic) la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a), b) și c) C.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.(2) C.pen., J.I.P. (inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții-I.S.C.) la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a), b) și c) C.pen. (6 ani pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 248 C.pen. raportat la art. 2481 C.pen. combinat cu art. 17 lit.d din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen., câte 2 ani pentru participație improprie la infracțiunile din legea societăților comerciale prevăzute de art. 31 alin.2 C.pen. raportat la art. 37 din Legea nr.82/1991 cu referire la art. 289 C.pen combinat cu art. 17 lit.c din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. raportat la art. 258 C.pen., respectiv, art. 31 alin.2 C.pen raportat la art. 272 pct.2 din Legea nr.31/1990 combinat cu art. 17 lit.h din Legea nr. 78/2000 și cu aplic.art. 41 alin.2 C.pen., 1 an închisoare pentru participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin.2 C.pen. raportat la art. 290 C.pen. combinat cu art. 17 lit.c din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. și 1 an spor la contopirea pedepselor) și G.D. (inspector general de stat adjunct în cadrul ISC) la 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a),b) și c) C.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 26 C.pen. raportat la art. 248 C.pen. și art. 2481 C.pen. combinat cu art. 17 lit.d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.(2) C.pen., P.B. (administrator societate comercială), P.M.I. ( administrator societate comercială) și V.M.C. (administrator societate comercială), fiecare la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a), b) și c) C.pen. (6 ani pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 26 C.pen. raportat la art. 248 C.pen. și art. 2481 C.pen. combinat cu art. 17 lit.d din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen., 6 ani pentru spălarea banilor prevăzută de art. 23 alin.1 lit.b și c din Legea nr.656/2002 raportat la art. 17 lit.e din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen., 2 ani pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzut art. 290 C.pen. raportat la art. 17 lit.c din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. și 1 an spor la contopirea pedepselor). Pe latură civilă, s-a dispus obligarea inculpaților în solidar, inclusiv cu părțile responsabile civilemente, la suma totală de 6.481.384,48 lei, s-a menținut sechestrul asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile aparținând inculpaților și s-a dispus confiscarea de la inculpatul N.A. a sumei de 38.217,20 lei.

Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr.160 din 20 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul de 5 judecători care a admis recursurile declarate, a casat în parte sentința și în rejudecare, a menținut pedeapsa de 2 ani aplicată inculpatului N.A., dar a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.(2) C.pen., a înlăturat sporul aplicat inculpaților J.I.P., P.B. și V.M.C., urmând ca aceștia să execute pedeapsa de 6 ani închisoare și a redus la 5 ani pedeapsa aplicată inculpatelor G.D. și P.M.I.

Inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr.27/P/2008 din 16 ianuarie 2009 al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, prin care s-a reținut în esență că inculpatul N.A. s-a folosit, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, de influența și autoritatea ce derivau din funcția de președinte al unui partid politic și a obținut cu sprijinul coinculpaților, precum și al altor persoane, foloase necuvenite constând în suportarea contravalorii unor materiale de propagandă electorală în timpul campaniei electorale prezidențiale din perioada noiembrie-decembrie 2004, în valoare de 3.422.390,64 lei. Finanțarea ilegală a campaniei electorale s-a realizat prin antrenarea în activitatea infracțională a unei instituții publice (I.S.C.) și deturnarea unor fonduri. Astfel, inculpata J.I.P., în calitate de inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții-I.S.C., în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu sprijinul inculpatei G.D., inspector general de stat adjunct în cadrul  I.S.C., în condiții nelegale, a încheiat contracte cu o societate comercială care avea ca obiect de activitate producția tipografică, administrată de inculpatul V.M.C. și a dispus încasarea taxelor de participare la un simpozion, în cuantum de 6.154.971,3 lei, de către șase societăți comerciale cu încălcarea prevederilor Legii nr.500/2002, prin neîncasarea, neurmărirea și neevidențierea veniturilor proprii realizate din prestări de servicii reprezentând organizarea evenimentului de către I.S.C., fapte săvârșite în vederea asigurării obținerii de foloase necuvenite de către inculpatul N.A., ca urmare a exercitării influenței și autorității decurgând din exercitarea funcției de președinte al unui partid politic[20].

Concret, inculpata J.P.I. a transferat dreptul de încasare a taxelor de participare la simpozionul „Trofeul calității în construcții” de la instituția organizatoare, ISC, la societățile prestatoare de servicii de organizare pentru eveniment în scopul disimulării originii ilicite a sumelor de bani obținute de către inculpatul N.A. De asemenea, în mod repetat și cu intenție le-a determinat pe martorele P.C. și O.A.M., administrator și, respectiv, contabil în cadrul unei societăți pe acțiuni să  întocmească, fără vinovăție, avizele de însoțire a mărfii, în care s-a menționat nereal faptul că au avut ca obiect distribuirea către punctele de lucru ale societății din diferite orașe materiale de reclamă și afișe, în realitate materialele provenind de la societatea care avea ca obiect de activitate producția tipografică și fiind inscripționate „A.N.-Președinte”. Totodată, a determinat-o cu intenție, în mod repetat și în baza  aceleiași rezoluții infracționale, pe martora P.C. să efectueze înregistrări inexacte în contabilitatea societății pe acțiuni în sumă de 38.217,2 lei având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor și a rezultatelor financiare ale societății și să folosească fără vinovăție și în mod repetat bunurile acestei societăți în această valoare într-un scop contrar intereselor persoanei juridice.

Inculpații P.B. și P.M.I., au contribuit la activitatea infracțională prin încheierea unor contracte comerciale de prestări servicii pentru organizarea simpozionului și au disimulat, prin acte false, proveniența sumelor de bani obținute de inculpatul N.A. prin săvârșirea infracțiunii.

În Secţiunea a 3-a din  Capitolul  III – Infracţiuni – al Legii nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie ( publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  219 din 18 mai 2000, cu modificările ulterioare), este incriminată printre  infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie şi fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani (Art. 13).

În situaţia în care  prima instanţă constată că probele administrate sunt de natură a lămuri cauza sub toate aspectele, ea deliberează şi trebuie să se pronunţe asupra existenţei faptei pentru care a judecat pe inculpat, cu vinovăţie, asupra tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost săvârşită infracţiunea; împrejurările concrete care se referă la infractor pot influenţa răspunderea sa penală[21] . Fără existenţa faptei şi a vinovăţiei nu poate exista răspundere penală.

Operaţiunea de apreciere a probelor rezolvă chestiunile de fapt (articolul 356 din Codul de procedură penală).

Expunerea hotărârii prin care instanţa penală soluţionează fondul cauzei  trebuie să cuprindă: descrierea faptei ce face obiectul învinuirii, cu arătarea timpului şi locului unde a fost săvârşită, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză.

În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reţinută de instanţă în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante.

Dacă instanţa reţine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunţat condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal sau achitarea.

De asemenea, conţinutul expunerii presupune arătarea temeiurilor de drept care justifică soluţiile date în cauză.

În privinţa lui N.A., în majoritate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  reţine că faptele inculpatului care, în calitate de preşedinte al Partidului S, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în perioada ianuarie-noiembrie 2004, s-a folosit de influenţa sa pentru a obţine foloase necuvenite, reprezentând contravaloarea unor materiale de propagandă electorală pentru campania sa prezidenţială în sumă totală de 33.756.697.278 ROL ( 859.014 euro, la un curs mediu de 39.297 ROL/euro ) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art.13 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.

În Sentinţa penală nr.176 din 30 ianuarie 2012 (Dosar nr. 514/1/2009), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,  Secţia penală, a concluzionat în sensul că acea

“- campanie electorală a inculpatului N a fost finanţată ilegal, în majoritate cu fonduri ce trebuiau să constituie venituri ale unei instituţii publice şi care au depăşit de aproape 4 ori veniturile declarate oficial;

– această finanţare ilegală s-a realizat în urma unei activităţi infracţionale săvârşite de inculpaţi care, cel puţin în parte, se aflau în sfera de influenţă a inculpatului N.

În acest sens, este lipsit de relevanţă că între o parte dintre inculpaţi şi inculpatul N. nu exista aparent o legătură, directă sau indirectă”.

Nu avem de ce să ne îndoim de această concluzie, a unei finanţări peste lege a candidatului prezidenţial, lucru ce era uşor de dovedit.

Pentru a statua asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei acestui inculpat , Curtea a fost chemată să stabilească dacă acesta are vreo implicare în finanţarea ilegală a campaniei sale electorale (prin cele două surse) sau, dimpotrivă, este doar un beneficiar inocent al fondurilor puse la dispoziţia sa de către ceilalţi inculpaţi.

Parchetul a identificat un element  material al infracțiunii, însă în analiza acestuia ar fi pus semnul egalității între noțiunile de „a avea influență și autoritate” și „a folosi influența și autoritatea”, deși este evident că legiuitorul a dorit să sancționeze doar folosirea influenței și autorității[22] .

Finanţarea ilegală a unei campanii electorale nu poate fi disociată de persoana beneficiară, căci în toate cazurile cei care comit asemenea fapte o fac în considerarea unui candidat. “Asemenea conduite ilicite pot fi motivate de :

– relaţiile apropiate (de prietenie, intime) dintre beneficiar şi finanţator (înţelegând prin acesta atât persoana care are o contribuţie financiară nemijlocită, cât şi alte persoane care concură, prin faptele lor, la o asemenea finanţare);

– constrângerea fizică sau psihică exercitată de beneficiar asupra finanţatorului;

– profitul, imediat sau de perspectivă, pe care finanţatorul îl va avea în urma conduitei ilicite asumate, dar care depinde de o acţiune viitoare a beneficiarului .”

În unanimitate, Curtea constată că Trofeul calităţii a fost o formă mascată de a colecta bani pentru campania electorală prezidenţială din toamna anului 2004 a inculpatului N.A., preşedinte al Partidului S. şi candidat la funcţia de Preşedinte al României, iar în majoritate, că aceasta a fost rezultatul influenţei pe care inculpatul şi-a exercitat-o, aspect care va fi detaliat cu ocazia analizei probatoriului.

Curtea constată că aceste infracţiuni au fost săvârşită de către inculpaţi ca urmare a exercitării influenţei de către inculpatul N.A., decurgând din calitatea sa de preşedinte al P., în vederea obţinerii de către acesta a unor foloase materiale necuvenite constând în materiale de propagandă electorală, astfel încât urmează a se face aplic.art.17 lit.d din Legea nr.78/2000 în privinţa infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpaţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  consideră că sumele de bani încasate cu titlu de taxă de participare la această manifestare trebuiau să reprezinte o sursă de finanţare (?) a acestei instituţii publice şi, ca atare, trebuiau să fie încasate de I.S.C. Toate cheltuielile ce ţineau de organizarea acestui eveniment trebuiau să respecte procedurile prevăzute în legislaţia din domeniul achiziţiilor publice.

Fără a se desfăşura vreo procedură de achiziţie publică, sumele de bani obţinute de la participanţii la această manifestare, cu titlu de taxă de participare, nu au fost încasate de către I.S.C. şi nu s-au regăsit în bugetul acestei instituţii, ci au fost achitate direct în conturile societăţilor  organizatoare, care au dispus în mod arbitrar, discreţionar de acestea.

Înalta Curte, în majoritate, constată că în urma activitaţii infracţionale ce face obiectul prezentei cauze, inculpatul N.A. a beneficiat de venituri ilegale pentru campania sa electorală de aproape 4 ori mai mari decât cele declarate oficial (33.756.697.278 ROL, adică 859.014 euro faţă de 8.530.190.566,22 ROL, adică 217.067 euro).

Dar sentinţa subliniază că urmează a înlătura concluziile la care au ajuns experţii contabili, în sensul că I.S.C. nu avea o bază legală pentru cuprinderea sumelor rezultate din încasarea taxelor de participare în bugetul instituţiei şi, implicit, concluzia că în cauză nu s-a înregistrat nici un prejudiciu în patrimoniul acesteia. Care ar fi atunci raţionamentul care a dus la ideea de prejudiciu. Credem că valoarea unor despăgubiri -în răspundere civilă- trebuie stabilită  plecând de la ideea unor altor fapte penale săvârşite, a unor rapoarte de cauzalitate reale. .

În majoritate, Curtea constată că în cauză sunt incidente şi prevederile art.17 lit.e din Legea nr.78/2000, întrucât sumele de bani spălate de inculpaţi, deşi provin în mod nemijlocit din taxele de participare la Trofeul Calităţii, sunt în realitate consecinţa săvârşirii de către inculpatul N.A. a infracţiunii prevăzute în art.13 din Legea nr.78/2000. La cunoştinţa noastră nu ştim a se fi reţinut şi în sarcina inculpatului N.A. existenţa infracţiunii de spălare a banilor , deşi desemnat prin hotărâre ca fiind proprietarul” lor real.

Aceasta înseamnă că simpla folosire a influenţei şi/sau autorităţii inculpatului pentru a obţine ilicit bani pentru campania electorală, se circumscrie incriminării analizate, fiind fără relevanţă dacă era avută în vedere finanţarea propriei campanii .

Curtea reţine că infracţiunile de corupţie săvârşite de persoane importante în stat (cum este cazul preşedintelui celui mai mare partid politic, prim ministru în funcţie şi candidat cu şanse reale la cea mai înaltă demnitate a statului român) nu sunt de regulă comise în prezenţa mai multor persoane, ci în condiţii de maximă clandestinitate, fapt care aproape exclude de plano existenţa unor mărturii relevante, incriminatoare pentru autorul infracţiunii de corupţie .”O asemenea situaţie nu poate însă prin ea însăşi să conducă la concluzia nevinovăţiei persoanei cercetate, instanţa fiind obligată să stabilească în urma unui raţionament logico-juridic, dacă materialul probator administrat în cauză, prin prisma elementelor de fapt pe care le oferă, susţine sau nu o asemenea soluţie”[23] .

Sunt indicii temeinice atunci când din datele sau împrejurările   existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta (Art. 681 C. pr. pen. ). Faptele probatorii permit formularea unor deducţii logice privind aspecte ale rezolvării cauzei [24] .

INM  a publicat pe site GHIDUL pentru rezolvarea testelor de verificare a rationamentului logic – proba a concursului de admitere la INM, ghid destinat pregatirii viitorilor candidati la concurs precum şi participantilor la pretestarile organizate de INM. Ghidul este pus la dispozitie în mod gratuit .

Raționamentul extrage o concluzie   dintr-un set de premise, în sensul utilizării procedurilor de analizare a premiselor și de extragere a concluziei prin  silogism.

Silogismul conține trei judecăți (majoră, minoră și conclusivă), legate între ele astfel încât cea de-a treia judecată, care reprezintă o concluzie, se deduce din cea dintâi prin intermediul celei de-a doua[25].  Dintr-o judecată se derivă o nouă judecată prin intermediul unei a treia.

Raționamentul este un proces de extragere a unei informații implicite dintr-un set de propoziții și explicitarea ei prin acțiuni comparante, corelante sau inferențiale. Raționamentul generează proceduri argumentante de posibilitate sau de necesitate, după cum poate elabora și strategii demonstrante a unor afirmații sau a opusului acestora.

Putem raționa că dacă două fapte sunt aparent identice sau foarte asemănătoare  au și proprietăți sau funcții asemănătoare, raționament fals dacă nu avem dovezi că și structurile interne ale celor două obiecte sunt identice sau asemănătoare[26] .

Cu prilejul pronunţării Deciziei  nr. 1.007 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, statuând de principiu că “reglementarea care formează obiectul excepţiei nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţin autorii acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca instituţie juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în consecinţă, libertatea recunoscută unei autorităţi publice – în mod excepţional şi nu în materie penală – de a stabili ea însăşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziţia legală atacată prevede expres că infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate”.

Curtea a mai reţinut că “nu poate primi susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 ar încălca celelalte principii constituţionale invocate, deoarece din textul legii nu rezultă vreo restrângere în sensul reclamat de autorul excepţiei”.

Curtea constată că cele reţinute mai sus sunt aplicabile mutatis mutandis şi cu privire la art. 13 din Legea nr. 78/2000, ţinând cont de critica formulată în raport cu acest text legal (Curtea Constituţională, Decizia nr. 1.550 din 25 noiembrie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi art. 911 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.69 din 26 ianuarie 2011, Curtea Constituţională, Decizia nr. 1.453 din 4 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  23 din 11 ianuarie 2011 sau Curtea Constituţională,  Decizia nr. 169 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007).

“Toate aceste date sunt suficiente însă pentru a o plasa pe inculpata J. în sfera de influenţă a inculpatului N.”, fiind  în relaţii foarte bune cu familia A. N., sentinţa arătând,  de pildă,  că în luna martie a anului 2004 un martor a fost trimis să cumpere un coş cu ghiocei pentru D. N. (fil.199 vol.21 ds.fond, vol.72), deşi inculpata J. nu era membră a P., ea s-a implicat în campania electorală a inculpatului N.[27] .

Curtea concluzionează:

– campania electorală a inculpatului N. a fost finanţată ilegal, în majoritate cu fonduri ce trebuiau să constituie venituri ale unei instituţii publice şi care au depăşit de aproape 4 ori veniturile declarate oficial;

– această finanţare ilegală s-a realizat în urma unei activităţi infracţionale săvârşite de inculpaţi care, cel puţin în parte, se aflau în sfera de influenţă a inculpatului N.A.

În acest sens, este lipsit de relevanţă că între o parte dintre inculpaţi şi inculpatul Năstase nu exista aparent o legătură, directă sau indirectă.

Este de neconceput ca mai multe persoane să acţioneze concertat în beneficiul alteia, cu care nu se află în relaţii apropiate, intime sau de prietenie, fără ştirea acesteia, persoană care, prin ipoteză nu doar că nu a determinat conduita celorlalţi, dar nici nu va afla vreodată despre „binele” care i s-a făcut cu forţa.

Această ipoteză este cu atât mai puţin plauzibilă, în condiţiile în care toate persoanele implicate ştiu că acţionează ilegal, săvârşind mai multe infracţiuni pentru a-şi duce planul la îndeplinire, fără a fi beneficiarii exclusivi sau măcar majoritari ai acestora.

Aşa fiind, în majoritate, Curtea consideră că modul de derulare a faptelor, calitatea inculpaţilor, relaţiile dintre aceştia şi inculpatul N., ca şi mărimea beneficiului obţinut de către el din activitatea infracţională desfăşurată de ceilalţi inculpaţi, nu sunt doar rodul unui lung şir de coincidenţe, ci reprezintă elemente care demonstrează că finanţarea ilegală a campaniei electorale prezidenţiale a inculpatului N.A. în anul 2004 a fost o consecinţă directă a influenţei pe care acesta şi-a exercitat-o în calitate de preşedinte al celui mai mare partid din România, aflat la putere ca şi prim-ministru şi cu şanse mari să acceadă la cea mai înaltă demnitate a statului român.

În acest sens, Curtea, în majoritate, apreciază că numai inculpatul N., prin puterea pe care o concentra, putea determina conduita ilicită pe care ceilalţi inculpaţi şi-au asumat-o, având şi o motivaţie proprie pentru un asemenea demers.

Este astfel de observat că inculpatul N. a avut propriul interes pentru a avea o campanie electorală corespunzător finanţată, aceasta nefiind o preocupare specifică doar candidaţilor independenţi, cu atât mai mult cu cât el nu era un simplu membru, ci însuşi preşedintele celui mai important partid din alianţa electorală din care a făcut parte P.S.D.

Primirea donaţiilor sau a legatelor de la persoane fizice ori juridice se face numai printr-un mandatar financiar, desemnat în acest scop de conducerea partidului (Art. 26  alin.1 Legea nr. 334  din 17 iulie 2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările ulterioare).

În ce priveşte implicarea limitată a inculpatului în campania electorală, Curtea reţine că activitatea inculpatului nu trebuie analizată în limitele Legii nr.43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, -în vigoare la data faptelor – căci în speţă nu este vorba despre simple nereguli în finanţarea unei campanii electorale, imputabile eventual mandatarului financiar, fapte ce constituie doar contravenţii, ci despre acţiuni săvârşite de inculpat cu mult înainte şi independent de derularea procesului electoral (cazul Trofeului Calităţii), prin care a urmărit să-şi asigure surse ilegale de finanţare a viitoarei sale campanii electorale, ce au avut la bază o sarabandă de infracţiuni comise de alte persoane (coinculpaţii din prezenta cauză).

Pe de altă parte, împrejurarea că exista un mandatar financiar, care se ocupa cu gestionarea resurselor financiare pentru campania electorală, nu exclude  săvârşirea unor acte ilegale chiar de către candidat, prin care acesta îşi asigură surse suplimentare şi netransparente de finanţare pentru campanie (cazul S.C.V. S.A.)[28].

Potrivit raportului întocmit de mandatarul financiar al candidatului A. N. pentru alegerile prezidenţiale din anul 2004, înaintat Curţii de Conturi în condiţiile Legii nr.43/2003, veniturile oficiale totale utilizate în campania electorală prezidenţială au fost de 8.530.190.566, 22 ROL, iar cheltuielile de 27.139.760.343, 22 ROL.

Dincolo de caracterul fals al raportărilor adresate Curţii de Conturi, Înalta Curte, în majoritate, constată că în urma activitaţii infracţionale ce face obiectul prezentei cauze, inculpatul N.A. a beneficiat de venituri ilegale pentru campania sa electorală de aproape 4 ori mai mari decât cele declarate oficial (33.756.697.278 ROL, adică 859.014 euro faţă de 8.530.190.566,22 ROL, adică 217.067 euro).

Suntem convinşi de existenţa unor infracţiuni electorale, fiscale, dar nu privind legislaţia achiziţiilor care să-l privească pe N. A. Va fi greu pentru judecătorii soluţiei finale să justifice reţinerea unei infracţiuni de felul celei incriminate în art. 13 din Legea nr. 78/2000.

În cazul în care, prin hotărâre judecătorească definitivă, unul sau mai mulţi candidaţi declaraţi aleşi ai unui partid politic au fost condamnaţi pentru o infracţiune în legătură cu finanţarea partidului politic ori, după caz, a campaniei electorale, aceştia devin incompatibili cu statutul de parlamentar sau de ales local pentru mandatul obţinut, care este anulat (Art. 46 alin.  1  Legea nr. 334  din 17 iulie 2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările ulterioare)[29].

Prin puţinătatea argumentelor probatorii, justiţia s-a văzut lipsită de o soluţie cât de cât convingătoare, de natură a stopa, pe viitor, corupţia politică prin abuzul de resurse publice.



[1]Walecki Marcin , “Political money and corruption”, în Global Corruption Report 2004, Transparency International, pp. 19-21, cit apud D. Barbu, Abuzul de resurse publice în campania electorala, în “Sfera politicii”nr.115/2005, pp.13 sqq. Cătă vreme partidele româneşti preferă un sistem destul de lax şi puţin transparent de finanţare a campaniilor electorale se simte nevoia unei intransigenţe sporite faţă de mita electoral. H.Pepine, Cine nu vrea sancţionarea mitei electorale, http://www.dw.de, 3.05.2011

[1] Consiliul Concurenţei,  acordarea de garanţii de stat pentru credite externe , Raport    din  2006 privind ajutoarele de stat acordate în România în perioada 2002 – 2004, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 138 bis  din 14 februarie 2006.  În România, regulile privind finanţarea partidelor politice sunt statuate prin Legea nr. 334 din 17 iulie 2066, cu modificările şi completările ulterioare. Conform dispoziţiilor legale, partidele politice primesc anual subvenţie de la bugetul de stat.. Suma alocată anual partidelor politice nu poate fi mai mare de 0,04% din veniturile prevăzute în bugetul de stat. Pentru a  valoriza principiul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, conform art. 16 alin. 3 din Constituţie, legea prevede pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, că suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii femei. Claudia Gilia, Sisteme de finanţarea ale partidelor politice în dreptul comparat, în “Sfera politicii” nr. 169

[2] , Asociatia Pro Democratia (2004) , Raportul monitorizarii campaniei electorale pentru alegerile locale – iunie 2004,  p. 21 ,  Institutul pentru Politici Publice , Campania si primul tur al alegerilor locale 2004: continuitatea unor carente,  7 iunie 2004

[3]Curtea de Conturi, Sinteza din 16 iulie 1996 cuprinzând concluziile controalelor referitoare la execuţia bugetară pe anii 1990 şi 1991, efectuate la obiectivele prevăzute în Hotărârea Senatului României nr. 5/1994, şi ale controalelor privind execuţia bugetară pe anul 1992 şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului în perioada 1992-1994, , publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 145 din 11 iulie 1996.

[4] Legea nr. 143 din 27 iulie 1999 privind ajutorul de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.   744 din 16 august 2005, Legea a fost abrogată prin   Ordonanţa de urgenţă   nr. 117 din 21 decembrie 2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat,  modificată prin Legea nr. 137 din 17.05.2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  354/24.05.2007. Ordonanţa de urgenţă nu se aplică ajutorului de stat pentru agricultură şi piscicultură, acordat în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.

[5] Consiliul Concurenţei,  acordarea de garanţii de stat pentru credite externe , Raport    din  2006 privind ajutoarele de stat acordate în România în perioada 2002 – 2004, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I,nr.  138 bis  din 14 februarie 2006

[6] Curtea de Conturi, Sinteza   din 16 iulie 1996 cuprinzând concluziile controalelor referitoare la execuţia bugetară pe anii 1990 şi 1991, efectuate la obiectivele prevăzute în Hotărârea Senatului României nr. 5/1994, şi ale controalelor privind execuţia bugetară pe anul 1992 şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului în perioada 1992-1994, , publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 145 din 11 iulie 1996.

[7] Răzvan Brăileanu, Analize economice şi politice, Grupuri de interese/grupuri mafiote, în revista „22”, anul XIV (806) (16 august -22 august 2005); Cristian Pirvulescu, Structurile de putere – ţinta grupurilor oculte, ibidem.

[8] Cristian Ghinea, Când corupţii chiar există, „Dilema Veche”, 25 noiembrie 2004. Autorul greşeşte însă acolo unde vede instituţii extraordinare, în loc de instituţii speciale, aşa cum este Direcţia Naţională Anticorupţie.

Lucrări privind captaţia statului: J. Hellman, G. Jones, D. Kaufmann, Seize the State, Seize the Day: State Capture, Corruption, and Influence in Transition Economies, în World Bank Policy Research Working Paper. 2444, septembre 2000; L. Moreno Ocampo, State Capture: Who Represents the Poor?, în „WBI Development Outreach”, 2001; J. Hellman, G. Jones, D. Kaufmann Beyond the ‘Grabbing Hand’ of Government in Transition: Facing Up to ‘State Capture’ by the Corporate Sector, în „Transition”, août 2000; J. Hellman, G. Jones, D. Kaufmann, M. Schankerman, Measuring Governance, Corruption, and State Capture: How Firms and Bureaucrats Shape the Business Environment in Transition Economies, în „World Bank Policy Research Working Paper 2312”, aprilie 2000; Bancă de date privind captaţia statului, la adresa BEEPS (Business Environment and Enterprise Performance Survey) sau www.worldbank.org. Marcur Olson, ECONOMICS FOCUS, Out of anarchy, the Economist, 19th February 2000, de asemenea, The Logic of Collective Action: Public Goods and the Theory of Groups, Harvard University Press, 1st Editura 1965, 2nd Editura 1971, The Rise and Decline of Nations: Economic Growth, Stagflation, and Social Rigidities, Yale University Press, 1982

[9] D. Ciuncan, Cauzele care generează şi condiţiile care favorizează corupţia, rezultate din activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în Ministerul Public, „Pro lege” nr. 1/2007 (partea I) şi „Pro lege” nr. 2/2007 (partea II), pp. 59 sqq. şi, respectiv, pp. 129 sqq.

[10] Marie Benide, Parlamentari francezi si europeni sub presiune, Când lobby-urile (des)fac legile, „Le monde diplomatique”, nr. 17/2007

[11] http://www.enational.ro/old/1301420356-rapoartele-sri

[12] http://infoziare.ro.infoziare.ro/stire/67162/Rapoartele+SRI+neinteresante+pentru+Parlament, www.ziarulring.ro pe 31 oct 2010, http://www.apropo.ro/news/rapoartele-sri etc.

[13] Dan Pavel, De ce ne trebuie grupuri de interese?, „Ziua” 24 octombrie 2005. A se vedea şi Dan Cristian Turturică, Naţionalizaţi serviciile de informaţii!, în „România liberă”, 18 Februarie 2008, Sorin Fusea, Dorin Ciuncan, Privatizarea în România. Aspecte tehnice – consecinţe juridice, Universul Juridic 2008

[14] Consiliul Concurenţei,  acordarea de garanţii de stat pentru credite externe , Raport    din  2006 privind ajutoarele de stat acordate în România în perioada 2002 – 2004, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I,nr.  138 bis  din 14 februarie 2006

[15] O. Loghin, T. Toader, Drept penal român, Partea specială, Editura a IV-a, Şansa, 2001, p. 403.

[16] Legea nr. 21 din 10 aprilie 1996, publicată în  Monitorul Oficial  al României, Partea I,  nr. 88 din 30 aprilie 1996. Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  742 din 16 august 2005,  în temeiul art. III din Legea nr. 538/2004 privind modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.130 din 30 noiembrie 2004, dându-se textelor o nouă numerotare.

[17] Hotărârea  nr. 1609 din 23 decembrie 2003 privind preţurile produselor subvenţionate din sectorul minier, publicată în  Monitorul Oficial  al României, Partea I,  nr. 44 din 20 ianuarie 2004.  Hotărârea nr. 607 din 10 mai 2006 pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1.609/2003 privind preţurile produselor subvenţionate din sectorul minier, , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.   420 din 16 mai 2006

[18] Publicată în  Monitorul Oficial  al României, Partea I,  nr. 103 din 19 februarie 2003.  A fost abrogată prin  Ordonanţa Nr. 2 din 30 ianuarie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.    73 din 31 ianuarie 2008

[19] A se vedea şi Legea   nr. 507 din 28 noiembrie 2003, Legea bugetului de stat pe anul 2004 publicată în  Monitorul Oficial  al României, Partea I,   853 din  2 decembrie 2003.

[20] Sursa.  www.pna. ro

[21] Gr.Gr.Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, 2007,  nr.412,  pp.698-699.  http://dorin.ciuncan.com/wp

[22] cf opinia separată pe luju.ro.

[23] www.luju. ro, vezi şi Opinia legală cu privire la sentinţa penală nr.176,Valerian Cioclei, partener, Casa de avocatură Nastrut,Serban,Ghita,Cioclei.

[24] I. Neagu, Drept procesual penal, tratat, Global Lex , 2002, p. 337..

[25] Sursa:DEX 1998, NODEX, 2002

[26] Gheorghe Enescu,  Logică și adevăr, 1967.

[27] luju.ro, subl. ns.- D. C. , vezi şi http://dorin.ciuncan.com/wp

[28] www.luju.ro.

[29] Alte opinii, la I.Jianu, www.kritik.ro; Ariana Duţulescu, http://www.romanialibera.ro, 9 martie 2006; D.Badea, http://hotnews.ro, 11 aprilie 2006; Marilena Suciu, http:www. revista 22. ro, 8 iunie 2007; “Curentul International”,  7 aprilie 2008, cit. apud A. S. Marinescu,  Năstase şapte case, Năstase Scatiu, Bucureşti, 2012, pp.160 sqq.

Leave a Reply