LUAREA DE MITĂ, LOBBY, TRAFICUL DE INFLUENŢĂ , EVAZIUNE FISCALĂ, COMISION, ADRIAN SEVERIN

LUAREA DE MITĂ, LOBBY, TRAFICUL DE INFLUENŢĂ , EVAZIUNE FISCALĂ, COMISION, ADRIAN SEVERIN

Europarlamentarul Adrian Severin a venit marţi, 6 August 2013, la Direcţia Naţionala Anticorupţie pentru a i se prezenta materialul de urmărire penala intr-un dosar deschis după scandalul “mita pentru amendamente” care a avut loc in urma cu doi ani. (Sursa: Camelia Badea , Ziare.com,   Realitatea TV.)

Europarlamentarul P.S.D., fost ministru de externe, face subiectul unei anchete a Parlamentului European, după ce reporteri ai The Sunday Times, care pretindeau ca sunt lobbyisti, au convins mai mulți europarlamentari să introducă un amendament în Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European, la o lege care prevedea scurtarea perioadei de restituire a unui depozit bancar de la patru săptămâni la o săptămână, Directiva europeană cu privire la fondurile de garantare a depozitelor(94/19/EC), contra unei sume ce putea ajunge până la 100.000 de euro pe an. Severin a fost unul dintre cei trei europarlamentari care au acceptat oferta falșilor lobbyisti.

Parlamentul European a anunțat, duminică, deschiderea unei anchete privind acuzațiile de corupție aduse împotriva a trei europarlamentari, printre care și românul Adrian Severin.

Unul dintre aceștia, conservatorul austriac Ernst Strasser, fost ministru de Interne, a fost nevoit să demisioneze, duminică, din toate mandatele deținute, la cererea formațiunii sale, Partidul Popular (Conservator). Al treilea, un fost ministru sloven de externe, Zoran Thaler, este coleg de grup parlamentar cu Severin.

După ce amendamentul a fost depus, Adrian Severin le-a trimis un e-mail falșilor lobbyiști ce au pretins că sunt reprezentanții unei firme de lobby, numită Tyler Jones, care promova interesele unui grup de bănci cu mesajul: “Doar ca să știți ca amendamentul pe care îl vreți a fost depus la timp”. Ulterior, europarlamentarul român a trimis companiei de lobby o factură de 12.000 de euro pentru “servicii de consultanță”.

“Este un contract legal. Avem dreptul să fim membri în aceste advisory boards, avem dreptul să funcționăm în calitate de consultanți politici, cu singura obligație de a nu transfera informații confidențiale”, a spus Severin ( Mediafax).

“Deci, au cerut sa depun un amendament și eu nu am făcut lucrul acesta. Dar, după aceea mi-am spus că, totuși, ținând cont de faptul că eu sunt consultant al acestei firme și că nu este cazul să acționez pentru ea și în numele ei, ci doar să îi dau sfaturi în legătură cu eventuale politici de promovat, am refuzat să depun acest amendament“, a detaliat europarlamentarul.
Actuala directivă  conține un termen de 30 de zile (Ana Ilie , Adrian Severin, anchetat pentru corupție la Bruxelles,  Ziare.com, 20 martie 2011).

Luarea de mită reprezintă  fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 81 din Legea nr. 78/2000 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, modificată prin Ordonanţa nr. 83 din 29 august 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, din 21 aprilie 2003 şi prin Legea nr. 521 din 24 noiembrie 2004, privind modificarea şi completarea Legii nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1123 din 29 noiembrie 2004,  prin Ordonanţa de urgenţă nr. 124 din 6 septembrie 2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 19 septembrie 2005, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 50 din 28 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 30 iunie 2006, prin Legea nr. 69/2007 din 26 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 29 martie 2007), prevederile art. 254 - 257 din Codul penal şi ale art. 61 şi 82 din prezenta lege se aplică în mod corespunzător şi următoarelor persoane:

a) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare, în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România este parte;

b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte;

c) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare, în cadrul Comunităţilor Europene;

d) persoanelor care exercită funcţii judiciare în cadrul instanţelor internaţionale a căror competenţă este acceptată de România, precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe;

e) funcţionarilor unui stat străin;

f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.

Prin Legea nr. 161/2003, după articolul 8, au fost introduse două noi articole, articolul 81 şi articolul 82.

Forma concretă de accesare a folosului poate fi mascată chiar printr-o activitate normală.  Diferența dintre corupție și lobby constă, în principiu, în existența acțiunii de pretindere ori primire de bani sau de alte foloase, legate de un act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Dacă nu există o legătură, oricât de depărtată, dar legătură,  între folos și un act privitor la serviciu, de competența sa,  nu se poate reține o faptă de corupție.

Lobby-ul necontrolat constituie o problemă serioasă, procesul legislativ nu este suficient de bine conceput pentru a putea permite limitarea influenţei pe care o are corupţia asupra conţinutului actelor normative în sprijinul unor interese de natură pecuniară – ceea ce banca mondială defineşte ca fiind „acapararea statului” ( A se vedea şi Open Society Instituite, EU Accession Monitoring Program, Budapesta, 2002, Corupţia şi politicile de combatere a corupţiei, Exclus SRL, Bucureşti, 2002, p. 85. Marie Benide, Parlamentari francezi şi europeni sub presiune, Când lobby-urile (des)fac legile, în „Le monde diplomatique”, nr. 17/2007. D.  Ciuncan, Prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Legea nr. 78/2000 adnotată şi comentată,  Univers Juridic, 2009, p. 10).

Direcția Națională Anticorupție a dispus începerea urmăririi penale împotriva europarlamentarului Adrian Severin pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de influență.

Potrivit comunicatului D.N.A. : „La data de 18 iulie 2011, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus începerea urmăririi penale fata de Adrian Severin, Membru al Parlamentului European, in sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită și trafic de influență. La data de 22 iulie 2011, învinuitului i s-au adus la cunoștința acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 din Codul de procedură penală.”.

Ancheta in cazul europarlamentarului a pornit de la o înregistrare audio-video a acestuia de către reporteri de la Sunday Times, efectuata în biroul lui Adrian Severin de la Strasbourg. Înregistrarea a fost postată pe http://politeanu.blogspot.com ,  www. Luju. Ro,  22 iulie 2011

Articolul  8 1 din Legea nr.  78   extinde noțiunea de funcționar și la  europarlamentari.  Severin este cetățean român, deci i se aplică legea română.Idem pentru legea slovenă sau austriacă.

Forma concretă de accesare a folosului poate fi mascată chiar printr-o activitate normală. Diferența dintre corupție și lobby constă, în principiu, în existența acțiunii de pretindere ori primire de bani sau de alte foloase, legate de un act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Dacă nu există o legătură, oricât de depărtată, dar legătură, între folos și un act privitor la serviciu, de competența sa, nu se poate reține o faptă de corupție.

Particularismul contractelor este atât de mare încât nu numai că nu intră în niciuna dintre calificările contractelor numite, dar se sustrag complet și statutelor contractelor nenumite. Este vorba de  forme pomenite în doctrină ca sui generis (Philippe Malaurie, Laurent Aynes, Pierre-Yves Gautier,Contractele speciale, Wolters Kluwer Romania, 2007, nr. 24, pp. 14 sqq).

Specific Romaniei este in special faptul ca la noi lobby-ul este pentru a ignora si incalca legi (SORIN IONITA
In Romania lobby-ul este pentru a ignora si incalca legi,”22″,2005)

Aici nu avem un lobby, să zicem că avem un contract de consultanță.  Un contract de consultanță în formă legală poate fi cu o cauză ilicită (vezi  art. 948 C.civ.  ), fiind deci nul (fără efect). Noțiunea de cauză a obligației trebuie luată în sensul de finalitate,de scop (ilicit), în lipsa căruia debitorul nu s-ar fi obligat, el situându-se anterior (quia), chiar dacă efectele se produc ulterior (ut). Un asemenea folos (contractual)devine folos necuvenit, în sensul legii  penale.

Traficul de influenţă (art.  257 C. pen.) constă în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă îl constituie relaţiile sociale a căror formare şi dezvoltare se întemeiază pe încrederea şi prestigiul de care trebuie să se bucure orice funcţionar care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, cerinţe pentru realizarea cărora este necesară înlăturarea oricărei suspiciuni care s-ar putea crea cu privire la activitatea acestora prin săvârşirea faptei prevăzute în art. 257 C. pen.

Obiectul juridic special al infracţiunii de înşelăciune îl constituie relaţiile sociale privind strict patrimoniul unor persoane (fizice sau juridice) relaţii care iau naştere şi se desfăşoară pe baza bunei-credinţe a subiecţilor acestor raporturi, a încrederii ce şi-o acordă reciproc între ei fără a implica în mod real poziţia unor unităţi sau persoane juridice terţe (ca subiecte pasive subsidiare) de către ambii participanţi sau cel puţin de către subiectul activ al inducerii în eroare.

În cazul infracţiunii de trafic de influenţă subiectul pasiv este persoana juridică, iar în subsidiar funcţionarul determinat în a cărui atribuţie de serviciu intră îndeplinirea unui act anumit sau un funcţionar care poate fi determinat prin precizarea actului pentru a cărei îndeplinire urmează a se exercita influenţa: chiar dacă nu a fost indicat expres subiectul pasiv subsidiar este suficientă determinarea actului, a sferei de atribuţii unui funcţionar anume, singurul care are asemenea atribuţii, şi deci făcându-se posibilă indicarea (chiar imediată) a funcţionarului.

Interesul cumpărătorului de trafic intră în conflict cu interesele sociale, “publice”; în lipsa unui interes real, legitim sau chiar nelegitim, fapta va constitui o înşelăciune sau, eventual, un şantaj, în funcţie de manoperele folosite, respectiv de metodele folosite de autor în scopul obţinerii folosului material injust (A se vedea, de exemplu, T. S., s. pen.  , dec. nr.  2287/1970, în C. D.  , p. 412 şi în „R. R. D.”  nr. 9/1970, p. 159; D. Ciuncan, Traficul de influenţă şi înşelăciunea, în „R. D. P. ”nr. 3/1998, p. 30; http://dorin.ciuncan.com).

Diferența dintre lobby și trafic este dată de desfășurarea transparentă a unei activități:

  • comerciale, nu civile,
  • cu aplicarea reglementărilor comerciale,
  • și fiscale,
  • exceptând un conflict de interese.

Articolul 1.168 din noul cod civil (Legea nr. 287/2009) stabilește  regulile aplicabile contractelor nenumite. Contractelor nereglementate de legeli se aplică prevederile capitolului  privind contractul,  din titlul II – izvorul obligațiilor-, al codului,  iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult.

Contractul este acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica, transmite sau stinge un raport juridic, arăta  art. 1.166 din forma primară a legii. Modificat prin Legea pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 (Legea nr. 71/2011), textul arată acum astfel: Contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica   sau stinge un raport juridic.

Deosebirea dintre mită și comision constă în aceea că acesta din urmă este un contract (act, fapt) comercial, deci trebuie să existe o însărcinare în a efectua legal tranzacţia, un mandat fără reprezentare (vezi fostul C.com., art. 405 – 412)

Între comitent şi comisionar să existe drepturi şi obligaţii prealabil prestabilite şi (penal) posibil de probat.

Lucrările trebuiau ţinute separat, ca atare, în registrele sale contabile pentru fiecare operaţiune, verificabilă fiscal şi financiar-contabil ( Vezi şi C.S.J., S. cont. adm., dec. nr. 246/1999 ) .

Acolo unde există evaziune fiscală, instanțele au reținut și infracțiuni de corupție.

În practică s-a reținut, printre altele,  că unitatea naturală infracţională consumate există în momentul perfectării înţelegerii, fiind irelevant faptul că suma convenită a fost predată în rate.

În fapt, prin sentinţa penală nr. 220 din 6 aprilie 1999, Tribunalul Dolj a hotărât următoarele:

În baza art. 289 cu aplicarea art. 13 Cod penal, a condamnat pe inculpatul M.A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pe care în temeiul art. 1 din Legea 137/1997 a constatat-o integral graţiată.

În temeiul art. 254 cu aplicarea art. 13 Cod penal, acelaşi inculpat a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal.

Potrivit dispoziţiilor art. 88 Cod penal, s-a dedus perioada detenţiei preventive de la 21 mai 1996, la 17 ianuarie 1997.

S-a aplicat şi pedeapsa accesorie, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal.

Făcând aplicarea prevederilor art. 254 alin. ultim Cod penal, instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 4.000.000 lei.

Certificatul de depozit fals a fost anulat.

În baza art. 254, cu aplicarea art. 13 Cod penal a condamnat pe inculpatul S.I. la 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,c Cod penal.

În temeiul art. 334 Cod procedură penală, instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina aceluiaşi inculpat din infracţiunea prevăzută de art. 248 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prevăzută de art. 248 alin. 1, cu aplicarea art. 13 Cod penal, condamnându-l la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Făcând aplicarea prevederilor art. 33 – 34 Cod penal şi dispunând contopirea pedepselor, s-a stabilit rezultanta de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal, alăturându-se şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal şi deducându-se perioada detenţiei preventive de la 21 mai 1996 la 18 decembrie 1997.

Inculpatul a fost obligat la 2.000.000 lei către denunţătorul A.M. I. şi la 123.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri către partea civilă SC „C.C.” cu dobânda legală aferentă.

În baza art. 254, cu aplicarea art. 13 Cod penal, inculpatul M.T. a fost condamnat la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal, ca pedeapsă complimentară, aplicându-se pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 Cod penal în condiţiile art. 71 Cod penal.

De la inculpat s-a confiscat suma de 2.000.000 lei primită cu titlu de mită.

În temeiul art. 257 cu aplicarea art. 13 Cod penal, prima instanţă a condamnat pe inculpata M.C.M. la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare, din care a dedus detenţia preventivă de la 13 mai 1996, la 14 mai 1997.

Potrivit dispoziţiilor art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 Cod penal.

S-au luat măsuri privind confiscarea sumei de 1.000.000 lei şi restituirea cauţiunii.

Respingând cererea de schimbarea încadrării juridice, Tribunalul în temeiul art. 292, cu aplicarea art. 13 Cod penal, a condamnat pe inculpatul M.F.P.C. la un an şi 6 luni închisoare, pedeapsă graţiată, conform art. 1 din Legea 137/1997.

În temeiul art. 215 alin. 2 şi 3 raportat la art. 229 alin. 2 Cod penal şi art. 13 Cod penal, acelaşi inculpat a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare, şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal, ca pedeapsă complementară, aplicându-se şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal, şi deducându-se detenţia preventivă de la 26 mai 1996, la 24 iulie 1998.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurator, s-a dispus anularea angajamentului fals, iar inculpatul a fost obligat la despăgubiri către SC „C.C.”, cu dobânda legală aferentă, în cuantum de 456.349.745 lei.

În temeiul art. 292 cu aplicarea art. 13 Cod penal, inculpatul C.I. a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare, pedeapsă graţiată conform art. 1 din Legea 137/1997.

Instanţa, în temeiul art. 215 alin. 2 şi 3 raportat la art. 229 alin. 2 Cod penal, cu art. 13 Cod penal, a condamnat pe acelaşi inculpat, la 3 ani şi 6 luni închisoare, şi un an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal ca pedeapsă complementară, aplicând şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal şi deducând arestarea preventivă de la 27 iunie 1996, la 18 martie 1997.

S-a dispus anularea actului fals, iar inculpatul a fost obligat la 87.802.589 lei, cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă.

În temeiul art. 292, cu aplicarea art. 13 Cod penal, inculpatul D.C. a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea prevăzută de art. 1 din Legea 137/1997.

Potrivit prevederilor art. 215 alin. 2 şi 3 Cod penal, raportat la art. 229 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal, acelaşi inculpat a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal, ca pedeapsă complementară, şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

Actul fals denumit angajament a fost anulat, iar inculpatul a fost obligat la 26.881.936 lei, despăgubiri, cu dobânda legală.

Respingând cererea de schimbare a încadrării juridice instanţa, în temeiul art. 292, cu aplicarea art. 13 Cod penal, a condamnat pe inculpatul M.L. la un an şi 6 luni închisoare, constatând aplicarea legii de graţiere, nr. 137/1997.

În temeiul art. 215 alin. 2 şi 3 raportat la art. 229 alin. 2 Cod penal cu art. 13 Cod penal, acelaşi inculpat a fost condamnat la 4 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal, ca pedeapsă complementară şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal, pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal, ca pedeapsă accesorie, deducându-se detenţia preventivă, de la 30 mai 1996, la 15 august 1996.

Anulând declaraţiile false, intitulate angajamente, prima instanţă a obligat pe inculpat la 119.912.948 lei, despăgubiri, cu dobânda legală.

În baza art. 292 cu aplicarea art. 13 Cod penal, inculpatul P.D. a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, iar în temeiul art. 289, cu art. 13 Cod penal, la aceeaşi pedeapsă.

Prin incidenţa art. 1 din Legea 137/1997, s-au constatat graţiate ambele pedepse.

În temeiul art. 215 alin. 2 şi 3 raportat la art. 229 alin. 2 Cod penal, cu art. 13 Cod penal, acelaşi inculpat a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, un an şi 6 luni pedeapsă complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal, cu deducerea detenţiei preventive de la 11 iunie 1996 la 16 august 1996.

S-a luat măsura anulării actelor false, iar sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat la 46.156.560 lei, cu dobânda legală.

Potrivit dispoziţiilor art. 292 cu aplicarea art. 13 Cod penal, inculpatul O.I. a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 1 din Legea 137/1997, privind graţierea unor pedepse.

În baza art. 215 alin. 2 şi 3 raportat la art. 229 alin. 2 Cod penal cu art. 13 Cod penal, acelaşi inculpat a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare şi un an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal, ca pedeapsă complementară şi la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal, ca pedeapsă accesorie, deducându-se detenţia preventivă de la 27 iunie 1996, la 18 martie 1997.

Soluţionând latura civilă, instanţa a obligat pe inculpat la 51.155.415 lei, despăgubiri, cu dobânda legală aferentă.

Actul fals intitulat angajament a fost anulat.

Inculpatul S.GH. a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare, pedeapsă constatată integral graţiată.

În baza art. 215 alin. 2 şi 3 raportat la art. 229 alin. 2 Cod penal cu art. 13 Cod penal, acelaşi inculpat a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, şi un an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal.

S-a aplicat şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal şi s-a dedus perioada arestării preventive de la 13 iunie 1996 la 15 august 1996.

Inculpatul a fost obligat cu titlu de despăgubiri cu dobânda legală aferentă la 92.578.965 lei.

Actul fals denumit angajament a fost anulat.

În baza art. 292 cu aplicarea art. 13 Cod penal, instanţa a condamnat pe inculpata R.L. la un an şi 6 luni închisoare, constatând că pedeapsa este integral graţiată.

Aceeaşi inculpată în temeiul art. 215 alin. 2 şi 3 raportat la art. 229 alin. 2 Cod penal cu art. 13 Cod penal, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal, şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal, cu deducerea arestării preventive de la 4 iunie 1996, la 15 august 1996.

Sub aspectul laturii civile, instanţa a obligat pe inculpată la 65.040.782 lei, despăgubiri, cu dobânda legală aferentă.

În baza art. 292 cu aplicarea art. 13 Cod penal, inculpatul A.V. a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare, constatându-se că pedeapsa este integral graţiată.

Acelaşi inculpat în temeiul art. 215 alin. 2 şi 3 raportat la art. 229 alin. 2 Cod penal, cu art. 13 Cod penal, a fost condamnat la 4 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal, aplicându-i-se şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal şi deducându-se arestarea preventivă de la 4 iunie 1996, la 15 august 1996.

Inculpatul a fost obligat la 99.592.487 lei, despăgubiri cu dobânda legală aferentă, dispunându-se şi anularea actului fals.

Inculpatul S.D. în temeiul art. 292 cu aplicarea art. 13 Cod penal, a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 1 din legea de graţiere nr. 137/1997.

În baza art. 215 alin. 2 şi 3 raportat la art. 229 alin. 2 Cod penal şi art. 13 Cod penal, acelaşi inculpat a fost condamnat la 4 ani şi 10 luni închisoare, şi un an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal, aplicându-i-se pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal şi deducându-se arestarea preventivă de la 16 iunie 1996 la 15 august 1996.

Inculpatul a fost obligat la 221.934.154 lei, cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă, dispunându-se şi anularea actului fals.

În baza art. 255 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal inculpatul C.M. a fost condamnat la 4 ani închisoare, şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal ca pedeapsă complementară, aplicându-i-se şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal şi deducându-se perioada arestării preventive de la 21 mai 1996 la 24 noiembrie 1997.

Potrivit dispoziţiilor art. 1605 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către inculpat a cauţiunii în cuantum de 100.000 lei.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală, instanţa a dispus încetarea procesului penal pentru inculpatul N.V. a anulat procesul – verbal fals încheiat de inculpat, şi a respins cererea moştenitorilor pentru restituirea autoturismului.

Inculpata V.E. în temeiul art. 292 cu aplicarea art. 13 Cod penal, a fost condamnată la un an şi 6 luni închisoare, constatându-se că pedeapsa este integral graţiată.

În baza art. 215 alin. 2 şi 3 raportat la art. 229 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal, aceeaşi inculpată a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni închisoare şi un an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, instanţa a achitat pe inculpatul M.N. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 292 Cod penal.

În temeiul art. 40 din Legea 82/1991, raportat la art. 289 Cod penal, şi art. 194 pct. 5 din Legea 31/1990, cu art. 13 Cod penal, acelaşi inculpat a fost condamnat la câte un an şi 6 luni închisoare, pedepse ce s-au constatat a fi graţiate.

În baza art. 215 alin. 2 şi 33 raportat la art. 229 alin. 2 Cod penal şi art. 13 Cod penal, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi un an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c Cod penal.

Pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea 87/1994, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Inculpatul a fost obligat în solidar cu inculpata V.E., la despăgubiri în cuantum de 52.713.703 lei, cu dobânda legală.

S-a dispus anularea angajamentului fals, şi a balanţelor şi bilanţului contabil al SC „L” SRL pentru anii 1995 şi 1996, şi refacerea acestora.

Inculpatul M.N. a fost obligat la 10.608.926 lei, către D.G.F.P.C.F.S Dolj, şi la plata în lei a echivalentului sumei de 5.098 USD, către SC „L” SRL.

În conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului M.GH. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luarea de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 Cod penal.

Acelaşi inculpat, în temeiul art. 194 pct. 5 din Legea 31/1990, a fost condamnat la 1 an închisoare, pedeapsă ce s-a constatat a fi integral graţiată.

Tribunalul a reţinut că prejudiciul produs de inculpat în patrimoniul S.C. „M” SRL a fost acoperit.

În baza art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul A.M.I. din infracţiunile prevăzute de art. 194 pct. 5 din Legea 31/1990, în infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, şi din 3 infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea 87/1994, într-o singură infracţiune în formă continuată prevăzută de art. 16 din Legea 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În temeiul art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1994, cu art. 41 alin. 2 şi art. 13 Cod penal, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare.

Pentru infracţiunea prevăzută de art. 40 din Legea  nr. 82/1991, raportat la art. 289 Cod penal, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare.

Ambele pedepse au fost graţiate conform art. 1 din Legea nr. 137/1997.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 din Legea nr. 31/1990.

În conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu art. 41 alin. 2 Cod penal, inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare, pedeapsă pentru care, potrivit dispoziţiilor art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere pe durata termenului de încercare şi cu aplicarea măsurilor prevăzute de art. 863 Cod penal.

Balanţele şi bilanţul contabil declarate false au fost anulate şi s-a dispus refacerea prin înregistrarea autoturismului Citroen, şi a comercializării celor două combine marca Class.

Inculpatul a fost obligat la 309.000.000 lei către SC „B.P.” şi 403.082.276 lei, către S.C. „E.A.”

În temeiul art. 191 Cod procedură penală, instanţa a obligat pe inculpaţi la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin Hotărârea Guvernului nr. 12/1991, a fost înfiinţată Regia Autonomă ROMCEREAL, persoană juridică cu sediul în Bucureşti şi aflată sub autoritatea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, care, ulterior prin Hotărârea Guvernului nr. 1054/1995 s-a reorganizat devenind Agenţia Naţională a Produselor Agricole a cărei organizare şi funcţionare a fost reglementată prin Regulamentul de aplicare a hotărârii de guvern, ambele publicate în Monitorul Oficial al României nr. 2 din 9 ianuarie 1996.

Potrivit art. 6 din acest Regulament, ANPA avea ca obiect de activitate, contractarea, achiziţionarea, depozitarea şi desfacerea cerealelor, leguminoaselor boabe şi seminţelor oleaginoase, asigurarea constituirii rezervelor naţionale la produsele agricole declarate de importanţă naţională, prestarea de servicii la solicitarea producătorilor agricoli şi a altor deţinători de produse, precum şi efectuarea de operaţiuni import – export legate de obiectul său de activitate.

Faţă de producţia record de cereale obţinută în perioada 1994 – 1995, „R” prin adresa nr. 94 din 8 martie 1995, a încunoştinţat Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei că există un excedent de 1,1 milioane tone grâu, solicitând aprobarea livrării acestui produs către societăţile comerciale care au ca obiect de activitate panificarea grâului, producerea pâinii, cu condiţia vânzării la preţurile supravegheate de stat.

Prin nota de negociere din 29 iunie 1995, Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Comerţului şi Centrocoop, au stabilit că se poate livra grâu de panificaţie pentru consumul intern la preţul de 318 lei/kg, cu respectarea următoarelor condiţii:

„Societăţile comerciale cu capital privat, vor depune la „R” copie de pe statutul firmei din care să rezulte că au în obiectul de activitate morărit şi panificaţie, copie de pe certificatul de înmatriculare, copie de pe certificatul de înregistrare fiscală şi adresă de solicitare care va cuprinde următoarele elemente:

- destinaţia cerealelor solicitate;

- angajamentul de plată al mărfii la ridicare;

- angajament de valorificare a produselor rezultate prin prelucrarea cerealelor la preţurile supravegheate de stat”.

Prin telexul nr. 169 din 7 septembrie 1995, conducerea „R”, în vederea respectării întocmai a celor dispuse anterior, a făcut următoarele precizări:

- livrarea la intern a produselor din fondul de consum al sucursalei, se face numai pe bază de repartiţie, dată în scris de regie, în condiţiile de mai sus arătate;

- livrarea la export a produselor din fondul de consum se face numai pe bază de licitaţie organizată de regie şi comunicată în scris sucursalei din teritoriu;

Preocuparea deosebită a „R” a fost determinată de menţinerea preţului de 318 lei/kg. la grâul de consum livrat la intern, şi corelativ menţinerea preţului la pâine şi produse de panificaţie, pe de o parte, şi de faptul că pe piaţa mondială preţul grâului a cunoscut o accentuată creştere.

De asemenea, s-a constatat că Regia se confrunta cu un mare număr de cereri pentru obţinerea de repartiţii pentru grâul de panificaţie, situaţie în care a dispus să se urmărească modul de folosire al produsului, în conformitate cu condiţiile mai sus expuse.

Nu s-a exclus astfel posibilitatea ca, o parte din cei care obţineau repartiţii de grâu pentru panificaţie, să-i schimbe destinaţia, astfel încât grâul prin intermediul altor societăţi să ajungă a fi exportat, pe această cale obţinându-se profituri importante derivate din diferenţa substanţială a preţurilor.

Instanţa de fond a constatat că, prejudicierea statului prin schimbarea destinaţiei grâului de către inculpaţii trimişi în judecată în prezenta cauză, a fost posibilă şi prin coruperea unor funcţionari din cadrul „R” Sucursala Dolj, care în schimbul unor avantaje materiale şi-au încălcat atribuţiunile de serviciu sau şi le-au exercitat în mod preferenţial.

Referitor la faptele comise de inculpaţi, în contextul general mai sus expus, instanţa de fond a reţinut următoarele:

M.A.E. director al ROMCEREAL- RA Sucursala Dolj, la 20 decembrie 1994, a semnat contractul de vânzare – cumpărare nr. 4381, prin care „R” vindea la S.C. „B.P.” S.R.L, patronată de inculpatul A.M.I., cantitatea de 4.000 tone grâu încolţit la preţul de 190.000 lei tona, cu condiţia ca preţul să fie achitat în avans în proporţie de 50%, iar diferenţa pe măsura primirii facturilor, dar nu mai târziu de 5 zile.

Derularea contractului a început la 23 decembrie 1994, când din Silozul Leu a fost ridicată cantitatea de 832.220 kg. grâu, iar în luna ianuarie 1995 din alte silozuri a fost ridicată diferenţa de grâu până la concurenţa valorică de 1.050,2 milioane lei, din care firma cumpărătoare achitase doar 255.000.000 lei.

Spre sfârşitul lunii ianuarie 1995 şi începutul lunii februarie 1995, inculpatul A.M.I., l-a rugat pe martorul E.S., şef al Silozului Leu, să intermedieze o discuţie cu directorul M.A.E., astfel încât împreună s-au deplasat la domiciliul acestuia din urmă.

Cu ocazia vizitei, inculpatul A.M.I., i-a cerut lui M.A.E., să-i suplimenteze contractul cu încă 6.000 tone, după care, l-a vizitat personal, împrejurări în care i-a dat suma de 4.000.000 lei.

În aceeaşi perioadă, se încheie actul adiţional la contractul de vânzare – cumpărare, act nedatat prin care societatea inculpatului A.M.I., cumpăra încă 6.000 tone grâu încolţit.

Prin încheierea acestui act adiţional inculpatul M.A.E. a încălcat grav atribuţiunile de serviciu, deoarece în condiţiile în care grâul livrat în baza contractului iniţial nu fusese achitat, nu putea încheia un act adiţional.

În final, firma inculpatului A.M.I., a rămas debitoare cu suma de 532.000.000 lei, astfel încât „R” acţionat-o în justiţie, obţinând titlu executor, respectiv sentinţa civilă nr. 506 din 7 decembrie 1995, a Tribunalului Dolj.

În sarcina inculpatului M.A.E., se mai reţine, că, în luna septembrie 1995, a semnat certificatul de depozit prin care a atestat în mod nereal că S.C. „I.S.” este proprietara cantităţii de 4.000 tone grâu de panificaţie, aflat în depozitele „R”.

Certificatul de depozit nu exprimă realitatea, deoarece firma respectivă, la acea dată nu perfectase nici un contract de cumpărare şi nu achitase nici o sumă de bani.

S.I., director adjunct, la „R”, printre altele, supraveghea şi coordona activitatea de încheiere şi derulare a contractelor perfectate cu diferiţi parteneri de afaceri.

La 23 februarie 1995, inculpatul a semnat la rubrica director, nota telefonică nr. 37 din 23 februarie 1995, prin care interzicea unităţilor din subordine livrarea grâului către agenţii care nu achitaseră preţul, în această situaţie aflându-se şi firma inculpatului A.M..

Cu toate acestea, inculpatul S.I. nesocotind dispoziţiile date prin nota telefonică, s-a deplasat la Silo,, unde a dispus şefului unităţii, martorul T.A., să continue livrările de grâu către S.C. „B.P.” garantând că preţul va fi achitat, întrucât îl cunoaşte pe A.M.I..

Instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că inculpatul S.I. era în relaţii apropiate cu inculpatul A.M.I., făcându-i acestuia mai multe vizite la sediul firmei.

În virtutea acestor relaţii şi pentru a-i facilita livrarea grâului, inculpatul S.I. a solicitat de la A.M.I. un împrumut de 5.000.000 lei, din care a restituit numai 3.000.000 lei.

Suma respectivă a fost predată inculpatului S.I., de martora I.L.C., secretară la firma inculpatului A.M.I., din dispoziţia şi în biroul acestuia.

M.T., în calitate de şef al serviciului livrări din cadrul Sucursalei Dolj, pendinte de „R”, avea ca atribuţii de serviciu, încheierea şi urmărirea derulării contractelor încheiate cu partenerii, supravegherea respectării disciplinei contractuale, negocierea tarifelor cu societăţile comerciale şi întocmirea documentaţiei necesare în cazul nerespectării clauzelor contractuale.

S-a reţinut că martorul F.D., director general al S.C. „D” o cunoştea de mai mult timp pe inculpata M.M.C., secretară a directorului Sucursalei Dolj a „R” şi a aflat de la aceasta că poate să contracteze diferite cantităţi de grâu, în condiţiile în care vor fi sensibilizaţi factorii de decizie ai sucursalei.

Prin intermediul inculpatei M.M.C., reprezentanţii S.C. „D”, au reuşit să-i cunoască pe inculpaţii M.A.E. şi M.T., şi în final, la 7 noiembrie 1995, să perfecteze contractul de vânzare – cumpărare nr. 4396, completat de M.T. şi semnat de directorul M.A.E..

În contract s-a stipulat un preţ mult inferior celui legal, creându-se astfel facilităţi nejustificate firmei cumpărătoare.

Pentru facilităţile create, inculpata M.C.M., a primit suma de 1.000.000 lei, iar M.T. 2.000.000 lei, de la reprezentanţii firmei cumpărătoare.

Ulterior, contractul nu s-a derulat, întrucât s-a constatat a fi afectat de serioase vicii de fond.

Instanţa reţine că inculpatul M.T. a primit banii cu titlu de mită, cu ocazia deplasării la Restaurantul „Roata” din municipiul Craiova, în biroul patronului acelui local.

N.V., în calitate de şef al Bazei de recepţie Filiaşi, aparţinând de „R” răspundea printre altele de cantitatea şi calitatea produselor livrate către beneficiari.

S-a reţinut că de la Baza de recepţie Filiaşi, figurau că cu cumpărat grâu, printre alţii, inculpaţii D.C., patron al firmei S.C. „O.C.” şi M.Gh., director al formei S.C. „M” dar în realitate, beneficiar al grâului, era inculpatul C.M., finanţator al afacerii, acesta fiind cel care participa efectiv la preluarea grâului şi expedierea în Portul Brăila.

În aceste condiţii, inculpatul C.M., avea un real interes de a-l cunoaşte pe inculpatul N.V. şi de a impulsiona livrarea cantităţilor de grâu.

Instanţa a reţinut că inculpatul C.M. se cunoştea de mai mult timp cu inculpatul M.N., acesta din urmă fiind asociat la firma S.C. „L” cu inculpata V.E. fostă secretară la „R”şi care se afla în relaţii apropiate cu N.V.

În acest context, inculpatul C.M., prin intermediul inculpatei V.E., a cunoscut pe inculpatul N.V., solicitându-i acestuia să impulsioneze încărcarea şi livrarea grâului cumpărat.

Cu ocazia discuţiilor purtate cu N.V., inculpatul C.M. a aflat de existenţa unei repartiţii de grâu în favoarea firmei condusă de inculpatul D.C., şi valorificând informaţia a perfectat o înţelegere cu D.C. finanţând întreaga cantitate de grâu, preluând-o şi livrând-o la export.

În cursul discuţiilor purtate, inculpaţii N.V. şi C.M. au convenit ca primul să primească de la cel de-al doilea un comision de 10 lei la fiecare kg. de grâu încărcat şi livrat din Baza de recepţie Filiaşi.

Instanţa a concluzionat că faţă de cantitatea de aproximativ 3.000 tone de grâu livrată din baza Filiaşi în favoarea firmelor conduse sau reprezentate de inculpatul C.M., N.V. conform înţelegerii perfectate urma să primească aproximativ suma de 30.000.000 lei.

În ziua de 19 februarie 1996, inculpaţii C.M. şi N.V., în virtutea înţelegerii anterioare s-au deplasat la sediul firmei inculpatului M.Gh., deplasarea fiind impusă de faptul că inculpatul Cucoaneş, de moment, nu dispunea de banii necesari cumpărării unui autoturism Cielo, pe numele fiului inculpatului N.V..

Se menţionează că inculpaţii C.M. şi N.V. se cunoşteau, aflându-se în relații de afaceri şi în acest context era posibilă acordarea unui împrumut.

Cert este că, la data respectivă, inculpatul M.Gh. nu îl cunoştea pe inculpatul N.V. şi că la solicitarea inculpatului C. M. a fost de acord şi a virat din contul firmei sale suma de 32.000.000 lei, către S.C. „R” pentru N.C.C.

La circa o săptămână, inculpatul N.V. a mers personal la firma inculpatului M.Gh., cerându-i acestuia suma de 7.000.000 lei, necesară pentru procurarea unui autoturism Dacia.

După discuţia telefonică cu inculpatul C.M., şi garanţia restituirii banilor de către acesta, inculpatul M.Gh. a dat lui N.V. suma solicitată, banii provenind din economii personale.

S-a mai reţinut că inculpatul N.V. a semnat procesul – verbal nr. 120 din 6 februarie 1996, prin care a atestat în mod nereal că S.C. „OC” este proprietatea cantităţii de 5.000 tone grâu, pe care îl cedează la S.C. „C”.

În realitate, cantitatea respectivă nu era disponibilă la Baza de recepţie, iar între societăţile mai sus menţionate nu exista un contract.

Inculpatul A.M.I., era patronul S.C. „B.P.” şi S.C. „E.A.C.”, ambele cu sediul în municipiul Craiova şi la 25 septembrie 1994, în calitate de reprezentant al primei firme, a cumpărat un microbuz marca Citroen C.25 de la martorul L.I., cu suma de 20.000.000 lei, fără să înregistreze în contabilitate operaţiunea, dar întocmind o convenţie comercială în scopul vânzării maşinii către S.C. „M:C.” atestând că firma cumpărătoare a achitat suma de 7.000.000 lei, diferenţa urmând să fie remisă în termen de 2 luni.

În realitate, inculpatul a primit suma de 15.000.000 lei, fără să înregistreze operaţiunea în contabilitatea societăţii, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit.

La 28 aprilie 1995, aceeaşi firmă a inculpatului A.M.I., a cumpărat din import 2 combine marca Class, cu o valoarea declarată de 1.765 DM, la care s-au adăugat cheltuielile cu taxele vamale şi comisionul vamal, astfel încât mijloacele fixe au fost înregistrate în contabilitatea societăţii cu valoarea de 2.780.615 lei.

La 15 mai 1995, inculpatul a vândut o combină martorului C.A. cu suma de 4.720.000 lei, încasată în numerar şi evidenţiată în registrul de casă din aceeaşi dată.

În realitate, s-a stabilit că preţul vânzării a fost de 14.499.880 lei, astfel încât, prin procedeul folosit, inculpatul s-a sustras de la plata unui impozit datorat statului, în valoare de 3.716.354 lei.

Cea de-a doua combină a fost vândută martorului B.I., cu factura nr. 1719098 din 26 mai 1995, în care s-a trecut preţul nereal de 668.500 lei, în timp ce preţul convenit a fost de 2.000.000 lei, astfel încât şi în acest caz inculpatul s-a sustras de la plata unui impozit de 232.770 lei.

Prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului s-au comis în baza unei rezoluţiuni infracţionale unice la intervale scurte de timp, astfel că se impune aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că, în perioada mai 1995 – mai 1996, a ridicat avansuri de la firma S.C. „E.A.C.” al cărei asociat unic era, în sumă totală de 964.017.800 lei, din care a justificat doar suma de 560.935.524 lei.

Suma a fost cheltuită de inculpat în interes propriu, în condiţiile în care societatea avea datorii importante faţă de creditori, cu intenţia vădită a fraudării intereselor acestora.

Pentru ascunderea avansurilor pe care nu le justificase, şi vrând să acrediteze ideea cheltuirii banilor în folosul societăţii, inculpatul a încheiat la 26 decembrie 1995 cu martorul G.M.C., un contract de vânzare – cumpărare, având ca obiect o suprafaţă de 1.454 m.p., teren situat în municipiul Craiova, cu suma de 20.000 DM, pentru ca a doua zi să încheie un alt act prin care vindea acest teren firmei sale cu suma de 310.000.000 lei.

Tot în acest scop, la 22 februarie 1995, inculpatul a cumpărat prin mandatarul D.M. un imobil situat în municipiul Craiova cu suma de 2.000.000 lei, pentru ca la 3 aprilie 1996 să vândă imobilul firmei sale la preţul de 350.000.000 lei.

Inculpaţii M.N. şi V.E., asociaţi la S.C. „L”, au conlucrat pentru obţinerea dispoziţiei de livrare nr. 395 din 23 ianuarie 1996, având ca obiect 500 tone grâu, angajamentul fiind semnat numai de inculpata V.E.

În baza acestei repartiţii, firma S.C. „L” ridicat cantitatea de 469 tone grâu de la Silozurile Băileşti şi Banu Mărăcine, iar cantitatea de 148.600 kg. a fost vândută la S.C. „L”, şi livrată efectiv la S.C. „D.P.”. Cantitatea de 320 kg. grâu a fost vândută la S.C. MTJT vagoanele având destinaţia Brăila P.T.E.D 1.

S-a reţinut că, prin schimbarea destinaţiei grâului de panificaţie inculpaţii au produs un prejudiciu în sumă de 52.713.703 lei.

Pe de altă parte, în sarcina inculpatului M.N., s-a reţinut că nu a evidenţiat în contabilitatea S.C. „L” unele sume în lei şi valută, rezultate din activităţi comerciale.

Astfel, cu factura din, 20 iunie 1994, firma inculpatului a livrat unei firme din Ungaria, cantitatea de 36 m.c.  cherestea de fag în valoare de 12.628,8 USD, evidenţiind în contabilitate numai suma de 6.318 USD, din care a ridicat un avansa în sumă de 5.998 USD, justificând doar suma de 900 USD, prin depunere în contul valutar.

În cursul anilor 1995 şi 1996, inculpatul M.N., a încasat cu numerar, sume în lei de la mai mulţi agenţi economici, cu care se afla în relaţii comerciale, totalizând 189.529.900 lei, neevidenţiindu-le în contabilitatea firmei.

De asemenea, prin întocmirea de documente neconforme cu realitatea, a înfăţişat datorii inexistente ale societăţii respective, majorând în mod nelegal cheltuielile societăţii, cu suma care nu au la bază documente justificative.

Astfel, la 31 ianuarie 1996, inculpatul a întocmit o factură, pentru cantitatea de 500 tone grâu, în valoare de 150.000.000 lei, în care furnizor apare S.C. „A.C.” iar beneficiar S.C. „L” încasând suma de 15.000.000 lei ca plată în avans, dar în realitate, operaţiunea comercială nu a avut loc.

Cu toate acestea, în evidenţele S.C. „L”, aceasta apare ca debitoare faţă de S.C. „A.C.”cu suma de 135.000.000 lei, operaţiune contabilă total nereală.

În vara anului 1994, acelaşi inculpat a primit de la martorul P.V., sumele de 3.500 DM şi 4.421 USD, pentru achiziţionarea unei combine de recoltat păioase, încheind un contract de vânzare – cumpărare şi semnând de primirea banilor.

Deşi contractul a fost făcut în numele S.C. „L” S.R.L, operaţiunea nu este înregistrată în evidenţa contabilă a societăţii.

S-a apreciat că în condiţiile în care angajamentul dat cu ocazia obţinerii repartiţiei, a fost semnat numai de inculpata V.E., în sarcina inculpatului M.N. nu se poate reţine infracţiunea fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 Cod penal.

M.F. P.C., în calitate de director executiv al S.C.”D”, în luna decembrie 1995, a solicitat şi a obţinut de la „R”, o repartiţie pentru cumpărarea a 5.000 tone grâu panificaţie, cu condiţia prelucrării şi obţinerii de făină şi produse de panificaţie, la preţuri supravegheate de stat.

În baza acestei repartiţii între societatea inculpatului şi „R” s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare, iar ulterior la 15 decembrie 1995 se mai încheie un alt contract pentru 1.200 tone grâu furajer.

Pentru obţinerea repartiţiei, inculpatul a semnat un angajament prin care se obliga să respecte clauzele impuse.

S-a reţinut că întreaga cantitate de grâu a fost finanţată de S.C. „A.T.I.”, care ulterior a vândut grâul în străinătate.

S-a concluzionat că, în condiţiile în care firma inculpatului nu avea ca obiect de activitate fabricarea de produse de morărit şi panificaţie, pe de o parte, iar toată cantitatea de grâu a fost plătită, primită şi expediată efectiv de S.C. „ATI”, inculpatul M.F.P.C. a acţionat cu intenţia vădită de a afecta pe „R” prin schimbarea destinaţiei grâului.

În cursul lunii aprilie 1996, acelaşi inculpat a obţinut o repartiţie de 500 tone grâu panificaţie, pe care în ziua de 8 mai 1996, a expediat-o de la Silozul Segarcea la S.C. „M” cu staţia de destinaţie Galaţi Port bazin, pe scrisorile de trăsură figurând ca prădător S.C. „I”.

Inculpatul O.I. fost administrator la S.C. „T.P.”, în baza documentaţiei depuse şi angajamentului semnat, a obţinut la 2 februarie 1996, o repartiţie pentru 400 tone grâu panificaţie.

Urmare repartiţiei, firma inculpatului, înainte de a poseda efectiv cantitatea respectivă de grâu, a vândut-o la S.C”M”, aceasta din urmă revânzând-o la S.C. „L”.

Grâul a fost încărcat din Silozul Băileşti şi livrat prin intermediul S.C. „L” firmei „MTJ T”, care l-a exportat.

Din scrisorile de trăsură, rezultă că cele 8 vagoane de grâu au fost expediate direct la Brăila în numele destinatarului „MTJT”.

Inculpatul M.L. era asociat la firmele S.C. „K.C.” şi „M” ambele cu sediul în municipiul Craiova.

La 11 ianuarie 1996, inculpatul în numele primei societăţi a solicitat la „R” repartiţia a 1.000 tone grâu panificabil, semnând în acelaşi sens un angajament, obţinând la 15 ianuarie 1996, repartiţie de 500 tone de la Sucursala Dolj.

Acelaşi inculpat, în numele celei de-a doua societăţi, a mai solicitat pe bază de angajament, şi obţinut la 31 ianuarie 1996 o repartiţie de încă 500 tone grâu panificaţie.

Se reţine că întreaga cantitate de grâu obţinută pe baza celor două repartiţii a fost vândută la S.C. „P.T.” aceasta din urmă revânzând-o la S.C. „I.I.E.”, societate care a exportat-o.

Instanţa a constatat că întreaga cantitate de grâu a fost plătită în realitate de S.C. „P.T.” şi S.C. „T.I.”, firme patronate de aceleaşi persoane.

Inculpatul S.D., director al S.C. „S”, a solicitat în luna aprilie 1996, la ANPA Bucureşti, (fostă ROMCEREAL – RA), eliberarea unei repartiţii pentru cantitatea de 1.000 tone grâu de panificaţie, semnând în acest scop un angajament.

Obţinând repartiţie, inculpatul a încheiat cu ANPA contractul nr. 1050 din 24 aprilie 1996, iar în luna mai 1996, a recepţionat de la Silozul Potcoava, judeţul Olt, cantitatea respectivă, pe care a vândut-o la S.C. „I.I.E.”, grâul fiind expediat direct în Portul Constanţa.

S-a constatat că plata grâului către ANPA s-a făcut direct de către firma cumpărătoare, pe baza unui contract încheiat cu firma inculpatului.

Inculpata R.L., în calitate de administrator al S.C. „P.P.”, în cadrul discuţiilor purtate cu inculpatul M.N. în luna ianuarie 1996, a acceptat ideea obţinerii unei repartiţii de grâu panificabil, deşi nu avea această activitate, în obiectul societăţii.

În acest sens, inculpata a semnat un angajament pe care l-a predat inculpatului M.N. şi pe baza căruia ulterior, la 30 ianuarie 1996, „R” a emis o repartiţie pentru cantitatea de 500 tone grâu panificaţie, către S.C. „P.P.”

Întreaga afacere a fost finanţată direct de S.C. „L” care a „cumpărat” grâul de la societatea inculpatei R.L. şi l-a revândut la S.C. „MTJT” aceasta exportându-l în Anglia.

Instanţa a reţinut că inculpata R.L. a acţionat, de la început, cu intenţie frauduloasă, semnând angajamentul ce nu corespundea realităţii şi întocmind ulterior forme de vânzare a grâului, despre care avea cunoştinţă că va ajunge la export şi obţinând astfel un beneficiu ilicit.

Inculpatul A.V., director al S.C. „A”, pe baza unui angajament, a solicitat de la „R”, repartiţie pentru grâu de panificaţie.

La 20 decembrie 1995, „R” a emis repartiţia nr. 2265 pentru S.C. „A”, şi repartiţia nr. 2264 pentru S.C. „V.E.”pentru cantităţile de câte 500 tone grâu panificaţie.

Printr-o minută încheiată, S.C. „V.E.” ceda în favoarea lui S.C. „A” repartiţia, astfel încât în baza celor două repartiţii, la 21 decembrie 1995, societatea inculpatului încheie cu Sucursala Dolj – „R”, un contract de vânzare – cumpărare pentru 1.000 tone grâu panificaţie la preţul de 318 lei/kg.

Înainte de livrarea efectivă a grâului, inculpatul a încheiat cu S.C. „R” contractul de vânzare – cumpărare pentru toată cantitatea de grâu la preţul de 395 lei/kg.

S-a reţinut că finanţarea afacerii a fost asigurată de S.C. „R.T.”care a virat banii în contul „R” după care, a expediat grâul la export.

Inculpatul C.I., unic asociat la S.C. „C.I.” a solicitat pe bază de angajament şi a obţinut de la „R” o repartiţie de 500 tone grâu pentru panificaţie.

După obţinerea repartiţiei, dar anterior preluării grâului, inculpatul a încheiat cu S.C. „T.T.”un contract de vânzare – cumpărare pentru toată cantitatea la preţul de 395 lei/kg., societatea cumpărătoare finanţând de fapt afacerea.

Astfel, în perioada 14 martie 1996 – 5 aprilie 1996, întreaga cantitatea de grâu a fost expediată de la Silozul Segarcea, de către S.C. „T.T.” direct în Portul Constanţa, având ca destinatar pe S.C. „G.P.R.” societate care l-a exportat în Slovacia.

La 11 ianuarie 1996, S.C. „O” al cărui director era inculpatul P.D., a solicitat la „R”, repartiţia de 1.500 tone grâu panificaţie, semnând în acest sens un angajament şi anexând factura nr. 0253968 antedatată la 14 iulie 1993, prin care S.C. „R.C.” firma aceluiaşi inculpat, vindea la S.C. „O”, o instalaţie pentru fabricat pâine.

S-a stabilit că factura respectivă nu exprima realitatea, şi a fost întocmită cu scopul inducerii în eroare a „R”.

Înainte de a intra în posesia grâului, S.C. „O”, prin inculpatul P.D., refacturează întreaga cantitate la preţul de 370 lei/kg. către S.C. „R” aceasta revânzându-l la S.C. „M” firmă care l-a exportat în Panama.

În realitate, afacerea a fost finanţată de S.C. „R”.

Inculpatul S.Gh., era administrator al S.C. „E.C.”

Sub angajament la 24 ianuarie 1996, a obţinut repartiţie pentru cantitatea de 500 tone grâu panificaţie, dar anterior încheiase deja un contract cu S.C. „D”, reprezentată de inculpatul M.F.P.C., prin care împuternicea pe acesta din urmă să recepţioneze şi să expedieze grâul.

Afacerea nu s-a mai derulat, întrucât nu au fost avansaţi banii cu titlu de preţ.

La 3 aprilie 1996, beneficiind de faptul că avea documentaţia deja depusă la „R” inculpatul S.Gh., sub angajament, solicită şi obţine o nouă repartiţie de 500 tone grâu panificaţie, încheind contractul nr. 1070 din 11 aprilie 1996, cu Sucursala Dolj.

În realitate, plata grâului s-a făcut de către S.C. „D”, iar livrarea din siloz s-a făcut în Portul Galaţi, având ca destinatar pe S.C. „T.T.”, firmă care a exportat grâul în Olanda.

Constatând că afacerea este profitabilă, inculpatul a mai încercat să obţină o nouă repartiţie, dar solicitarea i-a fost respinsă.

Urmare solicitărilor făcute sub angajament, „R”, la 11 septembrie 1995, a aprobat livrarea cantităţii de 500 tone grâu panificaţie, în favoarea S.C. „O” administrator fiind inculpatul D.C..

Valorificând repartiţia, la 12 septembrie 1995, societatea inculpatului a încheiat contractul de vânzare – cumpărare cu „R”, având ca obiect 500 tone grâu panificaţie, la 318 lei/kg.

Deoarece inculpatul nu a dispus de resurse financiare, contractul nu s-a derulat până în luna 1996, când de la Baza Filiaşi, s-a ridicat cantitatea de 443.250 kg. grâu în valoare de 124.657.600 lei.

În realitate, anterior ridicării grâului şi în vederea atragerii resurselor financiare de care avea nevoie, inculpatul D.C. în numele S.C. „O” la 15 decembrie 1995 a emis o factură prin care a revândut firmei S.C. „D.A”, întreaga cantitate de grâu, aceasta revânzându-l firmei S.C. „C”.

Referitor la inculpata M.C.H. deosebit de cele arătate la pct. 3, – inculpatul M.T., s-a reţinut că aceasta a fost cea care a făcut legătura între D.I. şi inculpatul M.T., datorită relaţiilor de amiciţie cu primul şi relaţiilor de serviciu cu cel de-al doilea inculpat.

De asemenea, instanţa a reţinut că inculpata a fost prezentă şi mai mult a iniţiat întâlnirile între inculpatul M.T. şi D.I. la Restaurantul „R”, din municipiul Craiova, patronat de martorul C.N.

În ceea ce priveşte pe inculpaţii C.M. şi M.Gh., faţă de precizările făcute la pct. 4 atunci când s-a analizat situaţia inculpatului N.V., s-au reţinut următoarele:

Inculpatul C.M. direct interesat în derularea afacerilor cu grâu ce se livrau de la Baza Filiaşi, cu ajutorul inculpatei V.E., l-a cunoscut pe inculpatul N.V., perfectând cu acesta o înţelegere de a-i da un comision de 10 lei/kg. pentru cantitatea de grâu încărcată şi expediată.

S-a reţinut că înţelegerea celor doi s-a perfectat în absenţa inculpatului M.Gh., care la acea dată nici nu-l cunoştea pe inculpatul N.V..

Predarea sumelor de bani, conform înţelegerii anterioare s-a făcut de către inculpatul C.M., prin intermediul inculpatului M.Gh., cei doi aflându-se în afaceri comerciale.

Referitor la inculpatul M.Gh., s-a apreciat că fapta acestuia de a dispune de suma de 32.000.000 lei fără aprobare din contul societăţii S.C.”M”, constituie infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 4 din Legea 31/1990, precizându-se că cealaltă sumă nu provenea din contul societăţii, ci erau banii personali ai inculpatului.

În ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, şi respectiv luare de mită, instanţa a apreciat că se află în prezenţa unor unităţi naturale infracţionale, consumate în momentul perfectării înţelegerii, fiind irelevant faptul că suma convenită a fost predată în rate.

Sub aspectul soluţionării laturii civile, instanţa de fond a apreciat că prejudiciul real încercat de „R”, constă în diferenţa de preţ pentru cantităţile de grâu livrate pe baza repartiţiilor şi a căror destinaţie a fost abuziv schimbată de inculpaţi.

Ca bază de calcul, instanţa a plecat de la preţul subvenţionat de 318 lei/kg, cel de-al doilea punct de referinţă fiind preţul practicat la bursă la datele respective.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă S.C. „C.C.”, N.A.P., moştenitoarea inculpatului N.V., şi inculpaţii M.A., S.I., M.T., C.M., M.Gh., C.I., O.I., M.L., S.D., R.L., A.V., S.Gh., M.N., V.E., M.F.P., D.C., şi P.D..

Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita încadrare juridică a faptelor de înşelăciune, în sensul că eronat s-au raportat dispoziţiile art. 215 din Codul penal, la art. 229 din Codul penal; referitor la inculpatul M.Gh. că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la toate faptele cu judecarea cărora a fost investită, greşita achitare a aceluiaşi inculpat pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, la neconfiscarea autoturismului Cielo, la greşita achitare a aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal, greşita încadrare juridică a faptelor de evaziune fiscală, şi la omisiunea confiscării sumei de 7.000.000 lei de la moştenitorii inculpatului N.V..

Partea civilă S.C. „C” a solicitat în apelul său, obligarea la plata despăgubirilor, a inculpaţilor, în solidar cu societăţile comerciale, în numele cărora şi pentru care au acţionat.

Inculpaţii au criticat sentinţa referitor la greşita condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale acesteia, lipsind latura subiectivă specifică, la greşita individualizare a pedepselor, la greşita soluţionare a laturii civile, faptele nefiind de natură a produce consecinţe juridice şi la intervenirea unor cauze obiective pentru o parte din inculpaţi, care au făcut imposibilă panificarea grâului.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 335 din 24 iulie 2000, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, referitor la inculpaţii: M.N., V.E., M.F. P.C., D.C., P.D., C.I., O.I., M.L., S.D., R.L., A.V., S.Gh. şi A.M.

A respins ca nefondat apelul declarat de parchet, referitor la inculpaţii M.Gh., C.M., şi N.A.P.

A respins ca nefondate, apelurile declarate de S.C. „C” şi N.A.P.

A admis apelurile declarate de inculpaţii M.A., S.I., M.T., C.M., M.Gh., C.I., O.I., M.L., S.D., R.L., A.V., S.Gh., M.N., V.E., M.F.P.C., D.C. şi P.D..

A desfiinţat sentinţa penală nr. 220 din 6 aprilie 1999, a Tribunalului Dolj, sub următoarele aspecte:

I. În temeiul art. 334 Cod procedură penală;

A schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpaţii M.N., V.E., M.F.P.C., D.C., P.D., C.I., O.I., M.L., S.D., R.L., A.V. şi S.Gh., din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 2 şi 3 raportat la art. 229 alin. 2 Cod penal, în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 2,3 Cod penal cu art. 13 Cod penal.

A reîncadrat faptele inculpatului M.N. din infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 292 Cod penal şi art. 12 din Legea 87/1994 în infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 25 raportat la art. 292 Cod penal, şi respectiv art. 13 din Legea 87/1994, cu art. 13 Cod penal.

Referitor la inculpatul M.N.

În baza art. 25 raportat la art. 292 Cod penal, cu art. 13 Cod penal,

a condamnat l-a condamnat la 1 an închisoare, – pedeapsă graţiată, conform art. 1 din Legea 137/1997.

c. În baza art. 215 alin. 2 şi 3, cu art. 13 Cod penal, l-a condamnat la 1 an închisoare, cu art. 64 – 71 Cod penal.

d. În baza art. 13 din Legea 87/1994 l-a condamnat la 1 an închisoare cu art. 64 – 71 Cod penal.

În baza art. 33 – 34 Cod penal, a contopit pedepsele de la pct. c şi d în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care o constată executată.

Inculpaţii M.F.P.C., D.C., P.D., C.I., V.E., S.D., R.L., A.V., S.Gh., M.L. au fost condamnaţi în baza art. 215 alin. 2 şi 3 cu art. 13 Cod penal . . .

A anulat actul fals, denumit angajament.

II. Referitor la inculpatul M.A.E.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 Cod penal şi a înlăturat măsura confiscării.

A menţinut numai dispoziţiile referitoare la infracţiunea prevăzută de art. 289 Cod penal cu art. 13 Cod penal, deducerea detenţiei preventive şi anularea actului fals.

Referitor la inculpatul S.I.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 Cod penal.

A redozat la 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 alin. 1 Cod penal cu art. 13 Cod penal, constatând-o executată.

A înlăturat obligarea la despăgubiri către S.C. „C.C.”, şi A.M.I..

Referitor la inculpatul M.T.

A redozat la 1 an închisoare, pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 Cod penal cu art. 13 Cod penal şi art. 74 – 76 Cod penal, pe care o constată executată.

Referitor la inculpatul C.M.

A redozat la 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 cu art. 13 Cod penal, pe care o constată executată.

A menţinut dispoziţiile referitoare la restituirea cauţiunii şi la cheltuielile judiciare.

Referitor la inculpatul M.Gh.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. f Cod procedură penală, a încetat procesul penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea 31/1990, cu art. 13 Cod penal.

Referitor la inculpatul A.M.I.

A redozat la 2 ani închisoare cu art. 64 – 71 Cod penal, pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 87/1994, cu art. 41 alin. 2 Cod penal.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că într-adevăr, raportarea art. 215 din Codul penal, la art. 229 din acelaşi cod este greşită întrucât partea civilă nu a avut bunuri din cele prevăzute de art. 135 alin. 4 din Constituţia României.

S-a mai reţinut că inculpaţii au acţionat cu intenţie calificată de înşelăciune în convenţie, încadrarea corectă a acestei fapte, fiind în art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod, că s-a omis a se dispune anularea unui act fals, intitulat angajament, întocmit de inculpatul O.I., că se impune achitarea inculpaţilor M.A.E. şi S.I. pentru infracţiunea de luare de mită, deoarece prima instanţă a interpretat eronat probele administrate; de asemenea, se impune achitarea, inculpatului M.L. pentru infracţiunea de înşelăciune în convenţie şi infracţiunea de uz de fals, faptele sale se circumscriu exclusiv în sfera raporturilor comerciale.

Instanţa de apel a mai considerat că se impune schimbarea şi a altor încadrări, precum şi reindividualizarea unor pedepse, în sensul arătat în dispozitivul deciziei.

Împotriva acesteia, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă S.C. „C.C.” şi inculpaţii S.I., M.T., M.F.P.C., C.I., D.C., P.D., O.I., S.Gh., R.L., A.V., S.D., C.M., V.E. şi M.N.

Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Parchetul critică decizia referitor la inculpatul M.L. pentru greşita achitare a acestuia pentru infracţiunile de fals în declaraţii prevăzute de art. 292 din Codul penal şi înşelăciune în convenţie prevăzută de art. 215 alin. 2 şi 3 din Codul penal, susţinând că această soluţie se datorează unei erori grave de fapt.

De asemenea, critică decizia referitor la inculpatul M.A.E. pentru greşita achitare a acestuia în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 din Codul penal pentru acelaşi motiv de la cazul anterior.

Tot pentru acelaşi motiv, mai critică decizia pentru greşita menţinere a soluţiei de achitare a inculpatului S.I. pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 din Codul penal, precum şi pentru greşita încetare a procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea 31/1990, faţă de acelaşi inculpat.

Criticile formulate sunt nefondate.

Din examinarea dosarului cauzei, se constată că instanţa de apel făcând o amplă analiză a numerosului material probator administrat şi examinând judicios apărările şi motivele de apel, la fiecare inculpat în parte, dar şi în ansamblu prin coroborarea probelor, a ajuns la concluzii juste cu privire la toţi inculpaţii din prezenta cauză, inclusiv cu privire la aspectele criticate prin recursul ce se analizează.

Astfel, instanţa de apel a reţinut corect că faptele inculpatului M.L. nu intră în ilicitul penal, fiind exclusiv raporturi de drept civil.

Referitor la inculpaţii M.A.E. şi S.I., privitor la infracţiunea de luare de mită, răspunderea penală a acestuia s-a reţinut greşit, în absenţa oricăror probe directe, în condiţiile unor declaraţii oscilante şi tendenţioase ale denunţătorului A.M.I., doar pe simple prezumţii.

Cu privire la inculpatul M.Gh., s-a motivat că înţelegerea din luna ianuarie 1996, între inculpaţii C.M. şi N.V., în legătură cu un comision de 10 lei pe kg. de grâu, s-a perfectat fără ca M.Gh. să aibă vreo contribuţie, sau măcar să-l cunoască pe N.V.

Cu privire la recursul declarat de partea civilă S.C. „C.C.”

Recursul nu a fost motivat, deşi la instanţa de recurs s-au dat mai multe termene de judecată pentru diferite motive şi cum nu se constată cauze de casare referitoare la soluţionarea laturii civile şi acest recurs este nefondat, urmând a se respinge ca atare.

Cu privire la recursurile declarate de inculpaţii S.I., M.T., M.F.P.C., C.I., D.C., P.D., O.I., S.Gh., R.L., A.V., S.D., C.M., V.E. şi M.N..

S-a susţinut, în esenţă, că vinovăţia stabilită în sarcina lor este consecinţa comiterii unor erori grave de fapt în neconcordanţă cu realitatea obiectivă, se obiectează apoi asupra sincerităţii denunţătorului D.I., neaprecierea corectă a unor probe, consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţie şi că s-au reţinut greşit şi celelalte infracţiuni, neexistând faptele sau neconstituind infracţiuni.

Criticile nu sunt fondate.

Aşa cum s-a arătat mai înainte, instanţele au făcut o analiză judicioasă a materialului probator al dosarului, cu privire la fiecare caz în parte, reţinând numai acele fapte ce constituie infracţiuni, pentru care există probe certe, înlăturând faptele pentru care existau suspiciuni asupra obiectivităţii mărturiilor, datorită unor interese ale martorilor denunţători, ori contradictorii ce nu se pot concilia.

Rezultă clar, şi fără nici o îndoială că agenţi economici, fără resurse financiare suficiente, prin manoperele care au fost arătate, au obţinut de la „R”, repartiţii pentru grâu subvenţionat, pe care, în loc să le proceseze în produse de morărit şi panificaţie, le-au revândut cu adaos de preţ, la alte firme, unele din ele care făceau export.

Faptele în sine, dovedite cu actele care s-au întocmit şi depoziţiile martorilor, nu sunt contestate, iar apărările inculpaţilor în sensul că unii nu au semnat unele angajamente şi nu au legătură cu operaţiile de aprobare şi livrare de grâu, au fost amplu analizate de către cele două instanţe, înlăturate just şi suficient de motivat.

Omiterea semnării unor acte este nesemnificativă, din moment ce operaţiile de aprobare şi de livrare, au existat în realitate, fiind cert dovedite, existenţa lor nefiind contestată.

Neîntemeiată este şi apărarea în sensul că nu se poate reţine infracţiune, căci a fost vorba doar de o simplă operaţie comercială, ce excede sfera ilicitului penal.

Deoarece inculpaţii, atât la încheierea convenţiilor, au prezentat ca real faptul că grâul este destinat panificaţiei în ţara noastră, cât şi ulterior, sub aceeaşi susţinere, nereală au menţinut în eroare pe furnizor, corect s-a reţinut infracţiunea de înşelăciune în convenţie.

De asemenea, este temeinic stabilit şi necontestat faptul că niciuna din cantităţile despre care este vorba, nu au avut destinaţia ce trebuia urmată, ci au fost vândute altor firme, uneori chiar înainte de a fi ridicate de cumpărător de la baze şi silozuri, care la rândul lor le-au revândut altora, iar în mai multe cazuri au fost exportate.

Pe de altă parte, nu poate fi combătut nici faptul că prin aceste operaţii cu grâu subvenţionat, destinat panificaţiei, pentru consumul intern, s-au obţinut profituri, prin diferenţele de preţ.

Pentru a admite livrarea cantităţilor de grâu, unii inculpaţii au pretins, oferit şi obţinut mită, astfel cum corect s-a reţinut de către instanţe.

De asemenea, s-a reţinut corect că pentru a putea să se realizeze infracţiunile sus-menţionate, s-au făcut declaraţii false, falsuri materiale, abuz în serviciu şi evaziune fiscală, în sensul care s-a arătat ( 965 din 26 februarie 2003 (Dosar nr. 4770/2000), aflată pe site-ul www.scj.ro,extrase).

Acolo unde există raporturi juridice contractuale, ele trebuie consemnate contabil, cu consecințe firești fiscale.

În cazul în care, urmare a înşelăciunii, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare, iar dobânditorul bunului vinde, la rândul său, acel bun prin contract, unui cumpărător de bună-credinţă, ambele contracte trebuie anulate ca măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Prin sentinţa penală nr. 61 din 13.06.1997, Judecătoria Constanţa a condamnat pe inculpate, între altele, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 2 şi 3 C. pen.

Instanţa a reţinut că inculpatele au mijlocit, în schimbul unor foloase băneşti sub formă de comision, obţinerea de către mai multe persoane a unor împrumuturi pe care acestea le-au garantat cu apartamentele lor.

Pentru perfectarea împrumutului inculpatele au încheiat contracte de vânzare-cumpărare a apartamentelor, încredinţând persoanele vătămate că aceste contracte sunt numai o formă de garantare mai sigură a împrumutului şi că, după achitarea acestuia, se vor face formele de restituire a apartamentului, ceea ce în realitate nu s-a întâmplat, cei împru­mutaţi pierzând proprietatea apartamentelor.

Astfel a fost înşelată partea vătămată M.M. care, pentru împrumutul de 25 de milioane de lei, a semnat, la 15 februarie 1996, contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului său către A.T., iar acesta din urmă, devenit proprietar, a vândut apartamentul, la 6 decembrie 1996, lui C.C.

Tribunalul Constanţa, prin decizia penală nr. 488 din 11.09.1997, a admis, între altele, apelul declarat de partea civilă M.M. şi, desfiinţând sentinţa sub aspectul soluţionării laturii civile, a trimis cauza la judecătorie, pentru rejudecare.

Rejudecând cauza, Judecătoria Constanţa, prin sentinţa penală nr. 1552 din 8.06.1998, a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, cu consecinţa anulării contractelor de vânzare-cumpărare, între care contractul de vânzare-cumpărare încheiat între M.M. şi A.T., precum şi, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A.T. şi C.C., hotărârea rămânând definitivă prin respingerea apelurilor şi recursurilor părţilor civile.

În cauză s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că în mod greşit s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A.T. şi C.C., întrucât acest act nu are nici o legătură cu activitatea infracţională dedusă judecăţii, cumpărătorul C.C. fiind dobânditor de bună-credinţă.

Recursul în anulare este nefondat.

Conform art. 14 alin. 3 lit. a C. pr. pen., repararea pagubei se face, între altele, prin restabilirea situaţiei anterioare infracţiunii.

Măsura se impune şi când prin săvârşirea infracţiunii s-a produs o schimbare a situaţiei anterioare privitor la bunul care a format obiectul infracţiunii.

În cauză, reţinându-se cu autoritate de lucru judecat situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatelor pentru infracţiunea menţionată, instanţa de rejudecare a dispus corect restabilirea situaţiei anterioare infracţiunii, cu consecinţa legală a anulării contractelor de vânzare-cumpărare.

Critica din recursul în anulare, în sensul de a se înlătura această măsură ca fiind greşită, cu privire la contractul de vânzare-cumpărare dintre A.T. şi C.C. nu poate fi primită, căci ar însemna ca măsura restabilirii situaţiei anterioare infracţiunii, aplicată pentru despăgubirea părţii vătămate M.M., să rămână fără eficienţă.

Prin menţinerea anulării primului contract de vânzare-cumpărare, dintre M.M. şi A.T., dar înlăturarea dispoziţiei de anulare cu privire la cel de-al doilea contract, dintre A.T. şi C.C., aşa cum s-a solicitat prin recursul în anulare, partea vătămată nu ar mai putea redobândi proprietatea apartamentului de care a fost lipsită prin înşelăciune, deşi este îndreptăţită la aceasta.

În concluzie, corect subdobânditorul apartamentului a fost obligat să-l înapoieze. Criticile fiind nefondate, recursul în anulare a fost respins ( C.S.J., S. civ., dec. nr. 3100 din 14 iunie 2001, în „Curierul judiciar” nr. 12/2002 p. 93).

Fenomenul corupţiei caracterizează societăţile în tranziţie care sunt în mod special vulnerabile. Studiile comparative efectuate în ţările Europei Centrale şi de Est au demonstrat că acestea sunt caracterizate de o stare persistentă de anomie. Pentru a structura o strategie eficientă de luptă împotriva corupţiei, trebuie să analizăm pe criterii riguros ştiinţifice rădăcinile corupţiei, modalităţile ei de manifestare în diferite sectoare şi pe diferite niveluri şi abia după aceea, să abordăm tacticile cele mai oportune pentru contracararea acestui fenomen.

Experienţa democratică a arătat că fenomenul corupţiei are un impact direct asupra dezvoltării economice şi sociale, distruge beneficiile potenţiale ale forţelor de piaţă libere, regulile economiei de piaţă sunt distorsionate, iar societăţile comerciale „licitează pe comision” pentru a obţine un contract economic profitabil.

Privind la modul general,  corupţia presupune un acord ilicit care are la bază un proces de negociere infracţională, presupune interese de natură economică ale ambelor părţi, din care una are calitate de funcţionar public şi care se desfăşoară în condiţii de clandestinitate şi confidenţialitate.  Capacitatea organismelor statului, cu atribuţii în prevenirea şi combaterea acestui fenomen, este diminuată – sub aspectul posibilităţii de a intra în posesia unor informaţii cu valoare operativă, în timp util – de caracterul ascuns, insidios al negocierii infracţionale.

Fenomenul corupţiei are şi el o dinamică proprie, în sensul că  a suferit şi suferă în continuare modificări cantitative şi calitative. Trecerea la economia de piaţă şi descătuşarea iniţiativei private pe fondul unei aparat birocratic învechit a făcut ca  fenomenul de corupţie  să prolifereze într-o multitudine de noi domenii. Cu titlu de exemplu, menţionăm apariţia fenomenelor de corupţie în domeniul financiar-bancar în vederea obţinerii unor credite; interesul în vederea obţinerii în condiţii avantajoase a unor spaţii comerciale; intrarea în posesia unor autorizaţii de funcţionare sau a unor licenţe de import-export; privatizarea frauduloasă a unor agenţi economici cu capital de stat.

Grupul Multidisciplinar privind Corupţia (G. M. C.),  înfiinţat în iunie 1994 de către Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei,  a adoptat provizoriu următoarea definiţie: „Corupţia  cuprinde comisioanele oculte şi toate celelalte conduite care implică persoane învestite cu funcţii publice sau private, care şi-au încălcat obligaţiile care decurg din calitatea lor de funcţionar public, de angajat privat, de agent independent sau dintr-o altă relaţie de acest gen, în vederea obţinerii de avantaje ilicite, indiferent de ce natură, pentru sine sau pentru alţii.”

Prin Legea nr. 147 din 1 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2002, ţara noastră a ratificat Convenţia civilă asupra corupţiei, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999 (STE 173).

Convenţia stipulează ca fiecare parte să prevadă în dreptul său intern mijloace eficiente în favoarea persoanelor care au suferit o pagubă rezultând dintr-un act de corupţie, cu scopul de a le permite să îşi apere drepturile şi interesele, inclusiv posibilitatea obţinerii de daune-interese.

În accepţiunea acestei convenţii, prin corupţie se înţelege faptul de a solicita, de a oferi, de a da sau de a accepta, direct ori indirect, un comision ilicit sau un alt avantaj necuvenit ori promisiunea unui astfel de avantaj necuvenit care afectează exerciţiul normal al unei funcţiuni sau comportamentul cerut beneficiarului comisionului ilicit sau avantajului necuvenit ori promisiunii unui astfel de avantaj necuvenit.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău  a ridicat   problema   “dacă cel ce valorifică mărfuri în baza unui contract de colaborare cu diverse firme, sau barmanul care valorifică băuturi alcoolice, pe baza unei convenţii civile, poate fi considerat subiect al infracţiunii prevăzute de art. 2151 C. pen.” (Parchetul  Naţional  Anticorupţie, Biroul de documentare şi studii criminologice, Probleme juridice privind anticorupţia, din notele de studiu ale Ministerului Public  1995 – 2001, 1 decembrie 2002, p. 79 sqq).

Un răspuns corect la această întrebare ar putea fi dat numai după o analiză atentă a probelor din fiecare cauză, spre a se stabili natura juridică a contractului încheiat de părţi. Altfel, “contractul de colaborare” încheiat între o firmă şi o persoană fizică pentru valorificarea unor mărfuri ar putea fi calificat drept un contract de comision.

Tot contract de comision ar putea fi calificată şi “convenţia civilă” încheiată într-o societate comercială şi un barman, pentru “valorificarea băuturilor alcoolice”.

Contractul de comision face parte din categoria contractelor de mandat fără reprezentare (A se vedea, I. Zinveleu, Contractele civile, instrumente de satisfacere a intereselor cetăţenilor, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p. 336; F. Deak, S. Cărpenaru, Drept civil, Bucureşti, 1983, p. 198), fiind reglementat în art. 405-412 din Codul comercial.

“Contractul de comision este un contract prin care o parte, numită comisionar, se obligă pe baza împuternicirii celeilalte părţi numită comitent, să încheie anumite acte de comerţ, în nume propriu, dar pe seama comitetului, în schimbul unei remuneraţii, numită comision” (S. Cărpenaru, Drept comercial român, Editura All Educational, 1998, p. 431).

Una din obligaţiile pe care le are comisionarul (mandatarul) este şi aceea de a remite comitentului (mandantului) “tot ce a primit în baza mandatului, chiar şi ceea ce nu i se cuveneau mandatului” (I. Zinveleu, op.cit., p. 333), raporturilor dintre mandant şi mandatar, în cazul contractelor de mandat fără reprezentare  (respectiv dintre comitent şi comisionar), aplicându-li-se regulile de la mandatul cu reprezentare.

Ca atare, neexecutarea contractului de către comisionar ar putea atrage răspunderea civilă contractuală.

În situaţia în care, abuzând de încrederea acordată de comitent, comisionarul ar refuza, spre exemplu, restituirea bunurilor nevândute ori    şi-ar însuşi banii încasaţi, intervenind abuziv calitatea de simplu detentor în calitatea de pretins proprietar al bunurilor, faptele acestuia ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere, prevăzute de art. 213 alin. 1 C. pen.

Dat fiind că între comitent şi comisionar sunt stabilite, evident, raporturi de drept comercial, şi nu raporturi juridice de serviciu, comisionarul nu poate avea calitatea de funcţionar, aşa cum este definit în art. 147 C. pen. şi, în consecinţă, nu poate săvârşi infracţiunea de delapidare.

Din cuprinsul art. 147 C. pen. rezultă că, atât în situaţia funcţionarului public, cât şi a funcţionarului, acesta trebuie să exercite o însărcinare “în serviciul unei unităţi din cele la care se referă art. 145″, respectiv “în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”. În acest sens, a se vedea, S. Daneş, Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală, în “Codul penal al Republicii Socialiste România”, comentat şi adnotat, Partea generală, de T. Vasiliu ş.a., Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 702; V. Roşca, Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală, în “Explicaţii teoretice ale Codului penal român”, Partea generală, vol. II, de V. Dongoroz, ş.a., Editura Academiei, Bucureşti, 1970, p. 442 (“Potrivit dispoziţiei explicative, nu va avea calitatea de funcţionar persoana care prestează în folosul unei organizaţii de stat, dar nu în serviciul acesteia, ca salariat, o muncă determinată, reglementată juridic după dispoziţiile prevăzute în Codul civil”).

Comisionar în vamă este persoana juridică română, constituită potrivit legii, care îndeplineşte, în numele şi pentru terţe persoane, declararea în detaliu a mărfurilor pentru importul, exportul, tranzitul, depozitarea şi alte operaţiuni vamale, precum şi prezentarea mărfurilor declarate la controlul vamal şi achitarea la vamă a drepturilor de import şi de export.

Comisionarul în vamă are dreptul de a face operaţiuni de import sau de export în nume propriu (art. 80).

Comisionarul în vamă stabileşte raporturi juridice directe cu autoritatea vamală pentru ansamblul operaţiunilor pe care le efectuează şi răspunde de respectarea reglementărilor vamale.

Comisionarul în vamă poate să îşi exercite atribuţiile numai după obţinerea autorizaţiei emise de Direcţia Generală a Vămilor.

Este drept că angajaţii persoanelor juridice române comisionar în vamă îndeplinesc activităţi (în esenţă) de declararea în detaliu a mărfurilor ca element extraneu în numele şi pentru terţii exportatori – importatori, dar răspunderea juridică penală este o răspundere personală în nume propriu pentru acei salarizaţi.

Principiile generale din Codul penal au aplicabilitate generală: egalitatea în faţa legii; infracţiunea ca singur temei al răspunderii penale, bazată pe vinovăţie; principiul personalităţii răspunderii penale etc.

În consecinţă, normele legii speciale – suficient de cuprinzătoare, clare – se completează întotdeauna cu normele Codului penal.

Acolo unde nu am avea o normă de incriminare specială (cum ar fi, spre exemplu, infracţiunea de contrabandă; infracţiunea de folosire de acte nereale; infracţiune de folosire de acte falsificate), acolo unde nu am avea o regulă procedurală expresă (cum ar fi art. 180 din Codul vamal – Legea   nr. 141 din 24 iulie 1997 privind Codul vamal al României, publicată în  Monitorul Oficial  nr. 180 din  1 august 1997, modificat prin Ordonanţă   nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în  Monitorul Oficial  nr. 941 din 29 decembrie 2003, Ordonanţă de urgenţă   nr. 90 din  2 octombrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României şi a art. 16 din Ordonanţa de urgenţă   nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, publicată în  Monitorul Oficial  nr. 712 din 13 octombrie 2003 şi prin Ordonanţă de urgenţă   nr. 10 din 18 martie 2004 privind Statutul personalului vamal, publicată în  Monitorul Oficial  nr. 256 din 23 martie 2004 -, referitor la faptele prevăzute la art. 175-179, săvârşite de angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice în folosul unor importatori-exportatori) vom aplica aceleaşi principii, sancţionând, potrivit Codului penal, falsul în declaraţii, de exemplu.

Răspunderea aparţine acelei persoane care face o declaraţie necorespunzătoare adevărului către un organ vamal, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, dacă declaraţia serveşte pentru producerea acelor consecinţe.

Obligaţia justiţiei, a tuturor factorilor implicaţi în realizarea operei de înfăptuire a justiţiei, este să respecte legea aşa cum este, iar în cazul dreptului sancţionator vamal – dacă ne este permis să o spunem -, deşi perfectibilă ea este aplicabilă, clară, precisă: angajatul comisionarului  răspunde numai pentru exactitatea tuturor informaţiilor pentru care semnează pe proprie răspundere.

Jurisprudenţa a statuat că, în cazul în care, urmare a înşelăciunii, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare, iar dobânditorul bunului vinde, la rândul său, acel bun prin contract, unui cumpărător de bună-credinţă, ambele contracte trebuie anulate ca măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii (C. S. J., S. pen., dec. nr. 3100 din 14 iunie 2001, în D. Ciuncan, Jurisprudenţă şi doctrină penală în materia corupţiei, Editura Lumina Lex,  Bucureşti, 2004, p. 436 sqq,  şi în „Curierul judiciar” nr. 12/2002 p. 93).

Prin sentinţa penală nr. 61 din 13 iunie 1997, Judecătoria Constanţa a condamnat pe inculpate, între altele, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 2 şi 3 C. pen.

Instanţa a reţinut că inculpatele au mijlocit, în schimbul unor foloase băneşti sub formă de comision, obţinerea de către mai multe persoane a unor împrumuturi pe care acestea le-au garantat cu apartamentele lor.

Pentru perfectarea împrumutului inculpatele au încheiat contracte de vânzare-cumpărare a apartamentelor, încredinţând persoanele vătămate că aceste contracte sunt numai o formă de garantare mai sigură a împrumutului şi că, după achitarea acestuia, se vor face formele de restituire a apartamentului, ceea ce în realitate nu s-a întâmplat, cei împru­mutaţi pierzând proprietatea apartamentelor.

Astfel a fost înşelată partea vătămată M. M. care, pentru împrumutul de 25 de milioane de lei, a semnat, la 15 februarie 1996, contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului său către A. T., iar acesta din urmă, devenit proprietar, a vândut apartamentul, la 6 decembrie 1996, lui C.C.

Tribunalul Constanţa, prin decizia penală nr. 488 din 11 septembrie 1997, a admis, între altele, apelul declarat de partea civilă M. M. şi, desfiinţând sentinţa sub aspectul soluţionării laturii civile, a trimis cauza la judecătorie, pentru rejudecare.

Rejudecând cauza, Judecătoria Constanţa, prin sentinţa penală nr. 1552 din 8.06.1998, a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, cu consecinţa anulării contractelor de vânzare-cumpărare, între care contractul de vânzare-cumpărare încheiat între M. M. şi A. T., precum şi, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A. T. şi C.C., hotărârea rămânând definitivă prin respingerea apelurilor şi recursurilor părţilor civile.

În cauză s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că în mod greşit s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A. T. şi C.C., întrucât acest act nu are nici o legătură cu activitatea infracţională dedusă judecăţii, cumpărătorul C.C. fiind dobânditor de bună-credinţă.

Recursul în anulare este nefondat.

Conform art. 14 alin. 3 lit. a C. pr. pen., repararea pagubei se face, între altele, prin restabilirea situaţiei anterioare infracţiunii.

Măsura se impune şi când prin săvârşirea infracţiunii s-a produs o schimbare a situaţiei anterioare privitor la bunul care a format obiectul infracţiunii.

În cauză, reţinându-se cu autoritate de lucru judecat situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatelor pentru infracţiunea menţionată, instanţa de rejudecare a dispus corect restabilirea situaţiei anterioare infracţiunii, cu consecinţa legală a anulării contractelor de vânzare-cumpărare.

Critica din recursul în anulare, în sensul de a se înlătura această măsură ca fiind greşită, cu privire la contractul de vânzare-cumpărare dintre A. T. şi C.C. nu poate fi primită, căci ar însemna ca măsura restabilirii situaţiei anterioare infracţiunii, aplicată pentru despăgubirea părţii vătămate M. M., să rămână fără eficienţă.

Prin menţinerea anulării primului contract de vânzare-cumpărare, dintre M. M. şi A. T., dar înlăturarea dispoziţiei de anulare cu privire la cel de-al doilea contract, dintre A. T. şi C.C., aşa cum s-a solicitat prin recursul în anulare, partea vătămată nu ar mai putea redobândi proprietatea apartamentului de care a fost lipsită prin înşelăciune, deşi este îndreptăţită la aceasta.

În consecinţă, corect subdobânditorul apartamentului a fost obligat să-l înapoieze. Criticile fiind nefondate, recursul în anulare a fost respins (C. S. J., S. pen., dec. nr. 3100 din 14 iunie 2001, cit. supra).

Într-o altă speţă (C. S. J., S. pen., dec. nr. 965 din 26 februarie 2003 (Dosar nr. 4770/2000), în D. Ciuncan, Jurisprudenţă şi doctrină penală în materia corupţiei, cit. supra,  p. 500 sqq,   aflată  şi pe site-ul www.scj.ro), N. V., în calitate de şef al Bazei de recepţie Filiaşi, aparţinând de „R” răspundea printre altele de cantitatea şi calitatea produselor livrate către beneficiari.

S-a reţinut că de la Baza de recepţie Filiaşi, figurau că cu cumpărat grâu, printre alţii, inculpaţii D. C., patron al firmei S.C. „O. C.” şi M. Gh., director al formei S.C. „M” dar în realitate, beneficiar al grâului, era inculpatul C. M., finanţator al afacerii, acesta fiind cel care participa efectiv la preluarea grâului şi expedierea în Portul Brăila.

În aceste condiţii, inculpatul C. M., avea un real interes de a-l cunoaşte pe inculpatul N. V. şi de a impulsiona livrarea cantităţilor de grâu.

Instanţa a reţinut că inculpatul C. M. se cunoştea de mai mult timp cu inculpatul M. N., acesta din urmă fiind asociat la firma S.C. „L” cu inculpata V. E. fostă secretară la „R”şi care se afla în relaţii apropiate cu N. V.

În acest context, inculpatul C. M., prin intermediul inculpatei V. E., a cunoscut pe inculpatul N. V., solicitându-i acestuia să impulsioneze încărcarea şi livrarea grâului cumpărat.

Cu ocazia discuţiilor purtate cu N. V., inculpatul C. M. a aflat de existenţa unei repartiţii de grâu în favoarea firmei condusă de inculpatul D. C., şi valorificând informaţia a perfectat o înţelegere cu D. C. finanţând întreaga cantitate de grâu, preluând-o şi livrând-o la export.

În cursul discuţiilor purtate, inculpaţii N. V. şi C. M. au convenit ca primul să primească de la cel de-al doilea un comision de 10 lei la fiecare kg. de grâu încărcat şi livrat din Baza de recepţie Filiaşi.

Instanţa a concluzionat că faţă de cantitatea de aproximativ 3.000 tone de grâu livrată din baza Filiaşi în favoarea firmelor conduse sau reprezentate de inculpatul C. M., N. V. conform înţelegerii perfectate urma să primească aproximativ suma de 30.000.000 lei.

În ziua de 19 februarie 1996, inculpaţii C. M. şi N. V., în virtutea înţelegerii anterioare s-au deplasat la sediul firmei inculpatului M. Gh., deplasarea fiind impusă de faptul că inculpatul Cu. , de moment, nu dispunea de banii necesari cumpărării unui autoturism Cielo, pe numele fiului inculpatului N. V.

Se menţionează că inculpaţii C. M. şi N. V. se cunoşteau, aflându-se în relaţii de afaceri şi în acest context era posibilă acordarea unui împrumut.

Cert este că, la data respectivă, inculpatul M. Gh. nu îl cunoştea pe inculpatul N. V. şi că la solicitarea inculpatului C. M. a fost de acord şi a virat din contul firmei sale suma de 32.000.000 lei, către S.C. „R” pentru N. C. C.

La circa o săptămână, inculpatul N. V. a mers personal la firma inculpatului M. Gh., cerându-i acestuia suma de 7.000.000 lei, necesară pentru procurarea unui autoturism Dacia.

După discuţia telefonică cu inculpatul C. M., şi garanţia restituirii banilor de către acesta, inculpatul M. Gh. a dat lui N. V. suma solicitată, banii provenind din economii personale.

S-a mai reţinut că inculpatul N. V. a semnat procesul – verbal nr. 120 din 6 februarie 1996, prin care a atestat în mod nereal că S.C. „OC” este proprietatea cantităţii de 5.000 tone grâu, pe care îl cedează la S.C. „C”.

În realitate, cantitatea respectivă nu era disponibilă la Baza de recepţie, iar între societăţile mai sus menţionate nu exista un contract.

Inculpatul A. M. I., era patronul S.C. „B. P.” şi S.C. „E. A. C.”, ambele cu sediul în municipiul Craiova şi la 25 septembrie 1994, în calitate de reprezentant al primei firme, a cumpărat un microbuz marca Citroen C. 25 de la martorul L. I., cu suma de 20.000.000 lei, fără să înregistreze în contabilitate operaţiunea, dar întocmind o convenţie comercială în scopul vânzării maşinii către S.C. „M:C.” atestând că firma cumpărătoare a achitat suma de 7.000.000 lei, diferenţa urmând să fie remisă în termen de 2 luni.

În realitate, inculpatul a primit suma de 15.000.000 lei, fără să înregistreze operaţiunea în contabilitatea societăţii, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit.

La 28 aprilie 1995, aceeaşi firmă a inculpatului A. M. I., a cumpărat din import 2 combine marca Class, cu o valoarea declarată de 1.765 DM, la care s-au adăugat cheltuielile cu taxele vamale şi comisionul vamal, astfel încât mijloacele fixe au fost înregistrate în contabilitatea societăţii cu valoarea de 2.780.615 lei.

La 15 mai 1995, inculpatul a vândut o combină martorului C.A. cu suma de 4.720.000 lei, încasată în numerar şi evidenţiată în registrul de casă din aceeaşi dată.

În realitate, s-a stabilit că preţul vânzării a fost de 14.499.880 lei, astfel încât, prin procedeul folosit, inculpatul s-a sustras de la plata unui impozit datorat statului, în valoare de 3.716.354 lei.

Cea de-a doua combină a fost vândută martorului B. I., cu factura nr. 1719098 din 26 mai 1995, în care s-a trecut preţul nereal de 668.500 lei, în timp ce preţul convenit a fost de 2.000.000 lei, astfel încât şi în acest caz inculpatul s-a sustras de la plata unui impozit de 232.770 lei.

Prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului s-au comis în baza unei rezoluţiuni infracţionale unice la intervale scurte de timp, astfel că se impune aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că, în perioada mai 1995 – mai 1996, a ridicat avansuri de la firma S.C. „E. A.C.” al cărei asociat unic era, în sumă totală de 964.017.800 lei, din care a justificat doar suma de 560.935.524 lei.

Suma a fost cheltuită de inculpat în interes propriu, în condiţiile în care societatea avea datorii importante faţă de creditori, cu intenţia vădită a fraudării intereselor acestora.

Pentru ascunderea avansurilor pe care nu le justificase, şi vrând să acrediteze ideea cheltuirii banilor în folosul societăţii, inculpatul a încheiat la 26 decembrie 1995 cu martorul G. M. C., un contract de vânzare – cumpărare, având ca obiect o suprafaţă de 1.454 m. p, teren situat în municipiul Craiova, cu suma de 20.000 DM, pentru ca a doua zi să încheie un alt act prin care vindea acest teren firmei sale cu suma de 310.000.000 lei.

Tot în acest scop, la 22 februarie 1995, inculpatul a cumpărat prin mandatarul D. M. ‚vândă imobilul firmei sale la preţul de 350.000.000 lei.

Inculpaţii M. N. şi V. E., asociaţi la S.C. „L”, au conlucrat pentru obţinerea dispoziţiei de livrare nr. 395 din 23 ianuarie 1996, având ca obiect 500 tone grâu, angajamentul fiind semnat numai de inculpata V. E.

În baza acestei repartiţii, firma S.C. „L” ridicat cantitatea de 469 tone grâu de la Silozurile Băileşti şi Banu Mărăcine, iar cantitatea de 148.600 kg. a fost vândută la S.C. „L”, şi livrată efectiv la S.C. „D.P.”. Cantitatea de 320 kg. grâu a fost vândută la S.C. MTJT vagoanele având destinaţia Brăila P.T.E.D 1.

S-a reţinut că, prin schimbarea destinaţiei grâului de panificaţie inculpaţii au produs un prejudiciu în sumă de 52.713.703 lei.

Pe de altă parte, în sarcina inculpatului M. N., s-a reţinut că nu a evidenţiat în contabilitatea S.C. „L” unele sume în lei şi valută, rezultate din activităţi comerciale.

Astfel, cu factura din, 20 iunie 1994, firma inculpatului a livrat unei firme din Ungaria, cantitatea de 36 m. c.  cherestea de fag în valoare de 12.628,8 USD, evidenţiind în contabilitate numai suma de 6.318 USD, din care a ridicat un avansa în sumă de 5.998 USD, justificând doar suma de 900 USD, prin depunere în contul valutar.

În cursul anilor 1995 şi 1996, inculpatul M. N., a încasat cu numerar, sume în lei de la mai mulţi agenţi economici, cu care se afla în relaţii comerciale, totalizând 189.529.900 lei, neevidenţiindu-le în contabilitatea firmei.

De asemenea, prin întocmirea de documente neconforme cu realitatea, a înfăţişat datorii inexistente ale societăţii respective, majorând în mod nelegal cheltuielile societăţii, cu suma care nu au la bază documente justificative.

Astfel, la 31 ianuarie 1996, inculpatul a întocmit o factură, pentru cantitatea de 500 tone grâu, în valoare de 150.000.000 lei, în care furnizor apare S.C. „A.C.” iar beneficiar S.C. „L” încasând suma de 15.000.000 lei ca plată în avans, dar în realitate, operaţiunea comercială nu a avut loc.

Cu toate acestea, în evidenţele S.C. „L”, aceasta apare ca debitoare faţă de S.C. „A.C.”cu suma de 135.000.000 lei, operaţiune contabilă total nereală.

În vara anului 1994, acelaşi inculpat a primit de la martorul P. V., sumele de 3.500 DM şi 4.421 USD, pentru achiziţionarea unei combine de recoltat păioase, încheind un contract de vânzare – cumpărare şi semnând de primirea banilor.

Deşi contractul a fost făcut în numele S.C. „L” S.R.L, operaţiunea nu este înregistrată în evidenţa contabilă a societăţii.

S-a apreciat că în condiţiile în care angajamentul dat cu ocazia obţinerii repartiţiei, a fost semnat numai de inculpata V. E., în sarcina inculpatului M. N. nu se poate reţine infracţiunea fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 Cod penal.

În ceea ce priveşte pe inculpaţii C. M. şi M. Gh., faţă de precizările făcute la pct. 4 atunci când s-a analizat situaţia inculpatului N. V., s-au reţinut următoarele:

Inculpatul C. M. direct interesat în derularea afacerilor cu grâu ce se livrau de la Baza Filiaşi, cu ajutorul inculpatei V. E., l-a cunoscut pe inculpatul N. V., perfectând cu acesta o înţelegere de a-i da un comision de 10 lei/kg. pentru cantitatea de grâu încărcată şi expediată.

S-a reţinut că înţelegerea celor doi s-a perfectat în absenţa inculpatului M. Gh., care la acea dată nici nu-l cunoştea pe inculpatul N. V.

Predarea sumelor de bani, conform înţelegerii anterioare s-a făcut de către inculpatul C. M., prin intermediul inculpatului M. Gh., cei doi aflându-se în afaceri comerciale.

Referitor la inculpatul M. Gh., s-a apreciat că fapta acestuia de a dispune de suma de 32.000.000 lei fără aprobare din contul societăţii S.C.”M”, constituie infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 4 din Legea 31/1990, precizându-se că cealaltă sumă nu provenea din contul societăţii, ci erau banii personali ai inculpatului.

În ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, şi respectiv luare de mită, instanţa a apreciat că se află în prezenţa unor unităţi naturale infracţionale, consumate în momentul perfectării înţelegerii, fiind irelevant faptul că suma convenită a fost predată în rate.

Sub aspectul soluţionării laturii civile, instanţa de fond a apreciat că prejudiciul real încercat de „R”, constă în diferenţa de preţ pentru cantităţile de grâu livrate pe baza repartiţiilor şi a căror destinaţie a fost abuziv schimbată de inculpaţi.

Ca bază de calcul, instanţa a plecat de la preţul subvenţionat de 318 lei/kg, cel de-al doilea punct de referinţă fiind preţul practicat la bursă la datele respective.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă S.C. „C.C.”, N. A. P., moştenitoarea inculpatului N. V., şi inculpaţii M. A., S. I., M. T., C. M., M. Gh., C. I., O. I., M. L., S. D., R .L., A. V., S. Gh., M. N., V. E., M. F. P., D. C., şi P. D.

Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita încadrare juridică a faptelor de înşelăciune, în sensul că eronat s-au raportat dispoziţiile art. 215 din Codul penal, la art. 229 din Codul penal; referitor la inculpatul M. Gh. că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la toate faptele cu judecarea cărora a fost investită, greşita achitare a aceluiaşi inculpat pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, la neconfiscarea autoturismului Cielo, la greşita achitare a aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal, greşita încadrare juridică a faptelor de evaziune fiscală, şi la omisiunea confiscării sumei de 7.000.000 lei de la moştenitorii inculpatului N. V.

Partea civilă S.C. „C” a solicitat în apelul său, obligarea la plata despăgubirilor, a inculpaţilor, în solidar cu societăţile comerciale, în numele cărora şi pentru care au acţionat.

Inculpaţii au criticat sentinţa referitor la greşita condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale acesteia, lipsind latura subiectivă specifică, la greşita individualizare a pedepselor, la greşita soluţionare a laturii civile, faptele nefiind de natură a produce consecinţe juridice şi la intervenirea unor cauze obiective pentru o parte din inculpaţi, care au făcut imposibilă panificarea grâului.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 335 din 24 iulie 2000, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, referitor la inculpaţii: M. N., V. E., M. F. P. C., D. C., P. D., C. I., O. I., M. L., S. D., R. L., A. V., S. Gh. şi A. M.

A respins ca nefondat apelul declarat de parchet, referitor la inculpaţii M. Gh., C. M., şi N. A. P.

A respins ca nefondate, apelurile declarate de S.C. „C” şi N. A. P.

A admis apelurile declarate de inculpaţii M. A., S. I., M. T., C. M., M. Gh., C. I., O. I., M. L., S. D., R. L., A. V., S. Gh., M. N., V. E., M. F. P. C., D. C. şi P. D.

A desfiinţat sentinţa penală nr. 220 din 6 aprilie 1999, a Tribunalului Dolj, şi a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpaţii M. N., V. E., M. F. P. C., D. C., P. D., C. I., O. I., M. L., S. D., R. L., A. V. şi S. Gh., din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 2 şi 3 raportat la art. 229 alin. 2 Cod penal, în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 2,3 Cod penal cu art. 13 Cod penal.

A reîncadrat faptele inculpatului M. N. din infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 292 Cod penal şi art. 12 din Legea 87/1994 în infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 25 raportat la art. 292 Cod penal, şi respectiv art. 13 din Legea 87/1994, cu art. 13 Cod penal.

Referitor la inculpatul C. M.

A redozat la 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 cu art. 13 Cod penal, pe care o constată executată.

A menţinut dispoziţiile referitoare la restituirea cauţiunii şi la cheltuielile judiciare.

Referitor la inculpatul M. Gh.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. f Cod procedură penală, a încetat procesul penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea 31/1990, cu art. 13 Cod penal.

Instanţa de apel a mai considerat că se impune schimbarea şi a altor încadrări, precum şi reindividualizarea unor pedepse, în sensul arătat în dispozitivul deciziei.

Împotriva acesteia, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă S.C. „C.C.” şi inculpaţii S. I., M. T., M. F. P. C., C. I., D. C., P. D., O. I., S. Gh., R. L., A. V., S. D., C. M., V. E. şi M. N.

Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Cu privire la inculpatul M. Gh., s-a motivat că înţelegerea din luna ianuarie 1996, între inculpaţii C. M. şi N. V., în legătură cu un comision de 10 lei pe kg. de grâu, s-a perfectat fără ca M. Gh. să aibă vreo contribuţie, sau măcar să-l cunoască pe N. V.

Cu privire la recursurile declarate de inculpaţii S. ., M. T., M. F. P. C., C. I., D. C., P. D., O. I., S. Gh., R. L., A. V., S. D., C. M., V. E. şi M. N..

S-a susţinut, în esenţă, că vinovăţia stabilită în sarcina lor este consecinţa comiterii unor erori grave de fapt în neconcordanţă cu realitatea obiectivă, se obiectează apoi asupra sincerităţii denunţătorului D. I., neaprecierea corectă a unor probe, consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţie şi că s-au reţinut greşit şi celelalte infracţiuni, neexistând faptele sau neconstituind infracţiuni.

Criticile nu sunt fondate.

Aşa cum s-a arătat mai înainte, instanţele au făcut o analiză judicioasă a materialului probator al dosarului, cu privire la fiecare caz în parte, reţinând numai acele fapte ce constituie infracţiuni, pentru care există probe certe, înlăturând faptele pentru care existau suspiciuni asupra obiectivităţii mărturiilor, datorită unor interese ale martorilor denunţători, ori contradictorii ce nu se pot concilia.

Rezultă clar, şi fără nici o îndoială că agenţi economici, fără resurse financiare suficiente, prin manoperele care au fost arătate, au obţinut de la „R”, repartiţii pentru grâu subvenţionat, pe care, în loc să le proceseze în produse de morărit şi panificaţie, le-au revândut cu adaos de preţ, la alte firme, unele din ele care făceau export.

Faptele în sine, dovedite cu actele care s-au întocmit şi depoziţiile martorilor, nu sunt contestate, iar apărările inculpaţilor în sensul că unii nu au semnat unele angajamente şi nu au legătură cu operaţiile de aprobare şi livrare de grâu, au fost amplu analizate de către cele două instanţe, înlăturate just şi suficient de motivat.

Omiterea semnării unor acte este nesemnificativă, din moment ce operaţiile de aprobare şi de livrare, au existat în realitate, fiind cert dovedite, existenţa lor nefiind contestată.

Neîntemeiată este şi apărarea în sensul că nu se poate reţine infracţiune, căci a fost vorba doar de o simplă operaţie comercială, ce excede sfera ilicitului penal.

Deoarece inculpaţii, atât la încheierea convenţiilor, au prezentat ca real faptul că grâul este destinat panificaţiei în ţara noastră, cât şi ulterior, sub aceeaşi susţinere, nereală au menţinut în eroare pe furnizor, corect s-a reţinut infracţiunea de înşelăciune în convenţie.

De asemenea, este temeinic stabilit şi necontestat faptul că niciuna din cantităţile despre care este vorba, nu au avut destinaţia ce trebuia urmată, ci au fost vândute altor firme, uneori chiar înainte de a fi ridicate de cumpărător de la baze şi silozuri, care la rândul lor le-au revândut altora, iar în mai multe cazuri au fost exportate.

Pe de altă parte, nu poate fi combătut nici faptul că prin aceste operaţii cu grâu subvenţionat, destinat panificaţiei, pentru consumul intern, s-au obţinut profituri, prin diferenţele de preţ.

Pentru a admite livrarea cantităţilor de grâu, unii inculpaţii au pretins, oferit şi obţinut mită, astfel cum corect s-a reţinut de către instanţe.

De asemenea, s-a reţinut corect că pentru a putea să se realizeze infracţiunile sus-menţionate, s-au făcut declaraţii false, falsuri materiale, abuz în serviciu şi evaziune fiscală (C. S. J., S. pen., dec. nr.  965 din 26 februarie 2003 (Dosar nr. 4770/2000), cit. supra.).

În consecință, deosebirea dintre mită şi comision constă în aceea că acesta din urmă  este un contract (act, fapt) comercial.  Ca atare,  trebuie să existe o însărcinare prealabilă, determinată sau determinabilă în a efectua legal tranzacţia, un mandat fără reprezentare (potrivit art. 405 – 412 C. com.).

Între comitent şi comisionar  trebuie să existe drepturi şi obligaţii prealabil prestabilite şi (penal) posibil de probat. Potrivit legislaţiei financiar-contabile, lucrările trebuiesc ţinute separat, ca atare, în registrele contabile pentru fiecare operaţiune, verificabil  fiscal ( în vederea impozitării) şi financiar-contabil.

Acolo unde există un contract de comision, nu poate exista o mită. Dar poate fi infracţional şi un comision legal, de exemplu în varianta incriminată în art. 11 din Legea nr. 78/2000, când subiectul activ,      persoana care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, primeşte de la acesta , pe lângă   comisionul (legal),   direct sau indirect foloase necuvenite.

Noţiunea de „foloase” are o sferă deosebit de  largă,  referindu-se la  orice avantaje,  care pot îmbrăca cele mai variate forme, inclusiv pe cea a împrumutului.

Împrejurarea că sumele de bani primite de inculpat  – într-o cauză  de luare de mită -  au fost solicitate de acesta cu titlu de împrumut este irelevantă sub aspectul existenţei infracţiunii prevăzute în art. 254 C. pen.   Împrumutul constituie un  folos în sensul textului citat şi,  din moment ce – în speţă -  a fost solicitat de către funcţionar în scopul de a face un act  contrar îndatoririlor sale (Trib. Suprem, S. pen. , dec. nr. 5196 din 19 octombrie 1971,  în „Revista română de drept”nr. 6/1972, p. 169, citată şi în  G. Antoniu, C. Bulai,  Practica judiciară penală, vol. III, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, p. 218) de serviciu,  toate elementele infracţiunii de luare de mită sunt  realizate.

Nu interesează dacă actul în vederea căruia funcţionarul a primit suma de bani a fost îndeplinit sau nu, fiind suficient ca actul la care s-a obligat intra în atribuţiile sale de serviciu; dacă nu intra în atribuţiile sale de serviciu, fapta constituie înşelăciune (Trib. Suprem, S. pen. , dec. nr. 1861/1973 în V. Papadopol, M.  Popovici, Repertoriu. . . , p. 274,  şi dec. nr. 5850/1970, în Culegere de decizii, p. 401. Vezi şi G. Antoniu, C. Bulai,  Practica judiciară penală, vol. III, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, p. 218).

Între valoarea actului şi folosul  primit nu se pune problema necesităţii existenţei vreunei proporţii (Trib. Suprem, Completul de 7 judecători, dec. nr. 1/1996,  în V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu. . .,p. 244-245); caracterul de răsplată este necesar pentru a caracteriza raporturile juridice între funcţionar şi alte persoane  , dar nu are relevanţă în ceea ce priveşte  existenţa laturii obiective a infracţiunii.

Împrumutul constituie un folos în sensul legii deoarece  întrebuinţarea lui o perioadă de timp este de natură a asigura un beneficiu celui care îl obţine pe această cale (C. S. J. , S. pen. , dec. nr. 1431/1998, cit. apud Th. Mrejeru ş. a. , Infracţiunile de corupţie,  All Beck, 2000, p. 47-48 – pentru îndeplinirea unui act ce intra  în sfera atribuţiilor  de serviciu).

Banii sau celelalte foloase primite, pretinse ori promise trebuie să fie necuvenite, adică legal nedatorate, să aibă caracter de retribuţie, întrucât invocarea unui alt titlu atrage calificarea de abuz în serviciu .

Acţiunea (inacţiunea) făptuitorului trebuie să constituie sine qua non un contraechivalent al conduitei sale lipsite de probitate. Reciproca acesteia trebuie să aibă caracterul unei plăţi ,  al unei răsplătiri în vederea efectuării unui anume act perfect determinat, şi nu în general. Chiar dacă legea permite un avantaj patrimonial indirect, acesta trebuie să profite tot făptuitorului, deşi în chip mediat. Fără existenţa unei asemenea proporţii, a unei asemenea raportări,  fapta nu este caracterizată penal (daruri ocazionale, expresia unor sentimente de recunoştinţă ori respect personal – cf art. 4 alin. (1) din lege), după cum lipsa raportului de legătură, de retribuire poate caracteriza o altă infracţiune, cum ar fi, de exemplu, un abuz în serviciu.

Atunci când legea vorbeşte de foloase necuvenite ea se referă la sensul de drept comun al sintagmei, în accepţiunea dreptului penal român; iar aceste foloase pot fi directe sau indirecte, dar fără a se renunţa la caracterul de plată a prestaţiei funcţionarului.

Ceea ce trebuie neapărat dovedit este relaţia dintre beneficiul dat şi îndeplinirea de către funcţionar a unui act ce intra  în sfera atribuţiilor  de serviciu, condiţionarea celor două categorii.

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, prin decizia nr. 2986 din 27 iunie 2000, a casat decizia instanţei de apel – care a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea de trafic de influenţă – şi a menţinut sentinţa prin care s-a dispus achitarea inculpatului.

Din probele administrate rezultă că demersul inculpatului pentru aprobarea spaţiului comercial solicitat   s-a făcut cu titlu de împrumut şi că din nici o probă nu rezultă că inculpatul s-ar fi prevalat că ar avea influenţă asupra primarului.

Această decizia a fost atacată cu recurs în anulare, cu motivarea că aprecierea corectă a probelor administrate impune concluzia că soluţia de achitare a inculpatului este consecinţa unei grave erori de fapt.

Această critică nu a fost apreciată de Completul de 9 judecători ca fondată.

Din examinarea probelor administrate în cauză, Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia nr. 1 din 7 ianuarie 2002, nu a reţinut că inculpatul ar fi primit un calculator în schimbul exercitării de influenţe asupra primarului, ci în limita atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de consilier municipal şi că nu există legătură între acel demers şi primirea folosului (În acelaşi sens, C. S. J. , S. pen. , dec. nr. 2306/1999, ,  în  Th.  Mrejeru ş. a. , Infracţiunile de corupţie, p. 133 sqq).

Dar, în speţă,  acceptarea dovedită a calculatorului, chiar cu titlu de împrumut, nu justifică soluţia primei instanţe, menţinută de instanţa de recurs ca urmare a casării deciziei de condamnare pronunţată în apel, de achitare pentru motivul că fapta imputată nu există.

Într-adevăr, obţinerea unui calculator  în astfel de condiţii, chiar dacă nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă, deoarece lipseşte intenţia infracţională ce caracterizează latura subiectivă a infracţiunii prevăzute în art. 257 C. pen., impune concluzia că, totuşi, fapta există, dar nu întruneşte, sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale unei infracţiuni, fiind incidente prevederile art. 10 alin. 1 lit. d C. pr. pen.

În acest probatoriu, ceea ce nu a putut dovedi acuzarea a fost faptul dacă primirea unor foloase  a fost făcută pentru a determina funcţionarul să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. În acest fel, operând prezumţia de nevinovăţie, iar sarcina probei revenind procurorului, scopul nu a fost dovedit în nici un fel cum că ar putea fi ilicit şi a lipsit un element constitutiv al infracţiunii. Organul de urmărire penală nu a adus nici un element care că dovedească existenţa legăturii de cauzalitate.

Într-o altă speţă (C. S. J. , S. pen. , dec. nr. 1476/1999,  în  Th.  Mrejeru ş. a. , Infracţiunile de corupţie,   p. 133 sqq),   martorul a propus agentului de poliţie „să aranjeze cumva să nu se mai găsească actele de constatare”. Acesta s-a gândit şi a spus că este de acord, solicitându-i un împrumut de 200 D. M. După primirea banilor agentul nu a mai întocmit actele  de constatare, iar documentele personale au fost restituite ; pe parcursul procesului, inculpatul a restituit sumele de bani.

Instanţa supremă a arătat că noţiunea de „foloase” are o sferă mult mai largă,  referindu-se la  orice avantaje,  care pot îmbrăca cele mai variate forme, inclusiv pe cea a împrumutului. Faptul că cei doi nu se cunoşteau, că nu s-a întocmit o chitanţă, că nici măcar nu şi-au notat numele şi domiciliul,  că nu s-au stabilit condiţii de retragere impune concluzia că termenul de  „împrumut” folosit de inculpat cu ocazia pretinderii banilor a  avut un sens figurat.

Într-o altă speţă , Curtea (C. S. J. , S. pen. , dec. nr. 517  din 4 februarie  2003 , Dosar nr. 4596/2002) constată  că sunt întrunite elementele constitutive ale  infracţiunii de trafic de influenţă   în temeiul dispoziţiilor art. 257 alin. 1  cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, chiar dacă s-a încheiat chitanţă.

Declaraţiile denunţătoarei  şi cele ale martorilor care au împrumutat-o cu sume de bani pentru a fi remise inculpatei în  vederea cumpărării influenţei acesteia – se coroborează pe deplin  în descrierea împrejurărilor  în care s-a comis fapta, a funcţiilor persoanelor menite a rezolva problema locativă, numite de către S. E. P., a confirmării  chiar de către aceasta din urmă  a primirii sumelor de bani şi a scopului în care le-a pretins .

Chitanţa încheiată între părţi şi prin care  – sub numele de I.E., aşa cum îşi declinase identitatea – inculpata recunoaşte că a împrumutat suma de 20 milioane lei de la M. A. constituie un subterfugiu la care a  recurs făptuitoarea care a urmărit, astfel, ca pe de o parte, să atribuie un caracter  licit primirii sumelor de bani, iar pe de altă parte, să menţină iluzia bunelor sale  intenţii afirmând că suma înscrisă a fost plătită funcţionarilor publici, iar actul o va ajuta la recuperarea ei .

În consecință, fapta funcţionarului care primeşte ca împrumut diferite sume de bani pentru a face un act contrar îndatoririlor de serviciu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită. Sarcina probei plăţii – contraprestaţiei, recompensei revine procurorului,  care trebuie să   probeze  elementele care că dovedească existenţa legăturii de cauzalitate.

O ordine juridică a libertății și a siguranței nu poate fi clădită fără o structură tehnică solidă. Fenomenele juridice reunesc, vizibil sau mai ascuns, nu numai valorile, ci și instrumentele de tehnică juridică necesare pentru protecția acestora. Fără fundamentare teoretică, fără primatul valorilor, dreptul devine o construcție tehnică absurdă, un labirint kafkian ( V. Stoica, Drept civil, Drepturile reale principale , I, Humanitas, 2004, p. 17 ).

Un proiect de lege privitor la reglementarea activității de lobby a fost inițial  elaborat de Ministerul pentru IMM-uri și a fost lansat în dezbatere publică încă din  anul 2009 (Proiectul legislativ privind activitatea de lobby in Romania, depus la Parlament 22 Martie 2010 , Avocatnet.ro).

În expunerea de motive a proiectului se precizează că, reglementarea activității de lobby în Romania ar permite cointeresarea societății în adoptarea unei decizii , din stadiul de proiect.  Obiectivul acestei legi este de a stabili modul în care trebuie să se desfăşoare relaţiile dintre autorităţile publice şi lobbyisti, de a populariza activitatea de lobby şi de a reglementa această activitate.

Proiectului de lege definește activitatea de lobby ca fiind totalitatea acțiunilor, desfășurate prin metode legale, pentru influențarea activității puterii legislative sau a celei executive, fie că este vorba despre instituții publice centrale sau locale, acțiuni desfășurate în favoarea unei terțe părți, în schimbul unor beneficii materiale, prevăzute ca atare în contractul de lobby. Acțiuni specifice activității de lobby constau în orice comunicare orală sau scrisă, inclusiv electronică, adresată unor reprezentanți ai unei autorități sau instituții publice, în favoarea clientului.

Proiectul reglementează modul de desfăşurare a acţiunilor de influenţare a activităţii puterii legislative şi a celei executive, acţiuni desfăşurate în favoarea unei terţe părţi, în baza unui contract de lobby. În această categorie se includ:

a) informarea beneficiarilor asupra etapelor care trebui parcurse pentru atingerea obiectivului urmărit;

b) cercetarea şi adunarea de informaţii necesare îndeplinirii scopul propus;

c) informarea beneficiarilor asupra demersurilor întreprinse şi monitorizarea rezultatelor;

d) analiza activităţii desfăşurată de autorităţile publice centrale și locale;

e) participarea la dezbaterile organizate de autorităţile publice centrale și locale asupra cărora se exercită activitatea de lobby;

f) dezvoltarea şi atragerea susţinerii publice prin orice mijloace publicitare, mass-media, conferinţe sau dezbateri publice;

g) contribuţii la dezvoltarea strategiilor politice şi/sau economice şi atragerea sprijinului formaţiunilor politice pentru atingerea obiectivului urmărit;

h) contacte directe cu reprezentanţii puterii legislative sau executive, fie că este vorba despre autoritățile publice centrale sau locale;

i) alte activităţi conexe activităţii de lobby.

În sensul proiectului, nu sunt considerate acţiuni specifice activităţii de lobby următoarele tipuri de comunicări:

(a) comunicări făcute de o persoană oficială, în virtutea atribuţiilor sale oficiale;

(b) comunicări făcute de un reprezentant al unei organizaţii mass-media, în scopul strângerii şi difuzării de ştiri şi informaţii către public;

(c) comunicări făcute într-un discurs, articol, publicaţie sau în altă formă destinată aducerii la cunoştinţa publicului, ori prin radio, TV sau alte mijloace de comunicare;

(d) comunicări făcute în favoarea Guvernului unei ţari străine sau a unui partid politic străin;

(e) comunicări făcute în vederea fixării unei întâlniri, a cererii de informaţii şi alte asemenea cereri administrative, dacă această cerere nu urmăreşte influenţarea persoanelor oficiale;

(f) mărturii depuse în cadrul audierilor organizate și desfășurate potrivit legii;

(g) comunicări trimise ca răspuns la cererea unei persoane oficiale;

(h) comunicări care nu pot fi efectuate fără a divulga informaţii, care potrivit legii sunt secrete.

Articolul 2 al proiectului definește scopul unei activităţi de lobby ca fiind una dintre următoarele activităţi, cu excepţia cazurilor în care aceste activităţi devin contrare apărării ţării şi siguranţei naţionale sau aduc atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului:

a) în exercitarea iniţiativei legislative: retragerea, modificarea, adoptarea sau abrogarea, după caz, a unei legi, hotărâri sau moţiuni de către Camera Deputaţilor şi/sau Senat, a unui decret emis de Preşedintele României, a unei hotărâri sau ordonanţe emise de către Guvern, sau a altui act administrativ emis de către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale;

b) în exercitarea de către Guvern a funcţiei de strategie, aplicare a programelor de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate, realizare a politicii în domeniul social, cât şi a funcţiei de administrare a proprietăţii statului, precum şi în elaborarea şi implementarea de către ministere a politicilor şi strategiilor din domeniile specifice de activitate;

c) declanşarea procedurilor de stabilire a obiectului şi de organizare, în condiţiile legii, a unui referendum;

d) nominalizarea, audierea sau confirmarea unei persoane într-o funcţie publică care este aleasă de Camera Deputaţilor şi/sau Senat, de autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv dacă este numită de către autorităţile administraţiei publice centrale.

Activitatea de lobby poate fi desfăşurată de orice persoană fizică sau juridică, după înregistrarea acesteia într-un  Registru  de Lobby.

Fiind o activitate civil/comercială, ni se pare excesivă reglementarea.  Este suficient, potrivit legii române, înregistrarea activității ca societate comercială, respectiv persoană autorizată,  atât timp cât prevederile prezentei legi se completează cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, legea societăților comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin crearea unui Registru voluntar, în contextul Iniţiativei europene în materie de transparenţă, Comisia Europeană doreşte să aducă la cunoștința cetăţenilor informații despre interesele generale sau specifice care influenţează procesul de luare a deciziilor la nivelul instituţiilor europene şi despre resursele mobilizate în acest scop. Organizaţiile care doresc să se înregistreze au ocazia de a-și demonstra angajamentul profund în favoarea transparenţei, precum şi legitimitatea deplină a activităţilor pe care le desfăşoară.  Înregistrându-se, reprezentanții grupurilor de interese îşi asumă obligaţia de a respecta prevederile Codului de conduită european.

Comisia europeană subliniază caracterul voluntar al înregistrării (COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE, Bruxelles, 3.5.2006 , COM (2006) 194 final, CARTE VERDE , Iniţiativa europeană privind transparenţa).

Potrivit proiectului, este interzisă desfăşurarea activităţii de lobby de către:

(a) Membrii Parlamentului, membrii Parlamentului European, membrii Guvernului, salariaţii organelor administraţiei publice centrale și locale;

(b) Agenţiile sau regiile de stat, directorii și membrii din conducerea acestora;

(c) Orice operator economic în cadrul căruia statul deţine o participaţie mai mare de 51%, directorii şi membrii consiliului de administraţie al acestora;

(d) Partidele politice şi membrii organelor de conducere ale acestora;

(e) Societăți comerciale, regii autonome, organizaţii, asociații și fundaţii care nu au în obiectul de activitate desfășurarea activității de lobby și nu sunt înregistrate în Registrul de Lobby.

Trebuie să arătăm că activitatea membrilor partidelor politice este, evident,  prin definiție o activitate politică. Ar trebui o analiză aparte,  o reglementare specifică a activității acestora , făcând trimitere la acțiunile de finanțare a partidelor și de sponsorizare, în general.

O altă problemă ce ar trebui analizată este diferențierea dintre activități liberale: civilă, strict comercială, contract de sine stătător sau de consultanță, avocațial etc. (
Advocacy include orice activitate care se angajează o persoană sau o organizaţie de a influenţa politicile. Există o mare latitudine în această definiţie, şi unii oameni considera advocacy care urmează să fie toate activităţile care nu sunt în mod special lobby, cum ar fi demonstraţii publice, sau depunerea de către un cunoscut  acte la dosarul unei instanţe  - such as public demonstrations, or the filing of friend of the court briefs. Pagina Registrului reprezentanţilor grupurilor de interese, 2005 NP  action).

Potrivit art. 12 din proiect,  (1) desfăşurarea activităţii de lobby în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3. 000 lei la 5. 000 lei.

(2) Desfăşurarea activităţii de lobby fără respectarea prevederilor art.4 şi ale art.5 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5. 000 lei 7. 000 lei.

(3) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se efectuează de către funcţionarii anume autorizaţi ai direcţiilor generale judeţene de finanţe publice şi control financiar de stat, respectiv ai municipiului Bucureşti.

(4) Soluţionare plângerilor împotriva sancţiunilor stabilite prin procesul verbal de constatare a contravenţiei se face potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Este obligatoriu a se arăta că desfăşurarea activităţii de lobby în alte condiţii decât cele prevăzute de lege constituie contravenţie, dacă fapta nu întrunește condițiile unei infracțiuni (http://dorin.ciuncan.com).

Comisia Europeană apreciază că: „reprezentarea grupurilor de interese este o parte legitima a unui sistem democratic”( Laura Florea, 5 clisee despre lobby,  , 2010-04-19, cariere.online).

Consolidarea încrederii în instituţiile democratice cere clarificarea „regulilor jocului” pentru luarea deciziilor, printre care principiile bunei guvernanţe.

Lobby-ul nu înseamnă altceva decât un mecanism democratic de a lua parte la decizii ce ne afectează viaţa. Lobby înseamnă să te adresezi celor pe care i-ai ales atunci când ai o problemă, înseamnă să ai idei pe care să le transmiţi prin intermediul telefonului, a scrisorilor, a întâlnirilor sau prin alte mijloace celor care crezi că ar trebui să fie informaţi cu privire la problema ta. Înseamnă să îţi susţii cauza încercând prin aceasta să influenţezi pe cei ce iau decizii, să acţioneze în beneficiul tău ca alegător. Dacă sunt şi alţii care susţin aceeaşi cauză e şi mai bine, mesajul poate fi mai convingător şi mai bine auzit.

Principiile care fundamentează activitatea de lobby în România se raportează la dreptul de a petiţiona (Constituţia României, art. 51), libertatea de exprimare (art. 30) şi, nu în ultimul rând, dreptul la informaţie (art. 31). La acestea se adaugă transparenţa decizională (Legea nr.52/2003), un cadru util pentru activităţile preventive de lobby (L.  Mihăileanu, A.  Horja, Reglementarea activităţii de lobby. In anticamera influenţei, Editura C.H. Beck).

În consecință, dacă legiuitorul va fi suficient de motivat, va adopta, printre multe alte inițiative, și un proiect privind lobby-ul. Sau lobbyul . Chiar dacă nu există un contract sub această formă, noi credem că este suficientă o marcare legitimă sub forma unor relații – și nenumite – contractuale, fapt ce va îndepărta suspiciunea de corupția.

Preşedintele Asociaţiei Registrul Român de Lobby (ARRL), Laura Florea a declarat că, în cazul „Adrian Severin”, este vorba despre un demers jurnalistic, şi nu unul de tip lobbist. Faptul că un practician al hobbyului nu procedează în maniera pretins lobbyisti a jurnaliştilor britanici, pentru că, în cazuri precum cel al domnului Adrian Severin, nu este lobbyism, este infracţiune. „Luarea, darea de mită şi traficarea de influenţă nu este lobby, sunt infracţiuni distincte, dar nu este lobby”, precizează Laura Florea. În fapt, potrivit acesteia, „lobbyul este construirea de argumente pentru influenţarea unei decizii politice”( Andi Topala , Afacerea Adrian Severin” nu este caz de lobby, Cotidianul Puterea,  2011-03-21 ,http://www.puterea.ro/news17748).

Lobbyul este construirea de argumente pentru influenţarea unei decizii politice, dar pe baza argumentelor. Este un drept pe care ni l-am câştigat cu greu în Revoluţie, respectiv dreptul la petiţionare. Este statuat nu numai prin Constituţie, ci şi prin Legea transparenţei decizionale.

Este o intermediere, este o reprezentare a intereselor care se face peste tot în lume. Este reprezentarea intereselor.

Legea transparenţei decizionale spune că, atunci când avem un proiect de act normativ, se pune pe site-ul instituţiei emitente, pentru ca toţi cei interesaţi să-şi spună punctul de vedere, adică să facă lobby.

Asociaţia Registrul Român de Lobby (ARRL) a fost înfiinţată în iunie 2010 cu scopul de a contribui la popularizarea şi promovarea activităţii de lobby, văzută ca fiind o activitate multidisciplinară, ce implică cunoştinţe juridice, economice, sociologice şi de comunicare.
Asociaţia Registrul Român de Lobby (ARRL) a creat şi menţine Registrul Reprezentanţilor Grupurilor de Interese din România (RRGI), o replică a Registrului constituit la nivelul Comisiei Europene. RRGI este o bază de date deschisă tuturor organizaţiilor şi persoanelor ce activează în domeniul reprezentării intereselor şi nu doar membrilor ARRL. Toate persoanele şi organizaţiile care doresc să se înscrie au ocazia să demonstreze legitimitatea activităţilor pe care le desfăşoară precum şi angajamentul pentru promovarea transparenţei, după cum se precizează chiar pe site-ul asociaţiei.

Activitatea de lobby se referă la influențarea legitimă a deciziilor politice, prin activități de comunicare profesionist realizate, care implică expertiză legislativă, tehnici discursive si abilități strategice (http://dorin.ciuncan.com)..

Prin lobbying se înțelege activitatea unui grup (sau persoană) care încearcă să determine puterea legislativă sau executivă să adopte o poziție sau să ia o decizie care să servească interesele legitime ale respectivului grup. În plus, prin lobbying (activitatea de lobby), factorii decizionali – parlamentarii, reprezentanții administrației publice centrale și locale etc. – pot beneficia, prin intermediul acestor grupuri, de expertiza unor specialiști în diferite domenii. Dintr-un alt punct de vedere, lobbying-ul constituie un mecanism prin care se menține legătura dintre alegători și aleșii lor, pe durata mandatului acestora din urmă (http://www.romanialeaks.org, 21 martie 2011).

În România este foarte persistentă confuzia între trafic de influență și lobby, mulți oameni considerându-le sinonime…

Parlamentul European (PE) a anunţat deschiderea unei anchete privind acuzaţiile de corupţie aduse de publicaţia britanică The Sunday Times împotriva a trei eurodeputaţi, între care românul Adrian Severin.

Ceilalţi doi eurodeputaţi vizaţi pentru că s-au declarat dispuşi “să îşi vândă serviciile” sunt un fost vicepremier român, Adrian Severin, şi un fost ministru sloven de Externe, Zoran Thaler.

Adrian Severin a trimis o FACTURĂ de 12.000 de euro pentru “servicii de consiliere”.

Zoran Thaler, fost ministru sloven de Externe, a prezentat şi el un amendament, cerând ulterior ca banii să îi fie trimişi în contul unei firme cu sediul la Londra.

În schimb, un al treilea deputat, fostul ministru austriac de Interne, Ernst Strasser, le-a declarat jurnaliştilor: “Eu sunt un lobbist“, înainte de a prezenta un proiect de amendament celor doi colegi ai săi dintr-o comisie responsabilă cu legislaţia respectivă. Un compromis a fost obţinut în favoarea lobbiștilor, a asigurat ulterior Strasser ( Deputatul a cerut să i se plătească o primă tranşă de 25.000 de euro în contul unei firme pe care o deţine în Austria).

“Mi s-a oferit un contract de consultanţă, ca membru în consiliul de experţi internaţionali ai acestei firme, Tyler Jones, firmă falsă, după cum s-a demonstrat ” .  “Este un contract legal. Avem dreptul să fim membri în aceste «advisory boards», avem dreptul să funcţionăm în calitate de consultanţi politici, cu singura obligaţie de a nu transfera informaţii confidenţiale”, a spus Severin.

Adrian Severin neagă că ar fi făcut lobby, ci doar consultanţă, “ceea ce e perfect legal”.   În interpretarea europarlamentarului, “contractul de consultanţă înseamnă că vă dau un sfat despre cum trebuie să procedaţi. Contractul de lobby înseamnă că mă duc în folosul dumneavoastră la un terţ şi-l determin să facă un lucru”, a răspuns eurodeputatul.   Eu am făcut doar un studiu de probabilitate, o cercetare de piaţă, ca să văd care sunt tendinţele în Parlament. Nu am pus pe cineva să depună vreun amendament. Noi facem lobby toată ziua unul asupra celuilalt, dar nu contra cost” (WikiLeaks.ro documente,   Florin NEGRUŢIUCulisele scandalului din Parlamentul european. Adrian Severin a acceptat de la jurnalişti deghizaţi în lobbiști 12.000 de euro pentru un amendament depus de Sebastian Bodu, Gândul. Info, 20.03.2011  ).

Potrivit înregistrării postate, discuția a fost următoarea:

Reporter : Deci puteți introduce acest amendament pentru noi?

Adrian Severin: Da, da, ok. Sa vedem ce putem face. Aș putea formula un amendament… Aș putea ruga un coleg să introducă un amendament.

Reporter: Clienții ne plătesc la zi. Dumneavoastră aveți jumătate din zile. E greu.

Adrian Severin: Da, da. Cred – pentru ca nu am calculat exact – cred ca ar fi vorba despre două sau trei zile. Credeți că este bine așa?

Reporter: Da, e în regulă. Deci ar fi, să spunem, 12.000. Euro.

Adrian Severin: Da (http://politeanu.blogspot.com ,  www. Luju. Ro,  22 iulie 2011)

În concluzie, ori de câte ori ne aflăm în prezența unui avantaj/folos licit prin faptul că există un act contabil/fiscal care să redea un raport juridic legal întocmit,  nu putem vorbi de corupție. Acuzarea are rolul de a dovedi existența unor relații fictive, false, contrafăcute, formale, ireale, nedeterminate sau nedeterminabile juridic,  neserioase, imorale.

Lasă un răspuns