A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

FALS ÎN DECLARATII DIN EROARE

FALS ÎN DECLARATII DIN EROARE

Tribunalul București a admis, pe 18 noiembrie 2011, recursul procurorilor împotriva deciziei magistraților de la Judecătoria Sectorului 1, prin care profesorul de sport de la Liceul “Jean Monnet”, acuzat ca ar fi întreținut relații sexuale cu o elevă minoră, a fost lăsat în libertate. în acea dată, profesorul a fost încarcerat. La judecarea recursului împotriva lăsării în libertate, procurorul de ședință a susținut, în fața instanței, că magistrații de la judecătorie au respins în mod greșit propunerea de arestare preventiva. Reprezentantul Parchetului a arătat ca, din dosarul cauzei, reiese ca profesorul ar fi întreținut, în repetate rânduri, la sfârșitul lunii octombrie, relații sexuale cu eleva sa minora, în vârsta de 17 ani, în timpul unei excursii la Predeal.

De asemenea, în opinia Parchetului, lăsarea în libertate   reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere și impactul negativ al presupuselor fapte asupra opiniei publice[1].

„Îmi puteți spune dacă reclamanții care prin acțiunea înaintata instanței declară o serie de neadevăruri pot fi atrași în răspundere penala în temeiul art. 292 Cod penal,  mai ales că pot demonstra cu probe declarațiile în fals făcute în acțiunea formulată ?

A doua întrebare este legată de un material audio-video prezentat pe un post de televiziune locală în care comentariul care însoțește acest material prezintă neadevăruri despre o hotărâre judecătorească aflată în posesia reclamanților vremelnica şi executorie ca urmare a unei ordonanţe președințiale formulate de aceștia, precum că ar fi o hotărâre prin care instanța le- a atribuit o calea de acces comună. în proprietatea acestora; lucru neadevărat de altfel şi care a stat la baza realizării acestui reportaj prezentat pe post .Împotriva cui pot formula plângere penală de fals în declarații, în condițiile în care reporterul, deși i- a fost prezentată situația corectă de la faţa loculuiş probată cu o hotărâre judecătorească definitivă şi învestită cu formula executorie şi de dată recentă ,a dat pe post varianta neconformă cu realitatea? ”

S- a răspuns cu: “Faptele descrise de dvs. nu intra în sfera infracțiunilor de fals”.

„Falsul în declarații, ca infracțiune nu se poate reține în cazul reclamanților sau pârâților care susțin neadevăruri, tocmai pentru simplul fapt ca ele constituie o exercitare a dreptului la apărare, chiar ales a fi făcut prin a denatura realitatea. Oricare dintre ei pot susține orice, fiindcă atâta timp cât nu probează cele susținute, instanța nu le va da câștig de cauză și deci nu se vor produce consecințe juridice. Altfel, putem spune că partea care pierde un proces civil și care în timpul acesteia a susținut contrariul celor afirmate de partea câștigătoare, poate fi urmărită pentru fals în declarații. Pentru neconformitatea cu adevărul a unor probe în susținerea celor afirmate de părțile dintr-un proces există instituțiile mărturiei mincinoase sau a uzului de fals, în cazul în care avem martori care nu declara adevărul sau se folosesc în instanță înscrisuri falsificate.”[2]

Dar organele pot minți?

În activitatea curentă, organele de urmărire penală nu pot folosi declarații necorespunzătoare adevărului. Declararea necorespunzătoare adevărului făcută unui organ competent și producătoare de consecințe de consecințe are, în unele cazuri, o incriminare distinctă. În asemenea cazuri, fapta nu constituie infracțiunea de fals  în declarații, ci o altă infracțiune – mărturie mincinoasă, denunțare calomnioasă etc.

Falsul în declarații poate constitui și un mijloc de săvârșire a altei infracțiuni[3]

Nu credem că o simplă declarație poate convinge procurorul/procurorul ce ar verifica rechizitoriul[4] .

Dacă – prin absurd – declarația falsă a determinat actul procurorului, faptele acestuia (și a oricărui funcționar care consemnează declarația falsă orală) pot îmbrăca cel puțin forma participației improprii; orice  asemenea funcționar care cunoaște, în orice mod, falsul și omite să sesizeze justiția, răspunde pentru omisiune.

În principiu, motivele de recurs nu pot fi decât de drept: errores în procedendo și errores în iudicendo. Dar există și erori grave, pentru că instanța (de recurs) controlează și dacă faptele au fost constatate  (la fond) cu respectarea regulilor de drept material sau procesual. Dar aceeași chestiune poate fi privită și ca una de fapt. Ea cade în controlul instanței (de recurs) pentru  care faptul nu poate fi privit ca stabilit atunci când înfrânge dreptul[5] .

O eroare în stabilirea faptelor se pot produce în primul rând din cauza lipsei de rol activ al instanței în a administra toate probele necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele[6].

Profesorul de sport de la “Jean Monet” a fost condamnat, definitiv, la trei ani de închisoare cu suspendare[7].

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti   au decis, de asemenea, să îl oblige   să participe la şedinţe de consiliere psihologică şi să înlăture măsura de siguranţă a interzicerii practicării profesiei în cazul său, se precizează în soluţia de vineri a judecătorilor.     Totodată, instanţa a decis să respingă recursul formulat de partea vătămată din dosar.  Iniţial, fusese condamnat, la 19 decembrie 2012, de Judecătoria Sectorului 1 la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Instanţa Judecătoriei Sectorului 1 a dispus atunci suspendarea pedepsei pe o perioadă de încercare de cinci ani şi şase luni.
El a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă din clasa a XI-a, în mai multe rânduri, şi a demisionat din unitatea de învăţământ.


[1] 15 decembrie 2011, Sursa: NewsIn

[2] http://www.avocatnet.ro ,  21 Iulie 2011.

[3] V. Dongoroz ș. a., Explicatii. . . , vol. IV, pp. 456 sqq ; O. Loghin, T. Toader, Drept penal român, Partea specială, ed. 4-a Șansa, 2001, pp. 550 sqq.

[4] RIL, S. U. 9/2008.

[5] I. Neagu, Drept procesual penal, tratat, Global Lex, 2002, p. 707; V. Dongoroz în I. Tanoviceanu, Tratat de drept penal și procedură penală, vol. V, p. 502; T.Pop, Drept procesual penal, vol. IV, Cluj, 1848, p. 463.

[6] Gr. Gr. Theodoru, Teoria și practica recursului penal, Junimea, Iași, 2002, pp. 298 sqq .

[7] http://www.realitatea.net/ 25 Octombrie 2013

Leave a Reply