A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

GENOCIDUL

GENOCIDUL

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a transmis, intr-un comunicat remis Ziare.com, ca in temeiul dispoziţiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedura penala, a dispus preluarea cauzei privind pe Visinescu Alexandru, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, in vederea efectuării urmăririi penale de către procurori din cadrul Secţiei de urmărire penala si criminalistica[1].

Procurorii romani l-au pus sub urmărire penală   pe Alexandru Visinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, intre anii 1956 si 1963, acesta fiind primul roman care este acuzat oficial de genocid, după regimul Ceauşescu, relatează presa externa.

Cristian Tudor Popescu a declarat  că acuzaţia de genocid este foarte greu de probat în cazul torţionarului Alexandru Vişinescu, pus sub urmărire penală de procurori. “Dacă este vorba de oameni care au fost chinuiţi, maltrataţi, împinşi la moarte de către indivizi ca domnul acesta, asta se poate proba cu martori, cu oameni care supravieţuiesc, dar genocidul presupune o acţiune concertată, extinsă asupra unei mari mase de oameni cu scopul suprimării ei. Asta e mai dificil din punct de vedere juridic de probat[2].

O părere apropiată a formulat şi V.  Tismăneanu[3].   La simulacrul de proces din 25 decembrie 1989, Nicolae si Elena Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte si executaţi sub acuzaţia de genocid. Cei doi se făcuseră vinovaţi de crime împotriva umanităţii, ele puteau si trebuiau sa fie minuţios si persuasiv formulate. Fiind insă vorba de o acţiune propagandistică, menită să-i lichideze rapid si să genereze o satisfacţie imediata intr-un public traumatizat si derutat, formularea “genocid” urmarea sa şocheze si să supra-dramatizeze ororile de care se făcuseră, neîndoios, vinovaţi. „ Utilizarea termenului genocid, cu conotaţii precise ce decurg din convenţii internaţionale, risca sa duca la confuzii si contestaţii.”

Fostul procuror Dan Voinea, singurul magistrat care a instrumentat un dosar cu acuzaţia de genocid, a spus că încadrarea juridică corectă în cazul lui Alexandru Vişinescu, acuzat astăzi de genocid, ar fi trebuit să fie la tratamente neomenoase[4].

Dan Voinea a spus că după 1989, au fost mai multe persoane acuzat de genocid, nu numai soții Nicolae și Elena Ceașuescu, dar în instanță s-a schimbat încadrarea juridică în urma unei decizii politice. „Cel care a influențat această decizie a fost primul adjunct al procurorului general de atunci, Gheorghe Diaconescu, că în România n-ar fi fost genocid”[5].

S-a mai afirmat că   Vișinescu este acuzat pentru fapte comise în perioada 1956-1963, în timp ce infracțiunea de genocid a fost introdusă în Codul Penal abia în anul 1968 și nu poate fi aplicată retroactiv[6].

Or, faptele de genocid au fost incriminate pentru prima dată în art.  2312 din Codul penal  anterior ca urmare a obligaţiilor asumate de România prin ratificarea Convenţiei pentru prevenirea și reprimarea a crimei de genocid  din 9 decembrie 1948, prin Decretul nr.  236/1950[7].

Convenția pentru prevenirea și reprimarea a crimei de genocid ,
adoptat prin Rezoluția 260 (III) A a Adunării Generale a ONU la 9 decembrie 1948,
a intrat în vigoare la 12 ianuarie 1951.

În Preambulul convenţiei se arată că Părțile contractante, luând în considerare declarația făcută de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în Rezoluția sa 96 (I) din 11 decembrie 1946 că genocidul este o crimă de drept internațional, în contradicție cu spiritul și scopurile Națiunilor Unite și condamnat de lumea civilizată, recunoscând că în toate perioadele istoriei genocidul a produs mari pierderi umanității, și fiind convinse că, în scopul de a elibera umanitatea de un flagel odios, este necesară o cooperare internațională,   confirmă că genocidul, comis atât în timp de pace sau în timp de război, este o crimă de drept internațional care se angajează să prevină și să pedepsească (art.1).

Potrivit Convenției, genocidul înseamnă oricare dintre următoarele fapte săvârșite cu intenția de a distruge, în totalitate sau în parte, un grup rasial sau religios național, etnic[8], astfel:

(a) membri uciderea grupului;

(b) atingerea gravă a integrității corporale sau mentale a membrilor unui grup;
(c) supunerea intenționată a grupului la condiții de existență care antrenează distrugerea fizică în tot sau în parte;

(d) impunerea de măsuri destinate să prevină natalitatea în cadrul grupului;
(e) transferarea forțată a copiilor din grupul respectiv în alt grup (art.2).

Următoarele fapte se pedepsesc:

(a)  genocidul;

(b) conspiraţia pentru a comite genocid;

(c) incitarea directă și publică la comiterea genocidului;

(d) tentativa de a comite genocid,

(e), complicitatea la genocid (art.3).

Părțile contractante se angajează să adopte, în conformitate cu constituțiile lor respective, legislația necesară pentru a pune în aplicare prevederile prezentei Convenții, și, în special, pentru a oferi sancțiuni eficiente pentru persoanele vinovate de genocid sau la oricare dintre celelalte acte enumerate la articolul III[9].

În dreptul intern, art. 357 din Codul penal reglementează Genocidul.

(1) Săvârşirea în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a vreuneia dintre următoarele fapte:

a) uciderea membrilor colectivităţii sau grupului;

b) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului;

c) supunerea colectivităţii ori grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugere fizică;

d) luarea de măsuri tinzând la împiedicarea naşterilor în sânul colectivităţii sau grupului;

e) transferarea forţată a copiilor aparţinând unei colectivităţi sau unui grup, în altă colectivitate sau în alt grup,

se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă fapta este săvârşită în timp de război, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă.

(3) Înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Subiectul pasiv al infracţiunii este colectiv , este colectivitatea, grupul a cărei distrugere se urmăreşte, membrii acestora în calitate de aparţinător al unei colectivităţi, chiar un singur subiect, şi chiar sub forma tentată.  Sub aspectul subiectului activ, nu este exclus ca autorul să aparţină chiar grupului ţintă, dar latura subiectivă trebuie să conţină intenţia lovirii caracterului rasial , religios național sau etnic.

Dacă există acţiunea îndreptată împotriva grupului credem că este suficientă proba unei singure victime[10]

Jurisprudenţa a statuat că, întrucât s-a stabilit că faptele ilicite sesizate, respectiv infracţiunile de delapidare, abuz în serviciu contra intereselor publice, purtare abuzivă şi tentativă de genocid prevăzute de art. 2151, art. 248, art. 250 şi art. 20 raportat la art. 357 C. pen., nu există, ori nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.( în baza art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen.  )

Disfuncţionalităţile constatate în urma verificărilor repetate din partea unor comisii parlamentare, inspecţii ale Ministerului Justiţiei şi alte organe de specialitate din domeniu ţin de condiţiile de detenţie şi de situaţia sistemului penitenciar actual din România, şi exced competenţelor şi atribuţiilor conducerii penitenciarului.

În fapt, prin plângeri repetate adresate Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, înregistrate sub nr. 14901/6217/2007 din 13 decembrie 2007, 17 octombrie 2007, 30 mai 2007[11] numitul R.A. deţinut în P.M.S. Jilava în executarea unei pedepse privative de libertate a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 2151, 248, 250 şi art. 20 raportat la art. 357 C. pen., împotriva conducerii administrative a P.M.S. Jilava acuzând că sunt încălcate normele de alimentaţie (raţii diminuate ce nu întrunesc condiţiile normativelor, transportarea alimentelor în recipiente de aluminiu ce ar afecta sănătatea deţinuţilor), în penitenciar nu există condiţii corespunzătoare de tratament ale afecţiunilor T.B.C. şi psihice (deţinuţii care au aceste afecţiuni sunt ţinuţi în acelaşi loc cu cei sănătoşi existând risc de contagiuni) şi deţinuţii sunt agresaţi fizic de către grupe de intervenţii ca sancţiune disciplinară.

Aspectele sesizate au format obiectul verificărilor repetate din partea unor comisii parlamentare, inspecţii ale Ministerului Justiţiei şi alte organe de specialitate din domeniu care au stabilit că deţinuţii cu afecţiuni psihice şi T.B.C. beneficiază de tratamente ale medicilor specialişti, cei bolnavi de T.B.C. fiind ţinuţi separat de ceilalţi, aşa încât riscul de contaminare nu există sau oricum este minim.

În acelaşi timp s-au ridicat documente din care rezultă care sunt normativele de hrană, neexistând indicii că acestea ar fi încălcate, documente din care rezultă şi demersurile făcute de Ministerul Justiţiei privind îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie (licitaţii pentru recondiţionare clădiri şi facilităţi).

S-au constatat şi unele disfuncţii (supraaglomerare, alimentare în apă potabilă defectuoasă, starea de degradare a clădirilor, insuficienţa personalului de pază şi sanitar, etc.) care nu pot fi imputate însă conducerii locului de detenţie urmând a fi înlăturate în viitor prin strategii şi politici guvernamentale adecvate.

Judecătorul cauzei a efectuat un examen propriu al actelor premergătoare efectuate în cauză (audieri ale persoanei vătămate, verificări în evidenţele financiar-contabile, înscrisuri, audierea persoanelor acuzate) confirmând în totalitate constatările procurorului de caz, privind inexistenţa faptelor sesizate (art. 250 şi art. 20 raportat la art. 357 C. pen.) ori a elementelor constitutive ale acestora (art. 248 şi 2151 C. pen.).

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 256 din 14 octombrie 2008, a respins, ca nefondată, plângerea în baza art. 2781 C. proc. pen., formulată de petiţionarul R.A. şi în consecinţă a fost menţinută rezoluţia nr. 379/P/2007 din 15 mai 2008 dată de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, confirmată în procedura de control administrativ prevăzută de art. 278 C. proc. pen., prin rezoluţia nr. 1009/11/2/2008 din 17 iunie 2008 de către procurorul general al organului judiciar amintit, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen. [“fapta nu există” ori “faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii”] faţă de conducerea administrativă a P.M.S. Jilava alcătuită din numiţii S.M., C.G. şi M.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, abuz în serviciu contra intereselor publice, purtare abuzivă şi tentativă de genocid prevăzută de art. 2151, art. 248, art. 250 şi art. 20 raportat la art. 357 C. pen.

Recursul declarat în cauză de petiţionarul R.A. vizând casarea sentinţei, admiterea plângerii şi completării actelor premergătoare actuale în condiţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) sau c) C. proc. pen., este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Sentinţa atacată, prin care, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, este legală şi temeinică, întrucât pe baza datelor şi indiciilor actuale este stabilit că faptele ilicite sesizate nu există, ori nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora [(impedimente legale pentru punerea în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 228 alin. (6) combinat cu art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen.)].

Faptul că deţinuţii sunt agresaţi fizic de către grupe de intervenţii, ca sancţiune disciplinară, reprezintă o simplă afirmaţie din partea petiţionarului nesusţinută de actele premergătoare efectuate în cauză. Aceiaşi constatare şi cu privire la pretinsa infracţiune de genocid.

Celelalte disfuncţionalităţi constatate şi de controale la nivel parlamentar ţin de condiţiile de detenţie, de situaţia sistemului penitenciar actual din România, şi exced competenţelor şi atribuţiilor conducerii P.M.S. Jilava.

Înalta Curte respinge ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul împotriva sentinţei penale nr. 256 din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Revenind la discuţie, art. 358 incriminează a altă   infracţiune contra păcii şi omenirii (Titlul XI al părţii speciale din Codul penal ) – Tratamentele neomenoase.

(1) Supunerea la tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de război şi în general a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează săvârşirea faţă de persoanele arătate în alineatul precedent a vreuneia dintre următoarele fapte:

a) constrângerea de a servi în forţele armate ale adversarului;

b) luarea de ostateci;

c) deportarea;

d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;

e) condamnarea sau execuţia fără o judecată prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod legal şi care să fi judecat cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege.

(3) Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuţi în alin. 1 se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Deşi infracţiunea se poate săvârşi şi în timp de pace, din întraga economie a textului, închisorile comuniste nu sunt o putere a adversarului în sensul convenţiei şi a codului (război, ruperea de relaţii între state, incursiuni de bande pe teritoriu străin etc.  [12]).

5 septembrie 2013

dciuncan@gmail.com

dorin. ciuncan. com


[1] Presa externa, despre Visinescu: Primul roman acuzat de genocid, după regimul Ceauşescu,  3 septembrie 2013

[2] 03 sep 2013  I. Tudor, http://www.rtv.net/ctp-despre-tortionarul-visinescu, http://www.ziare.com/articole/presa+externa, http://www.rtv.net/ctp-despre-tortionarul-visinescu

[3] V.   Tismaneanu, Călăul Vişinescu şi genocidul,   4 septembrie 2013, http://www.hotnews.ro/stiri-opinii

[4] www.utsandiego.com. Vezi şi http://www.iiccr.ro/ro/presa/comunicate/comunicate_de_presa_2013/iiccmer_saluta_decizia_istorica_a_parchetului_general_si_anunta_intensificarea_programului

[5] Dan Voinea, despre acuzaţia de genocid în cazul torţionarului Alexandru Vişinescu: „Încadrarea corectă ar fi fost la tratamente neomenoase!” ,  http://www.evz.ro/detalii/stiri/dan-voinea-despre-acuzatia-de-genocid-in-cazul-tortionarului

[6] Bratu Iulian,  Gafă enormă a procuraturii în cazul Vișinescu. Cum scapă torționarul, 6 Sep 2013 dcnews

[7] G.  Antoniu, Comentariu în “Codul penal comentat şi adnotat”, Partea special, 1977, p.540.

[8] Pentru grup politic s-a opus USSS.   A.  Cristodulo, Genocid sub preşurile lumii, “Ziua news”, p.  40

[9] UNTS (Marea Seria Tratatul Națiunilor), No. 1021, vol.. 78 (1951), p.. 277. www.oas.org/…/1948_Convention_on_the_Prevention_and_Punishment , http://www.icrc.org/applic/ihl/ihl.nsf/Treaty,

yourdictionary.com/examples/examples-of- genocid , www.utpjournals.com/ Genocidul -Studii-și-Prevention .html, Institutul Internațional pentru Genocid si Drepturile Omului Studii

www. genociduri studies.org

[10] Contra, Codul penal comentat şi adnotat, vol.  II, pp.  540-543.

[11] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Dosar nr. 3705/2/2008, Decizia nr. 258 din 27 ianuarie 2009, www.  scj. ro, eurolex2011

[12] V.  Dongoroz, “Explicaţii teoretice”, vol, IV, Editura Academiei, p.  936 sqq

Leave a Reply