A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

INDIVIDUALIZAREA PEDEPSEI, NORME SPECIALĂ DEROGATORIE DE LA DREPTUL COMUN , DENUNŢ, ATENUAREA PEDEPSEI, MARTORI, DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL, TURNĂTORIE

INDIVIDUALIZAREA PEDEPSEI, NORME SPECIALĂ DEROGATORIE DE LA DREPTUL COMUN , DENUNŢ, ATENUAREA PEDEPSEI,  MARTORI, DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL, TURNĂTORIE

Potrivit  art. 19 din Ordonanţă de urgenţă nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Referitor la constituționalitatea măsurii, s-ar putea susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul intern şi dreptul internaţional, ale art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece importanţa mijlocului de probă a declaraţiilor martorilor este de necontestat, în condiţiile în care persoana ce întruneşte această calitate este, de principiu,

  • neinteresată,
  • obiectivă ,
  • imparţială,
  • echidistantă,

atrăgându-i-se atenţia asupra împrejurărilor esenţiale ale cauzei, pe care le prezintă sub prestare de jurământ; or, raportat la acestea, declaraţia denunţătorului nu poate fi apreciată ca fiind dată de o persoană neinteresată, obiectivă şi imparţială,  atât timp cât denunţul, formulat în asemenea condiții, reprezintă

  • cauză de impunitate sau
  • un mijloc de reducere a limitelor pedepselor,

aşa cum se dispune în art. 255 alin. 3 din Codul penal şi art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002.

Totodată, textele legale criticate ar încălca dreptul la un proces echitabil, aşa cum este consacrat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nesocotesc principiul egalităţii armelor prin aceea că părţile trebuie să fie tratate în mod egal pe toată durata desfăşurării procesului.

Prin Decizia nr. 35 din 11 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  88 din 5 februarie 2007, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Ioan Halici în Dosarul nr. 1.807/39/2006 (nr. vechi 318/2006) al Curţii de Apel Suceava – Secţia penală.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, autorul excepţiei nu critică măsura de individualizare a pedepsei instituită de legiuitor, ci faptul că nu s-a prevăzut aplicarea acestei măsuri şi faţă de denunţătorii a căror urmărire penală pentru infracţiuni de corupţie se efectuează de alte organe decât cele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002; altfel spus, autorul excepţiei nu critică conţinutul unei reglementări, ci o omisiune de reglementare.

Curtea de Apel Suceava – Secţia penală, precum și Avocatul Poporului consideraseră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece restrângerea dreptului de a beneficia de reducerea pedepselor în raport de competenţa organelor ce efectuează urmărirea penală contravine principiilor constituţionale care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiilor potrivit cărora exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi restrâns numai de lege şi numai în anumite cazuri.

Pe bună dreptate, Guvernul apreciase că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate se aplică în mod nediferenţiat tuturor cetăţenilor care se află în aceeaşi situaţie juridică.

Ulterior, prin Decizia nr. 1.548 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  69 din 26 ianuarie 2011, Curtea Constituţională respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. 3 din Codul penal coroborat cu art. 223 din Codul de procedură penală şi art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, prin raportare la art. 78 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Radu Vasile Prisacaru în Dosarul nr. 236/45/2007 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Pentru început, semnalăm diferențele reglementării.

Denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvârşirea unei infracţiuni.

Denunţul trebuie să conţină aceleaşi date ca şi plângerea.

Denunţul scris trebuie să fie semnat de denunţător, iar în cazul denunţului oral,   acesta se consemnează într-un proces-verbal de către organul în faţa căruia a fost făcut (  Art. 223 din Codul de procedură penală).

Persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor (  Art. 78 din Codul de procedură penală).

În baza art. 255 alin. 3 din Codul penal, mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

În schimb, art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 dispune că persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Este vorba de individualizarea pedepsei pentru turnătorie (limitat la corupție).

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul, după ce, într-o primă argumentare, punând semnul egalităţii între calitatea de martor şi cea de denunţător, evidenţiază aspecte legate de ponderea unei astfel de declaraţii în condiţiile existenţei unei cauze de impunitate ori de reducere a pedepsei, în final, atribuind în procesul penal martorului şi denunţătorului calitatea de parte, extrage aspecte legate de existenţa unor presupuse inegalităţi ale armelor. Or, de vreme ce premisele de la care se porneşte sunt cel puţin discutabile, şi concluzia este lovită de aceleaşi neajunsuri.

Curtea Constituțională  remarcă  instituirea  unei norme speciale, care, din perspectiva acestor fapte, derogă de la dreptul comun.

Se subînțelege că persoana care a comis una dintre infracţiunile de corupție, – făptuitor, învinuit, inculpat – poate denunța orice altă ”astfel de infracţiuni” pentru a beneficia de reducerea ”la jumătate a limitelor pedepsei”. Ea nu are calitatea de martor în acel proces.  Persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor ( art. 78 din Codul de procedură penală). Deci problema rămâne, și putea fi discutată, și nu expediată.

Nu există o ”omisiune de reglementare”, ci o măsură de individualizare a pedepsei instituită de o normă specială, derogatorie, dispoziţiile art. 255 alin. 3 şi 5 din Codul penal sunt aplicabile doar în cazul infracţiunilor încadrate exclusiv conform art. 255 din Codul penal, nefiind aplicabile dispoziţiile legii speciale, respectiv ale art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, după cum art. 19 din Ordonanţa de urgenţă nr. 43 / 2002  este aplicabil dacă în timpul urmăririi penale  se denunţă şi se facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit orice alte astfel de infracţiuni.

În cazul art. 19 nu este suficient denunțul; acesta trebuie să ducă la identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit orice alte astfel de infracţiuni. Se ridică o altă problemă, legată de ponderea unei astfel de declaraţii : în ce măsură denunțul este legat de ” tragerea la răspundere penală”.

A facilita tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit orice alte astfel de infracţiuni nu presupune conexarea dosarelor. Temporal,  dacă judecarea infracțiunii denunțate este ulterioară măsurii de individualizare a pedepsei aplicate denunțătorului, este posibilă achitarea persoanei denunțate. Dacă trimiterea în judecată s-a făcut,  substanțial, pe baza denunțului, persoana achitată poate solicita despăgubiri, iar denunțul poate fi calomnios. Credem că organul de urmărire penală nu poate în nici un caz să înceapă o anchetă plecând exclusiv de la un denunț neverificat.

Procurorul trebuie să se asigure că denunțul a fost făcut de  o persoană neinteresată în cauză, obiectivă ,  imparţială, echidistantă, de bună-credință.

O a treia problemă este dată de momentul când se aplică prevederile art. 19. Aici răspunsul este relative ușor: fiind o măsură de individualizare a pedepsei, textul se va aplica la data hotărârii definitive de condamnare a denunțătorului,  fiindcă individualizarea se referă la pedepsa de aplicat, ce va fi redusă la jumătate, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.

Pedeapsa aplicată inculpatei trebuie să reflecte în concret gradul de pericol social atât al acesteia, cât şi al faptei săvârşite ,  pentru realizarea scopului pedepsei în conformitate cu dispoziţiile art. 52 C. pen.

Într-o speță, recurenta inculpată a solicitat casarea deciziei şi menţinerea sentinţei în sensul de a fi suspendată condiţionat executarea pedepsei inițiale.  De asemenea, s-a solicitat aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, deoarece pe parcursul urmăririi penale inculpata a formulat două denunţuri privind săvârşirea unor fapte de corupţie.

Recursurile declarate în cauză nu sunt fondate.

În cauză nu subzistă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de recurenţi în cauză.

La individualizarea pedepsei şi la stabilirea modalităţii de executare a acesteia, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

Instanţa a avut în vedere modalitatea şi împrejurările comiterii faptei în sensul că, inculpata s-a folosit de calitatea sa de expert parlamentar în cadrul Senatului, în discuţiile cu denunţătorul, lăsându-l pe acesta să înţeleagă, că prin prisma funcţiei sale poate să exercite influenţă asupra unei persoane cu funcţii importante în stat, cu putere de decizie.

Având în vedere gradul de pericol social concret al faptei, instanţa de apel a schimbat modalitatea de executare a pedepsei, considerând că numai o pedeapsă privativă de libertate poate atinge scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Instanţa a apreciat însă, în mod corect că o pedeapsă privativă de libertate poate fi aplicată şi într-un cuantum mai mic, reducând-o la un an şi 6 luni închisoare, având în vedere că inculpata nu are antecedente penale, pe parcursul procesului penal a avut o poziţie relativ sinceră, în cauză aplicându-se în mod just circumstanţele atenuante judiciare.

Recurenta inculpată a susţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 O.U.G. nr. 43/2002.

Potrivit acestui text din actul normativ invocat, persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin ordonanţa de urgenţă în competenţa D.N.A., iar în timpul urmăririi denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

În cauză nu s-a dovedit faptul că recurenta a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, neimpunându-se aplicarea acestui text de lege,  a decis  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, Decizia nr. 5455 din 22 septembrie 2006, Dosar nr. 30151/3/2005,  publicată în Eurolex.

Preocupate de gravitatea problemelor pe care le pune corupţia şi de ameninţarea pe care aceasta o constituie pentru stabilitatea şi siguranţa societăţilor, subminând instituţiile şi valorile democratice, valorile etice şi justiţia şi compromiţând dezvoltarea durabilă şi statul de drept,     preocupate în egală măsură de legăturile existente între corupţie şi celelalte forme ale criminalităţii, în special criminalitatea organizată şi criminalitatea economică, inclusiv spălarea banilor,     preocupate, pe de altă parte, de faptul că problemele de corupţie care poartă asupra unor bunuri considerabile, putând reprezenta o parte substanţială a resurselor statelor, şi care ameninţă stabilitatea politică şi dezvoltarea durabilă a acestor state,     convinse că fenomenul corupţiei nu mai este o problemă locală, ci un fenomen transnaţional care loveşte toate societăţile şi toate economiile, ceea ce face esenţială cooperarea internaţională, pentru a o preveni şi pentru a o opri,   convinse în egală măsură că o abordare globală şi multidisciplinară este necesară pentru a preveni şi combate eficient corupţia,  convinse, pe de altă parte, de faptul că dobândirea ilicită a bogăţiilor personale poate fi îndeosebi dăunătoare instituţiilor democratice, economiilor naţionale şi statului de drept,  hotărâte să prevină, să descopere şi să descurajeze în mod eficient transferurile internaţionale de bunuri dobândite ilicit şi să consolideze cooperarea internaţională în recuperarea de bunuri,   recunoscând principiile fundamentale ale respectării garanţiilor prevăzute de lege în procedurile penale şi în procedurile civile sau administrative privind recunoaşterea drepturilor de proprietate, pentru ca eforturile lor în acest domeniu să fie eficiente,  având în egală măsură conştiinţa principiilor bunei gestiuni a afacerilor publice şi a bunurilor publice, de echitate, de responsabilitate şi de egalitate în faţa legii, precum şi de necesitate a păstrării integrităţii şi favorizării unei culturi de refuz al corupţiei, prin Convenţia din 9 decembrie 2003 împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  903 din 5 octombrie 2004, ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004 s-a convenit,

a) promovarea şi consolidarea măsurilor în scopul prevenirii şi combaterii corupţiei în modul cel mai eficient;

b) promovarea, înlesnirea şi sprijinul cooperării internaţionale şi asistenţei tehnice în scopul prevenirii corupţiei şi al luptei împotriva acesteia, inclusiv recuperarea de bunuri;

c) promovarea integrităţii, responsabilităţii şi bunei gestiuni a afacerilor publice şi a bunurilor publice.

Capitolul II al Convenției tratează  măsuri preventive ce se pot aplica.  Fiecare stat parte elaborează şi aplică sau are în vedere, conform principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, politici de prevenire a corupţiei eficiente şi coordonate care favorizează participarea societăţii şi care reflectă principiile de stat de drept, buna gestiune a problemelor politice şi bunurile publice, de integritate, transparenţă şi responsabilitate. Fiecare stat parte se străduieşte să pună la punct şi să promoveze practici eficiente pentru prevenirea corupţiei ( din art. 5 – Politici şi practici de prevenire a corupţiei).

Astfel,  fiecare stat parte ia măsurile potrivite pentru a încuraja persoanele care participă sau care au participat la săvârşirea unei infracţiuni stabilite conform prezentei convenţii să furnizeze autorităţilor competente informaţii utile în scopurile anchetei şi cercetării probelor, precum şi o asistenţă faptică şi concretă care ar putea contribui la lipsirea autorilor infracţiunii de produsul infracţiunii şi la recuperarea acestui produs.  Fiecare stat parte are în vedere să prevadă posibilitatea, în cazurile corespunzătoare, micşorării pedepsei de care este pasibil un învinuit care cooperează într-un mod substanţial la anchetă sau la urmăririle referitoare la o infracţiune prevăzută de prezenta convenţie.

Fiecare stat parte are în vedere să prevadă posibilitatea, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, acordării de imunitate de urmărire a unei persoane care cooperează în mod substanţial la anchetă sau la urmăriri referitoare la o infracţiune prevăzută de prezenta convenţie.

Protecţia acestor persoane este asigurată, mutatis mutandis, conform prevederilor art. 32 din prezenta convenţie  ( din art. 37 – Cooperarea cu serviciile de investigaţii şi de reprimare).  Articolul  32 al convenției, privitor la Protecţia martorilor, experţilor şi a victimelor dispune ca fiecare stat parte ia, conform sistemului său juridic intern şi în limita mijloacelor sale, măsuri corespunzătoare pentru a asigura o protecţie eficace împotriva eventualelor acte de represalii sau de intimidare a martorilor şi experţilor care depun mărturie referitor la infracţiunile prevăzute în convenţie şi, dacă este cazul, a rudelor şi a altor persoane apropiate.

Măsurile avute în vedere pot consta mai ales, fără prejudicierea drepturilor pârâtului, inclusiv a dreptului la o procedură normală, în:

a) stabilirea pentru protecţia fizică a acestor persoane a unor proceduri privind îndeosebi, după nevoie şi în măsura posibilului, de a li se oferi un nou domiciliu şi de a li se permite, dacă este cazul, ca informaţiile privind identitatea lor şi locul unde se află să nu fie dezvăluite sau ca dezvăluirea lor să fie limitată;

b) prevederea unor reguli de probaţiune care să permită martorilor şi experţilor să depună într-un mod care să le garanteze securitatea, în special să fie autorizat să depună mărturie recurgând la tehnici de comunicare cum sunt legăturile video sau la alte mijloace adecvate.

Aceste dispoziţii se aplică, de asemenea, victimelor, când acestea sunt martori.

2. Each State Party shall consider providing for the possibility, in appropriate cases, of mitigating punishment of an accused person who provides substantial cooperation in the investigation or prosecution of an offence established in accordance with this onvention.

3. Each State Party shall consider providing for the possibility, in accordance with fundamental principles of its domestic law, of granting immunity from prosecution to a person who provides substantial cooperation in the investigation or prosecution of an offence established in accordance with this Convention.( UNITED NATIONS CONVENTION AGAINST CORRUPTION, Article 37 §§2, 3)

Micşorarea pedepsei (de care este pasibil) un învinuit se va aplica celui care cooperează într-un mod substanţial, esențial, la anchetă sau la urmăririle referitoare la o infracţiune (prevăzută de convenţie) – traducerea oficială în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  903 din 5 octombrie 2004 . Se subînțelege că vorbim de infracţiunea (prevăzută de convenţie) pentru care persoana este deja învinuit (dacă traducerea oficială este aceasta).

2. Chaque État Partie envisage de prévoir la possibilité, dans les cas appropriés, d’alléger la peine dont est passible un prévenu qui coopère de manière substantielle à l’enquête ou aux poursuites relatives à une infraction établie conformément à la présente Convention.

3. Chaque État Partie envisage de prévoir la possibilité, conformément aux principes fondamentaux de son droit interne, d’accorder l’immunité de poursuites à une personne qui coopère de manière substantielle à l’enquête ou aux poursuites relatives à une infraction établie conformément à la présente Convention.( CONVENTION DES NATIONS UNIES CONTRE LA CORRUPTION, Article 37. Coopération avec les services de detection et de repression §§2, 3)

În scopurile anchetei şi cercetării probelor, trebuie furnizate informaţii care se dovedesc a fi utile, precum şi, în continuare, o asistenţă faptică şi concretă care ar putea contribui la lipsirea autorilor [acelei] infracţiunii de produsul infracţiunii şi la recuperarea acestui produs.

Fiecare stat parte are în vedere încorporarea în sistemul său juridic intern a măsurilor corespunzătoare pentru a asigura protecţia împotriva oricărui tratament nejustificat al oricărei persoane care semnalează autorităţilor competente, de bună-credinţă şi în baza unor presupuneri rezonabile, orice fapt privind  infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie.

Article 33. Protection of reporting persons – Each State Party shall consider incorporating into its domestic legal system appropriate measures to provide protection against any unjustified treatment for any person who reports in good faith and on reasonable grounds to the competent authorities any facts concerning offences established in accordance with this Convention (UNITED NATIONS OFFICE ON DRUGS AND CRIME).

În art. 33 al convenției se amintește de protecţia împotriva oricărui tratament nejustificat, din partea oricui, pentru persoana care semnalează autorităţilor, de bună-credinţă şi în baza unor presupuneri rezonabile, orice fapt privind infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie, textul vizând egalitatea armelor într-un proces echitabil, pentru informații oferite de bună-credinţă.

Leave a Reply