MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA CODULUI DE PROCEDURĂ PENALĂ. Art. 453 alin. (1) lit. g)

Deliberarea poartă asupra existenței faptei și vinovăției inculpatului, asupra stabilirii pedepsei (art. 393 alin.2),  toți membrii completului de judecată spunându-și părerea, avându-se în vedere probele administrate[1] .

La deliberare iau parte numai[2] membrii completului în fața căruia a avut loc dezbaterea (art. 392 alin.1), hotărârea[3] trebuind să fie rezultatul acordului membrilor completului de judecată asupra soluțiilor date chestiunilor supuse deliberării (art. 394 alin 1).

Dacă în cursul deliberării instanța apreciază că o anumită împrejurare trebuie lămurită și este necesară reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol (art. 395 alin.  1 modificat prin Legea nr. 255/2013).

Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii[4]. Minuta se semnează de membrii completului de judecată.  Unul dintre cele două exemplare originale    se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de minute al instanței (art. 400).

Mai trebuie să amintim că,  potrivit art. 402,  în partea introductivă a hotărârii sunt cuprinse mențiunile prevăzute la art. 370 alin. (4),  printre care avem (la lit. c) numele și prenumele judecătorilor, procurorului[5] și grefierului, numele și prenumele părților, avocaților și ale celorlalte persoane care participă în proces și care au fost prezente la judecată, precum și ale celor care au lipsit, cu arătarea calității lor procesuale și cu mențiunea privitoare la îndeplinirea procedurii ( lit. d) a art. 370 alin. 4)[6].

Președintele completului de judecată, asistat de grefier. pronunță minuta hotărârii.

Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei și se semnează de toți membrii completului și de grefier (art. 406 alin. 2).

Ține de domeniul evidenței faptul că dispozitivul hotărârii trebuie să fie conform cu minuta. Neîndeplinirea operațiunii de redactare se soluționează administrativ,  întârzierea neridicând probleme deosebite  de aplicare a legii de  procedură.

În caz de împiedicare a unuia dintre membrii completului de judecată de a semna, hotărârea se semnează în locul acestuia de președintele completului. Dacă și președintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de președintele instanței, în toate cazurile făcându-se mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea (art. 406 alin. 4).

Cu ocazia dezbaterilor parlamentare fusese făcută o propunere de modificare a alineatului 4 al art. 406, în sensul ca „în caz de împiedicarea vreunuia dintre membrii completului de judecată de a semna, cauza se repune pe rol și se reiau dezbaterile. Când împiedicarea îl privește pe grefier, hotărârea se semnează de grefierul-șef. În toate cazurile se face mențiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.”[7]

La articolul 453 alineatul (1), după litera f) se introduc două noi litere, lit. g) și h) cu următorul cuprins: „g) neredactarea și/sau nesemnarea hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la soluționarea cauzei;

h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă.”[8]

Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

La articolul 453 alineatul (1), după litera f) se introduc trei noi litere, lit. g) – i), cu următorul cuprins: „g) neredactarea și / sau nesemnarea hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la soluționarea cauzei;

h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă;

i) un judecător sau un procuror a fost sancționat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză.”[9]

La articolul 453, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins: „(3) Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), g) și h) pot fi invocate ca motive de revizuire în favoarea persoanei condamnate, a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei. Cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi invocat ca motiv de revizuire în favoarea persoanei condamnate ori a celei față de care s-a aplicat o măsură educativă, a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.

(4) Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal sau de achitare, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) – d) și f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice;”[10].

Proiectul P.S.D. – ALDE – U.D.M.R.  de modificare a Codului de procedură penală a fost adoptat cu 175 de voturi „pentru”, 78 „împotrivă” și o abținere.

P.N.L.  și U.S.R.  au anunțat că   vor contesta Proiectul de modificare a Codului de procedură penală, adoptat de Camera Deputaților. la Curtea Constituțională.

Deputatul U.S.R.  Stelian Ion afirma că această modificare a art. 453 ,  prin introducerea unei noi litere g),  i-ar permite liderului P.S.D., Liviu Dragnea, să ceară repunerea în instanță a dosarului „Referendumul”, în care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, după ce judecătorul care a soluționat cauza, Livia Stanciu, nu a redactat și semnat motivarea deciziei[11].

În observațiile formulate  la nivel de  C.S.M.[12] se arată că introducerea lit. g) la art. 453 nu e justificată,  cazul propus neținând seama de specificul revizuirii,  drept cale extraordinară de atac prin care sunt constatate și înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale[13].

Art. 453 din Codul de procedură penală în vigoare arată   cazurile de revizuire:

„(1)Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate[14].

(4) Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a)[15] constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) și f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”.

Având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale, revizuirea privește numai hotărârile definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei. În acest sens, în practica instanțelor judecătorești s-a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal. La acestea se adaugă – mai nou – soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât și în cazul acestora instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală.[16]

În art. 395 din Codul de procedură penală este reglementată  Reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor, arătându-se că (1) dacă în cursul deliberării instanța apreciază că o anumită împrejurare trebuie lămurită și este necesară reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol.

Examinând o excepție de neconstituționalitate[17], Curtea Constituțională  constată că activitatea desfășurată în ciclul ordinar al procesului penal – dacă a fost legală și temeinică – trebuie să se finalizeze cu pronunțarea unei hotărâri definitive,  aceasta având autoritate de lucru judecat, în care faptele reținute exprimă adevărul, iar legea penală și cea civilă au fost aplicate corect.

Practica a învederat însă și cazuri de hotărâri definitive care au soluționat cauzele penale cu grave erori de fapt și de drept. Legiuitorul a avut în vedere o asemenea ipoteză, rațiune pentru care a instituit căile de atac extraordinare ca mijloace procesual penale de desființare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat care nu corespund legii și adevărului. Având în vedere faptul că instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autorității de lucru judecat, așadar stabilității hotărârilor judecătorești definitive, care este menită a da încredere în activitatea justiției, cazurile și condițiile de exercitare a căilor extraordinare de atac trebuie să fie strict reglementate de legiuitor, în vederea restabilirii ordinii de drept.

Calea extraordinară de atac care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri este revizuirea, aceasta având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară.

Finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcția procesuală a instituției se concentrează în înlesnirea descoperirii, adunarea și deducerea în fața justiției a unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut instanței, care să permită constatarea erorii judiciare și înlăturarea ei.

Cu privire la înțelesul expresiei „fapte sau împrejurări”, în literatura de specialitate, ca și în practica judiciară, s-a considerat că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ,  situație sau stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii. Faptele sau împrejurările noi trebuie să conducă la o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Dacă prin faptele sau împrejurările noi nu se tinde la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, ci numai la dovedirea anumitor elemente care implică însă menținerea respectivei soluții, faptele sau împrejurările noi nu constituie motiv de revizuire[18].

Liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește. Este adevărat că regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești sunt de competența exclusivă a legiuitorului, așa cum rezultă din prevederile art.126 alin.(2) din Constituție – text potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege” – și din cele ale art.129 din Legea fundamentală, în conformitate cu care „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Astfel, principiul liberului acces la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege, însă numai cu respectarea regulii consacrate de art.21 alin.(2) din Constituție, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție, ceea ce semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social[19].

Din reglementările de ansamblu cuprinse în art.393-406 din Codul de procedură penală rezultă că soluționarea cererii de revizuire parcurge două etape, respectiv cea a admiterii în principiu, atunci când aceasta îndeplinește condițiile cerute de lege, și aceea a rejudecării cauzei după admiterea în principiu.

Din conținutul prevederilor menționate rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Această fază a admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept[20].

Prin erori materiale se înțeleg erorile în activitatea de consemnare, într-un act procedural,  instrumentum, a constatărilor organului judiciar ce rezultă din alte acte ale dosarului. Prin erori evidente se înțelege acea diferență de necontestat dintre ceea ce rezultă din conținutul materialului din dosar și ceea ce s-a consemnat în actul ce conține eroarea, ce poate fi stabilită prin simpla comparație între acestea, fără a fi necesară o operațiune de evaluare, interpretare sau judecată.

Ne aflăm în prezența unei erori de judecată în situația în care instanța de fond a omis să se pronunțe asupra uneia dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, nefiind posibilă remedierea acesteia uzând de procedura îndreptării erorilor materiale.

În civil, în ceea ce privește lămurirea hotărârii judecătorești, legea procesual civilă prevede că această procedură se aplică în cazul în care sunt necesare lămuriri privind înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii. Așadar, se are în vedere caracterul neclar sau contradictoriu al mențiunilor din dispozitivul hotărârii respective. Partea interesată poate solicita instanței de judecată care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul acesteia sau să înlăture dispozițiile potrivnice[21].

În practica instanțelor de judecată s-a arătat că prin această procedură nu poate fi modificat dispozitivul hotărârii, ci doar acesta se clarifică pentru a se asigura posibilitatea punerii în executare, ori se înlătură dispozițiile care, eventual, se contrazic. Prin urmare, această procedură este pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței de judecată, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate determina dificultăți la executare.

Spre deosebire de procedura îndreptării hotărârii (care poate fi efectuată și din oficiu), lămurirea hotărârii poate fi dispusă numai la cererea părții interesate. Ca atare, instanța de judecată nu poate dispune completarea, din oficiu, a propriei hotărâri, ci doar la cererea uneia dintre părțile din proces.

Procedura completării hotărârii judecătorești civile are în vedere situația în care instanța a omis să soluționeze toate capetele de cerere cu care a fost învestită (principale sau accesorii) ori a omis să se pronunțe asupra unei cereri anexe sau incidentale, deși partea nu a renunțat la judecata acestora.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului  consideră că dreptul la un proces echitabil a fost încălcat din cauza neredactării de către judecătorul care a condus procesul  și din cauza lipsei măsurilor adecvate care să compenseze această deficiență[22] .

Obligația de motivare contribuie la încrederea publicului în decizia adoptată[23],  “neredactarea putând fi remediată, de exemplu, printr-o audiere în fața unui alt judecător”[24].

C.E.D.O. reiterează faptul că  motivarea deciziei  asigură buna administrare a justiției și împiedică arbitrariul[25].

În practică,  ne putem întâlni cu mai multe ipoteze:

- minuta este semnată,  procedural,  de toți membrii completului, dar, ulterior,   judecătorul care a soluționat cauza, nu a mai redactat hotărârea;

- minuta este semnată,  procedural,  de toți membrii completului (în fața căruia a avut loc dezbaterea),  dar ,  ulterior,   judecătorul (care a soluționat cauza), nu a  mai semnat hotărârea;

- minuta  nu este semnată,  procedural,  de toți membrii completului (în fața căruia a avut loc dezbaterea);

- minuta sau hotărârea este semnată de un alt judecător decât cel care a făcut parte din completul care a judecat cauza;

- hotărârea este redactată de un alt judecător;

- hotărârea este semnată de un alt judecător decât președintele completului,  respectiv,  președintele instanței (atunci când legea impune aceasta).

Judecata se realizează de către instanță, în complete legal constituite (art.3 alin.7 C.pr. pen.). Instanța judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege (Art.354 alin.1).

Încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată determină întotdeauna aplicarea nulității (absolute – art. 281 lit. a), existând o încălcare a unor norme care au un caracter esențial în desfășurarea procesului penal.

Nulitatea absolută (la care vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure)  se constată din oficiu sau la cerere. Aceasta determină întotdeauna anularea actelor procesuale și procedurale efectuate cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de lege[26].

Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt,  la rândul lor,  lovite de nulitate.

Încălcarea dispozițiilor legale privind compunerea completului de judecată poate fi invocată în orice stare a procesului.

În toate ipotezele anvizajate suntem în prezența unui caz de nulitate absolută,  ce trebuie tratat ca atare.

Completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.

După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor.

De regulă,  excepția de nulitate se va formula ca o excepție de nelegalitate procesuală,  ceea ce înseamnă că ridicarea ei nu presupune și o luare în discuție a problemelor care constituie fondul cauzei[27].

Absolut teoretic,  s-ar putea ridica problema existenței unui eventual caz de revizuire,  atunci când  un judecător al completului care a judecat cauza nu mai semnează,  el fiind și președinte al completului și președinte al instanței, ca atare împiedicat să semneze, să își îndeplinească obligația de a semna în calitate de președinte al instanței din diferite cauze (deces,  demisie, dizabilitate,  paralizie temporară,  fractură de stres,  lăuzie etc.). Potrivit legilor de organizare judecătorească actuale și viitoare,  există,  automat,  întotdeauna,  desemnat un alt președinte de instanță,  care îl înlocuiește de drept.

Remedierea este forma de restabilire a legalității caracteristică pentru regularizarea actelor procesuale/procedurale lovite de nulitate relativă; ea presupune, de principiu, menținerea actului viciat în condițiile recondiționării juridice prin rectificare,  completare sau chiar modificare; reluarea procesului se poate produce doar în cazul în care s-au produs vătămări de natură a face imposibilă restabilirea legalității[28].

Dacă suntem în prezența unor omisiuni privitoare la compunerea instanței,  a căror realitate este posibil a se verifica atât referitor la judecată,   cât și la luarea hotărârii,  nu va opera constatarea nulității – de exemplu,  o realitate ce se poate constata prin consultarea încheierilor de ședință,  respectiv a semnăturilor minutei. Chiar lipsa încheierii se poate remedia pe baza altor acte la dosar,  cum ar fi notele grefierului. Articolul  304 din Codul de procedură penală anterior[29] spunea că în cursul ședinței de judecată grefierul ia note cu privire la desfășurarea procesului. Procurorul și părțile pot cere citirea notelor și vizarea lor de către președinte[30].

Pronunțarea unei hotărâri legale sau temeinice nu poate fi rediscutată decât în situația apariției unei realității care să privească situația avută în vedere cu ocazia judecății primare. Având ca finalitate înlăturarea efectelor erorilor judiciare prin desființarea unei hotărâri definitive, revizuirea este de natură să aducă o serioasă atingere puterii lucrului judecat; interese sociale majore ar impune ca împărțirea justiției să se facă numai cu respectarea adevărului,  trecându-se atunci când este cazul peste exigențele autorității lucrului judecat[31]. Preponderența care se acordă aflării adevărului nu înseamnă însă și desconsiderarea intereselor ocrotite prin prezumția de lucru judecat; de aceea reglementarea instituției revizuirii trebuie făcută cu mare prudență pentru a nu degenera justiția, pentru a se evita ca atingerile aduse puterii lucrului judecat să se facă cu prea mare ușurință.  Nu poate fi admis ca porțile instituției să fie atât de larg deschise încât interese străine  să fie tentate de a repune mereu în discuție cauze definitiv judecate. Accesul nelimitat la revizuire ar transforma o cale extraordinară de atac într-una obișnuită,  incompatibilă cu un stat de drept. dciuncan@gmail.com

7/7/2018


[1] V. și art. 374 alin. 7 C. pr. pen., modificat prin O. U. G.  nr. 18/2016.

[2] În sensul de doar aceiași.

[3] Prin care instanța penală soluționează fondul cauzei.

[4] Întocmirea minutei este obligatorie în cazurile în care judecătorul sau instanța dispune asupra măsurilor preventive și în alte cazuri expres prevăzute de lege (art. 400 alin. 2).

[5] În hotărârile instanțelor militare trebuie să se indice și gradul militar al membrilor completului de judecată și al procurorului.

[6] Când s-a redactat o încheiere de ședință, potrivit dispozițiilor art. 370, partea introductivă se limitează numai la următoarele mențiuni: denumirea instanței care a judecat cauza, data pronunțării hotărârii, locul unde a fost judecată cauza, precum și numele și prenumele membrilor completului de judecată, ale procurorului și ale grefierului, făcându-se mențiune că datele celelalte au fost trecute în încheierea de ședință.

[7] Raportul Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, Raport asupra proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (PLx.373/2018)  pe site-ul Camerei Deputaților. Anexa nr. 1 la Raportul nr. 4c-32/528/18.06.2018.  Modificarea propusă (L239/18. 04. 2018,  la Senat) a fost eliminată de Comisie.

[8] Nr. crt. 103. PL-x nr. 373/2018. Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară. Prezenta lege transpune în legislația națională Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 127 din 29 aprilie 2014, precum și Directiva 2016/343/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 65 din 11 martie 2016

[9] Nr. crt. 245.

[10] Nr. crt. 246. http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2018/pr373. Proiectul PSD – ALDE – UDMR de modificare a Codului de procedură penală a fost adoptat cu 175 de voturi „pentru”, 78 „împotrivă” și o abținere.

[11] https://www.news.ro/politic-intern/proiectul-de-modificare-a-codului-de-procedura-penala-adoptat-de-camera-deputatilor-pnl-si-usr-au-anuntat-ca-il-vor-contesta-la-ccr-dan-barna-usr-de

[12] Minuta Comisiei nr. I „Legislație și cooperare internațională”, C.S.M.,

https://media.stiripesurse.ro/other/201806/media-152958497468255500.pdf

[13] Ibidem. A se vedea,  de exemplu,   și  Noul   Cod  de procedură penală,   pedeapsă pentru lupta anticorupție,  f. a., „Reporter global”, nr. 3,  22-28 iunie 2018,  pp. 40 sqq din ediția printată.

[14] Literă modificată prin Ordonanța de urgență nr. 18/2016.

[15] Curtea Constituțională admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionuț Brătilă și Floarea Brătilă în Dosarul nr. 24.598/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 București – Secția penală și constată că dispozițiile art. 453 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale cu privire la cazul de revizuire prevăzut la alin. (1) lit. a).

[16] N. Volonciu ș.a., Noul Cod de procedură penală comentat,  Ed.Hamangiu, 2015.

[17] Decizia nr.2 din 17 ianuarie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.453 alin.(3) și (4) teza întâi și ale art.457 alin.(2) din Codul de procedură penală.  Publicată în Monitorul Oficial nr.324 din 5 mai 2017,  §§ 17 sqq.

[18] V.  Decizia Plenului Curții Constituționale nr.1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994.

[19] Decizia nr.2 din 17 ianuarie 2017,  cit. supra.  V. și  Decizia Plenului Curții Constituționale nr.1 din 8 februarie 1994 și Decizia nr.540 din 12 iulie 2016, § 22.

[20] Înalta Curte de Casație și Justiție,  Secțiile Unite, Decizia nr. LX (60) din 24 septembrie 2007,  Dosar nr. 31/2007,  publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 574 din 30 iulie 2008.

[21] Legea cere ca hotărârea să fie pronunțată de către judecătorii în fața cărora au avut loc dezbaterile de fond, cerință care vizează atât dispozitivul întocmit cu ocazia pronunțării (conform art. 258 din Codul de procedură civilă), cât și hotărârea redactată ulterior, care trebuie semnată de același complet de judecată (potrivit art. 261 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă).Având în vedere că nu este permis ca un complet de judecată să pronunțe hotărârea și altul să o redacteze și să o semneze, sancțiunea aplicabilă este constatarea nulității hotărârii astfel pronunțate, în baza art. 304 pct. 2 din Codul de procedură civilă (Decizia nr. 3211 din 20 noiembrie 2001 – Secția a IV-a civilă) Detalii la : https://legeaz.net/spete-civil/hotarare-judecatoreasca-redactare-semnare-motivare-decizie-3211-2001. V și G.C. Frențiu, D.L. Baldean, Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat. Ed.  Hamangiu,   2013,. În ipoteza în care, ulterior pronunțării soluției, dar anterior redactării motivării, intervine decesul judecătorului unic care a pronunțat hotărârea ori acesta se afla într-o stare care îl împiedică o perioadă îndelungată să redacteze hotărârea ,   datorită faptului ca hotărârea trebuie redactată de judecătorul care a pronunțat soluția, motivarea nu va putea fi încredințată altor judecători ai instanței, “considerăm ca s-ar impune soluția repunerii cauzei pe rol, repartizarea aleatorie a dosarului, conform art. 95 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioara al instanțelor judecătorești, ce constituie regula generală în materie de repartizare, și rejudecarea cauzei” (pp. 642-643). http://www.legal-land.ro/cod-procedura-civila

[22] Cauza Cerovšek și Božičnik v Slovenia, 7 martie 2017, §48,  http://hudoc.echr.coe.int .

[23] Cauza Taxquet v Belgiei [GC], nr. 926/05, § 91, CEDO 2010

[24] Cauza Kyprianou v Ciprului [GC], nr. 73797/01, §§ 119 și 130-133, C.E.D.O. 2005 XIII

[25] V și Cauza Lhermitte v Belgia [GC], nr. 34238/09, Hotărârea din 29 noiembrie 2016, § 67 . Remus Jurj-Tudoran, Respectarea dreptului la un proces echitabil redactarea hotărârii judecătorești de către un judecător care nu participat la proces, http://revistaprolege.ro/respectarea-dreptului-la-un-proces-echitabil-redactarea-hotararii-judecatoresti-de-catre-un-judecator-care-nu-participat-la-proces, 25 octombrie 2017

[26] Curtea Constituțională,  Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, §§ 19 și 20.

[27] Narcis Giurgiu,  Cauzele de nulitate în procesul penal, Ed. Științifică,  București,  1974,  p. 167.

[28] Ibidem,  p.181.

[29]După o lungă dezbatere, ;în stilul acelor vremi, publicat în Buletinul Oficial nr. 145 din 12 noiembrie 1968,  în vigoare de la 1 ianuarie 1969.

[30] Trib. Suprem, S.pen, dec.nr.3763 /1972, în Culegere de decizii,   1972, pp. 444 sqq.

[31] Virgil Rămureanu,  Revizuirea,  în „Căile extraordinare de atac în procesul penal” de D. V. Mihăescu, V. Rămureanu, Ed. Științifică,  București,  1970,  pp. 107 sqq.

Lasă un răspuns