A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

OBLIGAŢIILE VAMALE ÎN CAZUL EFECTUĂRII DE OPERAŢIUNI ILEGALE DE IMPORT

OBLIGAŢIILE VAMALE ÎN CAZUL EFECTUĂRII DE OPERAŢIUNI ILEGALE DE IMPORT

 Publicat în ”Buletin documentar PNA”nr. 1/2004

 

Potrivit art. 88 din Legea nr. 141 din 24 iulie 1997 privind Codul vamal al României[1][14], călătorii şi alte persoane fizice cu domiciliul în ţară sau în străinătate pot introduce şi scoate din ţară bunurile aflate în bagajele personale ori care îi însoţesc, fără a fi supuşi taxelor vamale, în condiţiile şi în limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului. Această hotărâre va ţine seama de acordurile şi de convenţiile internaţionale la care România este parte.

Pentru bunurile care nu se încadrează în limitele cantitative şi valorice prevăzute în hotărârea Guvernului se aplică, la import, tariful vamal de import, iar la export, o taxă vamală unică de 20% aplicată la valoarea în vamă.

În capitolul 4 al legii, intitulat Vămuirea mărfurilor, secţiunea 1 reglementează declararea mărfurilor şi prezentarea acestora pentru vămuire. Astfel, declararea mărfurilor şi prezentarea lor pentru vămuire se fac de către importatori, exportatori sau reprezentanţi ai acestora, prin depunerea unei declaraţii vamale în detaliu, în formă scrisă, în termen de 30 de zile de la data depunerii declaraţiei sumare (art. 39).

Prin hotărâre a Guvernului, prevăzută la art. 88, se stabilesc şi normele privind determinarea valorii în vamă a bunurilor introduse sau scoase din ţară de către persoanele fizice aflate în situaţia menţionată la alin. (1) (art. 90).

Prin Hotărârea nr. 1114 din 9 noiembrie 2001 a fost aprobat Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României[2][15].

Autoritatea vamală este cea care stabileşte cuantumul taxelor vamale pe care le încasează şi le varsă la bugetul de stat, iar eliberarea bunurilor supuse taxelor vamale se face abia după plata acestora (art. 134 din regulament).

Controlul vamal are drept scop prevenirea încălcării reglementărilor vamale şi stricta respectare a condiţiilor şi termenelor legale, precum şi descoperirea fraudelor vamale.

Controlul vamal exercitat de autoritatea vamală prin agenţii săi abilitaţi în cadrul atribuţiilor care le sunt conferite prin reglementările vamale se execută în mod obligatoriu prin verificarea documentelor necesare efectuării vămuirii (art. 56).

Controlul documentar constă în verificarea:

a) corectitudinii completării declaraţiei vamale în detaliu;

b) existenţei documentelor anexate la declaraţia vamală în detaliu potrivit regimului vamal solicitat;

c) concordanţei dintre datele înscrise în declaraţia vamală în detaliu şi cele din documentele anexate;

d) formală a documentelor anexate (art. 57).

În art. 45 se arată că declaraţia vamală de import de mărfuri se depune la autoritatea vamală împreună cu următoarele documente:

a) documentul de transport al mărfurilor sau, în lipsa acestuia, alte documente emise de transportator, cuprinzând date referitoare la mărfurile transportate;

b) factura, în original sau în copie, ori un alt document pe baza căruia se declară valoarea în vamă a mărfurilor;

c) declaraţia de valoare în vamă;

d) documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferenţial sau altor măsuri derogatorii la regimul tarifar de bază;

e) orice alt document necesar aplicării dispoziţiilor prevăzute în normele legale specifice care reglementează importul mărfurilor declarate;

f) codul fiscal al titularului.

Controlul vamal fizic al bunurilor importate sau exportate constă în identificarea acestora pe baza declaraţiei vamale în detaliu, însoţită de documentele depuse împreună cu aceasta.

Importul mărfurilor se face cu respectarea normelor prevăzute în Codul vamal al României, precum şi a legii pentru aprobarea tarifului vamal de import, care se aplică de autoritatea vamală în condiţiile stabilite în prezentul capitol (art. 58 din regulament).

În mod distinct capitolul 8 reglementează regimul vamal aplicabil călătorilor şi altor persoane fizice.

Referitor la declararea bunurilor, în secţiunea 1 se arată că persoanele fizice sunt obligate să declare, verbal sau în scris, bunurile pe care le introduc sau le scot din ţară şi să le prezinte pentru control la birourile vamale (art. 121).

Sunt supuse declarării scrise, în toate cazurile, următoarele bunuri:

a) armele şi muniţiile, materiile explozive, radioactive, nucleare, precum şi produsele care, potrivit legii, sunt supuse controlului destinaţiei finale;

b) produsele şi substanţele stupefiante ori psihotrope şi precursorii acestora, materialele biologice cu potenţial de contaminare în masă, medicamentele care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope, substanţele chimice esenţiale, precum şi produsele şi substanţele toxice;

c) obiectele din metale preţioase, cu sau fără pietre preţioase, care depăşesc uzul personal stabilit în anexa nr. 6;

d) bunurile cu caracter cultural, istoric sau artistic, numai la ieşirea din ţară. Bunurile cu caracter cultural, istoric sau artistic pot fi declarate în scris la intrarea în ţară de persoanele fizice, în vederea scoaterii din ţară fără aprobare (art. 122).

Declararea în scris se face pe formulare tipizate care se pun la dispoziţie de birourile vamale, în mod gratuit, la cererea persoanelor fizice (art. 123).

Controlul vamal al bunurilor aparţinând persoanelor fizice constă în confruntarea celor declarate cu bunurile aflate în bagajele însoţite sau neînsoţite şi în colete.

Controlul vamal se efectuează prin sondaj în ceea ce priveşte numărul autoturismelor, numărul călătorilor şi numărul bagajelor aparţinând unui călător (art. 125).

Când există indicii temeinice de fraudă se poate efectua controlul vamal corporal, cu respectarea normelor de igienă şi în încăperi separate, de către persoane de acelaşi sex cu controlată.

Se consideră că există indicii temeinice de fraudă în situaţiile în care agenţii vamali:

a) descoperă în timpul controlului indicii cu privire la existenţa unor bunuri nedeclarate sau ascunse;

b) deţin informaţii despre intenţia persoanei controlate de a săvârşi contravenţii sau infracţiuni vamale;

c) posedă date că persoana controlată a mai săvârşit contravenţii sau infracţiuni vamale;

d) constată comportamente neobişnuite din partea persoanei controlate (art. 127).

În ceea ce priveşte Regimul vamal aplicabil persoanelor fizice, acestea pot introduce sau scoate din ţară bunuri fără caracter comercial, în limitele şi în condiţiile prevăzute în anexa nr. 6 (art. 131)[3][16].

Într-o speţă, în perioada noiembrie 1999 – mai 2002 (deci în 30 de luni), au fost introduse, prin aproximativ 50 de operaţiuni, în regim de persoană fizică, bunuri cumpărate în străinătate pe firmă.

Potrivit Codului comercial român, sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune şi societăţile comerciale (art. 7 ca fapte subiective de comerţ).

În cazul în care faptele „obiective” au fost exercitate accidental, aceasta nu atribuie autorului lor calitatea de comerciant.

În practică, s-a statuat că exercitarea mai multor acte comerciale în sine nu constituie profesionalitate, deoarece profesionalitatea constă în exercitarea actelor în aşa mod încât să formeze o ocupaţie permanentă (perseverentă), să fie un exerciţiu atât de des şi consecutiv încât să constituie oarecum o specială condiţie de existenţă şi de viaţă socială[4][17], să formeze o ocupaţie socială[5][18].

Dar actele obiective produc efecte în sensul legii independent de calitatea persoanei (oricum un necomerciant nu poate săvârşi acte subiective de comerţ).

Sunt acte de comerţ cumpărarea de produse sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie după prelucrare sau pentru a fi închiriate (C. com., art. 3 pct. 1).

Dar nu orice cumpărare cu intenţia revinderii (închirierii, prelucrării sau schimbului) transformă un act civil într-unul comercial.

Noţiunea de „operaţiune de import/export” presupune pe aceea de activitate comercială dar fără, calitatea de comerciant a subiectului[6][19].

Relaţia socială ocrotită este aceea stabilită în domeniul activităţii economice comerciale externe.

Ceea ce constituie obiectul material al infracţiunii este orice lucru cu valoare economică ce poate fi tranzacţionat, incluzând aici şi drepturile evoluabile în bani (de autor, de inventator, licenţele de editare, difuzare).

În acest sens, o licenţă legal acordată unui agent economic pentru o anumită tranzacţie poate reprezenta obiectul material al infracţiunii, dacă mărfuri1c sunt exportate de către un necomerciant. Socotim că are relevanţă dacă licenţa limita (contingenta numai exportul sau numai importul). Infracţiunea se săvârşeşte când comerţul este fără autorizaţie.

Chiar dacă bunurile formează obiectul material al altor infracţiuni, prevăzute în legi speciale, fapta va fi încadrată şi în prevederile art. 302 C. pen. dacă trăsăturile esenţiale ale infracţiunii au fost întrunite. De exemplu, pot forma obiectul material al infracţiunii de operaţii interzise cu materii strategice, metale preţioase, sau legate şi de încălcarea reglementărilor vamale.

Prin folosirea formei plurale socotim că legiuitorul a avut în vedere efectuarea a cel puţin două acte de vânzare/cumpărare în scop de revânzare.

Spre deosebire de infracţiunea de speculă, actul de comerţ trebuie să fie împlinit, adică să fi avut loc şi vânzarea (închirierea, schimbul, tranzitul etc.) şi să se fi urmărit realizarea unui câştig (de esenţa actului de comerţ, spre deosebire de infracţiunea incriminată în art. 295 C. pen., în care profitul este indiferent pentru întrunirea condiţiilor săvârşirii infracţiunii).

Condiţia revânzării nu se mai pune în situaţia unor acte obiective de comerţ (de exemplu, vânzări de acţiuni în cadrul contractului de societate).

Ea se ridică, cel puţin, numai până la al doilea act de vânzare (inclusiv) pentru a caracteriza teoretic ideea de fapt de comerţ, ca o condiţie necesară, dar nu suficientă.

Acţiunile nu conferă calitatea de comerciant cât timp nu se face dovada că aceste operaţii s-au făcut în mod repetat şi obişnuit, ca o profesiune şi pentru ca din efectuarea lor să se tragă un câştig[7][20].

Introducerea în ţară a unei cantităţi mari de marfă, cu intenţia de a o revinde, fără a se obţine autorizaţia care să ateste calitatea de agent economic, o singură dată, socotim că nu poate caracteriza fapta ca infracţiune prevăzută în art. 302 C. pen., întrucât nu cantitatea mărfii sau valoarea caracterizează infracţiunea.

În ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii, socotim că el este atât cetăţeanul român, cât şi cel străin care efectuează acte de comerţ, operaţiuni comerciale sau de cooperare economică (şi în cercetarea ştiinţifică), operaţiuni financiare etc. fără a avea, calitatea de comerciant/de agent economic[8][21].

Odată pierdută calitatea de comerciant (prin desfiinţarea firmei) efectuarea unor operaţii comerciale cu element extraneu obiectiv poate constitui infracţiune cu excepţia actelor aflate în derulare sau efectuate în vederea lichidării societăţii (sau pentru realizarea creanţelor creditorilor).

În esenţă, credem că interpretarea noastră se apropie mult de aplicarea pe care o avea legea extrapenală anterior anului 1971, şi anume potrivit Decretului nr. 317 din 26 iunie 1949, în baza căruia subiect activ al infracţiunii puteau fi şi instituţiile sau întreprinderile care efectuau operaţiuni de comerţ exterior fără autorizarea prealabilă a M.C.E.

Această prevedere era în concordanţă cu situaţia economică existentă atunci în ţară – asemănătoare cu perioada de tranziţie actuală – când asemenea operaţiuni erau efectuate şi de către unele firme particulare, care nu fuseseră încă naţionalizate.

Infracţiunea prevăzută în art. 302 C. pen. va subzista întotdeauna cât operaţiile de comerţ exterior vor necesita autorizaţie, independent de necesitatea, utilitatea sau existenţa obligatorie a unor licenţe de export cât timp agenţii economici impex S.R.L., vor fi înfiinţaţi prin autorizarea cerută de o lege a societăţilor comerciale[9][22].

În speţa noastră, cu puţină atenţie, vameşul putea depista, din evidenţele biroului, că suntem în prezenţa unor operaţii de import şi le putea trata ca atare din punct de vedere vamal, dacă nu penal. Dar reaua lui credinţă trebuie dovedită prin elemente de fapt din dosar.

În concluzie, lucrătorul vamal trebuia şi avea posibilitatea să verifice dacă au fost sau nu încălcate cel puţin dispoziţiile vamale arătate mai sus. Din datele de care dispunem nu putem constata nici măcar săvârşirea unui abuz în serviciu din partea acestuia. Procurorul ordinar ar avea suficiente elemente care să dovedească cel puţin o evaziune fiscală, din partea persoanei fizice, dar nici acestea nu atrag competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie.

[10][14]   Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997 şi modificată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 13 din 26 ianuarie 2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001 şi prin Ordonanţă de urgenţă nr. 90 din 2 octombrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României şi a art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 13 octombrie 2003.

[11][15]   Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 19 noiembrie 2001.

[12][16]   Anexa 6 la regulament stabileşte condiţiile şi limitele privind introducerea şi scoaterea din ţară a bunurilor aparţinând călătorilor şi altor persoane fizice. Astfel, călătorii şi persoanele fizice stabilite în România sau cu domiciliul în străinătate pot să introducă în ţară, ca bagaje însoţite sau neînsoţite, fără să fie supuse la plata taxelor vamale, următoarele bunuri, în limitele şi în condiţiile stabilite mai jos:

a) efectele personale şi medicamentele necesare, în mod raţional, pe durata călătoriei şi a şederii în străinătate sau în ţară;

b) bijuteriile de uz personal definite ca atare în prezenta anexă;

c) cărţile, publicaţiile, înregistrările de orice fel, diapozitivele şi altele asemenea, necesare uzului personal;

d) bunurile obţinute ca premii sau distincţii în cadrul unor manifestări oficiale;

e) băuturile alcoolice, ţigările, ţigaretele şi tutunul în următoarele cantităţi: 2 l de băuturi alcoolice peste 22 grade, 4 l de vin, 4 l de bere, 200 bucăţi de ţigarete, 50 bucăţi de ţigări de foi şi 250 g de tutun pentru uzul persoanelor în vârstă de peste 16 ani;

f) alte bunuri de orice fel în limita valorică reprezentând în total echivalentul în lei al sumei de 100 euro.

Limita valorică stabilită la pct. 1 lit. f) se aplică numai la o singură trecere de frontieră (dus şi întors) în cursul unei luni. Pentru următoarele călătorii într-o lună limita valorică se reduce la 20 euro.

Pentru bunurile prevăzute la pct. 1 lit. e) limitele se aplică la o singură trecere de frontieră (dus şi întors) în cursul unei luni. Pentru următoarele călătorii într-o lună limitele se reduc la jumătate.

În afara bunurilor prevăzute la pct. 1 alin. (1) se pot introduce în ţară, prin bagaje însoţite sau neînsoţite, cu plata taxelor vamale stabilite la art. 90 din Codul vamal al României, bunuri în limita valorică reprezentând contravaloarea în lei a 1.200 euro pentru fiecare călător sau persoană fizică, o singură dată pe lună.

Valoarea în vamă pentru bunurile introduse sau scoase din ţară de călători şi de alte persoane fizice stabilite în România sau în străinătate, ce nu fac obiectul unor operaţiuni comerciale, se stabileşte de Ministerul Finanţelor Publice, prin aprobarea listei de valori unice în vamă ale unor produse sau grupe de produse.

Atunci când bunurile nu pot fi identificate în lista de valori unice în vamă, biroul vamal este autorizat să determine valoarea în vamă pe baza facturii externe sau, în lipsa acesteia ori când există suspiciuni, prin asimilare, luând în considerare valoarea stabilită pentru bunuri cu caracteristici asemănătoare, potrivit alin. (1).

Atunci când nu este posibilă stabilirea valorii în vamă potrivit alin. (2), valoarea în vamă este stabilită de Direcţia Generală a Vămilor, care poate lua în considerare valorile din cataloage sau cele comunicate de o societate comercială producătoare de profil ori de o instituţie specializată.

Taxele vamale se aplică la valoarea în vamă a bunurilor, fără a se ţine seama de uzura lor.

[13][17]   Curtea de Casaţie şi Justiţie, dec. nr. 1532 din 5 ianuarie 1935 în Codul comercial adnotat, Bucureşti, 1944, p. 32, nr. 2 şi în R. Petrescu, Probleme de drept comercial, Business Globe, 1991, p. 11, R. Petrescu, Subiectiv de drept comercial, f. ed. Bucureşti, 1993, p. 46. A se vedea şi I. Condor, Silvia Cristea Condor, Drept vamal şi fiscal, Lumina Lex, Bucureşti, 2002

[14][18]   Curtea de Casaţie III, Dec. nr. 1896 din 5 noiembrie 1936 în Codul comercial adnotat, p. 31 şi în R. Petrescu, Drept comercial, Oscar Print, Bucureşti, 1995; p. 80; V. Pătulea, C. Turianu, Instituţii de drept economic şi comercial, Practica judiciară, Bucureşti, 1994, p. 57 şi urm.

[15][19]   În acest sens şi Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 2480/1971 în Repertoriu, p. 297-298.

[16][20]   Trib. Ilfov, sec. I com., dec nr. 1229/1930 în „Pandetele române” 1930, II, p. 276. A se vedea, cu privire la profit, J. Guyon, Droit des affaires, I, Paris, p. 52. Cu excepţia vânzărilor în pierderea promoţională, pentru atragerea clientelei, pentru reclamă, pentru evitarea unei pierderi şi mai mari, prin dumping etc.

[17][21]   În legătură cu calitatea de subiect activ al străinilor: Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 4279 din 31.07.1970, nr. 5162 din 15.09.1970, nr. 3017 din 20.05.1971 (nepublicate), citate în Maria Coca-Cozma, Infracţiuni economice prevăzute în Codul penal, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, p. 268, precum şi dec. nr. 2109/1971 în C.D., p. 273.

[18][18]   Curtea de Casaţie III, Dec. nr. 1896 din 5 noiembrie 1936 în Codul comercial adnotat, p. 31 şi în R. Petrescu, Drept comercial, Oscar Print, Bucureşti, 1995; p. 80; V. Pătulea, C. Turianu, Instituţii de drept economic şi comercial, Practica judiciară, Bucureşti, 1994, p. 57 şi urm.

[19][19]   În acest sens şi Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 2480/1971 în Repertoriu, p. 297-298.

[20][20]   Trib. Ilfov, sec. I com., dec nr. 1229/1930 în „Pandetele române” 1930, II, p. 276. A se vedea, cu privire la profit, J. Guyon, Droit des affaires, I, Paris, p. 52. Cu excepţia vânzărilor în pierderea promoţională, pentru atragerea clientelei, pentru reclamă, pentru evitarea unei pierderi şi mai mari, prin dumping etc.

[21][21]   În legătură cu calitatea de subiect activ al străinilor: Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 4279 din 31.07.1970, nr. 5162 din 15.09.1970, nr. 3017 din 20.05.1971 (nepublicate), citate în Maria Coca-Cozma, Infracţiuni economice prevăzute în Codul penal, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, p. 268, precum şi dec. nr. 2109/1971 în C.D., p. 273.

Dacă un act este comercial pentru una din părţi toţi comercianţii, sunt supuşi, în ce priveşte acest act, legii comerciale (art. 56 C. com.), dar acţiunea unuia nu îl transformă pe celălalt în comerciant. Legea exclude aplicarea prezumţiei de solidaritate pentru necomercianţii care nu fac acte de comerţ (V. pătulea, C. Turianu, Elemente de drept comercial, Şansa, 1993, p. 45).

[22][22]   D. Ciuncan, Nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, în „Dreptul” nr. 6/1995, p. 61 sqq. Dovada activităţii comerciale se face cu orice mijloc de probă, fiind un element de fapt (A se vedea N. Finţescu, Curs de drept comercial, vol. I, Bucureşti, 1929, p. 78).

Dacă un act este comercial pentru una din părţi toţi comercianţii, sunt supuşi, în ce priveşte acest act, legii comerciale (art. 56 C. com.), dar acţiunea unuia nu îl transformă pe celălalt în comerciant. Legea exclude aplicarea prezumţiei de solidaritate pentru necomercianţii care nu fac acte de comerţ (V. pătulea, C. Turianu, Elemente de drept comercial, Şansa, 1993, p. 45).

[23][22]   D. Ciuncan, Nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, în „Dreptul” nr. 6/1995, p. 61 sqq. Dovada activităţii comerciale se face cu orice mijloc de probă, fiind un element de fapt (A se vedea N. Finţescu, Curs de drept comercial, vol. I, Bucureşti, 1929, p. 78).


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply