A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

PREVENIREA ŞI COMBATEREA TRAFICULUI ŞI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI

PREVENIREA ŞI COMBATEREA TRAFICULUI ŞI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI

Potrivit  art. 2 din Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,  publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.   Dacă aceste fapte  au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă aceste fapte   privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi (Art. 3).

Potrivit art. 4 din lege, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă. Dacă aceste fapte privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani.

PENTRU ADERAREA ROMÂNIEI LA CONVENŢIA ASUPRA SUBSTANŢELOR PSIHOTROPE DIN 1971 ŞI LA CONVENŢIA CONTRA TRAFICULUI ILICIT DE STUPEFIANTE ŞI SUBSTANŢE PSIHOTROPE DIN 1988, PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, NR.

România aderă la Convenţia asupra substanţelor psihotrope, întocmită la Viena la 21 februarie 1971 şi la Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, întocmită la Viena la 20 decembrie 1988 prin Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 30 decembrie 1992.

Părţile prezentei convenţii,

profund preocupate de amploarea şi creşterea producţiei, cererea şi traficul ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, care reprezintă o gravă ameninţare pentru sănătatea şi bunăstarea persoanelor şi au efecte nefaste asupra principiilor economice, culturale şi politice ale societăţii,

profund preocupate, de asemenea, de efectele devastatoare în creştere a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope în diversele straturi ale societăţii şi, mai ales, de faptul că copiii sunt exploataţi în numeroase regiuni ale lumii în calitate de consumatori pe piaţa drogurilor, cât şi utilizaţi în scopul producerii, distribuirii şi comerţului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, ceea ce reprezintă un pericol de gravitate incomensurabilă,

recunoscând legăturile dintre traficul ilicit şi alte activităţi criminale organizate, conexe, care subminează bazele economiei legitime şi ameninţă stabilitatea, securitatea şi suveranitatea statelor,

recunoscând, de asemenea, că traficul ilicit este o activitate criminală internaţională a cărei eliminare solicită o atenţie imediată şi gradul de prioritate cel mai ridicat,

conştiente că traficul ilicit reprezintă o sursă de câştiguri financiare şi averi considerabile care permit organizaţiilor criminale transnaţionale să penetreze, să contamineze şi să corupă structurile de stat, activităţile comerciale şi financiare legitime cât şi societatea la toate nivelurile sale,

hotărâte să-i priveze pe cei ce se ocupă de traficul ilicit de fructul activităţilor lor criminale şi să suprime astfel mobilul lor principal,

dornice să elimine cauzele profunde ale problemei abuzului de stupefiante şi substanţe psihotrope, mai ales cererea ilicită de aceste stupefiante şi substanţe, cât şi câştigurile enorme rezultate din traficul ilicit,

considerând că este necesar să se ia măsuri pentru controlul unor anumite substanţe, inclusiv a precursorilor, produselor chimice şi solvenţilor care sunt utilizaţi în fabricarea stupefiantelor şi substanţelor psihotrope şi a căror disponibilitate a provocat o creştere a fabricării clandestine a acestor stupefiante şi substanţe,

hotărâte să îmbunătăţească cooperarea internaţională pentru reprimarea traficului ilicit pe mare,

recunoscând că eliminarea traficului ilicit depinde de responsabilitatea colectivă a tuturor statelor şi că o acţiune coordonată în cadrul acestei cooperări internaţionale este necesară în acest scop,

recunoscând competenţa Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la controlul stupefiantelor şi substanţelor psihotrope şi dorind ca organismele internaţionale competente în materie să-şi exercite activitatea în cadrul acestei organizaţii,

reafirmând principiile directoare ale tratatelor în vigoare cu privire la stupefiante şi substanţele psihotrope şi sistemul de control stabilit prin aceste tratate,

recunoscând necesitatea întăririi şi completării măsurilor prevăzute în Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961, în această convenţie cum apare ea modificată prin Protocolul din 1972, care modifică Convenţia unică cu privire la stupefiante din 1961 şi în Convenţia din 1971 cu privire la substanţele psihotrope, în scopul reducerii amploarei şi extinderii traficului ilicit şi atenuării gravelor consecinţe,

recunoscând, de asemenea, că este important să fie întărite şi dezvoltate mijloacele juridice eficiente de cooperare internaţională în materie penală pentru a pune capăt activităţilor criminale internaţionale reprezentate de traficul ilicit,

dorind să încheie o convenţie internaţională globală, eficientă şi operaţională, care să vizeze în mod special lupta împotriva traficului ilicit, în care să se ţină cont de diversele aspecte ale problemei în ansamblul ei, în special de cele care nu sunt tratate în instrumentele internaţionale care există în domeniul stupefiantelor şi substanţelor psihotrope,

convin în cele ce urmează:

[. . .]

Art. 3 – Infracţiuni şi sancţiuni

1. Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a conferi caracterul de infracţiuni penale, în conformitate cu dreptul său intern, atunci când actul a fost comis intenţionat:

a) I. producţiei, fabricaţiei, extracţiei, preparării, ofertei, punerii în vânzare, distribuirii, vânzării, livrării în orice condiţii, expedierii, expedierii în tranzit, transportului, importului sau exportului oricărui stupefiant sau oricărei substanţe psihotrope, încălcându-se dispoziţiile Convenţiei din 1961, Convenţiei din 1961 cum apare ea modificată sau Convenţiei din 1971;

II. culturii macului (opiaceu), coca sau plantei de cannabis, în scopul producerii de stupefiante, încălcându-se dispoziţiile Convenţiei din 1961 şi Convenţiei din 1961 cum apare ea modificată;

III. deţinerii sau cumpărării oricărui stupefiant sau substanţe psihotrope, în scopul uneia dintre activităţile enumerate la subalin. I de mai sus;

IV. fabricării, transportului sau distribuirii de echipament, materiale sau substanţe înscrise în tabelul I şi II despre care cel care se ocupă de aceste activităţi ştie că trebuie utilizate în/sau pentru cultură, producţia sau fabricarea ilicită de stupefiante sau substanţe psihotrope;

V. organizării, dirijării sau finanţării uneia dintre infracţiunile enumerate la subalin. I, II, III sau IV de mai sus.

b) I. Conversiei sau transferului de bunuri despre care cel care se ocupă ştie că provin dintr-una dintre infracţiunile stabilite conform alin. a) din prezentul paragraf sau din participarea la comiterea acesteia, în scopul de a disimula sau deghiza originea ilicită a bunurilor menţionate sau ajută orice persoană care este implicată în comiterea uneia dintre aceste infracţiuni să scape de consecinţele juridice ale actelor sale.

II. Disimulării sau ascunderii naturii, originii, dispunerii mişcării sau proprietăţilor reale ale bunurilor sau drepturilor aferente despre care autorul ştie că provin dintr-una dintre infracţiunile stabilite conform alin. a) al prezentului paragraf sau participării la una dintre aceste infracţiuni.

c) sub rezerva principiilor constituţionale şi conceptelor fundamentale ale sistemului său juridic:

I. Achiziţiei, deţinerii sau utilizării de bunuri, despre care cel care le dobândeşte, deţine şi utilizează, ştie în momentul în care le primeşte că provin dintr-una dintre infracţiunile stabilite conform alin. a) al prezentului paragraf sau în urma participării la una dintre aceste infracţiuni.

II. Deţinerii de echipament, materiale sau substanţe înscrise în tabelul I sau tabelul II, despre care cel care le deţine ştie că ele sunt sau trebuie să fie utilizate în/sau pentru cultura, producerea sau fabricarea ilicită de stupefiante sau substanţe psihotrope.

III. Faptei de a incita sau a determina public o persoană prin orice mijloc să comită una dintre infracţiunile stabilite conform prezentului articol sau să se folosească ilicit de stupefiante sau substanţe psihotrope.

IV. Participării la una dintre infracţiunile stabilite în conformitate cu articolul prezent sau asocierii, înţelegerii, tentativei sau complicităţii prin furnizare de asistenţă, ajutor sau sfaturi în scopul comiterii sale.

2. Sub rezerva principiilor sale constituţionale şi conceptelor fundamentale din sistemul său juridic, fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a-i conferi caracterul de infracţiune penală în conformitate cu dreptul său intern, atunci când actul a fost comis intenţionat, detenţiei şi cumpărării de stupefiante şi substanţe psihotrope şi culturii de stupefiante destinate consumului personal şi încălcării dispoziţiilor Convenţiei din 1961, Convenţiei din 1961 cum apare ea modificată sau Convenţiei din 1971.

3. Cunoaşterea, intenţia sau motivaţia necesară cunoscută ca element al uneia dintre infracţiunile vizate la paragraful 1 al prezentului articol poate fi dedusă din circumstanţele practice obiective.

4. a) Fiecare parte ia măsuri pentru ca infracţiunile stabilite conform paragrafului 1 din prezentul articol să primească sancţiuni, ţinându-se cont de gravitatea lor, ca: închisoarea sau alte pedepse privative de libertate, amenzi şi confiscare.

b) Părţile pot prevedea, în calitate de măsuri complementare ale condamnării sau sancţiunii penale pronunţate pentru o infracţiune stabilită conform paragrafului 1 al prezentului articol, ca autorul infracţiunii să fie supus la măsuri de tratament, educaţie, postcură, readaptare sau reintegrare socială.

c) Contrar dispoziţiilor din alineatele precedente, în cazurile de infracţiuni cu caracter minor, părţile pot să prevadă, mai ales în locul unei condamnări sau sancţiuni penale, măsuri de educare, de readaptare sau de reintegrare socială cât şi, atunci când autorul infracţiunii este toxicoman, măsuri de tratament şi posttratament.

d) Părţile pot prevedea ca măsurile de tratament, educare, posttratament, readaptare sau reintegrare socială a autorului infracţiunii fie să înlocuiască condamnarea sau sentinţa pronunţată a făptuitorului unei infracţiuni stabilite conform dispoziţiilor paragrafului 2 al prezentului articol, fie să le fie adăugate la acestea.

5. Părţile procedează astfel ca tribunalele lor şi alte autorităţi competente să poată ţine cont de circumstanţele factice care conferă o gravitate particulară infracţiunilor stabilite în conformitate cu paragraful 1 al prezentului articol, cu cele de mai jos:

a) Participarea la comiterea unei infracţiuni a unei organizaţii de răufăcători căreia îi aparţine autorul infracţiunii.

b) Participarea autorului infracţiunii la alte activităţi criminale organizate intenţionat.

c) Participarea autorului infracţiunii la alte activităţi ilegale facilitate de către comiterea infracţiunii.

d) Folosirea violenţei sau a armelor de către autorul infracţiunii.

e) Faptul că autorul infracţiunii deţine o funcţie publică şi că infracţiunea este legată de această funcţie.

f) Victimizarea sau folosirea minorilor.

g) Faptul că infracţiunea a fost comisă într-un stabiliment penitenciar, într-o instituţie de învăţământ, într-un centru de asistenţă socială sau în vecinătatea lor imediată sau în alte locuri în care şcolarii şi studenţii sunt ocupaţi în cadrul unei acţiuni educative, sportive sau sociale.

h) În măsura în care dreptul intern al unei părţi o permite, condamnările anterioare, în special pentru infracţiuni analoage comise în ţară sau în străinătate.

6. Părţile se vor strădui să facă astfel încât orice putere judiciară discreţionară conferită prin dreptul lor intern şi aferentă urmăririlor judiciare, angajate împotriva unor persoane pentru infracţiuni stabilite în conformitate cu prezentul articol, să fie exercitată în aşa fel încât să se optimizeze eficacitatea măsurilor de depistare şi represiune în ceea ce priveşte infracţiunile în cauză, ţinându-se cont de necesitatea de a exercita un efect disuasiv în ceea ce priveşte comiterea lor.

7. Părţile se asigură că tribunalele lor sau alte autorităţi competente iau în consideraţie gravitatea infracţiunilor enumerate în paragraful 1 al prezentului articol şi circumstanţele vizate la paragraful 5 al prezentului articol atunci când ele au în vedere eventualitatea unei eliberări anticipate sau condiţionate a persoanelor recunoscute vinovate de aceste infracţiuni.

8. Atunci când este cazul, fiecare parte poate determina în cadrul dreptului său intern o perioadă de prescriere prelungită, în cursul căreia pot fi începute urmăririle pentru una dintre infracţiunile stabilite conform paragrafului 1 al prezentului articol. Această perioadă va fi mai lungă atunci când autorul presupus al infracţiunii s-a sustras justiţiei.

9. Fiecare parte, conform sistemului său juridic, ia măsurile pe care le consideră necesare pentru ca orice persoană acuzată sau recunoscută ca fiind vinovată de o infracţiune stabilită conform paragrafului 1 al prezentului articol şi care se află pe teritoriul ei, să asiste la desfăşurarea procedurii penale necesare.

10. În scopul cooperării dintre părţi, în virtutea prezentei convenţii şi în special al cooperării conform art. 5, 6, 7 şi 9, infracţiunile stabilite în conformitate cu prezentul articol nu sunt considerate infracţiuni fiscale sau politice, nici considerate ca având motive politice, fără a prejudicia limitele constituţionale şi legislaţia fundamentală a părţilor.

11. Nici una dintre dispoziţiile prezentului articol nu lezează principiul conform căruia definirea infracţiunilor vizate şi mijloacelor juridice de apărare respective decurg în exclusivitate din dreptul intern al fiecărei părţi şi conform căruia infracţiunile menţionate sunt urmărite şi pedepsite conform acestui drept. [. . . ]

România, la data de 1.1.2007 și până astăzi, încă nu a dobândit această calitate, dar Convenţia de aplicare a Acordului Schengen (CAAS) din 14 iunie 1985 prevede doar :

Colaborarea între PC (art. 71)  – vânzarea directă sau indirectă de substanţe narcotice şi psihotrope de orice fel, inclusiv canabis, şi deţinerea acestor produse şi substanţe în vederea vânzării sau exportului:

-PC adoptă în conformitate cu Convenţiile existente ale Naţiunilor Unite, toate măsurile necesare pentru a preveni şi pedepsi traficul ilegal de substanţe narcotice şi substanţe psihotrope.

-prevenirea şi pedepsirea prin măsuri administrative şi penale exportul ilegal de substanţe narcotice şi substanţe psihotrope, inclusiv canabis, precum şi vânzarea, furnizarea şi mânuirea acestor produse şi substanţe, fără a aduce atingere dispoziţiilor corespunzătoare din art. 74, 75 şi 76.

– scopul: combaterea importului ilegal de substanţe narcotice şi psihotrope (inclusiv canabis) – intensificarea controlului asupra circulaţiei persoanelor, mărfurilor şi mijloacelor de transport la frontierele lor externe;

– supravegherea locurilor cunoscute pentru traficul de droguri;

– prevenirea şi combaterea efectelor negative generate de cererea ilegală de substanţe narcotice şi psihotrope de orice tip (inclusiv canabis).

Concordanță legislativă națională (art. 72) – conform Constituţiei şi sistemelor de drept naţionale, PC vor lua legislativă măsuri pentru adoptarea de legi privind capturarea şi confiscarea naţională bunurilor obţinute din traficul ilegal de substanţe narcotice şi substanţe psihotrope.

Livrări controlate (art. 73)  – conform Constituţiei şi sistemelor de drept naţionale, PC vor lua măsuri pentru a permite livrări controlate privind substanţe narcotice şi substanţe psihotrope;

Comerţul legal cu substanţe narcotice (art. 74)  – PC convin asupra transferării în interiorul ţării a controalelor în conformitate cu obligaţiile care decurg din Convenţiile Naţiunilor şi psihotrope Unite enumerate la art. 71, şi care sunt efectuate la frontierele interne.

Deţinerea de substanţe narcotice şi psihotrope în timpul călătoriei (art. 75) – persoanele care călătoresc pot deţine asupra lor astfel de substanţe care le sunt necesare pentru tratament, cu condiţia să prezinte la control o adeverinţă eliberată sau autentificată de o autoritate competentă din statul în care îşi au reşedinţa;[. . . ]

( Acquis-ul relevant este următorul:

– Articolele 70 – 73 şi 75 – 76 din Convenţia de Implementare a Acordului Schengen

SCH/Com-ex (93)9 – 14.12.1993 – Confirmarea declaraţiei miniştrilor şi secretarilor de stat împotriva drogurilor şi substanţelor psihotrope

SCH/Com-ex (94)28 Rev. – 22.12.1994 – Permis emis în baza art. 75 privind ransportul drogurilor şi/sau al substanţelor psihotrope

SCH/Com-ex (99)1 Rev. 2 – 28.04.1999 – Situaţia actuală în domeniul drogurilor

SCH/Com-ex (96)Decl. 2 Rev. – 18.04.1996 – Abordarea problematicii referitoare la terorismul drogurilor şi traficul ilicit de droguri).

Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

Articolul 20 al Constituției arată că dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

S-a susținut că prevederile legale încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la România ca stat de drept şi art. 26 alin. (2) referitoare la dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, deoarece orice persoană ar trebui să fie liberă a consuma substanţe ori psihotrope în condiţiile în care nu afectează drepturile şi libertăţile altora.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000, statuând că prin dispoziţiile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri s-a reglementat circulaţia drogurilor de risc sub control naţional, în considerarea faptului că acestea sunt substanţe periculoase pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. În cadrul cap. II din Legea nr. 143/2000 “Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional”, art. 4 stabileşte operaţiunile, exercitate fără drept, ce pot constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă, atunci când aceasta are ca obiect droguri de risc pentru consum propriu, şi cu închisoare de la 2 la 5 ani, atunci când are ca obiect droguri de mare risc.

Stabilirea în acest mod a cuprinsului normei de incriminare nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 26 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora “Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”. Astfel, viaţa intimă, familială şi privată este protejată de lege în condiţiile în care se manifestă în cadrul ordinii juridice, iar nu în afara sa. Dreptul de a dispune de propria persoană, nefiind un drept absolut, poate fi exercitat numai cu respectarea drepturilor altor persoane, a ordinii publice şi a bunelor moravuri.

În acest sens, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabileşte prin art. 8 pct. 2 că dreptul la respectarea vieţii private poate face obiectul unor restricţii dacă sunt prevăzute de lege şi dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 143/2000 sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate, întrucât incriminarea deţinerii de droguri pentru consumul propriu este prevăzută de lege, reprezentând o măsură necesară într-o societate democratică pentru protejarea sănătăţii sau a moralei, fiind un mijloc de prevenire a unor fapte penale, de natură să pună în pericol siguranţa publică ( Curtea Constituțională , Decizia nr. 334 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 22 iulie 2005, idem Decizia nr. 1.282 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010).

Într-o cauză, instanța supremă a raționat : împrejurarea că în locuinţa unei persoane se găsesc numeroase doze de stupefiante, sume importante de bani în lei şi în valută diferită, precum şi faptul că din analiza toxicologică ce i s-a efectuat şi din examinarea sa psihiatrică rezultă că aceasta nu este consumatoare de droguri, constituind probe suficiente pentru a se reţine că a săvârşit infracţiunea de trafic de droguri prevăzută în art. 2 lit. a) din Legea nr. 143/2000, ceea ce duce la concluzia că ea a deţinut drogurile nu pentru consum propriu, ci pentru a le vinde. Raționamentul este superb!  Judecătorii au apreciat că scopul este, automat, pur și simplu,  prezumat.

Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul S.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută în art.2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Instanţa a reţinut că, la 8 noiembrie 2000, cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului, în camera locuită de acesta s-au găsit 13 doze de heroină, în greutate de 1,44 g.

În a doua încăpere a fost identificată o altă persoană, I.M., găsindu-se şi două seringi hipotermice cu urme de heroină şi o fiolă spartă cu urme de substanţe, precum şi un plic cu sare de lămâie.

În locuinţă s-au mai găsit diferite sume de bani – 6 milioane de lei, 247 de dolari în bancnote de 20, 10, 5 şi 1 dolar şi 50 de mărci în bancnote de 20 şi 10 DM.

Din probele administrate a reieşit că inculpatul a deţinut heroina pentru a fi vândută şi nu pentru consum propriu, concluzie impusă de cantitatea mare de droguri şi de sumele de bani găsite, precum şi de faptul că analizele biologice făcute inculpatului nu au evidenţiat compuşi specifici consumului de heroină.

Apelul inculpatului a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia nr. 51/A din 18 februarie 2002.

Recursul declarat de inculpat, cu motivarea că fapta sa trebuia încadrată în prevederile art.4 din Legea nr.143/2000, deoarece drogurile găsite la domiciliul său erau deţinute pentru consumul propriu, este nefondat.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 143/2000, constituie infracţiune cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri, pentru consum propriu, fără drept.

Rezultă, deci,- arată suprema instanță – că subiectul activ al acestei infracţiuni este calificat, în sensul că trebuie să fie consumator de droguri.

În speţă, însă, din probele administrate, şi anume din buletinul de analiză toxicologică făcută inculpatului şi din examenul psihiatric ce i s-a efectuat rezultă că inculpatul nu era consumator de droguri, ceea ce duce la concluzia că el a deţinut drogurile nu pentru consum propriu, ci pentru a le vinde.

Faţă de cele învederate, se constată că încadrarea făcută de instanţă în prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este corectă, motiv pentru care recursul a fost respins (C.S.J.,  S. pen., decizia nr. 2647 din 24 mai 2002).

În aceste condiții, socotim drept caracter  de infracţiune penală, în conformitate cu dreptul constituțional, atunci când actul a fost comis intenţionat, deţinerea sau cumpărarea oricărui stupefiant sau substanţe psihotrope, doar în scopul producţiei, fabricaţiei, extracţiei, preparării, ofertei, punerii în vânzare, distribuirii, vânzării, livrării în orice condiţii, expedierii, expedierii în tranzit, transportului, importului sau exportului oricărui stupefiant sau oricărei substanţe psihotrope.

Leave a Reply