A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

PROIECT DE LEGE PENTRU ABROGAREA ART. 74 exponent 1 DIN CODUL PENAL, EXCEPŢIA DE NECONSTITUŢIONALITATE A DISPOZIŢIILOR ART. 741 DIN CODUL PENAL, PRINCIPIUL EGALITĂŢII CETĂŢENILOR ÎN FAŢA LEGII – ART. 16 ALIN. (1) DIN CONSTITUŢIE, IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

PROIECT  DE LEGE PENTRU ABROGAREA ART. 741 DIN CODUL PENAL,  EXCEPŢIA DE NECONSTITUŢIONALITATE A DISPOZIŢIILOR ART. 741 DIN CODUL PENAL, PRINCIPIUL EGALITĂŢII CETĂŢENILOR ÎN FAŢA LEGII – ART. 16 ALIN. (1) DIN CONSTITUŢIE, IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

Curtea Constituţională a fost legal sesizată să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 741 din Codul penal, introdus prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor[1].

Art. 741 din Codul penal dispunea: “În cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Dispoziţiile prevăzute la alin. 1 şi 2 nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune de acelaşi gen, prevăzută de prezentul cod, într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alin. 1 şi 2.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin dispoziţiile legale criticate legiuitorul a urmărit instituirea unor noi circumstanţe atenuante care să ducă la reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, ajungând până la posibilitatea aplicării unei pedepse cu amendă penală ori a unei sancţiuni cu caracter administrativ. De principiu, o astfel de măsură de clemenţă nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât procesul penal nu vizează numai constatarea la timp şi în mod complet a infracţiunilor şi pedepsirea celor vinovaţi, ci contribuie şi la apărarea ordinii de drept şi a drepturilor persoanelor. Un astfel de drept proteguit îl constituie şi recuperarea prejudiciului cauzat, prejudiciu suferit de către persoanele vătămate care se constituie părţi civile în procesul penal.

Totuşi, din reglementarea dedusă controlului Curţii Constituţionale se desprind vicii de neconstituţionalitate, sens în care Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate formulată este întemeiată pentru următoarele considerente:

1. Prin condiţionarea reducerii limitelor de pedeapsă de un anumit moment procesual, respectiv până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, este afectat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii – art. 16 alin. (1) din Constituţie.

În acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, este incontestabil că acest principiu presupune eo ipso la aceleaşi situaţii juridice tratamentul aplicat nu poate fi decât identic[2] .

Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi rezonabil [3].

În cauza de faţă, tratamentul juridic de clemenţă opozabil învinuiţilor sau inculpaţilor care solicită reducerea pedepsei la jumătate, aplicarea unei pedepse cu amenda ori a unei sancţiuni cu caracter administrativ, nu este justificată de situaţia diferită în care s-ar afla făptuitorii, ci de celeritatea soluţionării cauzei. Stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu şi exterior conduitei persoanei, este în contradicţie cu principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform căruia, la situaţii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.

Astfel, durata procesului şi finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului şi alte împrejurări care pot să întârzie sau nu soluţionarea cauzei. De asemenea, în numeroase cazuri, durata proceselor nu depinde numai de atitudinea părţilor care pot formula sau nu cereri diverse sau se pot afla în situaţii de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanţe, care ţin de organizarea justiţiei şi de gradul de încărcare a rolurilor instanţelor judecătoreşti.

În ceea ce priveşte modul de acordare a beneficiului reglementat de art. 741 alin. 1 şi 2 din Codul penal, se observă existenţa unui tratament distinct aplicat învinuiţilor sau inculpaţilor cercetaţi pentru aceleaşi infracţiuni, care se încadrează în ipoteza normei şi care pot fi chiar coautori, în funcţie de pronunţarea sau nu de către instanţa de judecată pe fondul cauzei. Instituirea acestui tratament diferit în funcţie de momentul în care instanţa de judecată a soluţionat cauza în primă instanţă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă[4]. În acest sens, Curtea Constituţională, , a statuat că încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite.

Tratamentul juridic diferenţiat în funcţie de acest moment procesual afectează drepturile învinuiţilor sau inculpaţilor faţă de care s-a pronunţat deja o hotărâre judecătorească pe fond, fiind discriminaţi în raport cu cei care se află în faza de urmărire penală ori în faza de judecată în primă instanţă, cu toate că ambele categorii se află în aceeaşi situaţie juridică fiind cercetaţi pentru infracţiuni de prejudiciu identice, comise în aceeaşi perioadă.

De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în acest sens cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni[5],  statuând că aceste prevederi sunt neconstituţionale, întrucât limitează aplicarea legii la pedepse, măsuri şi sancţiuni aplicate prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive până la data intrării în vigoare a legii, excluzând pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate ulterior pentru fapte săvârşite până la această dată. Totodată, a arătat că, “sub aspectul incidenţei actului de clemenţă colectivă, toţi infractorii care au comis infracţiuni de aceeaşi categorie, anterior datei intrării în vigoare a legii, se află într-o situaţie identică, data condamnării lor definitive neavând nicio semnificaţie în ceea ce priveşte stabilirea unui tratament juridic diferenţiat, întrucât aceasta depinde de factori străini conduitei procesuale a infractorilor. Spre exemplu, în cazul a doi coautori este posibil ca unul să fie condamnat printr-o hotărâre judecătorească până la data publicării Legii nr. 543/2002 în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi să beneficieze astfel de graţiere; celălalt coautor, nefiind condamnat, din varii motive, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu va putea beneficia de actul de clemenţă, ceea ce conduce la o inegalitate de tratament juridic”.

Pe cale de consecinţă, legiuitorul, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2003[6], a pus de acord dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 543/2002 cu decizia mai sus menţionată, sens în care a instituit un criteriu unitar cu privire la aplicabilitatea beneficiului graţierii, ţinând seama nu de un anumit moment procesual, ci de data comiterii infracţiunii.

Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în speţă privind aplicarea art. 14, cât şi a Protocolului 12 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidenţiat că, pe baza art. 14 din Convenţie, o distincţie este discriminatorie dacă “nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă” [7] .

În acelaşi timp, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că lista care cuprinde articolul 14 capătă un caracter indicativ, şi nu unul restrictiv[8] .

Mai mult decât atât, prin Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei, Curtea de la Strasbourg a statuat că “dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a oferi justificări obiective şi rezonabile, dar şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite, necomparabile”.

În plus, Curtea Constituţională constată că o reglementare cu un conţinut similar se regăseşte în art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale[9], potrivit căruia limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate numai dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat. Cu prilejul controlului de constituţionalitate exercitat, Curtea a statuat prin Decizia nr. 932/2006[10] şi prin Decizia nr. 1.196/2010[11], că textul legal criticat este constituţional, făcând totodată menţiunea că, de această dată, nu se creează premisele unei discriminări, întrucât beneficiul este aplicabil tuturor subiecţilor activi ai infracţiunii, primul termen de judecată putând fi considerat cel imediat următor datei intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005, indiferent de faza în care se află judecarea procesului penal.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că prin instituirea momentului procesual ales în textul legal criticat se creează premisele unei discriminări între cetăţeni, care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.

Aceleaşi argumente sunt valabile şi în ce priveşte dispoziţiile alin. 2 al art. 741 din Codul penal. În consecinţă, Curtea constată că prevederile art. 741 alin. 1 şi 2 din Codul penal sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Textul de lege criticat este deficitar din perspectiva lipsei de corelare atât cu alte prevederi similare din Codul penal, cât şi cu cele reglementate în legi speciale la care se face trimitere, ceea ce este de natură să genereze confuzii, incertitudine şi dificultăţi în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea acestuia.

Curtea Constituţională remarcă faptul că acest viciu de redactare afectează garanţiile constituţionale privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, este de observat că acest drept este unul complex, care are mai multe componente şi în care se include lato sensu şi dreptul la o apărare eficientă. Aceasta nu poate fi realizată în condiţiile în care există o incertitudine cu privire la aplicabilitatea într-o speţă sau alta a beneficiului reducerii la jumătate a pedepsei. Judecătorul însuşi se află în dificultate, fiind pus în situaţia de a opta între mai multe variante posibile, în lipsa unei reprezentări clare a regimului sancţionator aplicabil. Din cauza manierei defectuoase de redactare a textului de lege criticat, individualizarea judiciară a pedepsei nu poate fi făcută de instanţă decât în mod arbitrar, aproximativ, în funcţie de aprecieri lipsite de obiectivitate, într-o situaţie putând aplica o pedeapsă cu amendă, iar în alta, nu, ori în altele fiind obligată să aplice o sancţiune cu caracter administrativ sau să reducă pedeapsa la jumătate, după cum pentru infracţiuni identice prejudiciul atinge sau nu o anumită valoare. De pildă, în cazul în care prejudiciul acoperit în condiţiile alin. 1 este cuprins între 50.000 de euro şi 100.000 de euro, se poate aplica fie pedeapsa cu închisoarea, în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunile respective, reduse la jumătate potrivit alin. 1 al art. 741 din Codul penal, fie pedeapsa amenzii potrivit alin. 2 teza întâi al aceluiaşi articol.

Curtea constată că reglementări similare se găsesc şi în alte legislaţii europene. Însă în acestea repararea pagubei produsă printr-o infracţiune reprezintă o circumstanţă atenuantă. În acest sens Curtea reţine cu titlu exemplificativ art. 46 paragraful 2 din Codul penal german (care are în vedere conduita făptuitorului după comiterea faptei, în mod special eforturile depuse de acesta pentru a repara paguba pricinuită, eforturile sale pentru a ajunge la o înţelegere cu persoana vătămată); art. 62 paragraful 6 din Codul penal italian (care priveşte pe oricare făptuitor judecat care a reparat prejudiciul prin despăgubire ori prin restituirea lucrului sau dacă, înainte de judecată, în mod voluntar şi spontan, a depus eforturi pentru înlăturarea sau atenuarea consecinţelor dăunătoare sau periculoase ale infracţiunii); art. 21 din Codul penal spaniol (care vizează eforturile făptuitorului pentru repararea prejudiciilor provocate sau pentru diminuarea consecinţelor faptei) sau art. 34 paragraful 1 pct. 14 din Codul penal austriac (care ţine seama de iniţiativa pe care a avut-o făptuitorul de a se abţine de la producerea unei pagube mari ori dacă a acoperit el însuşi sau o terţă persoană prejudiciul cauzat).

De asemenea, potrivit art. 21 alin. 2 din Codul penal, “tentativa se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei. În cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani”. Ţinând seama de acest text, Curtea constată că legiuitorul nu a dispus nimic cu privire la situaţia tentativei în cazul infracţiunilor de prejudiciu ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 741 din Codul penal. Aceasta conduce la o situaţie inechitabilă în care un inculpat cercetat pentru o tentativă la infracţiunea de înşelăciune să primească aceeaşi pedeapsă ca şi un inculpat cercetat pentru aceeaşi infracţiune consumată, dar care a acoperit prejudiciul cauzat în condiţiile art. 741 alin. 1 din Codul penal.

Toate aceste circumstanţieri variate şi neunitare nu fac altceva decât să lipsească de fermitate atitudinea statului de drept ce urmăreşte contracararea fenomenul infracţional şi să îngreuneze înfăptuirea actului de justiţie, care, potrivit art. 21 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, trebuie să se facă pentru toţi justiţiabilii în cadrul unui real proces echitabil şi într-o manieră unică, imparţială şi egală.

3. Cât priveşte dispoziţiile art. 741 alin. 3 din Codul penal referitoare la măsura înlăturării beneficiului prevăzut în primele două alineate pentru inculpaţii care au mai săvârşit o infracţiune de acelaşi gen într-un interval de 5 ani şi care s-au mai bucurat anterior de reducerea de pedeapsă, Curtea constată că acestea constituie o normă de trimitere şi nu pot fi disociate de alin. 1 şi 2 ale art. 741 din Codul penal, întrucât reprezintă consecinţa lor directă. Acest fapt generează inaplicabilitatea lor, întrucât nu pot avea o existenţă de sine stătătoare în absenţa normei la care se face trimitere. Aşa fiind, viciul de neconstituţionalitate constatat în privinţa art. 741 alin. 1 şi 2 se extinde în mod corespunzător şi cu privire la dispoziţiile art. 741 alin. 3 din acelaşi cod, astfel încât instanţa de contencios constituţional constată că şi acestea sunt neconstituţionale.

Pentru considerentele expuse,  Curtea Constituţională     admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 741 din Codul penal sunt neconstituţionale[12].

Ca urmare a constatării neconstituţionalităţii dispoziţiile art. 741 din Codul penal de către Curtea Constituţională  un proiect de lege pentru abrogarea art.741 din Codul penal, a fost înregistrat Iniţiatori au fost 5 senatori, din care Plăcintă Sorina Luminiţa(PD-L), Lazar Sorin Constantin(PSD), Frâncu Emilian Valentin(PNL), Frunda György(UDMR) , Chivu Sorin Serioja (independenţi).

Avizul Consiliului Legislativ[13] a fost favorabil, cu observaţii şi propuneri de tehnică legislativă.

Cu respectarea prevederilor art.76 alin.(1) din Constituţia României, proiectul fusese  adoptat de Senat la 21 noiembrie 2011.

Prezentat la Camera Deputaţilor , la  28 noiembrie 2011[14], proiectul a fost înregistrat spre dezbatere.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale l-a adoptat cu aviz favorabil .

În Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, raportul asupra proiectului[15],  specifică:

1. Prin Decizia nr. 62/2007 Curtea Constituţională (având ca practică şi Decizia Curţii Constituţionale nr.20/2000) a decis următoarele:

– ”abrogarea art.205, art.206, respectiv 207 privind Insulta, Calomnia şi Proba verităţii este neconstituţională” şi pe cale de consecinţă  efectele abrogării au încetat iar ”prevederile legale care au format obiectul abrogării (art.205, art.206 şi 207) continuă  să  producă efecte” adică  art.205, art.206 şi 207 sunt în vigoare;

– Parlamentul nu poate abroga art.205, art.206  privind Insulta şi Calomnia, ci se poate pronunţa doar cu privire la cuantumul sancţiunii;

– ”Libertatea de reglementare pe care o are Parlamentul în aceste cazuri se exercită prin reglementarea condiţiilor de tragere la răspundere penală  pentru faptele antisociale care aduc atingere valorilor prevăzute şi garantate de Constituţie.”

2. Contrar deciziei Curţii Constituţionale nr.   62/2007,  unele instanţe au considerat că infracţiunile prevăzute la art.205 şi art.206 au rămas dezincriminate.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o hotărâre de unificare a practicii prin care a hotărât (contrar deciziei Curţii Constituţionale nr. 62/2007) că infracţiunile prevăzute la art.205 şi art.206 au rămas dezincriminate,  fiind abrogate.

Hotărârea este prost motivată şi se bazează pe confuzia dintre ”abrogarea abrogării” şi ”declararea neconstituţională a abrogării”.

Diferenţa este enormă:

– ”abrogarea abrogării” nu repune în vigoare textul abrogat conform Legii 24/2000;

– ”declararea neconstituţională a abrogării” face să înceteze efectele abrogării adică repune în vigoare textul abrogat conform DCCR nr. 62/2007 şi a DCCR nr.20/2000.

4. Parlamentul a încălcat decizia Curţii Constituţionale nr. 62/2007 deoarece în noul Cod penal nu a mai prevăzut infracţiunile de insultă şi calomnie, acestea fiind astfel dezincriminate.

5. Curtea Constituţională  şi-a păstrat jurisprudenţa şi a emis decizia Curţii Constituţionale nr. 206/2013.

Faţă de acestea Parlamentul trebuie să pună în acord Codul penal cu deciziile Curţii Constituţionale şi să clarifice legislaţia pentru a nu mai exista astfel de interpretări eronate, adică:

– introducerea în Codul penal a infracţiunilor de insultă şi calomnie;

– precizarea efectelor Curţii Constituţionale,  inclusiv cele prin care  se declară neconstituţională abrogarea unui text;

– clarificarea terminologiei şi a situaţiilor de dezincriminare;

– interpretarea legii;

– efectele suspendării sau întreruperii cursului prescripţiei pentru perioadele în care prevederile legislative contrare sau interpretarea eronată a acestora (cauze neprevăzute) împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal[16].

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi (4 abţineri), să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege pentru abrogarea art. 741 din Codul penal, cu amendamentele admise, redate în Anexa la prezentul raport. Semnează, vicepreşedintele comisiei,  Ciprian Nicolae Nica.

Amendamentul 5[17]. Propune ca

după alineatul (2) al articolului 147 se introduce alin. (3), cu următorul cuprins:

Art. 147: Funcţionar public şi funcţionar (1)Prin “funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.

(2)Prin “funcţionar” se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.

(3) Sunt exceptaţi de la dispoziţiile art. 147, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, aceştia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea dispoziţiilor prezentului alineat.

Înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, proiectul a fost adoptat la data de 10 decembrie  2013.

rezultat vot pentru=240, contra=57, abţineri=4, nu au votat=2 (prezenţi=303)

În aceeaşi zi are loc depunerea la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii, iar la  16  decembrie  2013, este trimis la Preşedintele României pentru promulgare.

Camera Deputaţilor adoptă prezentul proiect de lege în forma:

L E G E pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Art. I. – Codul penal al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 101, cu următorul cuprins:

„Aplicarea legii penale de dezincriminare Art. 101. – Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

În cuprinsul prezentei legi, prin legea veche se înţelege forma unei legi până la data când intră în  2 vigoare modificările, completările sau abrogarea ei după caz, iar prin legea nouă se înţelege forma legii vechi după data intrării în vigoare a modificărilor sau completărilor ei după caz, sau o lege care intră în vigoare după data abrogării legii vechi şi înlocuieşte legea veche abrogată.

Dispoziţiile alin. 1 nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată chiar sub o altă denumire de legea nouă sau de o altă lege în vigoare la data modificării, completării sau abrogării legii vechi.”

2. Articolul 741 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 741. – În cazul săvârşirii infracţiunilor prin care s-a produs un prejudiciu evaluabil în bani, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar. Dispoziţiile prevăzute la alin. 1 şi 2 nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune de acelaşi gen, prevăzută de prezentul cod, într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alin. 1 şi 2.

Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi în cazul tentativei.”

3. După articolul 123 se introduce un nou articol, articolul 1231, cu următorul cuprins:

„Suspendarea cursului prescripţiei Art. 1231. – Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.

Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.

Suspendarea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de suspendare priveşte numai pe unii dintre ei.”

4. Articolul 124 se modifică şi va avea umătorul cuprins:

„Prescripţia specială Art. 124. – Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi sau suspendări ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 este depăşit cu încă jumătate.”

5. După alineatul (2) al articolului 147 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„Sunt exceptaţi de la dispoziţiile art. 147, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, aceştia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea dispoziţiilor prezentului alineat.”

6. Articolul 205 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Insulta Art. 205. – Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură, se pedepseşte cu amendă de la 150 lei la 500 lei.

Aceeaşi pedeapsă se aplică şi în cazul în când se atribuie unei persoane un defect, boală sau infirmitate care, chiar reale de ar fi, nu ar trebui relevate.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.”

7. Articolul 206 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Calomnia Art. 206. – Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public, se pedepseşte cu amendă de la 500 lei la 13.000 lei.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.”

8. Articolul 207 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Proba verităţii Art. 207. – Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru informarea publică şi pentru apărarea unui interes legitim.

Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie.”

Art. II. – Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Aplicarea legii penale de dezincriminare Art. 4. – (1) Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

(2) În cuprinsul prezentei legi, prin legea veche se înţelege forma unei legi până la data când intră în vigoare modificările, completările sau abrogarea ei după caz, iar prin legea nouă se înţelege forma legii vechi după data intrării în vigoare a modificărilor sau completărilor ei după caz, sau o lege care intră în vigoare după data abrogării legii vechi şi înlocuieşte legea veche abrogată.

(3) Dispoziţiile alin. (1) din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată chiar sub o altă denumire de legea nouă sau de o altă lege în vigoare la data modificării, completării sau abrogării legii vechi.”

2. După alineatul (2) al articolului 156 se introduc două noi alienate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:

„(3) Suspendarea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de suspendare priveşte numai pe unii dintre ei.

(4) Termenele prevăzute în art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o jumătate, vor fi socotite îndeplinite oricâte suspendări ar interveni.”

3. La articolul 175, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Sunt exceptaţi de la dispoziţiile art. 175, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, aceştia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea prezentului alineat.”

4. După articolul 227 se introduce un nou capitol, Capitolul X, cu următorul cuprins:

„CAPITOLUL X

Infracţiuni contra demnităţii

Insulta Art. 2271. – (1) Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură, se pedepseşte cu amendă de la 150 lei la 500 lei.

(2) Aceeaşi pedeapsă se aplică şi în cazul în când se atribuie unei persoane un defect, boală sau infirmitate care, chiar reale de ar fi, nu ar trebui relevate.

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(4) Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Calomnia Art. 2272. – (1) Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public, se pedepseşte cu amendă de la 500 lei la 13.000 lei.

(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.  (3) Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Proba verităţii Art. 2273. – Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru informarea publică şi pentru apărarea unui interes legitim.

Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie.”

5. După articolul 309 se introduce un nou articol, articolul 3091, cu următorul cuprins: „Art. 3091. – (1) În cazul săvârşirii infracţiunilor prin care s-a produs un prejudiciu evaluabil în bani, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

(2) Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar

(3) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune de acelaşi gen, prevăzută de prezentul cod, într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1) şi (2).

(4) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul tentativei.”

Opinia publică, internă şi internaţională, reacţionează aproape imediat. Un protest de proporţii are loc, sâmbăta seara, la14 decembrie 2013, la Bucureşti. Pe afişul protestului se poate citi: “La 24 de ani de la momentul decembrie 1989, in contrast cu visurile şi speranţele de atunci ale românilor, avem o clasă politică imorală, tot mai ruptă de cetăţeni, care s-a înconjurat cu ziduri legislative menite sa-i protejeze privilegiile.

Prefăcându-se ca sunt in tabere opuse, politicienii mimează democraţia, dar pe sub masa îşi dau mana pentru a satisface interesele îmbogăţiţilor de tranziţie si ale corporaţiilor străine (…) “, se menţionează in chemarea la protest[18].

Cu referire la modificarea articolului care defineşte noţiunea de „Funcţionar”, prevăzut în Codul Penal (atât în Codul Penal în vigoare – art. 147, cât și în Noul Codul Penal,  respectiv art. 175), în sensul exceptării de la dispoziţiile menționate a unor categorii distinct definite, Biroul de Informare și Relații Publice DNA a transmis următorul punct de vedere:

“Direcția Națională Anticorupție consideră că, prin această modificare, categoriile menționate – Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat – nu vor mai putea fi cercetate și sancționate pentru infracțiuni comise în exercitarea atribuțiilor care derivă din această calitate.

De exemplu Președintele României, senatorii și deputații, avocații, notarii, executorii judecătorești, nu vor mai putea fi cercetați și sancționați pentru infracțiuni de corupție şi infracțiuni asimilate celor de corupție cum ar fi luarea de mită și abuzul în serviciu.

De asemenea, inculpaţii trimişi în judecată, în calităţile sus menţionate, ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate ar putea fi puşi în libertate.

Menţionăm că, pe rolul instanţelor de judecată se află în curs de judecare sau în executarea pedepselor un număr de 28 de parlamentari, în cauze instrumentate de DNA.

Prin această modificare, legislația română va intra în contradicție flagrantă cu dispozițiile convențiilor internaționale anticorupție pe care România le-a ratificat în anul 2002, respectiv 2004: Convenţia penală împotriva corupţiei a Consiliului Europei şi Convenţia ONU asupra corupţiei. Ambele Convenţii cer statelor părţi ca în incriminarea corupţiei să dea o definiţie cât mai cuprinzătoare categoriilor funcţionarilor. Concret, corupţia membrilor forurilor legiuitoare este în mod expres reglementată în aceste două Convenţii.

Or, prin scoaterea acestor categorii din sfera de reglementare, România se va afla în situaţie de neconformitate şi cu standardele de cooperare judiciară internaţională, nemaifiind în măsură să execute cereri de asistenţă judiciară în materie penală cu referire la aceste categorii de persoane, atunci când se aplică regula dublei incriminări.
De asemenea, prin același act, Plenul Camerei Deputaţilor a modificat şi regimul prescripţiei răspunderii penale, în sensul reducerii termenului de prescripţie specială.

Cu referire la modificarea unui alt articol din Codul Penal, respectiv cel privind conflictul de interese, adoptat de Plenul Camerei Deputaţilor tot în cursul zilei de 10 decembrie 2013, Direcţia Naţională Anticorupţie consideră că noua prevedere restrânge în mod nejustificat aplicabilitatea conflictului de interese la anumite categorii de persoane care îndeplinesc un serviciu public. Astfel, de exemplu, primarii ies de sub incidenţa acestui articol şi, prin urmare, vor putea să acorde contracte finanţate din bani publici sau din fonduri europene propriilor rude.

În prezent, pe rolul instanţelor de judecată, pentru diferite infracţiuni, în cauze care au fost instrumentate de DNA, se află peste 100 de primari şi viceprimari. “[19]

La 12 decembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  și PDL au sesizat Curtea Constituțională cu privire la modificările pe care deputații le-au adus Codului Penal în „marțea neagră a Parlamentului”. ÎCCJ a contestat modificarea legislativă care îi scoate pe parlamentari din rândul funcţionarilor publici şi dezincriminarea conflictului de interese în cazul parlamentarilor[20].

S-a arătat că legea este dată in interes propriu al anumitor oameni[21] .

Impactul acestor modificări este dramatic atât in privinţa cauzelor penale aflate pe rolul instanţelor,  cât şi în ceea ce priveşte reputaţia României in plan internaţional.

“ Romania nu este o tara în care sa poţi avea încredere”.

S-au întâmplat doua lucruri majore. Primul vizează excluderea din sfera funcţionarilor publici a preşedintelui României, a parlamentarilor si a profesiilor liberale. Asta înseamnă ca unele infracţiuni  de corupţie, cele asimilate si abuzul in serviciu săvârşite de anumiţi subiecţi activi sunt dezincriminate faţă de persoanele arătate în articolul 175,   alineatul (3)[22].

Practic, prin modificarea operata, conflictul de interese a fost dezincriminat. Sfera subiecţilor care pot comite fapta a fost drastic redusa doar la persoanele care lucrează in cadrul instituţiilor publice, doar pe baza unui contract de munca. Nu are contract de munca nici primarul, nici prefectul, nici preşedintele consiliului judeţean, nici ministrul si nici măcar funcţionarii. Are contract de munca in instituţiile publice doar personalul contractual, puţin şi fără atribuţii importante[23].

Statutul funcţionarilor publici reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu[24].

Scopul Legii nr. 188 îl constituie asigurarea, în conformitate cu dispoziţiile legale, a unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, în interesul cetăţenilor, precum şi al autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală.

Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome.

Funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică. Persoana care a fost eliberată din funcţia publică şi se află în corpul de rezervă al funcţionarilor publici îşi păstrează calitatea de funcţionar public.

Activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele:

a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;

b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora;

c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor necesare realizării şi implementării politicilor publice, precum şi a documentaţiei necesare executării legilor, în vederea realizării competenţei autorităţii sau instituţiei publice;

d) consilierea, controlul şi auditul public intern;

e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;

f) colectarea creanţelor bugetare;

g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi străinătate, în limita competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;

h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice.

Funcţiile publice sunt prevăzute în anexa la prezenta lege.

În sensul   legii, totalitatea funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor administrative autonome şi din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor publici (art.  3 din lege).

Prevederile acestei legi nu se aplică:

a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii;

b) personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului;

c) corpului magistraţilor;

d) cadrelor didactice;

e) persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică (Art. 6 din lege).

Dacă din acest punct de vedere demnitarii nu sunt funcţionarii publici,  nu există nici o apropiere/nici o paralelă cu reglementarea penală.

Articolul  147 din Codul penal reglementa  sintagmele Funcţionar public şi funcţionar.

(1) Prin “funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.

Potrivit art.  147 alin. 2 din Codul penal, “prin  funcţionar se înţelege persoana menţionată în alin. 1″, adică aceea care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145, “precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”.

Din coroborarea dispoziţiilor cuprinse în cele două alineate ale art. 147 din Codul penal rezultă astfel că are calitatea de “funcţionar” atât persoana care este “funcţionar public” în accepţiunea prevederilor din primul alineat al acestui articol, cât şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât “autorităţile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public”, la care se referă art.  145 din Codul penal[25].

În sensul noii legislaţii penale, (1) Funcţionar public este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:

a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;

b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public (Art. 175 din NCP).

Curtea Constituțională a României a hotărât în 15 ianuarie 2014 că modificările aduse Codului Penal la 10 decembrie de către deputați sunt neconstituționale. Toți cei nouă judecători ai CCR au admis sesizările făcute de PDL şi ÎCCJ după “marțea neagră” a Parlamentului.

Judecătorii CCR au decis că parlamentarii sunt funcționari publici și sunt expuși astfel infracțiunii de conflict de interese.

Modificările aduse Codului Penal se vor întoarce la Parlament și vor intra în procedura normală, iar pentru a intra în vigoare, Legislativul trebuie să stipuleze că , din punct de vedere penal, parlamentarii nu au un statut privilegiat, ci sunt funcționari publici.

“Dacă Descentralizarea și modificările Codului penal cad cu 9-0 la CCR, ar trebui să reprezinte o îngrijare pentru majoritatea politică. Să sperăm că nu va deveni un obicei ca CCR să respingă proiectele USL”, a declarat Radu Tudor[26],

Modificările adoptate de Camera Deputaţilor în “marțea neagră a Parlamentului” privesc Codul penal al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare (Art. I. din proiect),

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal,   ar fi fost abrogate şi aceste modificări aduse Codului penal (și declarate neconstituționale de către CCR), S-a susținut  că “toată această vâlvă creată în spațiul public a fost în zadar”[27].

Chiar dacă modificările Codului Penal ar fi fost “declarate constituționale, intrarea în vigoare a acestora ar fi fost tărăgănată de către președintele Traian Băsescu, astfel că este greu de crezut că ar fi putut fi aplicate până la 1 februarie”[28].

După intrarea în vigoare a NCP , Codul penal al României republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997 şi-ar fi găsit totuşi aplicare pentru situaţiile care îndeplineau condiţiile art. 15 din Constituţie ( Universalitatea –   1.  Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.     2.   Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile[29].).

Dar, proiectul ar fi produs efectele unei dezincriminări pentru anumite fapte penale săvârşite de anumite persoane, de la data comiterii lor şi  până la data intrării în vigoare a NCP.


[1] Curtea Constituţională, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  363 din 25 mai 2011.  Legea este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010

[2] Subl.  ns.  – DC.  A se vedea, spre exemplu Decizia nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 86/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, şi Decizia nr. 89/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003.

[3] A se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 423/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 22 iunie 2007.

[4] Prin Decizia nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009

[5] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002, prin Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003.

[6] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2003 .

[7] A se vedea, în special, Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, Hotărârea din 11 iunie 2002, pronunţată în Cauza Willis împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Hotărârea din 22 februarie 2011, pronunţată în Cauza Soare împotriva României.

[8] A se vedea Hotărârea din 8 iunie 1976, pronunţată în Cauza Engel şi alţii împotriva Olandei, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, pronunţată în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei şi Hotărârea din 10 martie 2011, pronunţată în Cauza Kiyutin împotriva Rusiei.

[9] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005.

[10] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007

[11] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010.

[12] Curtea Constituţională, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  363 din 25 mai 2011

[13] Cu nr.750 din 4 iulie 2011

[14] Cu numărul 680/ 2011.

[15] 9 decembrie 2013.

[16] La dezbateri au fost prezenţi 22 deputaţi, din totalul de 27 membri ai Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

[17] Autorul amendamentelor: Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi  .

[18] Sursa Proteste la Bucureşti: La Guvern si in Piata Revolutiei se striga “Libertate, libertate!” http://www.ziare.com/stiri/proteste/protest-de-amploare-programat-sambata-in-capitala

[19] 10 decembrie 2013 Nr. 1145/VIII/3 Comunicat http://www.pna.ro/comunicat.

[20] Iulian Bratu, CCR Modificările aduse Codului Penal sunt neconstituționale, http://www.dcnews.ro/2014/01

[21] http://expertforum.ro/wp-content/uploads/2013/12/Laura-Stefan_-Parlamentarii-cercetati-judecati-sau-condamnati-pentru-coruptie-vor-scapa-toti-Interviu.pdf

[22] Cu excepţia infracţiunii   care are întotdeauna un subiect necalificat (de exemplu, dare de mită sau cumpărare de influenţă).

[23] De pe alta parte, trebuie sa ne uitam ce actiuni mai acopera conflictul de interese. Incheierea de acte administrative a fost exclusa din sfera conflictului de interese. Actele administrative acopera o plaja foarte mare din administratia publica. Cel mai relevant exemplu sunt contractele de achizitii publice. Achizitiile publice nu mai pot face obiectul unui conflict de interese. Vorbim despre miliarde de euro, bani publici romanesti sau europeni.

[24] Legea nr. 188 , republicată,  din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor publici, modificată şi prin OUG nr.  82 din 27 august 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  549/29.08.2013

Republicată în temeiul art.  III din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006, dându-se textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004 şi ulterior a mai fost modificată prin:

– Legea nr. 164/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 19 mai 2004;

– Legea nr. 344/2004 pentru modificarea art. 27 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 27 iulie 2004;

– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.091 din 23 noiembrie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 18 aprilie 2005;

– Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.121 din 29 noiembrie 2004;

– Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005 nr. 512/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.128 din 30 noiembrie 2004;

– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2005 pentru modificarea art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 mai 2005, aprobată prin Legea nr. 228/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 13 iulie 2005;

– Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.151 din 19 decembrie 2005;

– Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006 nr. 380/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.150 din 19 decembrie 2005;

– Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 20 ianuarie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 417/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 24 noiembrie 2006;

– Legea nr. 442/2006 pentru modificarea alin. (2) al art. 15 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 4 decembrie 2006.

[25] Curtea Supremă de Justiţie, Secţiile Unite Decizia nr. III din 2 decembrie 2002, , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 24 februarie 2003

[26]într-o intervenție telefonică la Antena 3,  Radu Tudor, după decizia CCR: USL are motive de îngrijorare, http://www.dcnews.ro,15 ianuarie 2014

[27] Eugen Nicolicea, http://www.dcnews.ro,15 ianuarie 2014

[28] Eugen Nicolicea, http://www.dcnews.ro,15 ianuarie 2014

[29] Subl.  ns.  -DC .  Constituţia  din 21 noiembrie 1991, , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003. (Modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare ; art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156..

Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul naţional din 18 – 19 octombrie 2003 şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii  Curţii Constituţionale ne.  3 din 22 octombrie 2003  pentru confirmarea rezultatului referendumului naţional din 18 – 19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituţiei României.

Constituţia României, în forma iniţială, a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991.

Leave a Reply