A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

RĂSPUNDEREA PENTRU COMENTARIILE POSTATE PE PAGINI WEB DE CĂTRE VIZITATORII ACESTORA, ÎNCĂLCAREA DREPTULUI LA LIBERA EXPRIMARE

RĂSPUNDEREA PENTRU COMENTARIILE POSTATE PE PAGINI WEB DE CĂTRE VIZITATORII ACESTORA, ÎNCĂLCAREA DREPTULUI  LA LIBERA EXPRIMARE

Principiile fundamentale referitoare la întrebarea dacă o ingerință în libertatea de exprimare este “necesară într-o societate democratică” sunt bine stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, printre altele în Cauzele  Hertel v.Switzerland, 25 August 1998, § 46[1]; Mouvement raëlien suisse v. Switzerland [GC], no.16354/06, § 48[2]; and Animal Defenders International v. the United Kingdom[GC], no. 48876/08, § 100, 22 April 2013:

“(i) Freedom of expression constitutes one of the essential foundations of a democratic society and one of the basic conditions for its progress and for each individual’s self-fulfilment.

(ii) The adjective ‘necessary’, within the meaning of Article 10 § 2, implies the existence of a ‘pressing social need’. The Contracting States have a certain margin of appreciation in assessing whether such a need exists, but it goes hand în hand with European supervision, embracing both the legislation and the decisions applying it, even those given by an independent court.

(iii) The Court’s task, în exercising its supervisory jurisdiction, is not to take the place of the competent national authorities but rather to review under Article 10 the decisions they delivered pursuant to their power of appreciation. This does not mean that the supervision is limited to ascertaining whether the respondent State exercised its discretion reasonably, carefully and în good faith; what the Court has to do is to look at the interference complained of în the light of the case as a whole and determine whether it was ‘proportionate to the legitimate aim pursued’ and whether the reasons adduced by the national authorities to justify it are ‘relevant and sufficient’..

Delfi AS,  deţinătorul unui portal de ştiri din Estonia a contestat decizia Curţii Supreme a Estoniei (din 10 iunie 2009)  în faţa CEDO pentru încălcarea dreptului său la libera exprimare[3],  care îl făcuse răspunzător,  în mod solidar,  cu autorul unui comentariu publicat .

Conform Directivei 2000/31 EC referitoare la anumite aspecte juridice privind serviciile societăţii informaţionale, în special comerţul electronic în piaţa internă – Directiva privind comerţul electronic[4], intermediarii sunt acei furnizori de servicii ale societăţii informaţionale a căror activitate se rezuma la simpla transmitere sau stocare a informaţiei furnizate de destinatarii serviciilor lor. Această activitate este prezumată a avea un caracter pur tehnic, automat şi pasiv, ceea ce implică faptul că intermediarii nu cunosc şi nu au control asupra informaţiilor stocate ori transmise. Elementele menţionate sunt verificate în cadrul aşa-numitului „test de neutralitate” pentru stabilirea jurisprudenţială a calităţii de intermediar.

“Provided that the safeguards of Article 10, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms are respected, measures may be taken to enforce the removal of clearly identifiable Internet content or, alternatively, the blockage of access to it, if the competent national authorities have taken a provisional or final decision on its illegality.” (Principle 3: Absence of prior state control, The Committee of Ministers of the Council of Europe, the Declaration on freedom of communication on the Internet[5]).

Limitarea de răspundere a intermediarilor înseamnă, în esenţă, că intermediarii nu răspund pentru conţinutul nelegal al informaţiei stocate ori transmise,  câtă vreme nu au control asupra  conţinutului informaţiei respective. Reglementarea materiei prin Directiva amintită cuprinde totodată şi o interdicţie pentru Statele Membre ale Uniunii Europene de a lua orice masuri care să instituie în sarcina intermediarilor o obligaţie generală de a monitoriza conţinutul informaţiei transmise ori stocate.

Member states should ensure that service providers are not held liable for content on the Internet when their function is limited, as defined by national law, to transmitting information or providing access to the Internet (din Principiul 6).

Prevederile acestei Directive sunt transpuse şi în legislaţia românească, în principal prin Legea 365/2002 privind comerţul electronic[6] .

Decizia instanţelor estoniene a fost întemeiată în drept pe prevederile naţionale care interzic oricărei persoane cauzarea de prejudicii oricărei alte persoane printr-un fapt ilicit. Norma este identică celei prevăzute de Codul civil român, potrivit căreia, atunci când mai multe persoane sunt răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat unui terţ, răspunderea lor este solidară .

Ingerinţa cu privire la dreptul la libera exprimare al petentului a fost considerată  de instanţa estoniană ca având un scop legitim, în cauză fiind puse în balanţa dreptul la respectarea vieţii private şi a reputatei (Articolul 8 din Convenţie) şi dreptul la libera exprimare (Articolul 10 din Convenţie).

Aceasta   presupune că detinatorul website-ului avea obligaţia de a supraveghea comentariile de pe website. Existenţa acestei obligaţii nu putea fi însă reţinută decât în baza calificării   Delfi AS ca furnizor de conţinut,  şi nu intermediar .

Printr-o hotărâre din 23 martie 2010 (cauzele conexate C – 236/08 la C – 238/08 Google France și Google [2010], p. I – 2417) , Curtea de Justiție a Uniunii Europene a considerat că, în scopul de a stabili dacă răspunderea unui prestator de servicii poate fi limitată în conformitate cu articolul  14 din Directiva 2000/31 , este necesar să se examineze dacă rolul exercitat de furnizorul respectiv este unul neutru, în sensul că comportamentul său este pur tehnic, automat și pasiv, fără un control al datelor pe care le stochează,  cu excepţia cazului în care, luând cunoştinţă de caracterul ilicit al acestor date sau de activităţile care publică anunţuri, acesta nu a reușit să acţioneze prompt pentru înlăturarea ori pentru blocarea accesului la datele respective (§ 43 Delfi)[7]

În privinţa răspunderii autorilor comentariilor, Curtea a reţinut că identificarea adresei IP de la care este trimis un comentariu nu asigura identificarea persoanei care l-a redactat şi postat. Acceptarea de către detinatorul website-ului de comentarii din partea unor utilizatori neînregistraţi (anonimi) trebuie văzută şi ca o asumare a unei răspunderi pentru acele comentarii. Modalitatea în care persoana prejudiciată prin comentarii  injurioase reacţionează la încălcarea drepturilor sale rămâne la latitudinea sa.

Administratorul site-ului dispune  de  măsurile  pentru a preveni sau elimina comentariile defăimătoare pentru a cenzura comentariile,   de un sistem de ştergere a acestora,  mecanism automat de eliminare a celor care conţin cuvinte obscene,   în urma sesizării făcute online de terţi, fiind obligat a proteja  drepturile terţelor persoane.

Detinatorul website-ului fiind un profesionist ale cărui venituri depind de numărul de cititori, de comentarii postate pe website,  el dispune asupra materialelor publicate,   şi , de aceea, trebuie să ia masuri în a limita natura comentariilor şi efectele dăunătoare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului  consideră că marja de manevră lăsată   – înregistrare prealabilă a utilizatorilor înainte de a li se permite a posta comentarii, monitorizarea comentariile  înainte de a le face publice,  revizuirea rapidă de comentarii după postare – ar fi un factor important pentru reducerea gravităţii ingerinţei în libertatea de exprimare (§ 90 Delfi).

Alegerea companiei  de a permite comentariile utilizatorilor neînregistraţi,   trebuie şi acesta să fie luată în considerare , antrenând o anumită responsabilitate pentru comentarii.

90 . The Court has also had regard to the fact that the domestic courts did not make any orders to the applicant company as to how the latter should ensure the protection of third parties’ rights, leaving the choice to the applicant company.

91 . The Court has taken note of the applicant company’s argument that the affected person could have brought a claim against the actual authors of the comments. It attaches more weight, however, to the Government’s counter-argument that for the purposes of bringing a civil claim it was very difficult for an individual to establish the identity of the persons to be sued. Indeed, for purely technical reasons it would appear disproportionate to put the onus of identification of the authors of defamatory comments on the injured person în a case like the present one. Keeping în mind the State’s positive obligations under Article 8 that may involve the adoption of measures designed to secure respect for private life în the sphere of the relations of individuals between themselves (see Von Hannover (no. 2) , cited above, § 98, with further references) , the Court is not convinced that measures allowing an injured party to bring a claim only against the authors of defamatory comments – as the applicant company appears to suggest – would have, în the present case, guaranteed effective protection of the injured person’s right to private life. It notes that it was the applicant company’s choice to allow comments by non-registered users, and that by doing so it must be considered to have assumed a certain responsibility for these comments.

92 . The Court is mindful, în this context, of the importance of the wishes of Internet users not to disclose their identity în exercising their freedom of expression. At the same time, the spread of the Internet and the possibility – or for some purposes the danger – that information once made public will remain public and circulate forever, calls for caution. The ease of disclosure of information on the Internet and the substantial amount of information there means that it is a difficult task to detect defamatory statements and remove them. This is so for an Internet news portal operator, as în the present case, but this is an even more onerous task for a potentially injured person, who would be less likely to possess resources for continual monitoring of the Internet. The Court considers the latter element an important factor în balancing the rights and interests at stake. It also refers, în this context, to the Krone Verlag (no. 4) judgment, where it found that shifting the defamed person’s risk to obtain redress for defamation proceedings to the media company, usually în a better financial position than the defamer, was not as such a disproportionate interference with the media company’s right to freedom of expression (see Krone Verlag GmbH & Co. KG v. Austria (no. 4) , no. 72331/01 , § 32, 9 November 2006)

93 . Lastly, the Court notes that the applicant company was obliged to pay the affected person the equivalent of EUR 320 în non-pecuniary damages. The Court is of the opinion that this sum, also taking into account that the applicant company was a professional operator of one of the largest Internet news portals în Estonia , can by no means be considered disproportionate to the breach established by the domestic courts.

94.Based on the above elements, în particular the insulting and threatening nature of the comments, the fact that the comments were posted în reaction to an article published by the applicant company în its professionally-managed news portal run on a commercial basis, the insufficiency of the measures taken by the applicant company to avoid damage being caused to other parties’ reputations and to ensure a realistic possibility that the authors of the comments will be held liable, and the moderate sanction imposed on the applicant company, the Court considers that în the present case the domestic courts’ finding that the applicant company was liable for the defamatory comments posted by readers on its Internet news portal was a justified and proportionate restriction on the applicant company’s right to freedom of expression (Delfi).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului este conştientă de importanța dorinţelor utilizatorilor de Internet să nu dezvăluie identitatea lor în exercitarea libertăţii lor de exprimare (§ 92 Delfi).

Noi credem că nu este suficientă măsura corectării automate prin înlăturarea doar a termenilor obsceni; la cererea expresă a persoanei  ce se consideră vătămate site-ul are obligaţia de a înlătura, ideea defăimătoare  sau numai sintagma injurioasă .

Compania Delfi SA ,  un operator profesionist,   una dintre cele mai mari portaluri de ştiri de pe Internet în Estonia care rula pe o bază comercială, a luat măsuri insuficiente pentru a evita deteriorarea reputaţiei  și pentru a asigura o posibilitate reală ca autorii de comentarii să fie traşi la răspundere; ea este responsabilă pentru comentariile defăimătoare postate.

A existat o violare a articolului 10 al Convenției.


[1] Reports of Judgments and Decisions 1998‑VI; Steel and Morris v. the United Kingdom, no. 68416/01, § 87, ECHR 2005‑II

[2] ECHR 2012 (extracts)

[3] CEDH, Cazul Delfi AS vs ESTONIA, , 64569/09, Hotărâre,  10 octombrie 2013, http://hudoc.echr.coe.int.

[4] Directiva 2000/31/CE referitoare la anumite aspecte juridice privind serviciile societăţii informaţionale, în special comerţul electronic în piaţa internă, publicată în “Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene” nr. L 178/2000.  Iulia Bunea, CEDO a decis că site-urile sunt responsabile legal pentru comentariile utilizatorilor, http://www.paginademedia.ro/2013/10/cedo-a-decisca-site-urile-sunt-responsabile-legal-pentru-comentariile-utilizatorilor, 1 octombrie 2013

[5] Adopted  at the 840th meeting of the Ministers’ Deputies,  28 May 2003, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 178/2000.

[6] Legea nr. 365  din 7 iunie 2002 privind comerţul electronic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  959 din 29 noiembrie 2006,  Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 121/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 10 mai 2006, dându-se textelor o nouă numerotare.  Legea nr. 365/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 5 iulie 2002 şi a mai fost modificată prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.

[7] În acelaşi sens, Curtea de Justiție a Uniunii Europene , hotărârea  din 12 iulie 2011 , cauza C – 324/09 L’Oréal și alții, Vezi şi Valentin Hirit, Radu Taracila Padurari Retevoescu SCA în asociere cu Allen & Overy LLP, Despre limitele libertatii de exprimare în mediul online: Hotararea CEDO în cauza Delfi AS contra Estonia, http://www.wall-street.ro/articol/Legal-Business/157230/despre-limitele-libertatii-de-exprimare-in-mediul-online.html,14 noiembrie 2013. Vezi şi, Gabrielle Guillemin „Delfi AS v Estonia: Court Strikes a Serious Blow to Free Speech Online” pe inforrm.wordpress.com şi Graham Smith „Who will sort out the Delfi mess?” pe cyberleagle.blogspot.ro.

Leave a Reply