A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

ŞANTAJUL

ŞANTAJUL

Şantajul  reprezintă   Constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Când constrângerea constă în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Articolul  194 din Codul penal, cuprins în cap. II „Infracţiuni contra libertăţii persoanei”, reglementează infracţiunea de şantaj, ce constă în atingerea adusă, în principal, libertăţii psihice a persoanei, prin constrângerea exercitată de către infractor asupra acesteia, în scopul dobândirii în mod injust a unui folos pentru sine sau pentru altul. Textul de lege nu cere ca subiecţii infracţiunii de şantaj să aibă anumite calităţi speciale şi nu prevede criterii particulare de identificare a victimelor, ci, potrivit art. 194 din Codul penal, subiect pasiv al infracţiunii de şantaj poate fi orice persoană faţă de care se exercită acţiunea de constrângere, prin violenţă sau ameninţare, pentru ca aceasta să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva (Curtea Constituţională, decizia nr. 73 din 7 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2002).

Şantajul articolului  207  al noului cod penal reprezintă :

(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Infracţiunea de şantaj, prevăzută la art. 194 din Codul penal este pomenită de două ori în Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Mai întâi în Secţiunea a 3-a a capitolului Infracţiuni, ca Infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie.

Potrivit art. 131 ,  infracţiunea de şantaj, prevăzută la art. 194 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 12 ani.

Articolul  131 a fost introdus de Legea nr. 161/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  279 din 21 aprilie 2003.

Dar şi  în Secţiunea a 4-a –   Infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

În înţelesul prezentei legi, următoarele infracţiuni sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, cu infracţiunile asimilate acestora sau cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene:

[. . . ] d1) şantajul, săvârşit în legătură cu infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a; ( Art. 17modificat prin Legea nr. 161 / 2003 )

Infracţiunile prevăzute la art. 17 lit. a) – d1) se sancţionează cu pedepsele prevăzute în Codul penal pentru aceste infracţiuni, al căror maxim se majorează cu 2 ani.

Din formularea art. 131 , la infracţiunea de şantaj, prevăzută la art. 194 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, subiectul activ dar și cel pasiv se referă la următoarelor persoane:

a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice;

b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici;

c) care exercită atribuţii de control, potrivit legii;

d) care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute la lit. a) şi b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa;

e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale;

f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie;

g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a) – f), în condiţiile prevăzute de lege (coautori, complici, favorizatori, tăinuitori).

Este vorba de un subiect cu calităţi speciale sau la care este prevăzută criteriul particular  de identificare a victimelor.

Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 253 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 28 martie 2008, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 78/2000, reţinând în esenţă că principiul constituţional al egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii, existând posibilitatea instituirii unor reglementări juridice diferite pentru situaţii care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. Or, Legea nr. 78/2000 constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică unei categorii de persoane clar circumstanţiate de legiuitor încă din primul articol al legii. Statutul juridic diferit al acestor persoane, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin dispoziţiile Legii nr. 78/2000, justifică stabilirea unui tratament juridic diferit, cum este şi incriminarea mai severă a infracţiunii de şantaj în care sunt implicate acestea. Aşa fiind şi întrucât textul de lege criticat se aplică, fără privilegii sau discriminări, în toate situaţiile ce implică persoane dintre cele arătate la art. 1 al legii, nu se poate susţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi.

Curtea constată că principiul legalităţii incriminării şi cel al legalităţii pedepsei impun prevederea atât a faptei, cât şi a pedepsei. Din această perspectivă, analizând textul art. 131 din Legea nr. 78/2000, nu se poate ajunge la constatarea că legea nu ar prevedea fapta sau pedeapsa. Dimpotrivă, potrivit textului legii, infracţiunea de şantaj, prevăzută la art. 194 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 12 ani. Astfel fiind, Curtea constată că dispoziţiile criticate conţin suficiente repere pentru a se putea considera că acestea sunt «previzibile» şi suficient de clare în definirea faptei şi a scopului ilicit al acesteia, în consecinţă, şi sub acest aspect excepţia urmează a fi respinsă.”(idem, Curtea Constituţională, Decizia nr. 1.492 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 23 noiembrie 2009, idem, Curtea Constituţională,  Decizia nr. 963 din 25 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 13 octombrie 2008, Curtea Constituţională, Decizia nr. 253 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  243 din 28 martie 2008, Curtea Constituţională, Decizia nr. 695 din 17 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  905 din 7 noiembrie 2006).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală a subliniat că prin infracţiuni de corupţie se înţeleg toate infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, inclusiv infracţiunile asimilate celor de corupţie, cum este şantajul prevăzut în art. 131 din această lege, iar nu numai infracţiunile la care se face referire în Secţiunea a 2-a din lege ( Decizia nr. 521 din 12 februarie 2008 ).

Leave a Reply