A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

ŞANTAJUL, URMĂRIREA PENALĂ, COMPETENŢA DNA

ŞANTAJUL,  URMĂRIREA PENALĂ,  COMPETENŢA DNA

Constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani (art. 194 C.  pen.).

Când constrângerea constă în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Prin incriminarea şantajului în titlul II “infracţiuni contra persoanei” Capitolul II ” infracţiuni contra libertăţii persoanei”, legiuitorul a urmărit să ocrotească în principal relaţiile sociale care privesc libertatea psihică a persoanei, ca drept personal de a impune altora obligaţia de a o respecta, iar în secundar sau adiacent relaţiile sociale cu caracter patrimonial sau nepatrimonial care sunt periclitate sau bazate prin scopul ilicit urmărit de făptuitor de a obţine un folos injust. Acţiunea de constrângere ce constituie latura obiectivă a şantajului se realizează prin violenţă sau ameninţare. Ameninţarea are un înţeles mai larg decât cel din art. 193 C.pen., deoarece textul incriminator nu limitează obiectul acesteia (o infracţiune sau o faptă păgubitoare) ceea ce înseamnă că se poate ameninţa cu orice altă faptă chiar licită. În acest sens şi intenţia specială de a şantaja ce constituie latura subiectivă a şantajului – indicată în cuprinsul textului incriminator prin sintagma “spre a dobândi un folos injust pentru sine sau pentru altul” – este îndeplinită potrivit legii amintite chiar dacă folosul este just, dacă făptuitorul a urmărit să-l dobândească în mod injust[1].

Articolul 131 din Legea nr. 78 / 2000[2] extinde sfera subiecţilor activi, noua incriminare majorând pedepsele din Codul penal :  Infracţiunea de şantaj, prevăzută la art. 194 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 12 ani.

Articolul 1 prevede următoarele persoane:

a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice;

b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici;

c) care exercită atribuţii de control, potrivit legii;

d) care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute la lit. a) şi b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa;

e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale;

f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie;

g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a) – f), în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 13 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 43 / 2002 [3], sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii:

a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro;

b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către: deputaţi; senatori; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora; consilieri ai miniştrilor; judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale; ceilalţi judecători şi procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia; Avocatul Poporului şi adjuncţii săi; consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale; consilierii de stat ai primului-ministru; membrii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi ai camerelor judeţene de conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României; preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei; ofiţeri, amirali, generali şi mareşali; ofiţeri de poliţie; preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene; primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii municipiilor; consilierii judeţeni; prefecţii şi subprefecţii; conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcţii de control din cadrul acestora; avocaţii; comisarii Gărzii Financiare; personalul vamal; persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar-bancare; persoanele prevăzute la art. 81 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare; lichidatorii judiciari; executorii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

Infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie  (alin.11).

Direcţia Naţională Anticorupţie este competentă să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5, art. 246, 247, 248 şi 2481 din Codul penal, al infracţiunilor prevăzute la art. 175, 177 şi 178 – 181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (alin.12).

Procurorii specializaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1), (11) şi (12).

Urmărirea penală în cauzele privind infracţiunile prevăzute la alin. (1), (11) şi (12), săvârşite de militarii în activitate, se efectuează de procurori militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate (alin.3).

Sunt de competenţa parchetelor de pe lângă instanţe, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care nu sunt date, conform alin. (1), (11) şi (12), în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (alin.4).

Cum infracţiunea de şantaj nu are obiect material[4], se pune problema compentenţei  procurorului D.N.A. de a efectua urmărirea penală.

“Infracţiunea de şantaj nu are obiect material, acţiunea făptuitorului fiind îndreptată spre lezarea unui drept personal (libertatea psihică a persoanei)”[5]

”Folosul injust, fiind o urmare a faptei de şantaj, nu constituie obiect material al infracţiunii”[6].

“Fiind o infracţiune îndreptată, împotriva unui drept personal – libertatea morală a persoanei -, şantajul nu are, de regulă,  obiect material ”[7]. Prin obiect material (nemijlocit[8]) se înţelege valoarea asupra căruia se îndreaptă  acţiunea/inacţiunea infracţională.  În anumite situaţii poate exista un obiect material (obiectul violenţelor devine obiectul material)[9].

Obiectul juridic al infracţiunii este valoarea socială, relaţia socială ocrotită[10]

Sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro.

Legea leagă înţelesul noţiunii de obiect (sumă sau bun) de “echivalentul în lei a 10.000 de euro”.

Ca atare, obiectul la care se referă legiuitorul este sintagma de obiect material al infracţiunii, şi nu obiectul juridic, în sens larg.

În concluzie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt competenţi să efectueze urmărirea penală în cazul infracţiunii de şantaj prevăzută în art. 194 din Codul penal, raportată la art.  131 din Legea nr.  78/2000 în care este implicată  persoane care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul agenţilor economici sau dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au produs/au cauzat

  • o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori
  • o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori
  • dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro, evident, atunci când infracţiunea are obiect material.


[1] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Dosar Nr. 2188/3/2009, Decizia nr. 343 din 1 februarie 2011

[2] Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie , publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.  219 din 18 mai 2000, cu modificările ulterioare.. Art. 131 a fost introdus prin Legea nr. 161/2003, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.  279 din 21 aprilie 2003.

[3] ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002

[4]G.  Antoniu, Comentariu, în “Codul penal al R.  .  .  S.  .  .  R.  .  .  , comentat şi adnotat”, de T,.  Vasiliu ş.  a.  , Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975, Partea specială, vol.  I, p.  190.   Dacă şantajul s-a produs prin acţiuni violente, obiectul material îl constituie corpul victimei asupra căruia acţionează făptuitorul

[5] ibidem

[6] ibidem

[7] O.  Loghin, T.  Toader, Drept penal român, Partea specială, ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită.  Şansa, 2001.  p.  178

[8] A.Dincu, Drept penal , Partea generală, 1975, p.  114

[9] V.  Roşca, Infracţiuni contra libertăţii persoanei, în “Explicaţii teoretice ale Codului penal român” de V.Dongoroz ş.a.,Editura Academiei, 1971, p.326

[10] M.  Basarab, Drept penal (Partea generală), vol.  I.  Editura Fundaţiei “Chemarea”, Iaşi, 1992, p.89, V.Dongoroz, “Explicaţii teoretice…”, vol.I, p.110, I.Lascu, Drept penal, Partea generală, Editura “Alma mater”Sibiu, 2002, p.81, A.Dincu, Drept penal , Partea generală, p.  114

Leave a Reply