A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

TRADAREA PRIN TRANSMITERE DE SECRETE

TRADAREA PRIN TRANSMITERE DE SECRETE (ART.157 C. pen. )

Infracţiuni contra siguranţei statului. Aspecte generale şi comune . Obiectul ocrotirii penale . Infracţiunile din acest titlu au ca obiect juridic generic relaţiile sociale privind ocrotirea şi apărarea statului. Aceste relaţii sociale sunt cele formate în legătura cu valorile sociale fundamentale care condiţionează siguranţa statului, în care sunt implicate asemenea valori, şi anume – unitatea, integritatea teritoriala, suveranitatea şi independenta naţionala, ordinea constituţionala.

Infracţiunile contra siguranţei statului sunt, de regula, lipsite de obiect material. Excepţie de la aceasta caracteristica generala fac unele fapte de trădare prin ajutarea inamicului – al căror obiect material îl constituie aeronave, aparate, armament, diverse valori etc. predate sau procurate adversarului -, de trădare, prin transmitere de secrete – documente sau date care constituie secrete de stat, puse la dispoziţia unei puteri străine ori agenţilor acesteia -, de atentat, care pune în pericol siguranţa statului, sau de atentat contra unei colectivitatea – corpul persoanei/persoanelor asupra cărora se acţionează.

Amintim că, potrivit prevederilor art. 15, lit. d) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, informaţiile secrete de stat sunt acele informaţii care privesc securitatea naţională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranţa naţională şi apărarea tarii[1].

Subiectul activ nemijlocit (autorul) este, la unele din aceste infracţiuni, neparticularizat printr-o anume calitate, el putând fi deci orice persoana. La alte infracţiuni însa, subiectul activ este calificat, absenta calităţii pretinse în textul de lege fiind de natura a conduce la o alta încadrare juridica. Astfel, la infracţiunea de trădare, în toate cele trei modalităţi normative ale acesteia, subiectul activ are calitatea de cetăţean român sau de persoana fără cetăţenie domiciliata pe teritoriul statului nostru; la infracţiunile de spionaj şi acţiuni duşmănoase contra statului, calitatea autorului este de cetăţean străin sau de persoana fără cetăţenie şi nedomiciliata pe teritoriul român; în sfârşit, subiectul activ al infracţiunilor de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului este funcţionar.

Infracţiunile contra siguranţei statului sunt susceptibile a fi săvârşite în oricare dintre formele de participaţie – coautorat, instigare, complicitate. Unele din aceste infracţiuni – complotul, subminarea puterii de stat – presupun, necesarmente, o pluralitate de făptuitori.

Subiectul pasiv al infracţiunilor contra siguranţei statului este întotdeauna statul, iar  la o singura infracţiune – contra reprezentantului unui stat străin – apare, alături de statul român, un al doilea subiect pasiv, calificat prin calitatea lui de reprezentant al altui stat.

Latura obiectiva . Elementul material. Infracţiunile contra siguranţei statului se înfăptuiesc, de regula, prin acţiuni, sunt infracţiuni comisive. Acţiunile se pot materializa în felurite modalităţi: transmiterea unor secrete de stat (în cazul infracţiunii de trădare prin transmitere de secrete), acţiune armata (subminarea puterii de stat), atentat împotriva unei personalităţi a statului nostru ori a unui alt stat (atentatul care pune în pericol siguranţa statului, respectiv infracţiuni contra reprezentantului unui stat străin), distrugerea de bunuri materiale (actele de diversiune), transmiterea orala sau scrisa de idei, concepţii (propaganda în favoarea statului totalitar), iniţierea unei asociaţii (complotul). În excepţie de la regula este infracţiunea de nedenunţare, care se savârşeşte prin inacţiune, fiind deci o infracţiune omisiva.

O cerinţa esenţiala a acţiunilor – inacţiunilor incriminate prin textele Titlului I consta în provocarea unei stări de pericol pentru siguranţa statului.

Aceasta cerinţa, la majoritatea infracţiunilor de acest gen, este prevăzuta expresis verbis în textul incriminator – “periclitarea siguranţei statului” (art. 157), “punerea în pericol a siguranţei statului” (art. 160, art. 169), “de natura să   slăbească puterea de stat” (art. 161 şi art. 162), “de natura să   aducă atingere în orice mod siguranţei statului” (art. 163). În absenta cerinţei esenţiale evocate, fapta va fi încadrata în raport cu trăsăturile ei caracteristice (infracţiuni împotriva patrimoniului, contra autorităţii, contra persoanei etc.).

În legătura cu latura obiectiva a infracţiunilor analizate, mai este de reţinut ca urmarea imediata a acţiunilor / inacţiunilor incriminate se caracterizează prin producerea unei stări de pericol pentru siguranţa statului. Deci, oricare dintre faptele descrise în primul titlu este apta să   creeze o atare consecinţa, independent daca s-a produs ori nu o vătămare efectiva uneia din valorile proteguite penal. Ele apar, sub acest aspect, ca infracţiuni de pericol, întrucât legea nu cere a se concretiza un anume rezultat, starea de pericol fiind implicita (intrinseca) faptei.

Toate infracţiunile contra siguranţei statului se comit, sub aspectul laturii subiective, cu intenţie. Într-o poziţie aparte, din punctul acesta de vedere, este doar infracţiunea de nedenunţare, care poate fi săvârşita atât cu intenţie, cât şi din culpa. La unele infracţiuni, intenţia este întotdeauna directa (trădarea), dar la cele mai numeroase infracţiuni intenţia se poate manifesta şi ca indirecta. Existenta şi felul intenţiei se desprind din însăşi materialitatea faptei, deci ex re.

Nu se pretinde, pentru realizarea infracţiunilor contra siguranţei statului, existenta unui mobil sau scop (cu unele excepţii), fiind indiferent ce interes l-a animat pe făptuitor să   facă actul prohibit (mobilul, odată dezvăluit şi probat, poate servi doar la evaluarea naturii şi întinderii pedepsei aplicate inculpatului).

Formele infracţiunilor . Legislaţia penala în vigoare exclude, de principiu, incriminarea actelor de pregătire a oricăror infracţiuni. Prin derogare de la acest principiu, unele acte de pregătire a infracţiunilor reglementate în Titlul I au fost asimilate tentativei şi incriminate (art. 173, alin. 2 Cod penal), derogare ce îşi găseşte explicaţia în gradul sporit de periculozitate sociala pe care îl prezintă chiar şi aceasta forma imperfecta de activitate. Tentativa se pedepseşte la majoritatea acestor infracţiuni (art. 173, alin. 1 Cod penal), în afara infracţiunilor omisive şi a infracţiunilor de imediata consumare (atentatul).

Modalităţile normative. Majoritatea infracţiunilor contra siguranţei statului prezintă doua sau mai multe modalităţi normative, adică doua sau mai multe feluri de acţiuni care intra în conţinutul acelei infracţiuni şi sunt incriminate prin text. Deci, conţinutul infracţiunii poate fi exprimat, alternativ, prin mai multe variante ale laturii obiective, fiecare din acestea fiind însa expres descrisa şi în norma. De pilda, textul ce incriminează fapta de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului prevede trei modalități normative: divulgarea secretului; deţinerea, în afara îndatoririlor de serviciu, a unor documente în vederea divulgării. Tot astfel, la infracţiunea de complot, sunt enunţate patru modalităţi normative în care acţiunea, întreprinsa în legătura cu o asociaţie sau grupare al cărei scop lucrativ este de a săvârşi una dintre infracţiunile prevăzute în art. 155 – 156 C. pen., este incriminata: iniţierea, constituirea, aderarea si, respectiv, sprijinirea.

Sunt de semnalat unele cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei – o alta particularitate a infracţiunilor contra siguranţei statului – incidente în ipoteza în care participantul la săvârşirea infracţiunilor prevăzute în acest titlu adopta conduita prescrisa în art. 172 C. pen.

Participantul la aceste infracţiuni   nu se pedepseşte, daca denunţa în timp util săvârșirea infracţiunii, astfel ca să   fie împiedicata consumarea ei, sau daca împiedica el însuşi consumarea infracţiunii şi apoi o denunţa.

Participantul care, după ce urmărirea penala a început ori infractorii au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora, se sancţionează cu o pedeapsa ale cărei limite se reduc la jumătate.

Sancţionarea tentativei, tăinuirii şi favorizării .  Tentativa se pedepseşte. Se considera tentativa şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de masuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute în art. 156, 157, 159-163, 165, 166, 1661 şi art. 158 raportat la infracţiunea de trădare prin ajutarea inamicului.

Tăinuirea şi favorizarea privitoare la infracţiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Pedeapsa aplicata tăinuitorului sau favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzuta de lege pentru autor.

Tăinuirea şi favorizarea săvârșite de soț sau de o rudă apropiată în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 155-163, 165, 1661 şi 167 se pedepsesc. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 3 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracţiuni tăinuirea şi favorizarea nu se pedepsesc (art. 173).

Transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţi ai acestora, precum şi procurarea de documente sau date ce constituie secrete de stat, ori deţinerea de asemenea documente de către cei care au calitatea de a le cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţi ai acestora , săvârşite de un cetăţean român sau de o persoana fără cetăţenie domiciliata pe teritoriul statului român, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Aceleaşi fapte, daca privesc alte documente sau date care prin caracterul şi importanţa lor fac ca fapta săvârşită să  pericliteze securitatea statului, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Obiectul juridic generic este comun tuturor infracţiunilor contra siguranţei statului; obiectul juridic principal constă în relaţiile sociale privind atributele fundamentale ale statului, relaţii care sunt incompatibile cu transmiterea secretelor de stat, a altor documente sau date care pot periclita securitatea statului către o putere, o organizaţie străină ori agenţi ai acestora. Obiectul juridic secundar constă în relaţiile sociale privind păstrarea respectivelor secrete ori documente.

Obiectul juridic special  îl reprezintă ansamblul relaţiilor sociale care privesc siguranţa statului şi a căror apărare este asigurata prin stricta apărare a secretului de stat (cf art. 150 C. pen.  ) “secretele de stat sunt documentele şi datele care prezintă în mod vădit acest caracter, precum şi cele declarate sau calificate astfel prin hotărâre a Guvernului”.

Obiectul material constă în documentul care conţine secrete de stat (în original sau copie, integral sau parţi din document); constă în documentul transmis, procurat sau deţinut de către făptuitor. Potrivit art. 150 alin. (1) C. pen., secrete de stat sunt documentele şi datele care prezintă în mod vădit acest caracter, precum şi cele declarate sau calificate astfel prin hotărâre a Guvernului. Documentele sau datele care, prin caracterul şi importanţa lor, fac ca fapta săvârşită să pericliteze securitatea statului sunt acele documente sau date care, deşi nu constituie secrete de stat, totuşi, atunci când sunt transmise unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, creează o stare de pericol pentru siguranţa naţională . De asemenea, infracţiunea are un obiect material atunci când datele transmise ţin de materialitatea unui bun .

Subiectul activ este calificat prin calitatea de cetăţean român sau de persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român. În modalitatea deţinerii documentelor sau datelor, făptuitorul nu are calitatea de a le cunoaşte.

Elementul material se poate realiza prin una dintre următoarele trei modalităţi alternative, enumerate în mod limitativ în textul de incriminare:

– transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora;

– procurarea de documente sau date ce constituie secrete de stat, faptă care

se poate realiza prin orice mijloc;

– deţinerea de asemenea documente.

Ultimele două modalităţi ale elementului material se realizează în scopul transmiterii documentelor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora.

În condiţiile alin. (2), elementul material se realizează prin aceleaşi modalităţi descrise în alin. (1). Spre deosebire de alin. (1), activităţile incriminate privesc alte documente sau date care, prin caracterul şi importanţa lor, fac ca fapta săvârşită să pericliteze securitatea statului.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru securitatea statului.

Deși raportul de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei, pentru existența infracțiunii,  se impune stabilirea unei legături de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediata.

Latura subiectivă presupune intenţia directă sau indirectă. Intenţia poate să fie şi indirectă, deoarece termenul «scop» este folosit de către legiuitor în sensul de destinaţie obiectivă, şi nu de finalitate subiectivă.

Actele preparatorii sunt asimilate tentativei şi pedepsite ca atare;
Infracţiunea se consuma în momentul producerii urmării imediate.

Tentativa şi consumarea. Tentativa infracţiunii este posibilă atunci când fapta se realizează în modalitatea transmiterii sau procurării documentelor sau datelor şi se pedepseşte, potrivit art. 173 alin. (1) C. pen.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul realizării faptei incriminate. În modalitatea deţinerii de documente sau date, fiind o infracţiune continuă, va exista şi un moment al epuizării, momentul în care încetează activitatea incriminată.

Sancţiunea constă în detenţiunea pe viaţă, alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, pentru forma din alin. (1), respectiv închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, pentru forma din alin. (2).

Potrivit art. 178 alin. (1) NCP, informaţii secrete de stat sunt informaţiile clasificate astfel, potrivit legii.

Astfel, divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de stat, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Deţinerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce conţine informaţii secrete de stat, dacă poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Persoana care deţine un document ce conţine informaţii secrete de stat, care poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, nu se pedepseşte dacă predă de îndată documentul la organul sau instituţia emitentă . 

Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), s-a săvârşit o infracţiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecţie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă s-a comis cu intenţie o infracţiune contra vieţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani (art.  304).

Art. 395 incriminează  transmiterea de informaţii secrete de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, precum şi procurarea ori deţinerea de documente sau date ce constituie informaţii secrete de stat de către cei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, săvârşite de un cetăţean român, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În baza art. 407 divulgarea unor documente sau a unor date care constituie informaţii secrete de stat, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu a unui document ce conţine informaţii secrete de stat, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani (alin.  2).

Informaţiile secrete de stat se clasifică pe niveluri de secretizare, în funcţie de importanţa Nivelurile de secretizare atribuite informaţiilor din clasa secrete de stat sunt:

a) strict secret de importanţă deosebită;

b) strict secret;

valorilor protejate.

c) secret (art. 18 din Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate )[2].

Regimul informaţiilor clasificate  se justifică prin importanţa deosebită a acestora pentru siguranţa naţională, iar Constituţia României, prin art. 53 şi însuşi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat de autorul excepţiei, permit autorităţilor statului adoptarea măsurilor legale care, într-o societate democratică, sunt apreciate ca necesare pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii sau prevenirea faptelor penale ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora[3].

În categoria informaţiilor secrete de stat sunt cuprinse informaţiile care reprezintă sau care se referă la:

a) sistemul de apărare a ţării şi elementele de bază ale acestuia, operaţiile militare, tehnologiile de fabricaţie, caracteristicile armamentului şi tehnicii de luptă utilizate exclusiv în cadrul elementelor sistemului naţional de apărare;

b) planurile, precum şi dispozitivele militare, efectivele şi misiunile forţelor angajate;

c) cifrul de stat şi alte elemente criptologice stabilite de autorităţile publice competente, precum şi activităţile în legătură cu realizarea şi folosirea acestora;

d) organizarea sistemelor de protecţie şi apărare a obiectivelor, sectoarelor şi la reţelele de calculatoare speciale şi militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;

e) datele, schemele şi programele referitoare la sistemele de comunicaţii şi la reţelele de calculatoare speciale şi militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;

f) activitatea de informaţii desfăşurată de autorităţile publice stabilite prin lege pentru apărarea ţării şi siguranţa naţională;

g) mijloacele, metodele, tehnica şi echipamentul de lucru, precum şi sursele de informaţii specifice, folosite de autorităţile publice care desfăşoară activitate de informaţii;

h) hărţile, planurile topografice, termogramele şi înregistrările aeriene efectuate la scări de zbor mai mari de 1:20.000, pe care sunt reprezentate elementele de conţinut sau obiective clasificate secrete de stat;

i) studiile, prospecţiunile geologice şi determinările gravimetrice cu densitate mai mare de un punct pe kilometru pătrat, prin care se evaluează rezervele naţionale de metale şi minereuri rare, preţioase, disperse şi radioactive, precum şi datele şi informaţiile referitoare la rezervele materiale, care sunt în competenţa Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat;

j) sistemele şi planurile de alimentare cu energie electrică, energie termică, apă şi alţi agenţi necesari funcţionării obiectivelor clasificate secrete de stat;

k) activităţile ştiinţifice, tehnologice sau economice şi investiţiile care au legătură cu siguranţa naţională ori cu apărarea naţională sau prezintă importanţă deosebită pentru interesele economice şi tehnico-ştiinţifice ale României;

l) cercetările ştiinţifice în domeniul tehnologiilor nucleare, în afara celor fundamentale, precum şi programele pentru protecţia şi securitatea materialelor şi a instalaţiilor nucleare;

m) emiterea, imprimarea bancnotelor şi baterea monedelor metalice, machetele emisiunilor monetare ale Băncii Naţionale a României şi elementele de siguranţă ale însemnelor monetare pentru depistarea falsurilor, nedestinate publicităţii, precum şi imprimarea şi tipărirea hârtiilor de valoare de natura titlurilor de stat, a bonurilor de tezaur şi a obligaţiunilor de stat;

n) relaţiile şi activităţile externe ale statului român, care, potrivit legii, nu sunt destinate publicităţii, precum şi informaţiile altor state sau organizaţii internaţionale, faţă de care, prin tratate ori înţelegeri internaţionale, statul român şi-a asumat obligaţia de protecţie (art.  17 din Legea nr.  182/2002).

Art. 20 din Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate arată că  orice persoană fizică sau juridică română poate face contestaţie la autorităţile care au clasificat informaţia respectivă, împotriva clasificării informaţiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestaţia va fi soluţionată în condiţiile legii contenciosului administrativ[4].

Prin acţiunea adresată instanţei de contencios administrativ, reclamantul D.I. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor la desecretizarea şi comunicarea Ordinelor M.A.I. nr. II/01956 din 31 iulie 1993 nr. II/02199 din 1 octombrie 1993 şi nr. II/02050 din 21 iulie 1998, ca urmare a faptului că prin adresa din 21 iulie 2009 Direcţia Generală de Resurse Umane din cadrul M.A.I. a comunicat acestuia că în lipsa unei motivaţii fundamentate, care să determine iniţierea demersurilor necesare, declasificarea este inoportună.

În analiza sa, curtea de apel a constatat că solicitarea reclamantului, în contradictoriu cu IGPR, IPJ Argeş şi M.A.I., priveşte infirmaţii din dosarul său personal, fiind în legătură cu activitatea sa profesională sub aspectul încadrării, salarizării, modificării raportului de serviciu, precum şi privitoare la cercetarea şi sancţionarea în legătură cu profesia.

Ţinând seama de apărările pârâţilor axate în principal pe incidenţa art. 20 alin. (1) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, în raport de care nu este posibilă desecretizarea documentelor menţionate în acţiunea reclamantului, instanţa fondului a subliniat că aspectele la care se referă informaţiile cerute de reclamant sunt legate de viaţa privată a acestuia, aşa încât este îndreptăţit reclamantul să le cunoască în considerarea art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului care consacră “dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”.

Aprecierile instanţei de fond sunt corecte, fiind evident că în contextul prezentat dezvăluirea informaţiilor în discuţie nu este de natură a prejudicia siguranţa naturală, apărarea ţării, ordinea publică sau interesele persoanelor fizice sau juridice de drept public sau privat în sensul art. 17 din Standardele aprobate prin H.G. nr. 585/2002.

Pentru cele trei ordine al căror emitent este M.A.I., văzându-se apărările acestui pârât care a arătat că actele administrative se referă şi la alte persoane, s-a apreciat că faţă de natura informaţiilor se poate dispune comunicarea lor către reclamant prin găsirea unei soluţii fie prin acoperirea, fie prin înlăturarea acelei părţi din documente care conţine informaţii despre alte persoane.

Aşadar, faţă de cele precizate, nu va fi primită critica recurentului M.A.I. care susţine că reclamantul este nemulţumit de faptul că a primit un răspuns negativ la solicitarea sa deoarece obiectul acţiunii în contencios se circumscrie art. 8 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 (refuz nejustificat de a soluţiona o cerere), în condiţiile în care autoritatea pârâtă şi-a exprimat explicit, cu exces de putere, voinţa de a nu rezolva cererea reclamantului atunci când a considerat inoportună desecretizarea ordinelor în discuţie.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În urma revizuirii Constituţiei din anul 2003, la articolul 126 a fost introdus un nou alineat, alin. (6), care stabileşte că instanţele judecătoreşti, pe calea contenciosului administrativ, exercită controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, control care este garantat şi de la care fac excepţie în mod absolut numai două categorii de acte – cele de comandament cu caracter militar şi cele care privesc raporturile cu Parlamentul – care, prin natura lor, nu sunt supuse sub nicio formă controlului judecătoresc.

Pe de altă parte, articolul 52 din Legea fundamentală, cu titlu marginal “Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică”, prevede la alin. (2): “Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică”. Curtea reţine că acest text priveşte alte situaţii decât cele la care se referă art. 126 alin. (6) din Constituţie şi, astfel cum s-a susţinut şi în doctrină, art. 126 alin. (6) reglementează finele de neprimire “de rang” constituţional, iar art. 52 alin. (2) vizează finele de neprimire “de rang” legal, însă în limitele acceptate de art. 53 din Constituţie.

Din punct de vedere constituţional, art. 126 alin. (6) este singurul sediu al materiei cu privire la actele administrative exceptate de la controlul judecătoresc, iar textul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, chiar lege organică fiind, nu poate să prevadă şi alte excepţii, fără ca prin aceasta să încalce textul constituţional indicat, ale cărui dispoziţii sunt limitative şi imperative.

Curtea constată că dispoziţiile constituţionale menţionate trebuie interpretate restrictiv în baza regulii exceptio est strictissimae interpretationis, orice altă excepţie de la controlul judecătoresc al actelor administrative reprezentând o adăugare la Constituţie, nepermisă de caracterul suprem al acesteia şi de preeminenţa sa în raport cu ansamblul legislaţiei infraconstituţionale, aşa cum reiese din art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.

Termenul “exces de putere”, utilizat în cuprinsul textului de lege criticat, are drept semnificaţie, potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din lege – “exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”.

Aşa fiind, întrucât actele administrative privind apărarea şi securitatea naţională, cu excepţia excesului de putere, la care se referă textul care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, nu se regăsesc printre excepţiile prevăzute în mod expres de art. 126 alin. (6) din Constituţie, rezultă că acestea trebuie să fie susceptibile de a fi supuse controlului judecătoresc.

De altfel, aşa cum arată şi Avocatul Poporului, în punctul său de vedere transmis Curţii Constituţionale, referitor la excepţia de neconstituţionalitate, Curtea s-a pronunţat în reglementarea anterioară a Legii contenciosului administrativ, constatând, prin Decizia nr. 293 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 4 august 2004, că art. 2 lit. a) teza a treia partea întâi din Legea nr. 29/1990, potrivit căruia actele administrative referitoare la siguranţa internă şi externă a statului sunt exceptate de la controlul judecătoresc, este contrar dispoziţiilor art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituţie.

Faţă de considerentele învederate mai sus, Curtea constată că sintagma “cele care privesc apărarea şi securitatea naţională” cuprinsă de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este neconstituţională, contravenind dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală[5].

Jurisprudență, Ştiri. Potrivit media, subofiţerul MApN Fl.   A.   vindea secrete de stat pentru sume de până într-o mie de dolari, susţin procurorii, cărora cetăţeanul bulgar le-a declarat că îl cunoştea pe un reprezentant al Ucrainei interesat de informaţii militare, potrivit instanţei.

Recursul subofiţerului a fost amânat astăzi pentru două zile. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi trebuit să judece astăzi recursul lui Fl.   A.  , însă procesul a fost amânat din cauza absenţei avocaţilor.

Curtea de Apel Bucureşti a emis, în 28 februarie, mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele acestora. Subofiţerul acuzat de trădare este angajat al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei din cadrul Ministerului Apărării Naţionale[6] .

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus, pe 28 februarie, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea, pentru 24 de ore, a lui Fl.  A.  , subofiţer în cadrul Ministerului Apărării, pentru comiterea infracţiunii de trădare prin transmitere de secrete, şi pentru M.   Z.  , cetăţean străin, pentru comiterea infracţiunii de spionaj.

“În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că cei doi inculpaţi au folosit (dezvoltat) un sistem, în baza căruia subofiţerul a procurat din cadrul unei unităţi militare a Ministerului Apărării, documente cu caracter militar, inclusiv din categoria celor clasificate, a căror diseminare neautorizata este de natura să pună în pericol securitatea naţională şi apărarea ţării, pe care, ulterior le-a predat, lui Z.  “, se arată într-un comunicat remis de Parchetul General.

Conform procurorilor, după prelucrarea datelor prin intermediul unui sistem de legătură complex, M.   Z.  le transmitea unor reprezentanţi ai unui stat nealiat.

Din cercetări a rezultat că motivaţia demersului infracţional a fost obţinerea unor beneficii materiale, constând în diverse sume de bani.

“Din sumele obţinute pentru informaţiile transmise, inculpatul M.   Z.   îl recompensa periodic şi pe inculpatul F.   A.  . Cei doi inculpaţi au fost prezentaţi, la data de 28 februarie 2009, Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, pentru fiecare inculpat fiind emis mandat de arestare pentru 29 de zile”, menţionează comunicatul[7].

Se ştie deja ca o persoană numită D.   M.   este arestată în aşa-numitul “dosar al trădării”. Presa a tratat pe larg, din comunicate şi “pe surse”, adică pe ce a avut chef Parchetul să   se afle, faptul ca D.   M.  si-a vândut în chip abject patria pentru treizeci de arginti. Exista insa temeiuri foarte serioase care arata ca realitatea poate fi alta. Probele, declaraţiile şi transcrierile înregistrărilor efectuate de SRI intrate în posesia noastră, multe dintre ele aflate şi la “dosarul trădării”, dar ignorate în justiţie, interpretate în integralitatea lor, arata cu totul altceva. Și anume ca D.   M.   nu numai ca nu i-a favorizat deloc prin transmiterea de date secrete pe italienii de la  E.SpA  în privatizarea SC Muntenia Electrica Sud SA. Mai mult, i-a adus în situaţia de a oferi pe acţiunile deţinute de statul roman, în a doua runda de licitaţie, cu 100.000.000 de euro mai mult decât în prima runda câştigata, culmea, tot de ei. Să vedem cum!

Mai întâi, ceea ce se ştie deja, pe scurt. în data de 21 noiembrie 2006, procurorul C. N.  , din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție , Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism (DIICOT), sesizat de Serviciul Roman de Informaţii (SRI), a început urmărirea penala împotriva lui D.  M.  M.  , adjunctul sefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizare în Industrie din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului (OPSPI-MEC). Acuzaţiile sub care procurorul N. a început urmărirea penala împotriva lui D.   M.   au fost de “trădare prin transmitere de secrete” şi “constituire de grup infracţional organizat”. Opt zile mai târziu, judecătoarea L.   B.  , de la Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I Penală, dispunea arestarea lui D.  M.   în baza “referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive”, înaintat instanței de procurorii DIICOT C.   N.   şi D.  I.   C.

O licitaţie care nu anunţa nimic ieşit din comun. In esenţa, atât cât se poate înţelege din rezoluţia de începere a urmăririi penale, din referatul cu propunerea de arestare şi din cele doua referate cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive, cei doi procurori susţin ca D.   M.  , în calitate de preşedinte al comisiei de licitaţie organizate pentru vânzarea acţiunilor deţinute de statul roman la SC M.   El.   S.   SA, ar fi furnizat coinculpaţilor S.   S.   şi V.   B.   D.   informații secrete. Informaţiile ar fi fost transmise mai departe de cei doi companiei italiene  E.SpA . De aici ar rezulta, în concepţia celor doi procurori, ca D.   M.   ar fi desfăşurat o activitate profund ilegala de pe urma căreia ar fi beneficiat câștigătoarea licitației, compania italiana  E.SpA .

Privatizarea SC M.   E.   S.   SA a fost dispusa prin HG 546/2005[8].  Preşedinte al comisiei de licitaţie a fost desemnat D.   M.   în continuare, s-au parcurs etapele de privatizare pana la selecţie şi prezentare de oferte angajante, cu participarea investitorilor strategici. Obiectul – vânzarea a 51% din capitalul existent şi o investiţie de capital direct în societate care sa reprezinte, împreuna cu acţiunile vândute, 67,5% din capitalul majorat al societarii. De la început, interesul pentru M.   E.   S.  a fost foarte ridicat. La data de 31.01.2006 erau depuse opt oferte angajante din partea tot atâtor mari societatea comerciale din Europa şi SUA. Ofertele au fost evaluate după o grila simpla de punctaj: preţ – 80 de puncte, plan de afaceri – 10 puncte şi contractul de privatizare neamendat – 10 puncte.

E. putea fi declarat câştigător din primul tur. Strategia de privatizare aprobata de Guvernul României prevedea ca se “poate stabili ca selecţia competitiva a potenţialilor investitori sa se desfăşoare pe baza ofertelor angajante  îmbunătăţite “. Intr-un astfel de caz se prevedea ca vor fi consideraţi investitori calificaţi societăţile care în urma evaluării “au obţinut un punctaj minim de 75% din punctajul primului clasat”. în cazul în care, prin încadrarea în pragul de 75%, numărul investitorilor ar fi fost mai mic de cinci, se putea reduce pragul de punctaj de la 75% la 67,5%. Potrivit acestui ultim algoritm, au putut fi calificaţi pentru participarea la etapa de oferte  îmbunătăţite  un număr total de cinci investitori. Deschidem o paranteza şi arătam ca aceasta etapa nu era obligatorie. Foarte important! Daca dorea sau avea vreun interes, D.   M.  , preşedintele comisiei, putea sa-l declare câştigător al licitaţiei pe investitorul cel mai bine plasat în urma primei etape, aceea a ofertei obligatorii. Primii plasaţi în acel moment erau tocmai italienii de la  E.SpA , cu o oferta de 721.420.000 de euro! Exact cei indicaţi de procurorii DIICOT N.   şi C.   drept beneficiari ai trădării de ţară comise de D.   M.   Daca acesta oprea licitaţia aici, ar fi făcut un gest absolut legal,  E.SpA  ar fi devenit majoritara la Muntenia Electrica Sud şi D.   M.   ar fi fost lângă familie. Acesta insa nu s-a oprit aici, în pofida tuturor recomandărilor primite.

Consultanţii n-au fost de acord cu etapa a doua. Celebrii PricewaterhouseCoopers, consultanţi ai părţii romane, i-au recomandat în scris sa nu mai treacă la etapa ofertelor îmbunătăţite, pentru ca exista riscul ca România sa piardă tot ce câştigase sigur în prima etapa a licitaţiei! Consultantul firmei menţionate, Robert Patterson, i-a adus drept argumente împotriva solicitării de oferte îmbunătăţite preţul foarte mare obţinut deja (mai mare de aproximativ 3,5 ori decât evaluarea  făcută   prealabil), posibilele schimbări structurale (fuziuni în curs) pe piaţa europeana de energie care ar fi putut reduce interesul pentru “M.  “, posibilitatea înrăutăţirii conditiilor comerciale şi obţinerea, în cel mai bun caz, a unei creşteri nesemnificative de preţ în raport cu riscurile asumate, întrucât preţul era deja foarte mare. M.   a trecut insa la etapa a doua, aceea a ofertelor îmbunătăţite.

Pentru a crea o concurenta cât mai strânsa, D.   M.   a selecţionat primele cinci oferte calificate după prima runda, aceea a ofertelor obligatorii. Metoda de punctaj plafona selecţia la maximum cinci oferte, cu condiţia ca punctajul acestora sa fie cel puţin 67,5% din punctajul primului clasat.  E.SpA  ar fi trebuit sa primească 80+10=90 puncte, pentru ca avea cel mai bun preţ şi nu solicita modificări la contractul-cadru. Dacă ar fi primit 10 şi pentru planul de afaceri, ar fi obţinut punctajul maxim, de 100. Ţinând cont de diferenţa mare de preţ oferit, dintre  E.SpA  şi următorii patru clasaţi, şi pentru a-i putea selecta pe toţi patru, având în vedere şi restricţia de 67,5% menţionata, D.   M.   a apreciat planul de afaceri al  E.SpA  prin acordarea a 4 puncte. Ceilalţi patru ofertanţi la contractul-cadru şi la planul de afaceri aveau punctajul necesar care sa le permită încadrarea deasupra pragului de 67,5% din punctajul  E.SpA .

Ofertanţii au fost convinşi sa dea mai mulţi bani. Din considerentele expuse mai sus, acordarea de punctaje pe contract şi pe planul de afaceri nu trebuia cunoscuta de  E.SpA , pentru a nu contesta trecerea la oferte îmbunătăţite cu cinci ofertanţi. Pentru determinarea celor cinci sa ofere un preţ cât mai mare, a fost făcut public un plafon maxim de preţ, rezultat în urma primei runde de 720-730 milioane de euro. Era evident ca  E.SpA  realizase ca are cea mai buna oferta de preţ, cotata cu 80 de puncte, şi ca, nefăcând modificări la textul de contract, mai are încă 10 puncte. Prin deducţie, având în vedere şi informaţiile de pe piaţa privind preturile celorlalţi, italienii de la  E.SpA  au realizat ca au un punctaj mic la planul de afaceri.

Pe de alta parte, în paralel, D.M a trecut la aplicarea unui plan de protejare a informaţiilor-baza, în funcţie de care era derulat procesul de privatizare al “Munteniei”, reuşind sa acrediteze în minţile celor cinci calificaţi ca reala soluţia tentanta de creştere a ofertelor de preţ în faza a doua a licitaţiei. Un singur exemplu: l-a folosit pe bulgarul S.   pentru a transmite prin B.  , ambii consultanţi ai  E.SpA , şi nu spioni cum acreditează procurorii DIICOT C.   N.   şi D.   I.   C.  , un set de informaţii italienilor de la  E.SpA , care sa-i determine sa crească substanţial preţul. Astfel, D.M. a obţinut un salt în preturile oferite de cei cinci, profitabil în exclusivitate parţii romane! Afirmam în deplina cunoştinţa de cauza ca, pentru a putea concepe şi a aplica cu succes un asemenea plan, iţi trebuie o pregătire absolut speciala. Anume, aceea de ofiţer de informaţii.

E.   a pus pe masa încă 100 milioane de euro. In urma planului desfăşurat de D.M., cei cinci ofertanţi au fost stimulaţi intr-o asemenea măsura încât prima clasata,  E.SpA , a oferit un preţ suplimentar, de aproape 100.000.000 de euro, prin mărirea ofertei iniţiale de la 721.000.000 de euro la 820.000.000 de euro. Al doilea clasat, societatea IB., a oferit cea mai spectaculoasa creştere de preţ, peste 280.000.000 de euro, de la 506.000.000 de euro la 790.000.000 de euro.

Toate acestea, în mintea procurorilor DIICOT C.   N.   şi D.   I.   C.   înseamnă trădare de tara!

Cei cinci paşi care l-au dus pe D.M. în puşcărie.

Pasul 1. Etapa de privatizare pana la selecţie şi prezentarea de oferte angajante.
Pasul 2. Elaborarea strategiei menite sa le creeze primilor cinci clasaţi certitudinea ca este profitabil sa pluseze în cazul solicitării de oferte îmbunătăţite.

Pasul 3. Aplicarea în mod credibil a strategiei menţionate.

Pasul 4. Convingerea celor de la  E.SpA , primii clasaţi ai primei etape, sa ofere încă 100 milioane de euro în etapa ofertelor îmbunătăţite.

Pasul 5. Arestarea. Totul a plecat de la Serviciul Roman de Informaţii. Prin rezoluţia de începere a urmăririi penale împotriva lui D.M., procurorul DIICOT C.   N.   constata: “La data de 8 iunie 2006, Serviciul Roman de Informaţii a sesizat Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în baza (…)”. Important, sesizarea de la care a început totul a plecat de la SRI. Sarcina esenţiala a SRI ar fi fost ca, prin intermediul Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică, sa asigure protecţia informativa a procesului de privatizare de la  SC E. M. S. SA . Relevanta naţionala şi valoarea obiectivului privatizat reclama cu siguranţa o astfel de atitudine. SRI a preferat să   monitorizeze în mod unilateral procesul de privatizare, gestionând doar premisele de “trădare prin transmitere de secrete” şi de “constituire a unui grup infracţional, care acţionează în mod coordonat în scopul divulgării secretului economic şi concurentei neloiale”. Pe cursul sesizării informative a unor eventuale nereguli legate de gestionarea secretului de stat/serviciu, SRI ar fi trebuit să   procedeze imediat la evaluare si, daca era cazul, să   treacă la masurile de prevenire, data fiind importanta evenimentului în sine. în limbaj de specialitate, aceasta uzanţa se cheamă “informare pe structuri de funcţii responsabile”. în niciun caz nu era normal să   se aştepte “coacerea” evenimentului intr-un caz care era sub semnul “înaltelor raţiuni de stat”.

Pe de alta parte, SRI s-a blocat în stadiul supravegherii informative fără just temei, nerespectând nici principiul colaborării cu serviciile colaterale, în speţa Serviciul de Informaţii Externe, aşa cum ar fi fost firesc. Dacă ar fi făcut-o, ar fi aflat cu siguranţă ca D.M. face parte dintr-o categorie profesionala din care, atunci când cineva trădează, o face fără surle, trâmbiţe si, mai ales, fără discuţii telefonice despre care ştie sigur ca sunt interceptate. Pentru toate acestea, putem crede că SRI a acţionat la ordin politic. Având în vedere existenţa informării premierului  Tăriceanu  pe stadiu în cadrul procesului de privatizare de către D.M., atitudinea SRI aduce cu o tentativa de creare a unui proces de intenţie la adresa primului-ministru.

D.M., ofiţer SIE acoperit. Anterior anului 1989, D.M., după ce a absolvit, ca sef de promoţie, ASE-ul, a lucrat în comerţul exterior. Mai întâi la “Metarom”, întreprindere de comerţ exterior pentru utilaj metalurgic, şi apoi la “Uzinimportexport”. La cea din urma, a promovat pana în funcţia de director general. Ulterior, a fost numit, pe perioada 1988-1992, în postul de sef al agenţiei economice romane la Ankara. Pe de alta parte, acţiunea lui D.M., de monitorizare a întregului proces de privatizare a  SC E. M. S. SA , precum şi modalităţile prin care i-a determinat pe participanţi să   ofere preturi-record, poarta marca “servicii speciale”. Din informarea de stadiu înaintata de D.M. premierului Calin Popescu  Tăriceanu  rezulta clar o suita de evenimente provocate şi consumate în paralel care a creat ofertanţilor, în faza a doua a licitaţiei, aceea a ofertelor îmbunătăţite, o realitate amendata de interesul operativ naţional, demonstrata de rezultatul final. Acest material elaborat de D.M., precum şi altele cu caracter secret aflate în posesia noastră, limpezesc presupunerea ca acesta a acţionat pe tot parcursul licitaţiei utilizând metode ale muncii de informaţii, respectiv “protecţie informativă” şi “operaţiune informativ-operativă specială”. Prin metodele menţionate, coordonatorul licitaţiei a căutat şi si-a realizat scopul propus, anume, vânzarea în condiţii cât mai bune a unui produs naţional deosebit de important aflat în proces de înstrăinare. Din toate aceste motive credem ca D.M. a avut calitatea de ofiţer de informaţii externe, care a funcţionat mai întâi acoperit în comerţul exterior şi apoi cu acoperire de diplomat comercial. Surse din Serviciul de Informaţii Externe ne-au confirmat raţionamentul.

Strategia de creştere a preţului a fost anunţata la guvern. Imediat după parcurgerea etapelor de selecţie şi prezentare de oferte angajante cu participarea investitorilor strategici în procesul de privatizare al  SC E. M. S. SA , D.M. si-a informat superiorii atât cu privire la stadiul licitaţiei, cât şi în privinţa intenţiilor sale de a trece la etapa a doua, aceea a ofertelor  îmbunătăţite . în acest sens, a întocmit un raport detaliat pe care l-a înaintat în data de 27.02.2006 ministrului economiei şi comerţului, C.    S.  , şi premierului Calin Popescu  Tăriceanu . în raportul supus aprobării, D.M. descrie clar strategia pe care o are în vedere pentru atingerea scopului pe care şi l-a propus, acela de a vinde cât mai avantajos pachetul majoritar de la  SC E. M. S. SA . Relevant în acest sens ni se pare conţinutul punctului 3 al capitolului “Propuneri supuse aprobării”: “Cei 5 investitori calificaţi, pentru a depune oferte angajante, vor fi informaţi (…). Se apreciază ca (…) investitorii vor fi orientaţi sa-si maximizeze ofertele”.

Ne aflam în fata unei alte probe care arata ca, în calitatea sa de responsabil pentru privatizarea M.   S.  , D.M. a acţionat “la lumina”, urmărind tenace obţinerea unui preţ cât mai substanţial de la companiile străine promovate în etapa ofertelor  îmbunătăţite .

Ce nu au demonstrat procurorii DIICOT.  Procurorul C.   N.   a intrat în atenţia opiniei publice atunci când a solicitat personal instanţei de judecata punerea în libertate a sirianului O. H.  , acuzat de terorism. Este limpede ca nu a acţionat din proprie iniţiativa. Altfel, ar fi răspuns intr-un mod exemplar pentru fapta sa. Posibil chiar, cu circumstanţe agravante. La aceasta nu mai adăugam decât ca şotia lui este un important funcţionar SRI. Colegii procurorului susţin ca nici C.   N.   n-ar fi departe de sfera de influenta a instituţiei amintite. Toate acestea vor face insa obiectul unui alt material de presa. Daca procurorii DIICOT C.   N.   şi D. I. C. ar fi dorit ca “dosarul trădării” sa aibă o susţinere probatorie solida, ar fi trebuit sa demonstreze fără putinţa de tăgada câteva aspecte.

Primul. Ca rezultatul presupusei activităţi infracţionale a fost de natura sa afecteze grav interesul naţional. Interesul naţional n-a fost afectat nici măcar vag, ţinând cont de preţul uriaş obţinut. Daca interesul naţional ar fi fost afectat, rezultatele licitaţiei ar fi fost anulate.

Al doilea. Ca acţiunile celui învinuit/inculpat au condus spre un scop final infracţional. Este limpede chiar şi din dosar ca scopul învinuitului/inculpatului a fost acela de a obţine un preţ cât mai mare de la ofertanţi.

Al treilea. Ca învinuitul/inculpatul a avut un interes personal şi în ce s-a materializat acesta. Din dosar nu reiese sub nicio formă faptul ca D.M. ar fi urmărit realizarea vreunui interes personal, cu atât mai puţin materializarea acestuia.
Reprezentantul BERD, Marko Kecman: “Precis aţi călcat pe degetele cuiva”

“Stimate dle M.  , noi urmărim evenimentele la BERD şi este o situaţie absolut teribila şi mi-as dori sa va pot ajuta în vreun fel. Mie mi se pare ca seamănă cu filmul “Imperiul contraataca”. Dvs. şi echipa dvs. aţi fost instrumentali în reforma sectorului energetic din România. Cei din afara nu pot aprecia cu adevărat cantitatea de munca grea şi eforturile depuse. Evident ca asta a atacat interese mai vechi şi puternice şi e la fel de evident ca în acest proces aţi călcat pe degetele cuiva. Ştiu că dvs. aţi sprijinit planurile de a se stabili o piaţa transparentă pe baza OPCOM, cât şi privatizările. Sper ca veţi fi exonerat curând de toate acuzaţiile care vi se aduc. Nu ştiu daca după aceasta experienţa veţi mai dori sa va întoarceţi la vechiul post, dar trebuie sa fiţi sigur ca reformele dvs. sunt acum ireversibile, iar sectorul energetic românesc este pe cale sa devina un model nu numai în zona noastră geografica, ci şi mai departe. Sper ca ce se întâmpla acum e doar o încetinire de moment a unui proces ireversibil, dar politica este o afacere murdara.

Fiind din Serbia, sunt în mod special interesat în ceea ce aţi realizat dvs. în România, sper ca intr-o zi sa pot face acelaşi lucru în tara mea şi sa devin dl. M.   al Serbiei! Și încă ceva: îmi voi aduce mereu aminte cu plăcere de “lecţiile” din timpul întâlnirilor noastre. M-au ajutat sa înţeleg sectorul energetic şi specificul lui şi au fost o adevărata plăcere. Când toate aceste lucruri vor fi trecute, sper ca veţi avea timp sa beţi o cafea cu mine. Și sper ca acest lucru sa fie  cât  mai curând. Cel mai important lucru este sa va menţineţi spiritul şi sa nu permiteţi evenimentelor sa va afecteze sănătatea dvs. sau viata de familie. Cu aceasta va doresc numai bine şi de abia aştept sa va revăd.”

Marko Kecman, principal banker Power&energy BERD . O posibila explicaţie. Rezoluţia de începere a urmăririi penale, în ceea ce avea să se numească “dosarul trădării”, a fost emisa de procurorul C.   N.   în data de 21.11.2006. A doua zi, în urma şedinţei CSAT, preşedintele României, Traian Basescu, a declarat ca este necesară anchetarea de către Parchet a contractelor pe energie. Preşedintele a mai adăugat şi că va crea o comisie care să elaboreze un nou proiect de strategie în domeniul economic[9]

Pe data 30 martie 2009, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pe fostul ministru al Economiei C.   Ş.   şi pe fostul ministru al Comunicaţiilor Z.   N.   în dosarul privatizărilor strategice.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată K.   G.  , C.  M.   F.  , senior director .   .  C Ltd., cu dublă cetăţenie, română şi engleză, cetăţeanul ceh M.   S.  , M.   O.  , de origine turcă.

Pe data de 11 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a conexat dosarele lui V.   B.  , acuzat de spionaj, cu cel al lui S.   S.  , D.   M.   şi M.   R.   D.  , acuzaţi de trădare prin transmitere de secrete. Ulterior, ÎCCJ a decis conexarea acestui dosar cu cel al foştilor miniştri C.   S.   şi Z.   N.

Potrivit procurorilor, în perioada 2005-2006, în calitate de ministru şi preşedinte al Comisiei de privatizare a SC E  M.   S.   SA, C.   Ş.   ar fi contribuit intelectual şi material la culegerea, obţinerea şi transmiterea de date şi informaţii confidenţiale, secrete economice şi comerciale.

În rezoluţiile întocmite de procurori se arată că fostul ministru al Economiei ar fi avut mai multe întâlniri, în cursul anului 2005, cu bulgarul S.  S.  , pentru a pune la punct un act normativ ce urma să fie promovat în Guvern, privind vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, aflat în portofoliul MEC-OPSPI, în favoarea Asociaţiei salariaţilor Petrom (PAS), controlată de L.   L.  .

Proiectul de lege nu a fost adoptat însă de Guvern, din cauza opoziţiei unor miniştri.
Pe 18 aprilie 2007, S.   S.  , D.   M.   şi R.   M.   D.   au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi spionaj, precum şi aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete. Ulterior, V.   B.   a fost trimis şi el în judecată[10].

Bibliografie

– C.  Duvac, Comentarii, în “Explicaţii preliminare ale noului Cod penal”, vol.  II, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011, pp.  542 sqq;

– V.  Paşca, Comentariu,  În “Noul Cod penal, comentariu pe articole” de G.Antoniu ş.a.,vol.II, Editura C.H.Beck, Bucure;ti, 2008, p.575;

– M. Basarab ş.a, Codul penal comentat, Editura Hamangiu, 2008;

– O. Loghin, T. Toader, Drept penal român. Partea specială, Casa de Editura şi Presă „Şansa”, Bucureşti, ediţia a IV-a, 2001, p. 40;

– V. Dongoroz, S. Kahane ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea specială,vol. III, p. 43;

www. NewsIn.ro;

–  http://www.realitatea.net;

http://www.agerpres.ro;

– Eurolex 2011;

-www.  ccr. Ro;

colecția Adevărul”.

dciuncan@gmail.com

http://dorin.ciuncan.com/

27-09-2013


[1] Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  248 din 12 aprilie 2002,  modificată prin Legea nr.   268 din 1.10.2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.   678 din 4.10.2007

[2] Modificată prin Legea nr. 268 din 1.10.2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  678/04.10.2007.

[3] Curtea Constituţională, Decizia nr. 949 din 25 iunie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate , publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 678 din 9 octombrie 2009

[4] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Dosar nr. 4264/109/2009, Decizia nr. 5.942 din 8 decembrie 2011.  Vezi şi Curtea Constituţională, Decizia nr. 1.175 din 11 decembrie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12, art. 13, art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, ale art. 2, art. 15, art. 17, art. 20, art. 24, art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi ale art. 36 din Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2008

[5] Curtea Constituţională, Decizia nr. 302 din 1 martie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (4), art. 17 lit. f), art. 20 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi ale art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  316 din 9 mai 2011

[6] Sursa NewsIn

[7] http://www.realitatea.net

[8] Completata şi acualizata cu H.G. nr.   1866/2005. Hotărârea nr. 1.866 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 546/2005 privind aprobarea Strategiei de privatizare a Societăţii Comerciale Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice “Electrica Muntenia Sud” – S.A., a unor măsuri pentru punerea în aplicare a strategiei, precum şi privind constituirea Comisiei pentru coordonarea privatizării acestei societăţi , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  37 din 16 ianuarie 2006

[9] ”Adevărul” , 17 Ianuarie 2007.

[10] Daniel Alexandru Florea,

http://www.agerpres.ro/media/index.php/justitie/item/224675-Dosarul-privatizarilor-strategice-amanat, Luni, 23 Septembrie 2013 .

Leave a Reply