A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

TRAFICUL DE PERSOANE

TRAFICUL DE PERSOANE

Potrivit art. 2 din Legea nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea şi combaterea traficului  de persoane  prin trafic de persoane se înţelege recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, dacă aceste fapte constituie infracţiune (chiar sub formă tentată). De asemenea, în sensul acestei legi, constituie trafic de persoane și recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, ca trafic de minori.

Într-un cuvânt, primirea/ transferarea unei persoane în  scopul exploatării acesteia poate constitui infracţiune.

Abuzul de autoritate nu implică vicierea voinţei unei persoane în executarea unor acte prin care dispune de libertatea sa în folosul persoanei care exercită abuzul. În condiţiile în care o persoană este recrutată, transportată, transferată, cazată sau primită, prin mijloacele prevăzute de textul criticat, între care «abuzul de autoritate», cu scopul de a fi exploatată, nu se poate reţine, aşa cum fără temei se susţine în motivarea excepţiei, că incriminarea unei asemenea fapte încalcă dreptul la liberă circulaţie, prevăzut de art. 25 din Constituţie, sau dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi, consacrat prin art. 26 alin. (2) din Legea fundamentală” (Curtea Constituțională ,  Decizia nr. 74 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 14 martie 2007,  idem, Decizia nr. 840 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2010 ).

Prin exploatarea unei persoane traficate se înţelege:

a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate;

b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;

c) obligarea la practicarea prostituţiei, cerşetoriei, la reprezentări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală;

d) prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, cu încălcarea dispoziţiilor legale;

e) efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

În baza art. 264  din Codul muncii, constituie infracţiune fapta persoanei care, în mod repetat, stabileşte pentru salariaţii încadraţi în baza contractului individual de muncă salarii sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut de lege,  primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă.

De  asemenea, încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestora pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor ,  primirea la muncă a unei persoane aflate în situaţie de şedere ilegală în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane  constituie infracţiune  (Art. 265  din Codul muncii).

Dacă munca prestată este de natură să pună în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Mai trebuie să amintim că prin art. 329 din Codul penal  se incriminează proxenetismul și sub traficului de persoane în scopul practicării prostituţiei, sub sancțiunea închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 21 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002, Curtea Constituțională  a statuat că  incriminarea şi sancţionarea faptelor de prostituţie şi de proxenetism, în Codul penal de la 1968, reprezintă şi îndeplinirea obligaţiei asumate de statul român prin Decretul nr. 482/1955 de aderare la  Convenţia pentru reprimarea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituării acestora, care prevede că părţile la această convenţie decid pedepsirea oricăror persoane care, pentru a satisface pasiunile altei persoane, ademeneşte, atrage sau îndeamnă, în vederea prostituării, o altă persoană, chiar cu consimţământul acesteia, sau care exploatează prostituţia altei persoane, chiar cu consimţământul acesteia. În preambulul convenţiei se arată că «prostituţia şi răul care o însoţeşte, traficul de fiinţe umane în vederea prostituării, sunt incompatibile cu demnitatea şi valoarea persoanei umane şi pun în pericol bunăstarea individului, a familiei şi a comunităţii»”.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că “în ceea ce priveşte proxenetismul, incriminat prin însăşi convenţia menţionată, caracterul său profund antisocial nu poate fi pus la îndoială şi nu se poate vorbi despre neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 329 din Codul penal” (idem, Curtea Constituțională, Decizia nr. 563 din 3 mai 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  422 din 16 iunie 2011).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite,  a examinat recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la încadrarea juridică a faptei de trafic de persoane, comisă asupra mai multor persoane, în aceleaşi condiţii de loc şi de timp.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, “constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane”.

Corelativ, prin art. 13 alin. (1) din aceeaşi lege, se prevede că “recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori”.

În raport cu conţinutul acestor dispoziţii ale legii, pentru săvârşirea oricăreia dintre cele două infracţiuni menţionate este suficientă deci existenţa unui singur subiect pasiv.

Ca urmare, ori de câte ori una dintre aceste infracţiuni priveşte mai mulţi subiecţi pasivi, ne aflăm fie în faţa unei pluralităţi de infracţiuni, sub forma concursului reglementat în art. 33 din Codul penal, fie în faţa unei infracţiuni unice, continuate, în sensul prevederilor art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Pentru realizarea acestei diferenţieri – arată Înalta Curte de Casație și Justiție  – este indispensabil să se procedeze la o analiză completă, pe baza elementelor de fapt corect determinate, a condiţiilor de loc şi de timp în care s-au comis faptele la care se referă dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, spre a se stabili dacă au fost săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale sau, eventual, îşi au sursa în rezoluţii distincte.

Sub acest aspect este de observat că, potrivit reglementării date prin art. 41 alin. 2 din Codul penal, “infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni”.

Rezultă deci că, pentru a se considera că faptele identice cu caracter repetat au fost comise în realizarea aceleiaşi rezoluţii, este suficient să se constate în conţinutul lor, în raport cu reglementarea menţionată, unitate de dispoziţii legale violate, unitate de hotărâre infracţională şi pluralitate de acte separate într-un interval de timp mai mult sau mai puţin îndelungat.

Or, atât timp cât prin săvârşirea repetată a oricăreia dintre faptele la care se referă art. 12 sau 13 din Legea nr. 678/2001 se încalcă de mai multe ori aceeaşi dispoziţie a legii, ca urmare a unei singure hotărâri infracţionale luate de autor, dusă la îndeplinire într-un interval de timp mai mult sau mai puţin îndelungat, se impune ca toate aceste acte, care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni, să fie încadrate, după caz, într-o infracţiune unică, continuată, de trafic de persoane şi, respectiv, de trafic de minori.

În această privinţă, diferenţa de obiect sau de subiect pasiv al infracţiunii nu poate determina pulverizarea unei acţiuni unice sau repetate în timp, îndeplinite în realizarea aceleiaşi rezoluţii, în tot atâtea infracţiuni autonome concurente câte bunuri sau persoane au făcut obiectul acelei acţiuni. De aceea, aşa cum faptul de a sustrage în împrejurări identice într-o zi un obiect, iar în zilele următoare alte obiecte nu poate constitui decât o singură infracţiune continuată de furt, tot astfel fapta unui individ de a trafica prin acte repetate mai multe persoane majore sau minore, în realizarea aceleiaşi rezoluţii, constituie, după caz, infracţiunea continuată de trafic de persoane sau de minori, iar nu un concurs real de asemenea infracţiuni.

Aşadar, câtă vreme pentru existenţa infracţiunii continuate de trafic de persoane sau de trafic de minori nu este necesară realizarea unităţii de subiect pasiv, nu poate fi reţinut concursul de infracţiuni numai datorită pluralităţii de subiecţi pasivi în cadrul repetării actelor de acest fel, indiferent care ar fi modalitatea lor alternativă de săvârşire (recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire de persoane).

Atribuţia de a stabili dacă mai multe fapte, imputabile unui inculpat, constituie sau nu infracţiuni distincte, concurente, sau o singură infracţiune, continuată, este o chestiune de fapt, pe care numai instanţa de fond o poate rezolva în mod suveran, deoarece numai această instanţă poate constata dacă a existat o singură rezoluţie infracţională în concepţia şi scopul urmărit de acel inculpat.

Sub acest aspect, între elementele ce pot fi avute în vedere la decelarea unicităţii de rezoluţie, trebuie subliniate: intervalele de timp relativ scurte dintre actele comise, vizarea prin actele respective de bunuri sau valori de acelaşi fel, identitatea de procedee folosite, condiţiile sau împrejurările asemănătoare pentru săvârşirea faptelor şi, mai ales, unicitatea scopului urmărit.

Aşa fiind, în măsura în care, în raport cu elementele menţionate, unitatea de rezoluţie poate fi reţinută şi în cazul pluralităţii de subiecţi pasivi şi în cel al mai multor conţinuturi alternative ale aceleiaşi infracţiuni, se impune să se constate că traficul de persoane, comis asupra mai multor subiecţi pasivi, în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, constituie o infracţiune unică, în formă continuată, iar nu mai multe infracţiuni aflate în concurs.

În consecinţă, Înalta Curte de Casație și Justiție  admite recursul în interesul legii şi stabilește că traficul de persoane incriminat prin dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, comis asupra mai multor subiecţi pasivi, în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, constituie o infracţiune unică, în formă continuată, iar nu mai multe infracţiuni aflate în concurs  (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite,  Decizia  nr. XLIX (49) din 4 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  775 din 15 noiembrie 2007,  Dosar nr. 14/2007).

Într-o speță, s-a ridicat problema schimbării încadrării juridice a faptelor, din infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 Cod penal, întrucât nu s-a făcut dovada exercitării de violenţe sau constrângeri asupra victimelor. Raportat la probatoriul administrat . Tribunalul Neamţ, Secţia penală, a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor ( Sentinţa nr. 32 din 2 martie 2011,   în  Arhiva instanţei, cit. apud Eurolex, G&G Consulting, Departamentul juridic).

Din registrul de control al societăţii administrate de inculpat, rezultă că societatea a fost de mai multe ori controlată de organele abilitate, făcându-se menţiuni şi cu privire la încheierea unor procese verbale de contravenţie, fără a se face dovada motivului pentru care s-au aplicat sancţiunile, fiind posibil ca acestea să vizeze şi nerespectarea condiţiilor de angajare. Susţinerile inculpaţilor referitoare la faptul că părţile vătămate au fost angajate legal, cu contract de muncă, sunt parţial reale, în sensul că, la dosar au fost depuse contractele de muncă, însă acestea au fost încheiate după momentul la care părţile vătămate au devenit majore, iar din probele administrate rezultă că acestea au fost angajate încă din perioada minorităţii.

De asemenea, nefondate sunt şi susţinerile inculpaţilor, referitoare la faptul că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile Legii nr. 678/2001, în forma iniţială, respectiv cea anterioară anului 2005, întrucât actul de sesizare al instanţei nu prevede menţiunea aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 79/2005, care a modificat Legea nr. 678/2001, iar activitatea infracţională se reţine a fi desfăşurată în perioada 2008 – 2010, când victimele erau majore. Astfel, din întreg probatoriul administrat, rezultă că victimele B.A.E., V.F.I. şi B.A.G. au fost exploatate în perioada anilor 2007 – 2008, cât acestea erau minore, iar partea vătămată O.C.M. a fost exploatată în cursul anului 2007, când era majoră, astfel că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 678/2001, în forma în vigoare la data comiterii faptei, respectiv cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 79/2005, nefiind necesară o precizare expresă a aplicării şi acestei ordonanţe.

Astfel, proxenetismul reprezintă o activitate infracţională neagresivă, neimplicând vicierea poziţiei subiective a subiectului pasiv secundar, în timp ce activităţile ce constituie elementul material al infracţiunii de trafic de persoane constau în mijloace care presupun înfrângerea libertăţii de voinţă şi conştiinţă a subiectului pasiv.

Or, în speţă, din probatoriul administrat rezultă că inculpaţii au acţionat faţă de părţile vătămate prin mijloace care au înfrânt libertatea de voinţă şi conştiinţă a acestora, atât prin ţinerea lor sub strictă supraveghere, fără a avea libertate de mişcare cât şi prin violenţele exercitate fie asupra lor fie asupra altor angajate, pentru a le inspira temere, în cazul în care s-ar opune exploatării lor sexuale sau prin muncă.

Raportat la probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că faptele inculpaţilor de a racola şi caza trei victime minore şi o victimă majoră într-o locuinţă, ţinându-le sub strictă supraveghere şi de a le exploata sexual sau prin muncă, folosind acte de violenţă sau ameninţări, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, în cazul părţii vătămate majore O.C.M. şi a infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 al. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 678/2001 în cazul părţilor vătămate B.A.E., V.F.I. şi B.A.G.

În concluzie, efectuarea oricăror activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului NU constituie infracțiunea de trafic dacă persoana fizică ce constituie subiectul pasiv – indiferent dacă participă sau nu în procesul penal în calitate de parte vătămată – nu a fost  recrutată, transportată, transferată, cazată ori primită prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.

Leave a Reply