DORIN CIUNCAN

Născut la Ploieşti, la 15 noiembrie 1947.

Licenţiat al Facultăţii de Drept din Cadrul Universităţii Bucureşti (promotia 1970), desfăşoară o intensă activitate publicistică, în revistele de specialitate („Revista română de drept”/„Dreptul” „Revista de drept penal”, „Drepturile omului” etc.), autor a peste 300 de articole şi studii de specialitate privind probleme de legislaţie, jurisprudenţă, practică investigativă în diverse ipostaze de aplicare a legislaţiei penale şi penal comerciale.

În primii ani ai carierei, redactor de ştiinţe juridice la compartimentul de specialitate din structura Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice şi, apoi, la „Revista română de drept”, redenumita ulterior „Dreptul”.

Din 1987, consultant juridic la fosta Curte Supremă de Justiţie, iar din  1990, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, activitatea orientându-se, în cadrul acestei autorităţi  judecătoreşti,  asupra analizei problemelor legate de corupţie şi infracţionalitatea economico-financiară, precum şi în ceea ce priveşte cercetarea criminologică. Unul dintre  fondatorii revistei „Pro lege”, publicaţie de specialitate destinată informării şi pregătirii profesionale a procurorilor, editată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

După mai mult de trei decenii de activitate, și-a încheiat cariera ca magistrat-procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde a condus biroul de studii juridice şi documentare de specialitate. În cadrul acestei structuri, odată cu înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie, a fondat „Buletinul Documentar” al acestei instituţii, în care a publicat numeroase studii şi articole de specialitate, axându-se cu deosebire asupra cercetării  corupţiei,  impactul direct al acestui fenomen asupra dezvoltării economice şi sociale făcând obiectul unor volume care au fost tipărite de către edituri specializate în literatură juridică.

Din 2009, Consultant ştiinţific la Societatea de avocaţi  Buduşan, Bâldea & Asociaţii (BBA), ulterior Mateuţ, Buduşan în Asociere, realizând Revista de Drept Penal Comercial, publicaţie on-line . Din anul 2011 colaborează la Casa de Avocatură Năstruț, Șerban, Ghiță, Enache, Cioclei.

Membru în staff-ul „Revistei de drept penal”, publicaţie editată de Asociaţia Română de Ştiinţe Penale.

În ultimii 20 de ani, a publicat mai multe volume de literatură juridică,  precum şi peste 300 de articole şi studii de specialitate care au abordat probleme legate de jurisprudenţă, practica investigativă în diverse ipostaze de aplicare a legislaţiei penale şi penal comerciale.