EVAZIUNE FISCALA, ACOPERIREA INTEGRALĂ A PREJUDICIULUI, REDUCEREA LIMITELOR PEDEPSEI

Articolul  10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, dispune că (1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.   (2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).

Asupra constituţionalităţii prevederilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 Curtea Constituţională s-a pronunţat  şi prin Decizia nr. 802/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, când a statuat că legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă.

Totodată, principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de acoperirea prejudiciului cauzat prin infracţiunea săvârşită este expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţineau  că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii întrucât s-ar aplica numai în cazurile în care prejudiciul a fost acoperit de inculpat, iar nu şi în cazul în care acoperirea pagubei s-a făcut de o altă persoană, de exemplu de către persoana responsabilă civilmente. Prin reglementarea unor cauze de nepedepsire şi de reducere a pedepsei în favoarea unor persoane în funcţie de stadiul în care se află procesul penal, s-ar institui  un privilegiu în favoarea celor care dispun de sume de bani şi pot acoperi imediat prejudiciul. De asemenea, autorii excepţiei  mai susţineau că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie, deoarece, pentru a beneficia de nepedepsire sau de reducerea pedepsei, inculpatul este obligat să se declare vinovat şi să accepte necondiţionat pretenţiile părţii civile.

La vremea respectivă, Avocatul Poporului considera că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale deoarece referirea la ”primul termen de judecată” creează premisele unei discriminări între infractorii care au săvârşit infracţiuni de evaziune fiscală sub imperiul legii vechi, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005, şi au avut un prim termen de înfăţişare şi cei care au fost trimişi în judecată după intrarea în vigoare a legii noi, deşi au săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală în temeiul legii vechi.

De asemenea, prin decizia nr. 932/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, Curtea a statuat că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, Parlamentul are competenţa de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituţionale, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă.

Totodată, principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de acoperirea prejudiciului cauzat prin infracţiunea săvârşită este expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat.

De asemenea, prin Decizia nr. 318/2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 mai 2006), s-a reţinut că reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege de care beneficiază numai învinuitul ori inculpatul care acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, nu are semnificaţia îngrădirii liberului acces la justiţie. Cel în cauză are posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în deplină concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil.

Referitor la susţinerile autorului excepţiei privind încălcarea prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, Curtea a reţinut că acestea sunt neîntemeiate, deoarece, dacă este îndeplinită condiţia prevăzută de textul criticat, ”limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate”, urmând ca instanţa de judecată, în caz de condamnare, să stabilească pedeapsa în cadrul acestor limite. Prin urmare, nu se poate susţine că inculpatul este obligat să se declare vinovat, nesocotindu-se astfel prezumţia de nevinovăţie, şi să accepte necondiţionat pretenţiile părţii civile.

Reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege beneficiază numai învinuitul ori inculpatul care acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, nu are semnificaţia îngrădirii liberului acces la justiţie. Cel în cauză are posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în deplină concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut, în esenţă, că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie şi în art. 126 referitoare la instanţele judecătoreşti, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, prin aceea că, “pentru a beneficia de clemenţa acestui text de lege, cel urmărit penal trebuie să achite prejudiciul stabilit de către organele de urmărire penală”. În acest fel, interesele legitime ale celui în cauză, protejate de normele constituţionale prin posibilitatea de a te adresa justiţiei pentru apărarea lor, sunt lăsate la aprecierea organelor de cercetare penală, fără ca deciziile luate de aceste organe, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, să poată fi cenzurate de către instanţă. Se creează astfel, în opinia autorului excepţiei, ”un instrument de şantaj constituţional şi periculos pentru a fi vărsate la bugetul statului sume care, parte din ele, pot fi nedatorate”. Totodată, se arată că textul de lege criticat îngrădeşte liberul acces la justiţie, întrucât exercitarea acestui drept presupune pierderea unui alt drept, respectiv ”renunţarea, ab initio, la clemenţa legiuitorului”, ceea ce ar putea conduce la aplicarea unei pedepse mult mai mari chiar în varianta în care se demonstrează temeinicia criticilor formulate (decizia nr. 318 din 18 aprilie 2006, publicată  în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  400 din 9 mai 2006).

Judecătoria Bacău a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât ”se face o diferenţiere nejustificată în defavoarea inculpatului, între cele două faze ale procesului penal, respectiv faza de urmărire penală şi faza de judecată”.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul legal criticat nu conţine interdicţii pentru persoanele interesate de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a se folosi de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil.

Tot atunci, Curtea a statuat că în temeiul art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, potrivit căruia ”prin lege organică se reglementează: [...] infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora”, legiuitorul este liber să stabilească un regim sancţionator în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin faptele incriminate ca infracţiuni. În aplicarea acestui text constituţional, legiuitorul a reglementat, în art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, o cauză de reducere a pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită, în situaţia în care în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat. Aceasta constituie o măsură de politică penală determinată de specificul infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat, şi nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil şi nici normelor constituţionale privind realizarea justiţiei.

Astfel, faptul că de reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege beneficiază numai învinuitul ori inculpatul care acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, nu are semnificaţia îngrădirii liberului acces la justiţie. Cel în cauză are posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în deplină concordanţă cu imperativele dreptului la un proces echitabil.

În faţa instanţei de judecată, partea interesată are deplina libertate să demonstreze existenţa sau inexistenţa, respectiv întinderea prejudiciului, după caz, instanţa urmând ca, în temeiul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consfinţită aceasta de prevederile art. 126 din Legea fundamentală, să decidă în cauză, pe baza probelor administrate, şi asupra laturii civile.

Aşa fiind, nu pot fi reţinute susţinerile autorilor excepţiei în sensul că textul de lege ar avea drept consecinţă imposibilitatea cenzurării de către instanţele de judecată a deciziilor luate de organele de urmărire penală, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, respectiv crearea posibilităţii unor plăţi nedatorate către bugetul de stat (Curtea Constituțională, decizia nr. 1.053 din 9 octombrie 2008 ,  publicată  în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  767 din 14 noiembrie 2008 ).

Lasă un răspuns