A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

IMUNITATEA PARLAMENTARĂ , COMPETENTA


Prin art. 69 alin. (1) din Constituţie, sub titulatura de Imunitatea parlamentară, au fost reglementate două categorii de măsuri de protecţie a deputaţilor şi senatorilor, pe durata exercitării mandatului, împotriva eventualelor abuzuri sau şicane de ordin judiciar, de natură să le ştirbească independenţa în îndeplinirea misiunii cu care au fost învestiţi de electorat şi să submineze prestigiul Parlamentului.

Cea dintâi măsură de protecţie constă în interzicerea reţinerii, arestării, percheziţionării sau trimiterii în judecată, penală sau contravenţională, a unui deputat sau senator, fără încuviinţarea Camerei din care face parte. Această măsură are ca scop să împiedice ca un parlamentar să fie privat de posibilitatea de a-şi exercita mandatul ca urmare a unor proceduri judiciare represive şi arbitrare, inspirate din motive politice.

Enumerând măsurile judiciare supuse încuviinţării, textul constituţional nu face nici o distincţie în privinţa datei comiterii faptelor ce justifică luarea acestor măsuri, de unde rezultă că el se aplică atât în cazul infracţiunilor şi al contravenţiilor comise de un deputat ori de un senator în perioada exercitării mandatului, cât şi în cazul celor săvârşite înainte de dobândirea calităţii de parlamentar. Esenţial în definirea imunităţii parlamentare este momentul luării măsurii judiciare – moment care trebuie să se plaseze în mod obligatoriu în interiorul duratei mandatului -, şi nu data comiterii faptei care a generat măsura, dată care poate să fie anterioară alegerii celui în cauză în rândul membrilor Parlamentului.

Pe de altă parte, în înţelesul aceluiaşi text constituţional, parlamentarul care a fost trimis în judecată înainte de dobândirea mandatului poate să fie judecat în continuare – adică în timpul exercitării mandatului – fără să fie necesară ridicarea imunităţii lui.

Cea de a doua măsură de protecţie constă în stabilirea competenţei de judecată a Curţii Supreme de Justiţie, în cazul deputatului sau senatorului trimis în judecată, penală sau contravenţională. Caracterul protector al acestei norme se relevă în aceea că parlamentarul trimis în judecată este scos de sub jurisdicţia instanţei căreia i-ar reveni competenţa potrivit regulilor generale – fiind apărat în acest fel de presiunile şi de vrăjmăşiile locale – şi i se dă posibilitatea de a fi judecat de Curtea Supremă de Justiţie, care, în raport cu poziţia pe care o deţine în sistemul judiciar, prezintă cele mai înalte garanţii de independenţă şi imparţialitate.

Având în vedere faptul că art. 69 alin. (1) din Constituţie nu face nici o distincţie, rezultă că textul se referă la toate cazurile în care un parlamentar este judecat în timpul exercitării mandatului său pentru o faptă penală sau contravenţională, indiferent de data la care a fost sesizată instanţa – înainte sau după dobândirea de către făptuitor a calităţii de deputat sau senator.

Acest înţeles al prevederilor art. 69 alin. (1) din Constituţie rezultă, în egală măsură, din scopul reglementării, căci ar fi lipsit de raţiune să se admită că legiuitorul constituant a urmărit asigurarea unei judecăţi imparţiale numai pentru parlamentarii trimişi în judecată în timpul exercitării mandatului, iar nu şi pentru cei ce se află în curs de judecată în perioada exercitării mandatului, în temeiul unor acţiuni judiciare pornite anterior.

În aceste condiţii, aşa cum se reţine şi în punctul de vedere comunicat de Avocatul Poporului, prevederile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală pot fi considerate constituţionale numai dacă sunt aplicate în sensul că schimbarea calităţii persoanei fizice în parlamentar atrage, în mod obligatoriu, stabilirea competenţei de judecată a Curţii Supreme de Justiţie.

Prevederile art. 69 alin. (1) din Constituţia României, privind competenţa Curţii Supreme de Justiţie, constituie norme de procedură penală cu statut constituţional. Poziţia supremă a Constituţiei în ierarhia actelor normative are drept consecinţă şi faptul că legile şi celelalte acte cu caracter normativ nu trebuie să contravină Legii fundamentale.

Pe de altă parte, Curtea constată că este întemeiată şi opinia instanţei de judecată care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, în sensul că dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală contravin principiului egalităţii în drepturi a persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Tot astfel cum principiul inviolabilităţii parlamentare, consacrat prin prima teză a art. 69 alin. (1) din Constituţie, apără, deopotrivă, mandatul parlamentar, independenţa Parlamentului, dar şi persoana titularului mandatului, norma de competenţă materială stabilită prin teza a doua a aceluiaşi text constituţional este menită să apere nu numai mandatul senatorului sau deputatului judecat pentru o faptă penală, ci şi persoana parlamentarului aflat în situaţia de inculpat într-un proces penal.

Or, în condiţiile în care membrii Parlamentului au acelaşi statut juridic, compus din aceleaşi drepturi şi obligaţii, judecarea unora dintre aceştia de către Curtea Supremă de Justiţie, iar a altora de către instanţe inferioare – luând în considerare numai data trimiterii în judecată, irelevantă sub aspectul protecţiei judiciare la care sunt îndreptăţiţi în mod egal toţi parlamentarii – este vădit discriminatorie şi deci contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

În consecinţă, revenind asupra jurisprudenţei anterioare (deciziile nr. 96/2002 şi nr. 235/2002, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2002 şi, respectiv, nr. 750 din 15 octombrie 2002), Curtea constată că dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 69 alin. (2) din Constituţie, în măsura în care sunt înţelese şi aplicate în sensul că senatorii şi deputaţii vor fi judecaţi de alte instanţe decât Curtea Supremă de Justiţie în cazurile în care sesizarea instanţei a avut loc anterior datei dobândirii mandatului de parlamentar, urmând ca în aceste cazuri să se aplice direct norma de procedură consacrată prin Legea fundamentală.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ , DECIZIA nr. 67 din 13 februarie 2003,publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  178 din 21 martie 2003

Leave a Reply