Pedepse complementare , Interzicerea unor drepturi

Art. 64 enumeră drepturile a căror exercitare poate fi interzisă cu titlu de pedeapsă complementară, aplicată şi executată în condiţiile prevăzute la art. 65 şi 66 din Codul penal. Art. 71, care se referă la pedeapsa accesorie, prevede că cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii, indiferent de durată, este lipsit de exerciţiul tuturor drepturilor enumerate în art. 64 din Codul penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Pedeapsa accesorie decurge de drept din condamnarea la pedeapsa privativă de libertate şi se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia, în timpul întreruperii executării şi în timpul liberării condiţionate. O situaţie specială se creează în cazul executării pedepsei la locul de muncă, în care, potrivit art. 868 alin. (2) din Codul penal, „Pe durata executării pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales”, de unde rezultă, dintr-o interpretare per a contrario, că cel condamnat se bucură în acest caz de dreptul de a alege.

Aşadar, spre deosebire de pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzută la art. 64 din Codul penal, care constă în interzicerea, pe o durată între 1 şi 10 ani, stabilită de instanţă prin hotărârea de condamnare, a exerciţiului unuia sau unora dintre cele 5 categorii de drepturi prevăzute în text, pedeapsa accesorie prevăzută la art. 71 din Codul penal constă în interzicerea exerciţiului tuturor drepturilor prevăzute la art. 64, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate şi până la data terminării executării sau până la data considerării acesteia ca executată (prin graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori prin prescripţia executării). Tot spre deosebire de pedeapsa complementară, care trebuie să fie pronunţată de instanţă în fiecare caz în parte, pedeapsa accesorie decurge de drept din condamnarea la pedeapsa principală privativă de libertate, nefiind necesară pronunţarea explicită a instanţei. Cu toate acestea, în art. 357 alin. (3) din Codul de procedură penală se prevede că atunci când pronunţă pedeapsa închisorii instanţa trebuie să menţioneze în hotărâre că persoana condamnată este lipsită de drepturile arătate în art. 71 din Codul penal, pe durata prevăzută în acelaşi articol.

În aceste condiţii Curtea nu poate reţine argumentul potrivit căruia art. 64 din Codul penal, care reglementează interzicerea dreptului de a alege, contravine prevederilor art. 34 din Constituţie. Restrângerea cu titlu de pedeapsă a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi este permisă, aşa cum se prevede în art. 49 din Constituţie, pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. În ceea ce priveşte instituirea pedepselor aplicabile şi a condiţiilor de aplicare şi executare ale acestora, fie ele pedepse principale, complementare sau accesorii, aceasta constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Faptul că prin lege s-a prevăzut că o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate este totodată condamnată şi la interzicerea drepturilor limitativ prevăzute în art. 64 din Codul penal, până la executarea în întregime a pedepsei principale sau până la considerarea acesteia ca executată, reprezintă o opţiune de politică penală a legiuitorului, care a considerat că pe timpul cât este privat de libertate condamnatul este nedemn să exercite drepturile prevăzute la art. 64 din Codul penal. Prin aceasta nu se aduce atingere nici unei dispoziţii şi nici unui principiu al Constituţiei.

În sfârşit, sunt nesemnificative pentru soluţionarea excepţiilor referirile făcute de autorii acestora la pedeapsa degradării civice reglementată în Codul penal francez.

Curtea Constituţională, decizia nr. 184 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001

Lasă un răspuns