A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

PROCEDURA SOMAŢIEI DE PLATĂ

PROCEDURA SOMAŢIEI DE PLATĂ

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 295/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

– Art. 1 alin. (1): “Procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.”;

– Art. 4 alin. (2): “În toate cazurile, pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor  Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată.”;

– Art. 6 alin. (1), (2) şi (4): “(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condiţiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.

(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1), constată că pretenţiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanţa care va conţine somaţia de plată către debitor, precum şi termenul de plată. […]

(4) Ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va comunica fiecărei părţi de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.”;

– Art. 8: “Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

(2) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

(3) Abrogat.

(4) Dacă instanţa învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa, pronunţând o hotărâre irevocabilă. Prevederile art. 7 se aplică în mod corespunzător.

(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă.”

Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat prin numeroase decizii cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale şi cu o motivare similară [… și] a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate.

Cu acele prilejuri Curtea a reţinut că procedura somaţiei de plată, reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, este o procedură specială în materia executării creanţelor. Legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată conform atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia: “Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, evident cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei prevederi constituţionale.

În legătură cu criticile formulate, Curtea a constatat că acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probă utilizabile la înscrisuri, în prima fază, completate ulterior cu explicaţiile şi lămuririle date de părţi, limitarea fiind deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, în condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apărare. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părţi urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun.

De asemenea, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate instituie un tratament juridic identic pentru toţi creditorii, pe de o parte, şi pentru toţi debitorii, pe de altă parte. Creditorii şi debitorii se află în situaţii evident diferite. Creditorii sunt îndreptăţiţi să opteze pentru procedura specială, accelerată în vederea realizării creanţelor lor, formulând în acest sens cerere şi depunând înscrisurile necesare pentru susţinerea cererii, iar debitorii au dreptul şi posibilitatea combaterii pretenţiilor creditorilor, depunând şi ei înscrisuri doveditoare.

Soluţiile adoptate de judecător în cadrul procedurii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 nu sunt definitive. Judecătorul poate dispune oricând citarea părţilor dacă înscrisurile depuse de creditor nu sunt suficient de convingătoare şi consideră că sunt necesare lămuriri şi explicaţii suplimentare. Ordonanţa cu somaţie de plată se va emite numai atunci când, în urma examinării înscrisurilor prezentate, se constată că pretenţiile creditorului sunt justificate.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, “Ordonanţa prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă. În acest caz, precum şi în cazul în care prin ordonanţă cererea a fost admisă în parte, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun”. Aceste dispoziţii sunt menite să apere interesele debitorului.

Conform dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din aceeaşi ordonanţă, împotriva ordonanţei cu somaţie de plată “debitorul poate formula cererea în anulare”, care “se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă”, rezolvarea definitivă a litigiului făcându-se însă după normele dreptului comun. Sunt asigurate astfel toate cerinţele unui proces echitabil, precum şi condiţiile pentru exercitarea, fără îngrădiri, a dreptului la apărare de către fiecare parte.

Faptul că accesul liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, nu este limitat rezultă chiar din dispoziţiile ordonanţei criticate, care lasă la libera alegere a creditorului dacă vrea să acţioneze pentru recuperarea creanţelor sale pe baza regulilor din dreptul comun ori vrea să folosească procedura specială, accelerată, instituită prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001. În ceea ce îl priveşte pe debitor, acesta poate formula cerere în anulare împotriva ordonanţei cu somaţia de plată, care se judecă conform regulilor din dreptul comun, inclusiv celor referitoare la exercitarea căilor de atac.

De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege menţionate nu încalcă, sub niciun aspect, prevederile constituţionale ale art. 44 şi 53 şi nici principiile statuate prin prevederile convenţionale invocate.

Curtea Constituţională, Decizia nr. 1.140 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  717 din 12 octombrie 2011. În același sens , de exemplu, Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003, Decizia nr. 251 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 6 iulie 2004, Decizia nr. 274 din 24 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 10 august 2004, Decizia nr. 116 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 20 martie 2006, Decizia nr. 269 din 16 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, şi Decizia nr. 1.148 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008.

Leave a Reply