CONFLICT DE INTERESE

DISPOZIȚIILE ART.301 C.PEN.

Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică  .

Analizând conținutul constitutiv al infracțiunii de conflict de interese[1], Curtea constată că, prin Decizia nr.2 din 15 ianuarie 2014[2], prevederea condiției caracterului necuvenit al folosului material obținut este lipsită de fundament, în raport cu obiectul juridic special al acestei infracțiuni, respectiv relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu, activitate care nu se poate realiza în condițiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea principiilor imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public în exercitarea demnităților și funcțiilor publice. Conflictul de interese nu poate presupune doar obținerea unor foloase materiale necuvenite, ci obținerea oricărui tip de folos, întrucât incriminarea nu urmărește sancționarea unor situații în care sunt încălcate normele legale care conferă temei și justificare obținerii unor foloase materiale, ci a situațiilor în care exercitarea imparțială a atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public ar putea fi afectată.

Prevederile art.2531 C.pen. din 1969 au fost preluate în art.301 C.pen. în vigoare, așa încât, pentru considerentele reținute în Decizia nr.2 din 15 ianuarie 2014, Curtea reține că noțiunea de folos patrimonial din cuprinsul art.301 alin.(1) C.pen. are în vedere orice tip de folos patrimonial și nu doar folosul patrimonial necuvenit.

CONFLICT DE INTERESE

Articolul 301  din Noul Cod penal[3] reglementează  conflictul de interese ca fiind (1) fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut , direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine, soţul său, o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, şi se pedepseşte cu închisoare de la unu  la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.

O redactare similară exista în art.   2531 din vechiul cod penal[4] , aplicabil până la data de 1 februarie 2014.

În legislaţia naţională, conflictul de interese  a fost introdus în Titlul VI (Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege), Capitolul I vechiul C. pen. român – partea specială, fiind menit să completeze, alături de faptele de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, infracţiunile de corupţie, cadrul normativ general de ocrotire a relaţiilor de serviciu ca valoare socială.

Incriminarea faptei a fost generată de apariţia unor noi forme de relaţii între sectorul public şi sectoarele comerciale care dau naştere unor parteneriate publice, existând un potenţial de creştere de forme noi de conflict de interese care implică interesele personale şi obligaţiile publice ale persoanei care exercită o funcţie publică.

Prin incriminarea conflictului de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorităţi publice. Aceasta presupune corectitudinea funcţionarului public în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, dar şi abţinerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terţe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale. De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcţionarului public.

Deşi conflictul de interese nu înseamnă ipso facto corupţie, totuşi apariţia unor conflicte între interesele personale şi obligaţiile publice ale funcţionarilor publici, dacă nu este tratată corespunzător, poate duce la corupţie.

Incriminarea faptei presupune nu numai simpla interzicere a intereselor de natură privată a funcţionarului public, ci şi formarea corectitudinii deciziilor administrative, pentru ca un conflict de interese nesoluţionat să nu conducă la un abuz în serviciu[5].

În sectorul public, conflictele de interese sunt de multă vreme obiectul unei politici specifice; abordările legislative şi administrative au avut scopul de a susţine integritatea şi luarea deciziilor în mod dezinteresat în instituţiile guvernamentale şi publice. Şi în sectorul privat există de mult preocupări legate de integritatea în afaceri şi în mod special de protejarea intereselor acţionarilor şi a marelui public. Recentele scandaluri au atras atenţia asupra importanţei evitării conflictelor de interese care pot deveni o problemă atunci când, de exemplu, un funcţionar public pleacă din serviciul public pentru a se angaja în sectorul privat sau la un ONG sau când o firmă de contabilitate oferă atât servicii de auditare cât şi servicii de consultanţă aceluiaşi client sau o agenţie de reglementare se aliniază prea mult la interesele societăţilor comerciale pe care are datoria să le supravegheze[6].

Poziția Comisiei Europene față de problema conflictelor de interese s-a construit pe parcursul ultimilor zece ani, pornind de la negocierile pentru aderarea la UE a României. Una dintre condițiile care trebuiau îndeplinite înainte de aderare .

În vederea asigurării exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice în condiţii de imparţialitate, integritate, transparenţă, prin organizarea în mod unitar şi instituţionalizat a activităţii de control al averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor respective şi a verificării conflictelor de interese, precum şi de sesizare a incompatibilităţilor, potrivit art. 1 din Legea nr.  144/2007[7], activitatea de verificare privind averea dobândită în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează de către Agenţia Naţională de Integritate  şi este supusă controlului judecătoresc.

Fapta de conflict de  a fost incriminată pentru prima dată în legislaţia română abia prin Legea nr. 278/2006[8], şi intrată în vigoare la 11 august 2006[9], rezultând  că , anterior,  se dispune neînceperea urmăririi penale, dacă nu  a fost săvârşită în astfel de condiţii încât să poată fi reţinută o altă încadrare juridică.

Participarea unui funcţionar public la luarea unor decizii de natură să faciliteze obţinerea unor avantaje de natură patrimonială pentru o asociaţie al cărei preşedinte şi membru fondator este soţul respectivului funcţionar public constituie o încălcare a prevederilor legale privind regimul juridic al conflictelor de interese, astfel cum acesta e stabilit prin conţinutul dispoziţiilor art. 70 şi 72 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.  Potrivit art.70 şi art.   72 din Legea nr.161/2003 „prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”.

Articolul 72 din acelaşi act normativ, prevede că „persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, este obligată să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”[10].

Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 89 din 30 iunie 2010 a dispus ca nefondată plângerea în baza art. 2781 C. pr. pen. formulată în calitate de persoană vătămată de petenta C.F. menţinând rezoluţia din 19 ianuarie 2010 dată în Dosar nr. 136/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti – confirmată la controlul administrativ-jurisdicţional ulterior prevăzut de art. 278 C. pr.pen. conform rezoluţiei nr. 201/II-2/2010 din 29 martie 2010 a procurorului general al organului judiciar amintit – prin care a fost dispusă soluţia de neîncepere a urmăririi penale , în speţă pretinsa faptă ilicită fiind comisă anterior incriminării sale ca infracţiune] faţă de numitul B.C. funcţionar al biroului urbanism din cadrul Primăriei oraş Slănic judeţul Prahova sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen.

În speţă,  este de necontestat că actele materiale imputate intimatului B.C. pretins a fi comise în dubla calitate de funcţionar public în cadrul Biroului de Urbanism şi Cadastru la Primăria oraşului Slănic şi persoană fizică autorizată de către Oficiul de Cadastru Prahova, inclusiv încălcarea incompatibilităţii privind conflictul de interese şi având consecinţe prejudiciabile pentru petenta – persoană vătămată C.F., se referă la întocmirea şi avizarea în acelaşi timp a documentaţiei cadastrale privind un imobil situat pe raza oraşului Slănic, în data de 1 aprilie 2003.

Prin urmare, obiectul actelor premergătoare , raportat la calitatea de funcţionar public a făptuitorului şi natura faptei sesizate, respectiv aceea prevăzute de art. 2531 C. pen., îl constituie acţiuni ce ar putea fi raportate la atragerea răspunderii penale instituite prin promulgarea Legii nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea C. pen., Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  nr. 601 din 12 februarie 2006.

Este real că o atare incompatibilitate se regăseşte şi în Legea nr. 161/2003, însă dispoziţiile legale nu sunt aplicabile în cauză, deoarece s-a făcut dovada că prin declaraţia depusă la 19 iunie 2003,  făptuitorul B.C. şi-a îndeplinit obligaţia de încunoştinţare a conducătorului autorităţii publice asupra conflictului de interese existent între cele două calităţi vizate, deci cu respectarea termenului de 60 zile cerut de art. 112 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Cât priveşte eventualele abuzuri comise în exerciţiul funcţiei publice de inspector şi aceea la întocmirea respectivei documentaţii şi care în opinia persoanei vătămate C.F. ar atrage răspunderea penală în sensul art. 246, art. 288 C. pen. ori al altei fapte penale, astfel cum s-a expus în precedente, Curtea observă că disjungerea cercetărilor dispusă prin Ordonanţa din 13 aprilie 2009 s-a menţinut prin Ordonanţa din 15 mai 2009.

Împrejurarea că prin acţiunile exercitate până în prezent petenta nu a obţinut o soluţie favorabilă în faţa instanţelor civile sesizate cu rezolvarea limitelor şi condiţiilor dobândirii proprietăţii asupra imobilului aflat pe raza oraşului Slănic, faţă de cele ce preced, nu constituie suficient temei de natură a conduce la desfiinţarea actelor procedurale adoptate de procuror şi redeschiderea cercetărilor sub aspectele analizate.

Recursul în termen declarat în cauză de către petenta C.F. reiterând solicitarea adresată primei instanţe privind desfăşurarea rezoluţiei actuale de netrimitere în judecată şi înaintarea dosarului organului judiciar iniţial sesizat în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul făptuitor B.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 2531, 246 şi art. 288 C. pen. prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. pr.pen. este nefondat .  .

Referitor la soluţia de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (4)  raportat la art. 10 lit. f) C. pr.pen. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen., hotărârea primei instanţe,  de respingere a plângerii în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. pr.pen. este fondată din considerentele arătate în expunerea sentinţei penale recurate,  respectiv:

Fapta de conflict de interese într-o formă apropiată de faptele reclamate de persoana vătămată C.F., a fost incriminată pentru prima dată în legislaţia română abia prin Legea nr. 278/2006 şi intrată în, vigoare la 11 august 2006, rezultă că în mod legal prin rezoluţiile atacate s-a dispus neînceperea urmăririi penale, fiind incidente dispoziţiile art. 228 alin. (4) teza II C. pr.pen., care împiedică continuarea cercetărilor în această fază procesuală, atunci când punerea în mişcare a acţiunii penale cade sub incidenţa articolului 10 lit. f) din acelaşi cod, lipsind o condiţie esenţială pentru tragerea la răspundere penală[11].

Prin Sentinţa penală nr. 142 din 25 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, s-a dispus în baza art. 2531 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. pr.pen. condamnarea inculpatului D.V. (primar al comunei Tiha Bârgăului) la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, cu suspendare condiţionată

Incriminarea conflictului de interese presupune corectitudinea funcţionarului public în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, dar şi abţinerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terţe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau persoanelor cu care acesta a avut raporturi comerciale. De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcţionarului public.

Incriminarea faptei presupune nu numai simpla interzicere a intereselor de natură privată a funcţionarului public,  ci şi formarea corectitudinii deciziilor administrative, pentru ca un conflict de interese nesoluţionat să nu conducă la un abuz în serviciu.

Corelând scopul urmărit prin incriminarea conflictului de interese cu modalitatea şi împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta, Înalta Curte apreciază că aceasta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel cum a reţinut instanţa de fond.

Inculpatul D.V. – primar al comunei Tiha Bârgăului – deşi ştia că fiul său este asociat şi administrator unic al SC B.A. SRL din Tureac, a încheiat un contract de servicii, fiind conştient că prin activitatea sa ilicită înlesneşte obţinerea unui folos material în beneficiul fiului său.

Procedând astfel pe lângă faptul că fiul său a obţinut un folos material – fiind asociat şi administrator unic – inculpatul a exclus posibilitatea participării altor societăţi comerciale care puteau oferi preţuri mai mici pentru executarea confecţiilor metalice, acesta fiind obiectul contractului de servicii.

Pe de altă parte, prin fapta inculpatului s-a creat neîncrederea derulării unor raporturi comerciale licite, oneste, ceea ce exclude lipsa pericolului social concret al faptei.

Cu privire la acest aspect – inculpatul solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. pr.pen. şi aplicarea unei sancţiuni administrative – se impune a se reţine că procedura simplificată nu exclude posibilitatea achitării inculpatului şi aplicarea unei sancţiuni administrative, dacă evident instanţa constată că fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Esenţa procedurii simplificate constă în aceea că judecata se face pa baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cu posibilitatea instanţei de a înlătura probele – atunci când este cazul – administrate în mod ilegal.

Potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (1), (2) şi (4) C. pr.pen., inculpatul, pentru a beneficia de procedura simplificată, trebuie să recunoască fapta săvârşită, astfel cum este descrisă în actul de sesizare al instanţei, nu şi încadrarea juridică dată de procuror, care are un caracter provizoriu.

Prin urmare, instanţa de judecată învestită cu judecarea cauzei este îndrituită să verifice prealabil – pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală – dacă fapta recunoscută prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi dacă aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu sau ale unei alte infracţiuni[12].

Menirea A.N.I. constă în asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, însă interesul public pentru înfiinţarea şi funcţionarea unei asemenea instituţii nu este suficient pentru a justifica un demers al Agenţiei în faţa judecătorului, în procedura instituită în art. 2781 C. pr.pen., căci pe această cale s-ar depăşi atribuţiile A.N.I, clar limitate la „responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice” (a se vedea art. 8 din Legea nr. 176/2010[13]).

Încunoştinţând organele judiciare cu privire la săvârşirea unei presupuse infracţiuni, denunţătorul acţionează în virtutea unui interes public, ca reprezentant al societăţii, ajutând astfel aceste organe să cerceteze fapte prevăzute de legea penală despre care ele nu au avut cunoştinţă pe altă cale (plângere sau sesizare din oficiu).

Acest interes public este limitat însă la sesizarea organelor de urmărire penală şi nu conferă denunţătorului dreptul de a supune cauza cenzurii instanţei de judecată, atunci când nu s-a dispus începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată.

Prin urmare, atribuţiile Agenţiei se limitează la această evaluare, putându-se dosar sesiza alte organe (fiscale, de urmărire penală sau comisia de cercetare a averilor ori, după caz, disciplinare), care vor decide în mod suveran, potrivit propriilor competenţa, dacă au fost încălcate dispoziţiile legii fiscale ori sunt întrunite condiţiile răspunderii penale sau disciplinare, după caz.

În concluzie, sesizând organele de urmărire penale, A.N.I. acţionează ca un denunţător şi nu este îndrituită, faţă de cele expuse anterior, la un demers în faţa instanţei, în procedura instituită de art. 2781 C. pr.pen.

De altfel, prin Decizia nr. 13 pronunţată de Secţii Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. pr.pen., A.N.I. nu are calitatea procesuală de a ataca soluţiile de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată dispuse de procuror, plângerile astfel formulate, urmând a fi respinse, ca inadmisibile[14].

Statul de drept și un sistem democratic au fost aspecte care s-au aflat pe primele locuri în lista de reforme solicitate de la statul român de către comunitatea internațională, ca precondiție .

Impunerea modelului statului de drept este şi produsul unor presiuni mai explicite exercitate asupra ţărilor din Est: instituţiile europene şi instituţiile financiare internaţionale au favorizat astfel puternic, prin intermediul “condiţionării democratice”, importarea principiilor şi mecanismul statului de drept.

Admiterea ţărilor din Europa centrală şi de Est în instituţiile europene a fost subordonată introducerii mecanismelor statului de drept. Uniunea Europeană a făcut din statul de drept unul dintre criteriile tranziţiei (vezi programele PHARE )[15], dar şi de admitere : printre criteriile fixate de Consiliul Europei la Copenhaga, în iunie 1993 figurează existenţa „unor instituţii stabile, care să garanteze democraţia, primatul dreptului, drepturile omului şi respectarea minorităţilor”.  Aplicarea acestor criterii a condus ,   la acceptarea intrării în Uniune a zece noi state din 2004, celelalte aderări fiind atunci amânate, România şi Bulgaria intrând în 2007.

Se vorbeşte de o rezistență enormă din partea sistemului[16], care ar fi făcut  reforma   imposibilă .

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpaţi  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese:

- în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a încheiat un contract civil şi ulterior a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă prin care fiul său a fost angajat, în perioada 2009-2012, în cadrul biroului său parlamentar, fiind remunerat din bugetul Camerei Deputaţilor[17];

- în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă prin care soţia sa a fost angajată, în perioada ianuarie 2009 – martie 2011, în cadrul biroului său parlamentar, fiind remunerată din bugetul Camerei Deputaţilor[18];

- în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său şi a nurorii sale, a avizat contractele individuale de muncă încheiate cu aceştia şi a încheiat un contract civil de prestări servicii cu soţia sa, contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceştia în cuantum total de 89.368 lei, sume plătite din bugetul Camerei Deputaţilor[19];

- în calitate de deputat în Parlamentul României, a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său, a avizat cele două contracte individuale de muncă încheiate cu acesta şi a încheiat trei contracte civile de prestări servicii cu soţia sa şi cu fiul său, contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceştia în cuantum total de 56.663 lei, sume plătite din bugetul Camerei Deputaţilor[20];

- în calitate de deputat în Parlamentul României, a propus angajarea fiicei sale pe post de referent în cadrul biroului său parlamentar şi a avizat contractul individual de muncă al acesteia, pe o perioadă determinată (din februarie 2009 până la sfârşitul mandatului), contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru angajată în cuantum total de 18.763 lei, sumă plătită din bugetul Camerei Deputaţilor[21];

- în calitate de deputat în Parlamentul României, a propus angajarea soţiei sale pe post de referent în cadrul biroului său parlamentar şi a avizat contractul individual de muncă al acesteia, pe o perioadă determinată (din ianuarie 2009 până la sfârşitul mandatului), contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru angajată în cuantum total de 20.387 lei[22];

Dosarele au fost înaintate, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În anii ’90 și la începutul anilor 2000, când majoritatea eforturilor erau direcționate spre construirea cadrului legal și instituțional,  România era văzută ca o țară vulnerabilă la incompatibilități în România. Codul de conduită a funcţionarilor publici,  Legea 7/2004[23] stabilește  incompatibilitățile și regulile de conduită pentru funcționarii publici.

Pe lângă legislația generală, există proceduri speciale pentru parlamentari care se referă la reguli de conduită, conflicte de interese, incompatibilități și mecanisme de pierdere a mandatului specificate în Legea 96/2006 privind Statutul Deputaților și al Senatorilor[24]. De asemenea, Regulamentele celor două Camere conțin referiri la conflictul de interese, declarațiile de avere și incompatibilități. Existența lor paralelă a creat conflicte legale cu privire la jurisdicția instituțională, care vor fi explicate în cele ce urmează.

Lipsa de reglementare clară și interferențele politice în cadrul procedurilor legale sunt demonstrate de cazul senatorului M. D., care a ajuns și în atenția Comisiei Europene[25].

La începutul mandatului, D. a solicitat Comisiei Juridice din Senat – care nu are atribuții legale în acest sens –să stabilească dacă funcția sa de director la un teatru din București este incompatibilă cu cea de senator. Din răspunsul primit a rezultat că nu există incompatibilitate. Cu toate acestea, în 2011, A.N.I. a constatat că se află în stare de incompatibilitate. Chiar dacă senatorul a contestat Decizia, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat soluția ANI. Conform legii, senatorul ar fi trebuit să își piardă mandatul dacă a fost găsit incompatibil, însă Senatul a refuzat să voteze pentru demiterea sa (23 de senatori au votat pentru revocare, 32 împotrivă și 10 s-au abținut în plen). Această poziție reflectă și Decizia Comisiei Juridice, care a votat împotriva demiterii sale.

Mai mult, întrucât Senatul la susținut pe M.  D.  și a refuzat să pună în practică Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii a înaintat o solicitare Curții Constituționale prin care a cerut soluționarea conflictului constituțional și dispunerea de măsuri.

Curtea Constituţională  a constatat existența unui conflict de puteri și a acordat precădere deciziei Înaltei Curți.

În decembrie 2012, M.  D.  a demisionat. De asemenea, senatorul a fost pus sub acuzare și pentru conflict de interese în cinci cazuri, întrucât a acordat contracte soției sale în calitate de director al teatrului unde lucra și aceasta.

Raportul MCV din iulie 2012 a inclus referințe la adoptarea de proceduri cu privire la demisia membrilor Parlamentului în cazul în care există o decizie finală de incompatibilitate, conflict de interese sau corupție la nivel înalt[26].

Prin rechizitoriul   din 20 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, a fost trimis în judecată inculpatul D.M. pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de conflict de interese prevăzute de art. 2531 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Procurorul a reţinut, în ceea ce priveşte infracţiunile anterior menţionate şi pretins a fi fost săvârşite de către inculpatul D.M. că, în calitate de director al Teatrului C.I.N. Bucureşti, a participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi, la data de 27 aprilie 2007, a semnat contractul de drepturi intelectuale (regie), având ca obiect realizarea de către soţia sa a spectacolului R., contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta în cuantum total de 6.620 RON, beneficiu realizat în două tranşe, la 11 mai 2007 şi respectiv 12 noiembrie 2007.

S-a mai reţinut că, la data de 13 august 2007, în calitate de director al Teatrului C.I.N. Bucureşti, inculpatul a prezidat Comisia de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic la această instituţie publică de cultură, după ce în cursul aceleaşi luni a aprobat şi tematica de concurs pentru regizorul artistic şi cunoştea cu exactitate că numai soţia sa se va prezenta la concursul organizat pentru promovarea în această funcţie, a acordat calificative maximei, iar apoi a emis Decizia nr. 67/2007 de promovare a soţiei sale în funcţia de regizor artistic, act administrativ în baza căruia acesta a realizat un folos material direct, concretizat în creşterea salarială de la nivelul corespunzător salariului de bază al treptei profesionale S I la salariul de bază al treptei profesionale S IA, respectiv de la 1.309 RON, la 1.486 RON în lunile imediat următoare promovării, respectiv la suma de 2.355 RON la finele anului 2012.

Tot astfel, procurorul a reţinut că, în calitate de director al Teatrului C.I.N. Bucureşti, inculpatul a participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi, la data de 31 octombrie 2007, a semnat contractul de drepturi conexe (autor), pe perioadă nedeterminată, respectiv pe toată perioada în care piesa „D.T.O.D.” se joacă de către Teatrul C.I.N. Bucureşti, în ţară şi în străinătate, cu soţia sa în calitate de colaborator, pentru rolurile Femeia 1 şi Soţia, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta în cuantum total de 12.200 RON, respectiv 690 RON în 2007, 2.970 RON în 2008, 3.555 RON în 2009, 3.160 RON în 2010, 1.460 RON în 2011 şi 365 RON în 2012.

De asemenea, s-a reţinut în actul de sesizare că, la data de 25 mai 2011, în calitate de director al Teatrului C.I.N. Bucureşti, inculpatul a participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi a semnat contractul de drepturi intelectuale (regie), pe perioadă nedeterminată, având ca obiect realizarea de către soţia sa a scenografiei, respectiv a decorului şi costumelor pentru piesa „N.V.A.”, în regia soţiei sale, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta, în cuantum total de 9.070 RON.

S-a mai reţinut că, la data de 27 iunie 2011, în calitate de director al Teatrului C.I.N. Bucureşti, inculpatul a participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi a semnat contractul de drepturi intelectuale (regie), pe perioadă neprecizată, cu soţia sa în calitate de colaborator-actor, pentru rolul E.S. din spectacolul „N.V.A.” a cărui regie şi scenografie era realizată tot de soţia sa, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru acesta în cuantum total de 1.222 RON.

Conform art. 197 alin. (2) C. pr.pen., dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Totodată, conform art. 29 C. pr.pen., la data emiterii rechizitoriului, respectiv 20 noiembrie 2012, competenţa în prezenta cauză aparţinea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de calitatea persoanei, respectiv calitatea de senator a inculpatului D.M.

Înalta Curte reţine, însă, că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  845 din 13 decembrie 2012 a fost publicată Hotărârea Senatului nr. 45 privind constatarea încetării mandatului de senator pentru M.D., care are calitatea de inculpat în prezenta cauză.

Potrivit art. 40 C. pr.pen., atunci când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia sau s-a dat o hotărâre în primă instanţă.

În prezenta cauză, niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită.

Acuzaţiile formulate de Ministerul Public nu au legătură cu atribuţiile decurgând din calitatea de senator a inculpatului D.M., fiind menţionat expres în faptul că pretinsele infracţiuni ar fi fost comise de către inculpat în anul 2007 şi, respectiv, în anul 2011, în calitate de director al Teatrului C.I.N. Bucureşti.

Pe de altă parte, se reţine că în cauză nu s-a pronunţat o hotărâre în primă instanţă, astfel că nici cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 40 C. pr.pen. nu este îndeplinită.

Ca atare, inculpatul,  care nu mai are calitatea de la momentul pretinsei săvârşiri a faptelor de care este acuzat, pierde beneficiul unei competenţe speciale, determinate de acea calitate, având în vedere că faptele nu au legătură cu acea calitate şi cauza se află la judecata în primă instanţă.

Având în vedere pierderea calităţii de senator a inculpatului D.M., care atrăgea competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a cauzei,   urmează a fi admisă excepţia necompetenţei după calitatea persoanei şi a se dispune trimiterea cauzei privind pe inculpatul D.M., cercetat sub aspectul săvârşirii a cinci infracţiuni de conflict de interese prevăzute de art. 2531 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă căreia îi revine competenţa materială de soluţionare conform art. 281 lit. a1) C. pr.pen., în raport de natura infracţiunilor pentru care s-au formulat acuzaţii[27].

Fostul ministru al Culturii M.   D.   a fost achitat,  în 13 martie 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese[28].

In baza art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013 şi art. 181 C.pen. din 1969, achită pe inculpat [ .  .  . ]   sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conflict de interese prevăzute de art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 33 lit. a C. pen. din 1969 şi art. 5 C.pen. În baza art. 181 al. 3 C. pen. din 1969 rap. la art. 91 lit. c C.pen. din 1969, aplică inculpatului amenda administrativa în cuantum de 1.000 de lei. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu apel. Pronunțată în ședința publica, azi, 13.03.2014.”[29]

Un conflict de interese  implică un conflict între datoria faţă de public şi interesele personale ale unui funcţionar public, în care funcţionarul public are interese, în calitatea sa de persoană privată, care ar putea influenţa necorespunzător îndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor oficiale[30].

Potrivit art. 25 alin. (2) ultima teză din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, “În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.”

Curtea Constituţională  reţine că Agenţia Naţională de Integritate a constatat că T.  V.  A.  s-a aflat, în perioada 23 ianuarie 2007 – 1 martie 2009, în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut concomitent calităţile de funcţionar public – purtător de cuvânt în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, director executiv în cadrul Asociaţiei Române pentru Transparenţă, începând cu anul 2004, şi avocat definitiv în cadrul Cabinetului individual de avocatură ,  începând cu 23 ianuarie 2007 şi până în prezent[31].

Constatarea stării de incompatibilitate a lui T.   V.   A.   a rămas definitivă la data de 7 august 2009, acesta necontestând actul Agenţiei Naţionale de Integritate în termenul prevăzut de lege, la instanţa competentă

Curtea precizează că alegerea reprezentanţilor societăţii civile în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să se întemeieze pe verificarea prealabilă a îndeplinirii cerinţelor legale pentru ocuparea respectivei demnităţi, a competenţelor profesionale, a reputaţiei morale şi a interdicţiilor şi incompatibilităţilor izvorâte fie din statutul personal, fie din alte prevederi legale.

Curtea constată că toate aceste aspecte reliefează faptul că Hotărârea Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010 privind alegerea lui T.  V.  A.  ca reprezentant al societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de lege sus-citate, ceea ce atrage neconstituţionalitatea acesteia în raport cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora “În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” şi ale art. 16 alin. (2), conform cărora “Nimeni nu este mai presus de lege.”

Conflictele de interese sunt acele conflicte de munca ce au ca obiect stabilirea condițiilor de munca cu ocazia negocierilor contractelor colective de munca şi sunt referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaţilor. Este evident că sunt astfel excluse conflictele cu persoanele care prestează activitatea în temeiul unei convenţii civile de prestări-servicii etc.

Pentru aplicarea prevederilor art. 12 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată, şi în baza prevederilor pct. 7 din Codul etic naţional al profesioniştilor contabili se stabilesc cerinţe etice detaliate pentru profesioniştii contabili membri ai Corpului[32].

Atât O.G. nr.  65/1994 actualizată,  cât şi regulamentul de organizare şi funcţionare şi Codul privind conduita etică şi profesională a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din România se referă la situaţiile de incompatibilitate.

Profesionistul contabil de bazează în conduita sa pe mai multe principii ( integritate, obiectivitate, competenţă profesională şi bunăvoință,  confidenţialitate,  profesionalism , comportament  profesional), a căror încălcare înseamnă tot atâtea incompatibilităţi în exercitarea profesiei.

Constituie abatere disciplinară pentru un auditor statutar sau de către o firmă de audit din România, precum şi  de către un membru al Consiliului CAFR sau de către un alt membru ales în structurile de conducere ale CAFR , nerespectarea prevederilor Codului etic al profesioniştilor contabili, elaborat de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Etică pentru Contabili (IESBA) al Federaţiei Internaţionale a Contabililor şi aprobat prin hotărâre a Consiliului CAFR.

Potrivit pct. 121 §  2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, aprobat prin Hotărârea Conferinţei naţionale a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi nr. 1/1995, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, constituie abatere disciplinară , printre altele, săvârşirea, de către un membru al organelor de conducere ale CECCAR şi ale filialelor acestuia, precum şi de către un membru al Comisiei superioare de disciplină a CECCAR, a ( lit.  i) încălcării dispoziţiilor cu privire la incompatibilităţi sau conflicte de interese (Art. 29  din  Regulamentul intern al Comisiei de disciplină a Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile[33]).

Potrivit art.5 din Legea nr.168/1999[34], conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din legi sau alte acte normative, precum şi din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor, denumite conflicte de drepturi.

Ca varietate a conflictelor de muncă, conflictele de drepturi se referă la orice aspect privind raporturile juridice de muncă.

Conflictele derivate din contractele de altă natură decât cele de muncă, precum contractul de mandat sau de management, convenţiile civile de prestări servicii sunt supuse reglementărilor specifice sau principiilor generale de drept, dar în nici un caz celor din legislaţia muncii[35].

Sunt conflicte individuale de muncă şi acelea vizând valorificarea unor drepturi aflate în legătură de conexitate cu raportul juridic de muncă, precum cele care se referă la completarea carnetului de muncă şi reconstituirea vechimii în muncă, deşi pentru acestea legea prevede o procedură specifică.

Sunt calificate drept conflicte de muncă, nu numai acelea privind clauzele exprese ale contractului de muncă, ci orice conflicte în legătură cu activitatea desfăşurată în unitate, inclusiv cele referitoare la răspunderea pentru fapte ilicite săvârşite în procesul de producţie sau cu ocazia lui, cu excepţia faptelor care constituie infracţiuni .

Şi funcţionarii publici se află în raporturi de muncă cu autorităţile sau instituţiile publice din care fac parte. Dispoziţia sau ordinul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, de numire a funcţionarului public, deşi este un act administrativ, generează şi raporturi de muncă, dovadă în acest sens fiind şi prevederile art.93 din Legea nr. 188/1999, republicată[36] , care statuează că dispoziţiile legii se completează cu prevederile legislaţiei muncii, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

Natura complexă a raportului de muncă al funcţionarului public, grefat pe actul administrativ de autoritate, conferă o fizionomie aparte litigiilor de muncă ale funcţionarilor publici.

Potrivit art.30 din Legea nr.130/1996, republicată[37], executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta. Obligaţia de respectare a clauzelor contractului menţionat derivă din poziţia de egalitate a partenerilor sociali la negocierea colectivă, precum şi din prevederea legală cuprinsă în art.7 alin.2 din acelaşi act normativ, care stipulează că aceste contracte încheiate cu respectarea legii constituie legea părţilor.

Intervenţia statului pe plan legislativ pentru a răspunde provocărilor economico-financiare, operează chiar şi atunci când contractul colectiv este  încheiat de un agent economic privat, dacă cerinţele interesului colectiv impun revizuirea, modificarea sau suspendarea clauzelor acestui contract[38].

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că participarea unui funcţionar public la luarea unor decizii de natură să faciliteze obţinerea unor avantaje de natură patrimonială pentru o asociaţie al cărei preşedinte şi membru fondator este soţul respectivului funcţionar public constituie o încălcare a prevederilor legale privind regimul juridic al conflictelor de interese, astfel cum acesta e stabilit prin conţinutul dispoziţiilor art. 70 şi 72 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei[39]. În speţă, reclamanta, care deţinea funcţia de Secretar General al Guvernului, a aprobat închirierea de către R.A.–A.P.P.S., în condiţii avantajoase, a unui spaţiu asociaţiei unde soţul acesteia avea calităţile menţionate, deşi o astfel de conduită îi era interzisă de prevederile art. 72 din Legea nr. 161/2003[40].

Prin sentinţa civilă nr.3526 din 25 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea raportului întocmit de intimata Agenţia Naţională pentru Integritate .

Prima instanţă a constatat că reclamanta a fost informată cu privire la faptul că, în conformitate cu prevederile art.8 alin. (1), (2) şi (3) şi art.10 lit. b) din Legea nr.176/2010, iar reclamanta a trimis pe adresa Agenţiei Naţionale de Integritate o adresă referitoare la „modalitatea comunicării de A.N.I. a faptului că au fost identificate elemente în sensul existenţei unui conflict de interese, fără a se face vreo referire la actul, acţiunea, la ce se referă şi când au avut loc pentru a se prezenta un punct de vedere la speţă”.

A.N.I  a comunicat faptul că urmare a verificărilor efectuate au fost identificate elemente în sensul existenţei unui conflict de interese, întrucât în perioada exercitării funcţiei publice de Secretar General al Guvernului a încălcat prevederile art.70 şi art.72 din Legea nr.161/2003.

Instanţa fondului a considerat ca raportul A.N.I. este nelegal pe fond.

Astfel, conform Legii nr.161/2003 persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.

S-a reţinut că petenta nu a obţinut nici un folos material, constatările afişate pe site-ul instituţiei în comunicatul de presă neindicând care este „ interesul personal de natură patrimonială” cu referire la aprobarea privind închirierea spaţiului unei asociaţii fără scop patrimonial, aşa cum prevede art.1 alin.(2) din O.G. nr.26/2000, care reglementează activităţile asociaţiilor şi fundaţiilor şi care specifică că aceasta face parte din categoria persoanelor juridice de drept privat” fără scop patrimonial”, de unde rezultă foarte clar lipsa oricărui conflict de interese.

A mai constatat judecătorul fondului că aprobarea pentru spaţiul de aproximativ 30 de metri, dată pentru firma în care soţul său era asociat, este dată de către RAAPPS, respectiv de către directorul general şi directorul comercial, sub condiţii similare cu încă alte 23 de aprobări, date de acelaşi RAAPPS fără să o informeze, sau fără să emită vreun act în acest sens.

De asemenea, nu a rezultat care este avantajul material procurat soţului reclamantei, atâta timp cât avizarea sediului s-a realizat pentru mai multe ONG-uri şi, în plus, asociaţiile/ fundaţiile au un scop non-profit.

Astfel, nu se poate reţine existenţa unor foloase materiale ale soţului-preşedinte al asociaţiei, decât dacă s-ar dovedi că acesta folosea în interes pur personal spaţiul (locuinţă personală, birou personal), sau dacă ar realiza un comodat în interesul său urmat de subînchirieri oneroase pentru terţi.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală a formulat recurs Agenţia Naţională de Integritate.

Instanţa de recurs apreciază că motivul de recurs este fondat.

Reclamanta a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare prin care s-a reţinut că A.D.N. nu a respectat prevederile legale privind conflictul de interese, întrucât Secretariatul General al Guvernului a avizat Nota Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” având ca obiect atribuirea spaţiului de 105,2 m.p., Asociaţiei „CPSDF”.

Prin contestaţia formulată s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a acestui raport de evaluare pentru argumentele arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi, în subsidiar, anularea acestuia, motivat de faptul că nu a fost dovedit folosul material, condiţie pentru a se reţine existenţa conflictului de interese, conform art.70, 72 din Legea nr.161/2003.

Prin sentinţa nr.3526 din 25.05.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea reclamantei, anulându-se raportul contestat în cauză, reţinându-se că nu a fost dovedit faptul că s-a produs un folos material pentru sine, pentru soţul sau rudele de gradul I, pentru a se reţine existenţa conflictului de interese în ceea ce o priveşte pe reclamantă.

Referitor la aspectele invocate de reclamantă în susţinerea nulităţii absolute a raportului de evaluare, acestea nu au fost reţinute a fi întemeiate de instanţa de fond.

Recursul formulat de A.N.I. vizează lămurirea problemei dacă în ceea ce o priveşte pe intimata-reclamantă se poate reţine că nu a respectat prevederile legale privind conflictul de interese conform art.70 şi 72 din Legea nr.161/2003.

Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că pentru a se reţine existenţa conflictului de interese, trebuie îndeplinită condiţia referitoare la „interesul personal de natură patrimonială” sau „folosul material” pentru sine, pentru soţul ori rudele sale de gradul I”.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că intimata-reclamantă în calitatea  sa de  Secretar General al Guvernului, a aprobat Nota R.A. – A.P.P.S. privind cererea de atribuire către Asociaţia „CPSDF”, aflată în curs de dobândire a personalităţii juridice, a spaţiului în suprafaţă de 105,20 m.p. , în vederea stabilirii sediului social al asociaţiei.

Necontestat este faptul că membru fondator şi preşedinte al asociaţiei este soţul reclamantei, T.A., care, potrivit actului constitutiv a adus ca aport în lei suma de 350 lei la constituirea patrimoniului social al acesteia.

Aprobările pentru atribuirea spaţiului au fost acordate şi semnate de intimata-reclamantă în calitate de Secretar General al Guvernului, în condiţiile în care,  potrivit  art. 1 alin.(2) din H.  G.    nr. 60/2005  RA-APPS „este persoană juridică şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, care îndeplineşte faţă de aceasta atribuţiile legale prevăzute pentru ministerul de resort.”

Potrivit dispoziţiilor art.6 alin.(2) din H.G. nr.60/2005 privind organizarea şi funcţionarea R.A. – APPS [41], cu modificările şi completările ulterioare, „atribuirea, în condiţiile legii, către instituţii publice care se autofinanţează, organizaţii sindicale, partide politice, fundaţii, asociaţii, cabinete de avocatură, birouri notariale, unităţi aparţinând cultelor religioase, unităţi din domeniul presei sau edituri, a spaţiilor pentru birouri şi pentru alte destinaţii din imobilele ce se află în administrarea regiei, se face de către aceasta, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului”.

De asemenea, conform  art. 6 alin.(4) din HG nr.60/2005 „Atribuirea, în totalitate sau în parte, a imobilelor, construcţii şi terenuri aflate în administrarea regiei, către alte persoane juridice decât cele prevăzute la alin. (1), se face pe bază de contracte de asociere, de închiriere, de prestări de servicii, încheiate potrivit legii, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului.” Deci, în raport de aceste dispoziţii, atribuirea spaţiului, cât şi  încheierea contractului de închiriere nu se putea realiza fără aprobarea Secretariatului General al Guvernului, respectiv reclamantei. Este adevărat că atribuirea se putea face, în condiţiile legii, şi către fundaţii sau asociaţii.

Este evident că deciziile reclamantei în acordarea aprobărilor în modalitatea reţinută anterior au fost influenţate de calitatea pe care soţul său o deţinea în cadrul asociaţiei şi care participase cu un aport în numerar la constituirea patrimoniului acesteia, afectând imparţialitatea, respectiv atitudinea neutră la care aceasta era obligată în virtutea funcţiei deţinute, de Secretar General al Guvernului.

În acest context, se reţine că există un interes personal de natură patrimonială prin faptul că un membru al familiei reclamantei, respectiv soţul său, implicat patrimonial, era membru fondator şi preşedintele asociaţiei ce a solicitat şi a beneficiat de spaţiul închiriat urmare a aprobării date de reclamantă, care deţinea funcţia de Secretar General al Guvernului, în condiţiile reţinute în raport de  înscrisurile  existente la dosar.

Or, implicarea patrimonială a soţului său şi acordarea aprobării închirierii spaţiului de reclamantă asociaţiei unde acesta avea calităţile menţionate, în situaţiile de fapt  expuse, confirmă inclusiv folosul material al soţului său.

Reclamanta, în raport de dispoziţiile art.72 din Legea nr.161/2003, avea obligaţia de a nu emite vreun act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice deţinute care produce un folos material pentru soţul său. Prin aprobările date în maniera expusă, având ca obiect atribuirea spaţiului menţionat şi vizat de asociaţia al cărei preşedinte şi membru fondator era soţul său, implicat patrimonial, căruia evident i-a fost produs un folos material, a încălcat prevederile legale privind regimul juridic al conflictelor de interese, astfel cum este prevăzut de art.70 şi 72 din Legea nr.161/2003.

Prin urmare, faţă de toate considerentele expuse, motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C. pr.civ. este fondat, fiind nelegală şi netemeinică hotărârea instanţei de fond prin care a anulat Raportul de evaluare ce o priveşte pe reclamantă, cu interpretarea greşită a situaţiei de fapt, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Faţă de cele reţinute, în considerentele acestei decizii, instanţa de recurs a apreciat că sunt nefondate toate susţinerile intimatei-reclamante formulate în apărare.

În concluzie, Înalta Curte a casat sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, a respins acţiunea, actul administrativ atacat – Raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, fiind legal şi temeinic[42].

O problemă asemănătoare s-a ridicat și la Curtea de Apel Suceava[43].

Reclamantul L.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Națională de Integritate Bucureşti, anularea Raportului de evaluare emis .

Prin sentinţa nr.29 din 26.01.2012, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis acţiunea şi a anulat Raportul de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, reţinând următoarele:

Reclamantul L.G. a supus controlului de legalitate raportul de evaluare din data de 7.11.2011, prin care  s-a constatat ca nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese, întrucât  a propus angajarea fratelui sau, domnul L.I. Iosif în funcţia de expert la Biroul parlamentar şi a avizat contractul individual de munca al acestuia, încălcând astfel prevederile Legii nr. 161/ 2003.  S-a reţinut   că reclamantul a încălcat legislaţia în materia conflictelor de interese prevăzută de art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Potrivit principiilor enunţate în art. 70 şi art. 71 din actul normativ menţionat, persoanele care deţin funcţii publice sunt obligate să manifeste o atitudine neutră şi imparţială faţă de interesele lor de orice natură, acestor persoane fiindu-le interzis să abuzeze în orice fel de poziţiile pe care le deţin şi să obţină anumite beneficii pentru ei, rudele sau alte persoane, în considerarea funcţiei lor.

Prin propunerea angajării şi avizarea contractului individual de muncă al fratelui său, reclamantul nu a manifestat o atitudine neutră, imparţială şi obiectivă faţă de interesele patrimoniale ale sale şi ale familiei sale.

Instituirea regimului incompatibilităţilor şi conflictului de interese în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice reprezintă restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi prevăzute în Constituţie. Conform dispoziţiilor din art. 53 din legea fundamentală, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi este posibilă numai prin lege şi numai dacă se impune pentru situaţiile expres prevăzute în acest articol.

Fiind instituite cu titlu de excepţie, dispoziţiile prin care se reglementează conflictul de interese sunt de stricta interpretare şi aplicare.

Din lecturarea Legii nr.161/2003 rezultă că în materia conflictului de interese nu există nici o dispoziţie care să se refere la deputaţi sau senatori. Lipsa reglementarii a fost adesea criticată de analiştii politici care au susţinut că o asemenea omisiune nu ar fi întâmplătoare. Cu toate acestea,  nici prin actele normative ulterioare care au completat şi modificat legea de bază nu au fost enumerate situaţiile în care deputaţii sau senatorii se află în conflict de interese.

Constituind restrângeri ale exerciţiului unor drepturi civile, situaţiile în care o persoana se afla în conflict de interese nu se poate face numai în baza principiilor generale prevăzute în art. 70 şi 71 din Legea nr.161/2003, fără ca dispoziţiile legale să prevadă situaţiile în care deputaţii şi senatorii sunt în conflict de interese.
Extinderea interpretării legii şi aplicarea ei la persoane care ocupa funcţii de demnitate publica fără o prevedere expresa constituie un exces de putere în sensul art. 2 alin. 1 lit. n din Legea 554/2004, adică o exercitare a dreptului de apreciere al Agenţiei Naţionale de Integritate prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Interpretarea data de pârâtă dispoziţiilor art. 70 şi 71 din Legea nr.161/2003 şi extinderea lor la alte categorii de demnitari decât cele la care legea se referă expres constituie şi o încălcare a dispoziţiilor art. 10 din Noul cod civil, cu aplicabilitate generală în materia drepturilor civile. Acest articol interzice analogia şi dispune că „Legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege .”

Manifestarea excesului de putere justifică acţiunea reclamantului în contencios administrativ, astfel încât, în temeiul art. 8 alin. 1 şi art. 18 alin. 1 din Legea 554/2004, Curtea a admis acţiunea şi a anulat raportul de evaluare întocmit de pârâtă şi supus controlului de legalitate în prezenta cauză[44].

Potrivit Legii 176/2010, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.

În martie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş a anulat raportul întocmit de A.N.I. referitor la preşedintele Consiliului Judeţean Argeş.

Decizia a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ,  care, la 11 ianuarie 2014, a dat dreptate ANI, hotărârea fiind irevocabilă.

În cazul lui V.  N.  , A.N.I. a stabilit existenţa conflictului de interese prin semnarea sau aprobarea de către acesta, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, a unui număr de 14 contracte (13 contracte în sumă de 1.139.715,84 lei, cu TVA inclus şi un contract adiţional de prelungire a perioadei) încheiate de către CJ Argeş sau instituţii şi servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului cu SC Auto.   M.   SA, respectiv, SC Mac Auto SA (societăţi la care N.   este acţionar majoritar, în procent de 92,194% şi, respectiv, 63,08%).

De asemenea, A.N.I. arăta că societăţile Auto M.   şi M.   Auto, precum şi SC D.   M.   A.   SRL (la care V.   N.   este acţionar majoritar) au încheiat 12 contracte (nouă contracte în sumă de 303.262,12 lei, TVA inclus, un contract conform comenzilor, două contracte – oră de manoperă) cu instituţii şi servicii publice aflate în coordonarea,  subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş.

În perioada 2006 – 2010, SC Auto.   M.   SA a prestat servicii către instituţii şi servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş, pe bază de comenzi, în sumă de 124.327,49 lei, preciza ANI.

Suma totală a celor nouă contracte încheiate sub semnătura C N., a celor cinci contracte încheiate cu aprobarea acestuia, a celor 12 contracte încheiate de către societăţi la care acesta sau soţia lui sunt acţionari majoritari, precum şi a prestărilor de servicii efectuate instituţiilor şi serviciilor publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş, de către societăţile la care preşedintele CJ Argeş sau soţia acestuia sunt acţionari majoritari este de 1.567.305,45 lei, mai nota ANI.

Conform legii, preşedinţilor de consilii judeţene li se interzice să ia parte la deliberarea şi adoptarea hotărârilor în care au un interes patrimonial faţă de problema supusă dezbaterii. Interesul poate fi personal sau prin soţie/soţ, afini sau rude de până la gradul al patrulea inclusiv. Hotărârile adoptate prin încălcarea acestei prevederi sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ.

Pe de altă parte, în noiembrie  2013, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe N.  , la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul privind contractarea de fonduri PHARE de 900.000 de euro pentru patru unităţi şcolare, cu acte false, Decizia nefiind însă definitivă[45].

Fapta funcţionarului public, având atribuţii referitoare la emiterea avizelor sau a autorizaţiilor privind securitatea la incendiu, de a întocmi pentru agenţi economici privaţi documentaţia necesară emiterii acestor avize ori autorizaţii, în scopul obţinerii unor sume de bani necuvenite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar fapta aceluiaşi funcţionar public, de a participa, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, la luarea deciziei de emitere a avizului sau a autorizaţiei privind securitatea la incendiu, pe baza documentaţiei întocmite de funcţionarul public în schimbul unor sume de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prevăzută în art. 2531 C. pen. [46] .

Prin sentinţa nr. 92 din 1 iulie 2010 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori şi familie, s-a dispus, între altele, în baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatei R.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 2531 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.

În mod corect, prima instanţă a reţinut, cu referire la inculpata R.C., că aceasta este funcţionar public în sensul art. 147 C. pen., având în vedere dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi art. 20 din H. G. nr. 1492/2004 privind principiile de organizare, funcţionarea şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste, în baza cărora inculpata, în funcţie de gradul militar şi de atribuţiile de control, este învestită cu exerciţiul autorităţii publice.

Conform fişei postului inculpatei, aceasta are în atribuţii executarea de controale la unităţile de proiectare pentru verificarea proiectelor, obiectivelor etc. Atribuţiile de a verifica documentaţiile P.S.I. întocmite de proiectanţi pentru eliberarea avizelor ori a autorizaţiilor presupun sarcini de control, în sensul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 asupra proiectanţilor ce funcţionează ca agenţi economici privaţi. În privinţa infracţiunii prevăzute în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ce este una de pericol, textul de incriminare nu cere realizarea efectivă a foloaselor necuvenite. În cauză, inculpata R.C. a săvârşit faptele, întrucât urmărea obţinerea unor astfel de foloase şi, în unele cazuri, aceasta le-a realizat.

Pentru aceste motive, fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma continuată prevăzută în art. 41 alin. (2) C. pen., compusă din 23 de acte materiale, corespunzător scenariilor prezentate la punctele 1 – 23.

Din cele opt lucrări pentru care a rezultat din probele coroborate realizarea unor foloase materiale de către inculpata R.C., un număr de 7 astfel de documentaţii i-au fost supuse verificării în exercitarea atribuţiilor de serviciu: documentaţia pentru emiterea avizului Bisericii romano-catolice şi casei parohiale; etc.

În cazul acestor lucrări, inculpata a săvârşit şi infracţiunea de conflict de interese în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 2531 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., compusă din şapte acte materiale.

În actul îndeplinit de inculpata R.C. cu privire la fiecare din aceste lucrări, respectiv referatul cu concluziile rezultate în urma verificării documentelor pentru avizarea/autorizarea privind securitatea la incendiu, aceasta a formulat aprecieri şi propuneri, analizate de şeful de compartiment, vizate de adjunctul inspectorului şef, pentru ca în final aprobarea referatului să se realizeze de şeful inspectoratului, care semna şi avizul ori autorizaţia. Inculpata R.C. a participat astfel, în sensul art. 2531 C. pen., la luarea deciziei de emitere a avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu, referatul său fiind esenţial în formarea deciziei inspectorului şef.

Este de precizat că, Decizia a fost de emitere a avizului ori autorizaţiei, însă, în practica acestor organe de control, există şi cazuri în care cererile se resping ca urmare a neîntrunirii unor condiţii impuse de diverse norme din domeniu, astfel încât documentaţiile trebuie refăcute. Consecinţa unor astfel de „negaţii”, cum se numesc uzual în domeniu, este întârzierea solicitanţilor în realizarea altor interese legitime. Există, astfel, riscul expirării valabilităţii certificatului de urbanism ori întârzierea în darea în folosinţă a unor obiective economice. Tocmai calitatea oficială a inculpatei R.C. prezenta garanţia atât a specializării în întocmirea documentaţiilor, cât şi a facilitării obţinerii avizelor ori a autorizaţiilor şi era de natură să-i asigure un loc privilegiat în mediul agenţilor care activează în proiectare.

În cauză este îndeplinită şi cerinţa infracţiunii prevăzute în art. 2531 alin. (1) C. pen., întrucât prin Decizia de emitere a avizului ori a autorizaţiei de securitate la incendiu, la luarea căreia a participat, s-a realizat indirect folosul urmărit de inculpata R.C. Se observă, astfel, că pentru cele şapte documentaţii indicate, plata serviciilor inculpatei s-a realizat concomitent ori ulterior emiterii avizului ori a autorizaţiei, acestea fiind intercondiţionate.

Caracterul necuvenit la foloaselor rezultă din dispoziţiile art. 79 alin. (1) lit. c) şi art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 referitoare la conflictul de interese şi incompatibilităţile funcţionarilor publici.

În concluzie, fapta inculpatei R.C., funcţionar public încadrată ca ofiţer specialist I la Compartimentul de avizare/autorizare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. Constantin Ene” al judeţului Bacău (I.S.U.J. Bacău), cu gradul de căpitan, realizează conţinutul infracţiunilor prevăzute în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi în art. 2531 C. pen. privind conflictul de interese, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pr.pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva sentinţei nr. 92 din 1 iulie 2010 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori şi familie[47].

Prin plângerea adresată Judecătoriei Constanţa, petenta M.M. a solicitat desfiinţarea Ordonanţei  Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Sentinţa penală nr. 268 din 18 martie 2010 a Judecătoriei Constanţa, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa şi s-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta M.M.

Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate, Judecătoria Constanţa a reţinut, în esenţă că, potrivit prevederilor art. 2781 alin. (1) C. pr.pen., împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală dată de procuror, persoana vătămată sau orice altă persoană interesată, poate face plângere la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, iar în cauză instanţa competentă este Curtea de Apel Constanţa.

Având în vedere că, Ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a fost comunicată petentei M.M. la 6 august 2010, iar la 26 august 2010 aceasta s-a adresat procurorului general al respectivului parchet, care prin Rezoluţia din 24 septembrie 2009 a respins plângerea, menţinând ordonanţa atacată, Curtea a reţinut că plângerea a fost adresată instanţei în termen legal.

În esenţă, petenta M.M. a susţinut că, în condiţiile în care Decizia de aprobare a Planului Urbanistic de Detaliu a fost adoptată fără vreo imixtiune a ei şi fără votul personal, este evident că, nu a urmărit procurarea unui folos material pentru tatăl ei B.S., astfel că nu a săvârşit infracţiunea de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen., aşa cum eronat s-a reţinut prin ordonanţa atacată.

În concluzie, s-a solicitat, admiterea plângerii, desfiinţarea Ordonanţei din 17 iulie 2009 şi, urmare rejudecării, să se constate inexistenţa faptei cu consecinţa exonerării ei de plata amenzii administrative în cuantum de 700 RON.

Examinând Ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, astfel cum a fost menţinută prin Rezoluţia din 24 septembrie 2009 pronunţată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa ,  Curtea a reţinut următoarele:

La data de 18 mai 2004, primarul oraşului Cernavodă, judeţ Constanţa, în persoana lui H.G. a eliberat autorizaţia de construcţie numitului B.S. din Cernavodă, pentru un imobil S+P+M, pe un teren retrocedat acestuia în luna aprilie 2003.

Autorizaţia de construcţie pentru imobilul menţionat a fost eliberată pe baza certificatului de urbanism din 19 martie 2004.

După începerea construcţiei, urmare reclamaţiilor unor cetăţeni proprietari din blocul învecinat, Inspectoratul Teritorial Constanţa pentru calitatea Construcţiilor, a verificat legalitatea autorizaţiei de construcţie, fără a constata abateri de la normele legale.

Dată fiind împrejurarea că terenul pe care urma să se edifice construcţia, este situat la confluenţa zonei cu case şi aceea cu blocuri a oraşului Cernavodă, iar construcţia era într-un stadiu incipient de execuţie, s-a dispus sistarea lucrărilor şi întocmirea unui Plan Urbanistic de Detaliu.

După întocmirea Planului Urbanistic de Detaliu şi obţinerea avizării lui de către Comisia de Urbanism din cadrul Consiliului Local Orăşenesc, acesta a fost propus spre aprobare Consiliului Local Cernavodă, care în şedinţa din 27 noiembrie 2006, prin Hotărârea nr. 282, l-a aprobat cu votul a 13 consilieri din cei 16 prezenţi, 3 voturi fiind împotrivă.

La data respectivă petenta M.M., care este fiica lui B.S. (beneficiarul autorizaţiei de construcţie), deţinea funcţia de consilier local, dar şi pe aceea de şef al Comisiei de Urbanism.

Avizul favorabil al Comisiei de Urbanism s-a dat şi prin concursul petentei M.M. în calitatea sa de şef al comisiei respective, aceasta în exerciţiul atribuţiilor de serviciu luând astfel parte la luarea unei decizii, în baza căreia tatăl ei B.S. a obţinut dreptul de a continua edificarea construcţiei.

Mai mult decât atât, din procesul-verbal al şedinţei din 27 noiembrie 2006 la care a participat şi petenta în calitate de consilier cu drept de vot, rezultă că aceasta a luat cuvântul pentru a susţine legitimitatea dreptului de proprietate al tatălui ei asupra terenului pe care urma să se construiască imobilul şi a participat la vot.

În condiţiile în care din procesul-verbal al şedinţei din 27 noiembrie 2006 nu rezultă că petenta M.M. s-a abţinut de la vot sau că ar fi votat împotrivă este evident că, aceasta, în exercitarea atribuţiilor funcţiei de consilier, a acţionat în sensul aprobării Planului Urbanistic de Detaliu şi a continuării construcţiei, asigurând un folos material tatălui ei, numitul B.S.

Raportat la cele ce preced, Curtea a constatat că fapta petentei M.M., astfel cum a fost reţinută anterior, întruneşte elementele unui conflict de interese.

Faţă de împrejurarea că, la momentul ivirii conflictului de interese autorizaţia de construcţie era deja eliberată şi până la sistarea lucrărilor prevederile acesteia fuseseră respectate, dar şi faptul că votul petentei M.M. nu a fost determinant în aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, Curtea a apreciat că fapta petentei nu întruneşte gradul de pericol social necesar calificării ei ca şi infracţiune.

Pentru considerentele menţionate, constatându-se temeinicia şi legalitatea soluţiei adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa,  de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei M.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2531 C. pen., în baza art. 181 alin. (1) C. pen. şi aplicarea unei amenzi administrative de 700 RON, Curtea de Apel Constanţa a respins plângerea petentei ca nefondată cu consecinţa menţinerii ordonanţei atacate.

Împotriva Sentinţei penale nr. 84/P din 7 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat recurs petiţionara M.M.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică, iar recursul petentei este nefondat.

Prin cererea de recurs depusă la dosarul cauzei petiţionara M.M. a solicitat admiterea plângerii formulate, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi a rezoluţiei pronunţată de procuror susţinând că în mod greşit s-a dispus aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, întrucât fapta reţinută în sarcina sa nu există.

Din actele premergătoare rezultă că s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, potrivit dispoziţiilor art. 2531 C. pen. săvârşită de către petiţionara M.M.

Împrejurarea că petiţionara M.M. în calitatea sa de şef al Comisiei de Urbanism din Cadrul Primăriei oraşului Cernavodă, a avizat în favoarea aprobării Planului Urbanistic de Detaliu pentru eliberarea unei autorizaţii de construcţie solicitată de tatăl petiţionarei, beneficiarul construcţiei în discuţie numitul B.S., poate determina întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen.

Judecând plângerea, instanţa de fond a verificat rezoluţia dată de procuror pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, analizând amănunţit toate împrejurările şi aspectele sesizate de petentă, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate şi concluziile stabilite de organele de urmărire penală.

În mod corect a stabilit instanţa de fond că petenta M.M., în calitatea sa de funcţionar public, care în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru tatăl său numitul B.S. nerespectând procedurile legale.

Îndeplinirea, de către intimată, în cadrul atribuţiilor de serviciu, a actelor procedurale, în prezenţa unor elemente de natură a-i pune la îndoială buna-credinţă, constituie temei pentru îndeplinirea elementelor constitutive ale unui de conflict de interese însă fapta neîndeplinind gradul de pericol social al unei infracţiunii corect s-a dispus aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în sumă de 700 RON.

Soluţiile adoptate de către procuror, în virtutea dispoziţiilor art. 275 – art. 278 C. pr.pen., respectiv de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei M.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pr.pen., întrucât fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni şi aplicarea unei sancţiuni administrative s-au făcut cu respectarea acestor dispoziţii.

Înalta Curte constată că nu au fost încălcate texte de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale recurentei.

Respingând plângerea şi menţinând rezoluţia atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat[48].

În Condiţiile Generale aplicabile contractelor de finanţare nerambursabilă, beneficiarul se angajează să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice conflicte de interese şi va informa Autoritatea Contractantă fără întârziere de orice situaţie care ar determina sau ar putea să determine apariţia oricărui asemenea conflict de interese

Infracţiunea de obţinere pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor europene, se consumă în momentul în care sumele primite pentru implementarea proiectelor sunt justificate şi nu în momentul în care s-a depus documentaţia iniţială care a avut drept efect doar aprobarea finanţării celor două proiecte şi virarea primelor tranşe la dispoziţia beneficiarului care devin nerambursabile după justificarea lor aşa cum o cer clauzele celor două contracte de finanţare şi care nu au fost respectate de inculpată.

Pentru a înţelege mecanismul şi procedurile aplicabile pentru realizarea cheltuielilor eligibile de către inculpata O. N. în cadrul proiectului, instanţa de fond a reţinut că  trebuie avute în vedere prevederile Anexei (…). II a Contractului de Finanţare O. (H.) referitoare la dispoziţiile generale şi administrative aplicabile.

Încă din Art. 1 se impune implementarea proiectului în conformitate cu descrierea făcută în cererea de finanţare, beneficiarul, prin reprezentantul legal, având obligaţia să acorde toată atenţia, eficienţa şi transparenţa tuturor procedurilor, în concordanţă cu cele mai bune practici din domeniul de activitate vizat. În acest scop, beneficiarul trebuie să mobilizeze toate resursele financiare, umane şi materiale necesare finalizării proiectului, aşa cum este specificat în partea descriptivă.

În continuare, sunt prevăzute clauze relative la responsabilitatea, conflictul de interese, confidenţialitatea, vizibilitatea, dreptul de proprietate şi de utilizare a echipamentelor, modul de evaluare a proiectului, modificarea contractului, durata de implementare, cazurile de reziliere, legea aplicabilă şi modul de soluţionare a litigiilor.

S-a reţinut astfel că, în materia finanţărilor nerambursabile alocate din bugetul general al Comunităţilor Europene, există reguli specifice de maximă stricteţe în ceea ce priveşte disciplina financiar contabilă, acest lucru datorându-se, în principal, faptului că beneficiarilor nu li se solicită prezentarea unor garanţii materiale (exemplu: instituirea unor ipoteci ca în situaţia creditelor bancare), aplicându-se cu precădere principiul bunei-credinţe în executarea convenţiilor iar banii obţinuţi sunt investiţi în bunuri sau servicii care, în final, rămân să profite numai beneficiarul, de regulă agent economic.

S-a reţinut astfel că aprovizionarea materialelor de construcţie, de la SC G. SRL, s-a realizat prin conflict de interese, în perioada în care administratorul proiectului O. N. era asociată, împreună cu soţul şi la SC G. SRL, încălcându-se dispoziţiile art.4 din Condiţiile Generale aplicabile contractelor de finanţare nerambursabilă, potrivit cărora beneficiarul se angajează să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice conflicte de interese şi va informa Autoritatea Contractantă fără întârziere de orice situaţie care ar determina sau ar putea să determine apariţia oricărui asemenea conflict de interese.

De altfel, conflictul de interese a fost menţinut în permanenţă pentru că, pe parcurs, avansul acordat pentru proiect a fost transferat integral la SC G. SRL, care nu era beneficiara fondurilor nerambursabile, fiind utilizat în interes propriu.

Fraudarea fondurilor europene de către inculpata O. N. în cazul celor două proiecte cu finanţare PHARE de care a beneficiat SC I. T. SRL, a fost rodul unei activităţi premeditate, coordonate, deosebit de complexe şi ingenioase realizată cu sprijinul inculpatului E. E.-E., expert programe regionale al A.D.R. SUD – VEST OLTENIA, care în cadrul atribuţiunilor de serviciu avea obligaţia de a monitoriza modul de implementare a proiectelor cu finanţare europeană în care A.D.R. SUD – VEST OLTENIA avea calitatea de Autoritate de Implementare.

Prin Decizia penală nr. 118 A din 9 octombrie 2007,  Tribunalul   Mehedinţi a admis apelurile declarate de D.N.A.- Serviciul  Teritorial   Craiova, de inculpaţii O. N. şi E. E. E..

Cu privire la apelul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul  Teritorial   Craiova, tribunalul a constatat că, instanţa de fond, dispunând condamnarea  inculpatului E. E. E. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzute de art.289 alin. 1  C.pen. cu aplicarea art.17 lit. c din Legea nr.78/2000 şi art.41 alin.  2  C.pen. a omis să dispună anularea actelor false, aşa cum o cereau dispoziţiile   art.445  C.pr.pen.  , actele false fiind cele două procese verbale întocmite de inculpat la datele de 20.10.2003 şi 20.09.2004 referitoare la rapoartele de vizită la faţa locului cu privire la monitorizarea modului de implementare a proiectelor PHARE.

Şi cel de al doilea motiv de apel s-a constatat că este întemeiat, tribunalul apreciind că, se impunea aplicarea celor doi inculpaţi şi a pedepsei complementare prevăzute de art.64 lit. c) C.pen.,  constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie, ori de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunilor, respectiv inculpatei O. N. pentru cele două infracţiuni pentru care a fost condamnată, iar inculpatului E. E. E. pentru cele două infracţiuni de complicitate la care a fost condamnat.

Aplicarea şi a acestei pedepse complementare se impunea deoarece  cei doi inculpaţi s-au folosit în săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, de calităţile pe care le aveau, respectiv  inculpatul O. N. avea calitatea de administrator al  SC I. T. SRL,  iar  inculpatul E. E. E. avea calitatea de expert programe regionale ADR Sud-Vest Oltenia.

Motivul de apel invocat oral de către reprezentantul   Ministerului   Public a fost întemeiat, deoarece instanţa nu s-a pronunţat cu privire la durata pentru care a aplicat pedeapsa complementară, instanţa de fond nesocotind astfel prevăzute art. 53 pct. 2 lit. a) C.  pen. Aşa fiind, tribunalul va stabili această durată la 2 ani pentru fiecare dintre inculpaţi, executarea acesteia urmând a se face după executarea pedepselor principale la care au fost condamnaţi cei doi inculpaţi.

Referitor la critica vizând imposibilitatea reţinerii în sarcina sa a celor două infracţiuni, s-a apreciat că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că elementul material care intră în conţinutul laturii obiective a fiecărei infracţiuni este diferit .

Astfel pentru infracţiunea prevăzute de art.181 alin.  1 şi 3 din Legea nr. 78/2000, elementul material constă în acţiunea inculpatei de a obţine fonduri prin prezentarea de documente false , inexacte sau incomplete, iar pentru infracţiunea prevăzute de art.182 alin.  1 şi 2 din Legea nr. 78/2000 elementul material constă în acţiunea de schimbare a destinaţiei fondurilor, fără respectarea prevederilor legale, situaţie în care s-a apreciază că cele două infracţiuni menţionate mai sus, nu se exclud una pe cealaltă

În cauza de faţă trebuia avut în vedere că ne aflăm în materia finanţărilor nerambursabile alocate din bugetul general al Comunităţii Europene, unde există reguli specifice de maximă stricteţe în ceea ce priveşte disciplina financiar contabilă, acest lucru datorându-se în principal faptului că beneficiarilor nu li s-a solicită prezentarea unor garanţii materiale cum ar fi ipoteca, aplicându-se cu precădere principiul bunei credinţe în executarea convenţiilor, iar banii obţinuţi sunt investiţi în bunuri sau servicii care în final rămân să profite numai beneficiarului.

Pornind de la aceste particularităţi de finanţare nerambursabilă de fonduri europene, instanţa a apreciat că infracţiunea de obţinere pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor europene, se consumă în momentul în care sumele primite pentru implementarea proiectelor sunt justificate şi nu în momentul în care s-a depus documentaţia iniţială care a avut drept efect doar aprobarea finanţării celor două proiecte şi virarea primelor tranşe la dispoziţia beneficiarului care devin nerambursabile după justificarea lor aşa cum o cer clauzele celor două contracte de finanţare şi care nu au fost respectate de inculpată.

Drept urmare, obţinerea pe nedrept de fonduri europene de inculpata O. N.  a avut loc o data cu depunerea Rapoartelor intermediare şi finale însoţite  de acte justificative inexacte cu privire la implementarea celor două proiecte.

Faţă de cele reţinute mai sus, tribunalul a constatat  că inculpata O. N. a comis infracţiunea prevăzute de art. 181 alin.  1 şi 3 din Legea nr. 78 /2000[49], astfel că este neîntemeiată şi critica privind susţinerea acesteia că din probele administrate nu rezultă  că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni. Astfel actele care au însoţit cele două cereri de finanţare nerambursabile depuse de inculpata O. N. nu s-a reţinut că nu ar corespunde  realităţii,  acestea  servind doar la  evaluarea şi  aprobarea celor două proiecte de comitetul de evaluare al ADR. S-V Oltenia.

De asemenea tribunalul a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi pentru infracţiunea prevăzute de art. 182 alin.  1 şi 2 din Legea nr.78/2000, rezultând din probatoriul administrat, că aceasta  a schimbat destinaţia fondurilor obţinute de la Comunitatea Europeană prin folosirea acestora în interes personal.

Faţă de cele reţinute mai sus, tribunalul a constatat că instanţa de fond a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor comise de inculpata O. N., aşa încât cererea acesteia de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 181 alin.  1 şi 3 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.  1  C.pen. şi prevăzute de art.182 alin.  1 şi 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.  2 C.pen. în două infracţiuni prevăzute de art. 182 alin.  1 şi 2  din Legea nr.78/2000 şi cu aplicarea art. 33  C.pen. , a fost neîntemeiată, după cum neîntemeiată a fost şi cererea privind achitarea  pentru cele două infracţiuni prevăzute de art.182 alin.  1 şi 2 din Legea nr. 78/2000

Referitor la complicitatea apelantului inculpat E. E. E., s-a constatat că acesta îndeplinea funcţia de expert programe regionale ADR-SUD-VEST Oltenia şi avea ca sarcini de serviciu să monitorizeze modul de implementare a proiectelor cu finanţare europeană. Astfel, în această calitate, apelantul pentru a asigura o aparenţă de legalitate a documentelor financiar-contabile şi a rapoartelor tehnice trimestriale şi finale prezentate în vederea justificării cheltuirii sumelor primite sub formă de avans, a consemnat pe copiile documentelor depuse de inculpată menţiunea „conform cu originalul”, iar asupra bugetelor de cheltuieli, menţiunea „verificat ”, semnând pentru conformitate în condiţiile în care acesta nu a confruntat documentele originale cu copiile actelor justificative .

Fără aceste activităţi desfăşurate de inculpatul E. E. E., inculpata O. N. nu putea justifica fondurile obţinute pentru implementarea celor două proiecte şi nici nu putea să schimbe destinaţia acestora, ceea ce atestă complicitatea inculpatului în comiterea celor două infracţiuni de către inculpata O. N..

Tribunalul a apreciat că apelantul inculpat se face vinovat şi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31  C.pen.   raportat la art. 289  C.pen.  cu art.17 lit. c din Legea nr. 78 /2000[50] întrucât, cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului  la 31 ianuarie 2007 la sediul SC I. T. S.R.L., acesta a recunoscut că aspectele consemnate în raportul din 20 septembrie  2004, privitoare la finalizarea proiectului Fabrica de napolitane, erau nereale şi că martorul E. E. N. a semnat fără a mai verifica realitatea consemnărilor făcute de inculpat fiind asigurat de acesta că totul este în regulă.

Concluzionând, s-a apreciat că instanţa de fond a dat o încadrare juridică corespunzătoare tuturor faptelor comise de inculpat şi a reţinut în mod corect vinovăţia acestuia.

Cu privire la apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC G. S.RL. tribunalul a reţinut că este nefondat deoarece, inculpata având  raporturi de muncă cu societatea în perioada săvârşirii infracţiunilor, a rezultat că SC G. SRL  are calitate procesuală în cauză ca parte responsabilă civilmente şi drept urmare are răspundere pentru prejudiciile cauzate de inculpată  în solidar cu aceasta, mai ales că a beneficiat de pe urma infracţiunilor comise de inculpata O. N. care a achiziţionat toate bunurile pentru SC I. T. S.R.L prin intermediul acestei societăţi.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs DNA – Serviciul  Teritorial   Craiova, inculpaţii O. N. şi E. E. şi partea responsabilă civilmente SC G. SRL.

Prin motivele de recurs, DNA – Serviciul  teritorial   Craiova a invocat faptul că pedepsele accesorii au fost aplicate cu încălcarea art. 71 alin. 2 C.pen., iar pedepsele principale au fost greşit individualizate, fiind nejustificat reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C.pen.

Inculpata O. N. a invocat, prin motivele de recurs, nulitatea absolută determinată de încălcarea normelor de competenţă materială, greşit fiind instanţa sesizată de DNA, întrucât Legea nr. 78/2000 nu trebuia aplicată retroactiv.

Recursurile sunt fondate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care inculpata O. a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, având în vedere necompetenţa organului de urmărire penală, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, având în vedere că, faţă de încadrarea juridică dată faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată (art. 181 alin. 1 şi 3 , art. 182 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 78/2000), competenţa aparţine DNA potrivit art. 13 alin. 11 din OUG nr. 43/2002, iar încadrarea juridică în infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată a fost efectuată de acest organ de urmărire având în vedere faptul că s-a reţinut forma continuată a infracţiunilor, având ca moment de epuizare o dată ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 161/2003 prin care au fost introduse art. 181 şi 182 din legea nr. 78/2000.

Totodată, în ceea ce priveşte susţinerea privind încălcarea dreptului la apărare al inculpatei la urmărirea penală, trebuie avut în vedere faptul că deciziile Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unui text de lege (în speţă, art. 172 alin. 1  C.pr.pen.) au efecte ex nunc, nu şi pentru trecut, astfel încât nu se poate aprecia că există, pentru acest motiv, vreo cauză de nulitate absolută prevăzute de art. 197 alin. 2  C.pr.pen.   şi care să determine restituirea la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Curtea constată însă, pe de altă parte, că deşi în faţa instanţei de fond inculpaţii au solicitat audierea unor martori şi efectuarea unor expertize, au invocat o serie de apărări, solicitând achitarea şi făcând referire la o serie de împrejurări de fapt şi de drept în susţinerea acestor cereri, prima instanţă nu a răspuns acestor susţineri, înţelegând să expedieze în câteva fraze sumare motivarea hotărârii pe care îşi întemeiază soluţia.

Astfel, în condiţiile în care inculpaţii  şi-au susţinut nevinovăţia, arătând că infracţiunile nu sunt dovedite, iar pe de altă parte, solicitând totodată, pentru alte infracţiuni,  şi schimbarea încadrării juridice  prin înlăturarea art. 41 alin. 2  C.pen. şi a alin. 3 al art. 181 din Legea nr. 78/2000, invocând şi lipsa intenţiei şi schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul E. în infracţiunea prevăzută de art. 249 C.pen., instanţa de fond s-a limitat la o apreciere generală asupra acestor apărări, constatând că infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpaţii sunt dovedite şi că este neîndoielnic că inculpaţii au conlucrat în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile pentru satisfacerea unor interese personale, fără a se referi la probele administrate în cauză şi fără a face o analiză serioasă a acestora care să-i permită eventual înlăturarea apărărilor făcute de inculpaţi sau, dimpotrivă, reţinerea acestora.

Se mai constată că, în condiţiile în care sentinţa copiază practic rechizitoriul, instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 200  C.pr.pen.  , potrivit cărora probele administrate în cursul urmăririi penale servesc pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată, nefiind aşadar suficient, pentru fundamentarea unei hotărâri judecătoreşti, de condamnare sau achitare, să se facă trimitere numai la probele administrate la urmărirea penală, ci fiind imperios necesar, pentru a respecta nu numai principiul contradictorialităţii, dar şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi jurisprudenţa

CEDO în materie, ca instanţa de judecată să administreze probatoriul oral, nemijlocit şi în contradictoriu în faza de cercetare judecătorească (fiind vorba atât de readministrarea probelor de la urmărirea penală, cât şi de orice alte probe – martori, expertize, înscrisuri, necesare pentru justa soluţionare a cauzei) şi să facă o analiză efectivă, temeinică şi completă a acestuia.

Mai mult decât atât, se constată că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererilor de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţi, căci deşi în considerente a arătat că aceste solicitări „nu au suport real”, în minuta şi dispozitivul hotărârii nu există nici o referire la faptul că s-ar fi pronunţat în vreun fel asupra acestor cereri formulate în condiţiile art. 334  C.pr.pen.

Aşa fiind, Curtea constată că în cauză hotărârea instanţei de fond nu satisface cerinţele impuse de dispoziţiile art.356 Cod procedură penală, fiind identificate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 10  C.pr.pen., hotărârea instanţei de fond necuprinzând motivele pe care se întemeiază soluţia, şi totodată instanţa nepronunţându-se asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile acestora şi să influenţeze soluţia procesului, astfel că, vor fi admise recursurile, vor fi casate ambele hotărâri şi se va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond; cu ocazia rejudecării, această instanţă urmează să verifice toate susţinerile, criticile şi apărările invocate de inculpaţi şi de parchet şi se va pronunţa motivat asupra acestora şi asupra eventualelor cereri de probatorii, în urma examinării tuturor probelor cu referiri concrete la ceea ce a rezultat din evaluarea lor, nu numai prin aprecieri cu caracter general (se va avea, totodată, în vedere, faptul că respingerea unei cereri de efectuare a unor expertize de către un expert independent, cu singura motivare că în cauză există procese-verbale de constatare întocmite de organe de stat, nu este în concordanţă cu practica CEDO în materie)[51].

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. din 3 august 2011 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpaţilor:

-  C.D.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prevăzut de art. 8 din Legea nr. 39/2003, complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 241/2005 (referitor la SC P. SA), conflict de interese prevăzut de art. 2531 C. pen. (referitor la SC P. SA), favorizarea infractorului prevăzut de art. 264 C. pen. (referitor la SC P. SA), omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzut de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen. (referitor la SC P. SA), complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (referitor la SC B. SRL), complicitate la delapidare prevăzut de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen. (referitor la sumele de bani identificate şi primite prin SC B. SRL de la SC P. SA), omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen. (referitor la SC F.C.U. SA), conflict de interese prevăzut de art. 2531 C. pen. (referitor la SC M.S. SRL), fals în declaraţii prevăzut de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (  corespondent în noul Cod penal: Art. 35 NCP) (declaraţiile de avere şi interese sumele primite de la SC P. SA, SC M.S. SRL, maşina folosită, interesele din firmele de unde obţinea foloase, inclusiv SC B. SRL), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

-  D.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prevăzut de art. 8 din Legea nr. 39/2003, conflict de interese prevăzute de art. 2531 C. pen. (referitor la SC P. SA), favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. (referitor la SC P. SA), omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzută de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen. (referitor la SC P. SA), fals în declaraţii prevăzut de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (art. 35 C. pen. actual) (declaraţiile de avere şi interese), omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzute de art. 263 alin. (1) şi (2) C. pen. (referitor la SC F.C.U. SA) totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- S.M.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prevăzut de art. 8 din Legea nr. 39/2003, complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), d) din Legea nr. 241/2005 (referitor la redevenţele calculate la SC P. SA şi activităţile derulate prin SC E. SRL), conflict de interese prevăzut de art. 2531 C. pen. (sume de bani şi alte foloase primite de la L.A.), favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzut de art. 263 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (  corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (constatările de la SC E. SRL şi SC P. SA), fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (  corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (declaraţiile de avere şi interese), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- I.D.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (referitor la redevenţele calculate la SC P. SA şi activităţile derulate prin SC E. SRL), conflict de interese prevăzut de art. 2531 C. pen., favorizarea infractorului prevăzut de art. 264 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prevăzut de art. 263 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (corespondent în Noul Cod penal: Art.   35 NCP) (constatările de la SC E.   SRL şi SC P.   SA), fals în declaraţii prevăzut de art.   292 C.   pen.   Cu aplicarea art.   41 alin.   (2) C.   pen.   (corespondent în Noul Cod penal: Art.   35 NCP) (declaraţiile de avere şi interese), totul cu aplicarea art.   33 lit.   a) C.   pen.

Prin sentinţa penală nr. 148/2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, au fost condamnaţi inculpaţii A.  L.  , A.  E.  , G.  A.  M.  , C.  M.  E.  , P.  O.  I.   şi B.  D.   la pedeapsa închisorii, pedepsele fiind suspendate sub supraveghere.

Înalta Curte constată că recursul parchetului este fondat.

Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor săvârşite de inculpaţi (sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, complicitate la evaziune fiscală, conflict de interese, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, fals în declaraţii), reflectat de modalitatea în care se reţine că le-au săvârşit şi de calitatea inculpaţilor, pentru care au fost trimişi în judecată şi pentru care nu s-a pronunţat încă o hotărâre în primă instanţă, precum şi de faptul că cercetarea judecătorească este la început, lăsarea inculpaţilor în libertate ar putea crea atât riscul de influenţare a probatoriului în cauză, precum şi ca aceştia să repete asemenea fapte.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.  I.  I.  C.  O.  T.  , împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, privind pe intimaţii inculpaţi C.  D.  N.  , D.  I.  , S.  M.  I.   şi I.  D.  I.  [52].

Inculpatul D.  D.   s-a folosit de poziţia sa de primar pentru a duce la „bun sfârşit” activitatea infracţională, antrenând mai multe persoane în atingerea scopului său, încercând chiar să influenţeze poziţia unor martori şi inculpaţi pentru a denatura adevărul[53], aspecte în raport de care apreciază Înalta Curte că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului, scopul luării celei mai grave măsuri preventive subzistând în continuare.

Aspectele de nelegalitate invocate de apărare în sensul că la data la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de D.  N.  A.  , S.  T.   Craiova şi a dispus prin încheierea din 3 ianuarie 2013 arestarea preventivă a inculpatului era deja sesizată instanţa cu soluţionarea în fond a cauzei, nu sunt întemeiate şi nu pot afecta legalitatea încheierii recurate.

Înalta Curte este sesizată cu recursul declarat de inculpat împotriva unei încheieri prin care s-a menţinut starea de arest a acestuia în condiţiile prevăzute de art.   3002 C.   pr.  pen.   Raportat la art.   160b alin.   (3) C.   pr.  pen.  , ocazie cu care se verifică legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive în sensul constatării subzistenţei temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Este adevărat că la data de 3 ianuarie 2013 când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de parchet şi a dispus în baza art.   1491 C.   pr.  pen.   Arestarea preventivă a inculpatului era deja sesizată instanţa de fond cu judecarea cauzei, însă această împrejurare nu poate afecta legitimitatea măsurii arestării preventive nici din perspectiva dispoziţiilor art.   5 § (3) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici din perspectiva dispoziţiilor legale interne referitoare la măsurile preventive.

Indiferent de stadiul procesual în care se dispune arestarea preventivă a inculpatului, luarea acestei măsuri preventive se dispune în raport de existenţa unuia din cazurile prevăzute de art. 148 C. pr.pen. fapt pentru care apreciază Înalta Curte că indicarea dispoziţiilor art. 1491 C. pr.pen. ca temei al arestării preventive, nu poate afecta legalitatea acestei măsuri.

Având în vedere natura şi gravitatea faptelor comise, stadiul procesual în care se află cauza, apreciază Înalta Curte că nu se impune a se lua faţă de inculpat o măsură preventivă neprivativă de libertate, temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfăşurare a procesului penal.

Faţă de toate argumentele prezentate, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova[54].

În urma intensificării eforturilor privind combaterea micii corupţii şi a conflictelor de interese, ca domenii prioritare asumate de conducerea Ministerului Public, au fost înregistrate o serie de progrese în investigarea acestui tip de cauze[55].

În ceea ce priveşte urmărirea penală, din datele statistice rezultă faptul că, în perioada  1 ianuarie 2013 – 31august 2013, în cazurile de conflict de interese, la nivel naţional au fost  emise 17 rechizitorii, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 19 inculpaţi – 3 parlamentari, 6 primari, 1 viceprimar, 2 consilieri locali, 1 inspector Compartimentul Achiziţii Publice primărie, 3 membri comisia de evaluare a persoanelor cu handicap, 1 funcţionar public Registrul Auto Român, 1 director executiv direcţie de sănătate publică judeţ, 1 director administrativ spital.

Referitor la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese în materia achiziţiilor publice, au fost întocmite 7 rechizitorii şi s-a dispus trimiterea în judecată a 9 inculpaţi (4 primari,  2 consilieri locali, 1 viceprimar, 1 director spital,  1 inspector Compartimentul Achiziţii Publice primărie).

De asemenea, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adus la cunoştinţa opiniei publice că s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

N.   M.   sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese, care, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a formulat cererea de angajare a fiicei sale în cadrul biroului său parlamentar şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată (iulie 2009 – decembrie 2012);

B.   Ş.   care, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României în legislatura 2008-2012, a formulat cererea de angajare a fiicei sale la Camera Deputaţilor şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată (decembrie 2008 – septembrie 2012) în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta în cuantum de 59.499 lei;

S.   A.   care, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a încheiat cu fiul său două contracte civile prin care acesta din urmă a fost angajat în perioada 2007-2011 în cadrul biroului său parlamentar, contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru fiul său în cuantum de 38.945 lei. Totodată, inculpatul, în aceeaşi calitate, a încheiat cu nora sa un contract civil, angajând-o în perioada 2008-2011 în cadrul biroului său parlamentar, activitate în urma căreia aceasta a realizat un folos material în cuantum de 26.934 lei;

C.   I.  C.  , fost primar al Comunei Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa,  care,  în calitate de primar, a încheiat un număr de 18 contracte de achiziţie publică cu o societate comercială, administrată de fratele său, creându-i acestuia din urmă un folos material în valoare de 912.344,08 lei;

C.   G.   (deputat în cadrul Parlamentului României) care în calitate de primar al municipiului Paşcani, a perfectat un număr de 9 acte juridice cu societăţi comerciale (în cadrul uneia dintre acestea  activând până la momentul dobândirii calităţii de primar) al căror reprezentant legal era fiul său, realizându-se, astfel, un folos material pentru acesta, la diferite intervale de timp;

N.  –M.  –Ş.   O.   care, în calitate de deputat în Parlamentul României, a solicitat încadrarea în muncă a mamei sale în cadrul biroului său parlamentar şi a avizat contractul individual de muncă prin care, în perioada mai 2009 – septembrie 2011, aceasta a realizat foloase materiale în cuantum de 65.697 lei;

B.   V.   I.  și H. I. care au organizat un sistem de percepere şi primire de bani şi alte foloase necuvenite de la persoanele care solicitau la Registrul Auto Român omologări auto şi alte servicii ;

I.-S. S. care, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a solicitat încadrarea în muncă a fiului său în cadrul propriului birou parlamentar şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată prin care s-a realizat în mod direct un folos material pentru fiul său în cuantum de 48.118 lei;

- M. A.-L. care, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a formulat cererea de angajare a soţiei sale la Camera Deputaţilor şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru soţia sa în cuantum de 5.508 lei ;

M.   I.   care, în calitate de director administrativ al Spitalului  Judeţean de Urgenţă Vaslui, a avizat un număr de 14 contracte de achiziţii de produse (arbuşti şi plante ornamentale, insecticide, substanţe chimice pentru efectuarea în regim propriu a lucrărilor de dezinsecţie şi deratizare), în valoare totală  de  69.092, lei de la o societate comercială la care atât el, cât şi soţia sa, Manole Elena, erau asociaţi;

N.   C.  – B.   care, în calitate de director/manager al Circului “G” și ordonator terţiar de credite, în exerciţiul atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit acte în urma cărora s-au încheiat 11 contracte cu aceasta sau cu o societate comercială la care avea calitatea de asociat, realizând astfel, direct sau indirect, foloase materiale pentru sine în valoare totală de 758.217 RON;

-     D.   S.  –M. , reţinând ca , în calitate de deputat, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă în baza căruia fiul său a fost angajat în perioada 02.03.2009 – 15.09.2009 şi ulterior, începând cu data de 21.09.2009 şi până la sfârşitul mandatului, în cadrul biroului său de parlamentar;

-    C.   I.   (fost deputat în Parlamentul României) care, în calitate de deputat, a propus şi a avizat angajarea în cadrul biroului său parlamentar a soţiei sale;

-  L.   S.   C.   care,  în calitate de senator, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă în baza căruia fiul său a fost angajat la biroul parlamentar de circumscripţie;

-  K.   K.   (deputat în Parlamentul României, 5 acte materiale), care, a propus şi a avizat angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său şi a perfectat 3 contracte civile de prestări servicii cu soţia sa, pentru activităţi remunerate de Camera Deputaţilor;

- R.  M.  (fost deputat în Parlamentul României, 4 acte materiale), care,  în calitate de deputat în Parlamentul României,  a propus şi a avizat angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său (în funcţiile de referent, respectiv şef cabinet), precum şi a nurorii sale (în funcţia de consilier). Totodată, în aceeaşi perioadă, învinuitul a încheiat cu soţia sa un contract civil având ca obiect prestarea de către aceasta a unor activităţi remunerate de Camera Deputaţilor;

- L.   G.   (deputat în Parlamentul României), care a propus  angajarea fratelui său ,  prin contract individual de muncă pe perioadă determinată, avizat chiar de către deputat.

Scopul urmărit prin reglementarea infracțiunii de conflict de interese a fost acela de a crea premisele legale desfășurării activităților de serviciu într-un cadru de imparțialitate și integritate a exercitării funcțiilor și demnităților publice, incriminarea faptei având un rol disuasiv pentru persoanele care ocupă astfel de funcții în ceea ce privește obținerea de foloase materiale pentru sine sau pentru subiectele de drept enumerate de textul de lege. Or, această cerință este apreciată ca fiind esențială pentru derularea normală a relațiilor sociale referitoare la activitatea funcționarilor publici, întrucât asigură încrederea cetățenilor în autoritățile și instituțiile statului.

Potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (9) și, respectiv,  (12) din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaților şi al senatorilor, „(9) Angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor se face prin încheierea unui contract de muncă sau a unei convenţii civile, ambele pe durată determinată. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă, încadrarea salariaţilor se face la propunerea deputatului sau a senatorului în cauză, iar în cazul convenţiei civile, aceasta se încheie între deputatul sau senatorul în cauză şi persoana fizică.(…) (12) Angajaţii cu contract de muncă sau convenţie civilă ai unui birou parlamentar pot fi reangajaţi în biroul parlamentar al aceluiaşi deputat sau senator şi în noul mandat, în cazul realegerii acestuia.”

Este vorba de o lege specială, de înlăturare a efectelor incriminatorii ale conflictului, “pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi de muncă în  [cel mult] ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură” (subl. ns.- D. C.  ). Formulările legii pot ascunde monștri !

În ipoteza în care acuzaţia formulată priveşte o singură conduită – constând în cumpărarea unui imobil care formează obiectul procedurii de licitaţie, prin persoane interpuse, de către preşedintele comisiei de licitaţie – nu pot fi întrunite atât elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea), cât şi elementele de tipicitate ale infracţiunii de conflict de interese, întrucât în cazul infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 actul incriminat se realizează în afara cadrului funcţiei, atribuţiei sau însărcinării, iar în cazul infracţiunii de conflict de interese actul incriminat se realizează în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, excluzându-se reciproc.

Dacă în cazul infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 incompatibilitatea este generată de efectuarea unui act exterior funcţiei, atribuţiei sau însărcinării, în cazul infracţiunii de conflict de interese incompatibilitatea este generată de efectuarea unui act în cadrul atribuţiilor de serviciu şi, în consecinţă, acelaşi act de conduită nu poate conduce la pronunţarea unei soluţii de condamnare pentru ambele infracţiuni[56].

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu există probe care să conducă la stabilirea unei situaţii de fapt clare, cu un grad de probabilitate de tipul celui necesar pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, şi anume dincolo de orice îndoială rezonabilă, şi la concluzia vinovăţiei inculpatului D.D., astfel încât principiul prezumţiei de nevinovăţie nu a fost răsturnat, iar dubiul creat profită acestuia.

Faţă de modul de formulare a acuzaţiei pentru infracţiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, legată de cumpărarea fostului sediul al Băncii C. de către inculpat, instanţa constată că soluţia de achitare, pentru D.D. ca autor şi pentru C.O., respectiv C.M. în calitate de complici, în considerarea lipsei faptei constând în desfăşurarea unui act de comerţ incompatibil cu funcţia de către D.D., este corectă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese, în rechizitoriu se menţionează următoarele:

Inculpatul D.D., în calitate de director al Băncii C. – Sucursala R. şi preşedinte al comisiei de licitaţie constituită pentru vânzarea imobilului care a reprezentat sediul vechi al Băncii C. din municipiul R., în baza unei înţelegeri prealabile realizate cu inculpaţii C.O. şi C.M., a dobândit în mod necuvenit, în interes propriu, prin societatea interpusă – societatea E., bunul imobil anterior menţionat. S-a reţinut că inculpatul D.D. era în stare de incompatibilitate prevăzută de normele metodologice în vigoare la acea dată. De asemenea, s-a arătat că acelaşi inculpat a participat la licitaţia din 28 noiembrie 2007 în calitate de preşedinte al comisiei de licitaţie, utilizând în scopul mai sus arătat informaţii obţinute în virtutea funcţiei de director al Băncii C. – Sucursala R., precum şi cele conferite de calitatea de preşedinte al comisiei de licitaţie.

S-a reţinut şi împrejurarea că acelaşi inculpat, participând la licitaţia din 28 noiembrie 2007, a acţionat cu intenţia directă de a realiza un folos material injust pentru sine, constând în obţinerea necuvenită a imobilului menţionat şi a luat decizii în acest sens, deşi era într-o vădită stare de incompatibilitate, fapt ce reprezintă un conflict de interese.

Având în vedere, însă, că participarea inculpatului în comisie nu a fost negată, existând astfel un suport faptic parţial al acuzării, considerentul soluţiei de achitare pronunţate de instanţa de fond (fapta nu există) nu este fondat în ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese prevăzută în art. 2531 C. pen. anterior. Elementul care trebuia probat de către acuzare, alături de participarea în comisia de licitaţie, era obţinerea unui folos patrimonial, direct sau indirect, prin intermediul participării în comisia de licitaţie. Dată fiind lipsa probelor concludente din care să rezulte că inculpatul, şi nu societatea E., este adevăratul cumpărător al imobilului, instanţa va pronunţa soluţia de achitare în considerarea temeiului prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. c) C. pr. pen. Vânzarea unui bun la licitaţie presupune obţinerea unui folos patrimonial, însă nu există probe concludente în dosarul de faţă în sensul că folosul patrimonial respectiv ar fi fost obţinut de către inculpat. Faţă de această acuzaţie, instanţa constată că, deşi D.D. a participat în comisia de licitaţie, argumentele ce preced au condus la concluzia că inculpatul nu a cumpărat imobilul, astfel că temeiul achitării urmează a fi art. 16 alin. (1) lit. c) C. pr. pen., respectiv nu există probe că persoana acuzată a săvârşit infracţiunea[57].



[1] dec.nr.603 din 6 octombrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.301 alin.(1) și art.308 alin.(1) C.pen. M. Of. nr.845 din 13.11.2015

[2] M. Of. nr.71 din 29 ianuarie 2014,

[3] Codul penal, adoptat prin Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 , este  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009.  Codul a fost modificat prin Legea nr.  187 din 24 octombrie 2012 , Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.   757 din 12 noiembrie 2012.

Serviciile reprezintă, oricum,  foloase.  Vechea formulare era redundantă, grăbit redactată.

[4] Codul penal a fost publicat în Buletinul Oficial nr. 79 – 79 bis din 21 iunie 1968 şi a mai fost republicat în Buletinul Oficial nr. 55 – 56 din 23 aprilie 1973, în temeiul art. III din Legea nr. 6/1973, Buletinul Oficial nr. 49 din 6 aprilie 1973. Republicat în temeiul art. III din Legea nr. 140/1996, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996.

[5] I.C.C.J., S.Pen., dec.nr. 2142 din 19 iunie 2012,  Dosar nr. 760/33/2011

[6] Ghidul OECD pentru rezolvarea conflictului de interese în administraţia publică, iunie 2003, htpp://www.oecd.org/governance/ethics

[7] Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate a fost Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2007, a fost rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007 şi a mai fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 1 iunie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2008, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 18 aprilie 2008. Republicată în temeiul art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2007, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 8 decembrie 2007, aprobată prin Legea nr. 105/2008, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 16 mai 2008. Cu modificarea din O.U.G. nr. 5 din 30 ianuarie 2013 , Monitorul oficial al României, Partea I, nr.  72 din 04 februarie 2013.

[8]Legea nr. 278 din 4 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi,  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  601, Partea I,  din 12 iulie 2006.

[9] I.C.C.J., S.Pen., dec.nr.4310 din 30 noiembrie 2010, Dosar nr. 508/42/2010, http://legeaz.net.

[10] Vezi şi Decizia nr. 5036 din 18 aprilie 2013 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin intrarea în vigoarea a Noul Cod penal s-a produs abrogarea unor texte de incriminare din legislaţia specială, ca urmare a cuprinderii acestora în Partea specială a noului Cod penal, pentru evitarea paralelismelor de reglementare.  Astfel,  dispoziţiile art. 42 – 51 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare,    infracţiunile regăsindu-se în incriminările prevăzute de Codul penal (art. 249, art. 325,  art. 360 – 365 sau art. 374);

[11] I.C.C.J., S.Pen., dec.nr.4310 din 30 noiembrie 2010, Dosar nr. 508/42/2010, http://legeaz.net

[12] Înalta Curte e Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Decizia nr. 2142 din 19 iunie 2012,  Dosar nr. 760/33/2011

[13] Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în: Monitorul Oficial Nr. 621 din 2 septembrie 2010, modificată prin Legea nr. 187 din 24.10.2012, , Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  757 din 12.11.2012. Legea se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligaţia declarării averii şi a intereselor:  Preşedintele României; consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat;  preşedinţii Camerelor Parlamentului, deputaţii şi senatorii; membrii din România în Parlamentul European şi membrii în Comisia Europeană din partea României;  primul-ministru, membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, asimilaţii acestora, precum şi consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru;    membrii Consiliului Superior al Magistraturii; judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, asimilaţii acestora, precum şi asistenţii judiciari;   personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor; judecătorii Curţii Constituţionale;   membrii Curţii de Conturi şi personalul cu funcţii de conducere şi de control din cadrul acesteia;  preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţie;  Avocatul Poporului şi adjuncţii săi; preşedintele şi vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal; membrii Consiliului Concurenţei;ai Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare; ai Consiliului Economic şi Social; ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;  ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private; ai Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării;ai Consiliului Naţional al Audiovizualului; ai consiliilor de administraţie şi ai comitetelor directoare ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi ale Societăţii Române de Televiziune;  preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi membrii Consiliului Naţional de Integritate; directorul general şi membrii consiliului director al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES;  directorul Serviciului Român de Informaţii, prim-adjunctul şi adjuncţii săi; directorul Serviciului de Informaţii Externe şi adjuncţii săi;  personalul diplomatic şi consular;  directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, prim-adjunctul şi adjunctul său; directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, prim-adjunctul şi adjuncţii săi;   aleşii locali;  persoanele cu funcţii de conducere şi de control, precum şi funcţionarii publici, inclusiv cei cu statut special, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul tuturor autorităţilor publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituţiilor publice;  persoanele cu funcţii de conducere şi de control din cadrul unităţilor sistemului de învăţământ de stat şi unităţilor de stat din sistemul de sănătate publică; personalul încadrat la cabinetul demnitarului în administraţia publică centrală, precum şi personalul încadrat la cancelaria prefectului;  membrii consiliilor de administraţie, ai consiliilor de conducere sau ai consiliilor de supraveghere, precum şi persoanele care deţin funcţii de conducere în cadrul regiilor autonome de interes naţional sau local, companiilor şi societăţilor naţionale sau, după caz, societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar sau semnificativ; guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii consiliului de administraţie, angajaţii cu funcţii de conducere ai Băncii Naţionale a României, precum şi personalul din conducerea băncilor la care statul este acţionar majoritar sau semnificativ;  personalul instituţiilor publice, inclusiv personalul angajat cu contract individual de muncă, implicat în realizarea procesului de privatizare, precum şi personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, inclusiv personalul angajat cu contract individual de muncă, care administrează sau implementează programe ori proiecte finanţate din fonduri externe sau din fonduri bugetare;  preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor şi confederaţiilor sindicale;   prefecţii şi subprefecţii;   candidaţii pentru funcţiile de Preşedinte al României, deputat, senator, consilier judeţean, consilier local, preşedinte al consiliului judeţean sau primar (alin.  1 al art.  1 din lege), precum şi celorlalte categorii de persoane, care sunt numite în funcţie de Preşedintele României, de Parlament, de Guvern sau de primul-ministru, cu excepţia celor care ocupă funcţii aparţinând cultelor religioase (alin.  2 al art.  1 din lege).

[14] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, Decizia nr. 414 din 19 septembrie 2011, Dosar nr. 6285/1/2011.

[15] Jacques Chevallier,  Statul de drept, Universul Juridic, Bucureşti, Editura Universitaria, Craiova, 2012, pp.  130 sqq.

[16] Laura Ștefan,  Septimius Pârvu,  Conflicte de interese și incompatibilități în România, în “Conflicts of interest and incompatibilities in Eastern Europe”,  Konrad Adenauer Stiftung, Expert Forum, București, 2013.  Studiul comparativ  analizează  evoluția politicilor publice legate de conflicte de interese, inclusiv din perspectiva impactului agendei internaționale în acest domeniu.

[17] Comunicate ale Biroului de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,  http://www.mpublic.ro/presa/2014/c_07_01_2014.

[18] http://www.mpublic.ro/presa/2014/c_08_01_2014.

[19] http://www.mpublic.ro/presa/2014/c_10_01_2014.

[20] http://www.mpublic.ro/presa/2014/c_24_01_2014.

[21] http://www.mpublic.ro/presa/2014/c_10_03_2014.

[22] http://www.mpublic.ro/presa/2014/c_19_03_2014.

[23] Legea nr. 7 din 18 februarie 2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici,  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  157 din 23 februarie 2004, Republicată   în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  525 din 2 august 2007, în  temeiul art. II din Legea nr. 50/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 21 martie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare.

[23] Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor , Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  380 din 3 mai 2006, Republicată în temeiul art. V din Legea nr. 219/2013, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 8 iulie 2013, dându-se textelor o nouă numerotare.     Legea nr. 96/2006 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, şi a mai fost modificată prin  Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările ulterioare şi, Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

[24] Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor , Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  380 din 3 mai 2006, Republicată în temeiul art. V din Legea nr. 219/2013, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 8 iulie 2013, dându-se textelor o nouă numerotare.     Legea nr. 96/2006 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, şi a mai fost modificată prin  Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările ulterioare şi, Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

[25] Laura Ștefan,  S.   Pârvu, op.  cit.

[26] Ibidem

[27] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Sentinţa nr. 286 din 18 martie 2013, Dosar nr. 7486/1/2012, http://legeaz.net/spete.

[28] http://www.antena3.ro/politica/mircea-diaconu-a-castigat-procesul-cu-ani.

[29] Curtea de Apel Bucuresti,sentinta penală nr. 142/F 13 martie 2014. Vezi şi A. Puiu, http://www.luju.ro/magistrati/instante/dosarul-spectacol-n-a-tinut

[30] Ghidul OECD pentru rezolvarea conflictului de interese în administraţia publică, htpp://www.oecd.org/governance/ethics

[31] Sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010 privind alegerea celor doi reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională, Decizia nr. 54 din 25 ianuarie 2011, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, http://dorin.ciuncan.com/jurisprudenta

[32] V CECCAR, nr. 4.200/2005, Notă privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese, www. ceccar. ro.

[33] Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, Regulamentul intern al Comisiei, M.Of., nr.  106 din 12 februarie 2014.

[34] Legea nr. 168 din 12 noiembrie 1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă , Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  582 din 29 noiembrie 1999, modificată prin Legea. nr. 62 din 10.05.2011 , Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  322 din 10.05.2011.

[35] Valeria Gheorghiu, Consideraţii privind situaţiile în care se pot declanşa conflictele de drepturi , http://www.ccj.ro.

[36]Republicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007.Vezi şi Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor , Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014.

[37] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, modificată prin Legea nr. 40 din 31 martie 2011, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.   225 din 31 martie 2011.

[38] Ibidem.

[39] Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  279 din 21 aprilie 2003, modificată prin Legea nr. 187 din 24.10.2012, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  757/12.11.2012 şi prin Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 , Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  515 din 14 august 2013.

[40] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , Decizia nr. 5036 din 18 aprilie 2013 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect anulare raport de evaluare întocmit de ANI.

[41] Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  105 din 1 februarie 2005, modificată prin  H.G. nr. 145 din 03.04.2013 , Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  845 din 30.12.2013

[42] Decizia nr. 5036 din 18 aprilie 2013 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

[43] Sentinţa comerciala nr. 29 din 26.01.2012, Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ şi Fiscal,  euroavocatura. ro

[44] Curtea de Apel Suceava, Sentinţa comercială nr. 29 din 26.01.2012 , euroavocatura. ro.

[45] V. Anghel, Preşedintele CJ Argeş, [.  .  .], în conflict de interese – decizie irevocabilă ICCJ, la 11 ianuarie 2014 , http://www.mediafax.ro.

[46] I.C.C.J., S.Pen., dec.nr. 249 din 26 ianuarie 2011

[47] I.C.C.J., S.Pen., dec.nr. 249 din 26 ianuarie 2011

[48] I.C.C.J., S.Pen., dec.nr. 4165 din 22 noiembrie 2010, Dosar nr. 834/36/2010,  http://legeaz.net

[49] Prin (art. 79 pct. 12) Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  757 din 12 noiembrie 2012),  Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează astfel încât Articolul 181 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 181 – (1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.”

[50] Prin (art. 79 pct. 10) Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  757 din 12 noiembrie 2012), Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare a abrogat art.  17.

[51] Curtea de  Apel   Craiova, Secţia penală,  Decizia penală nr.   124 din 13 februarie 2008,   Jurindex.

[52] I.C.C.J., S.Pen., dec.nr. 310 din 2 februarie 2012, Dosar nr.676/1/2012,   (www. scj.ro ) casează parţial încheierea atacată şi, rejudecând, respinge, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.D.N., D.I., S.M.I. şi I.D.I. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. Definitivă.

[53] cercetat în Dosarul nr. 36/P/2009.

[54] I.C.C.J., S.Pen., dec.nr. 368 din 1 februarie 2013, Dosar nr. 2423/54/2012/a1, http://legeaz.net/spete

[55] http://www.mpublic.ro/presa/2013

[56] I.C.C.J., S.  pen. , dec.  nr. 179/A din 19 mai 2015. La data intrării în vigoare a Legii nr.287/2009, republicată, sintagma „contract comercial” sau „contracte comerciale” se înlocuiește cu sintagma „contract civil” sau, după caz, „contracte civile”, iar sintagma „contracte sau acte de comerț”, cu termenul „contracte” (art. VII din Ordonanța de urgență   nr.79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil). V. și Curtea Constituţională, dec.  nr. 524 din 27 iunie 2006, M. Of. nr. 764 din 7 septembrie 2006 sau dec.  nr. 888 din 16 octombrie 2007,   M. Of. nr. 770 din 14 noiembrie 2007. V Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, decizia penală nr. 760 din 1 noiembrie 2007 cit. în D. Ciuncan, Legea nr. 78/2000. . . , pp. 708-709

[57] I.C.C.J., S.  pen., dec. nr. 179/A din 19 mai 2015, http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta

Lasă un răspuns