A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

DREPTUL LA RESPECTAREA BUNURILOR, INGERINŢA PREVĂZUTĂ DE LEGE A URMĂRIT UN INTERES PUBLIC, MENŢINEREA ECHILIBRULUI BUGETAR ÎNTRE CHELTUIELILE ŞI VENITURILE PUBLICE ALE STATULUI, CRIZĂ ECONOMICĂ, “ECHILIBRU JUST” ÎNTRE CERINŢELE DE INTERES GENERAL ALE COMUNITĂŢII ŞI IMPERATIVELE PRIVIND PROTECŢIA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE INDIVIDULUI

DREPTUL LA RESPECTAREA BUNURILOR, INGERINŢA PREVĂZUTĂ DE LEGE A URMĂRIT UN INTERES PUBLIC, MENŢINEREA ECHILIBRULUI BUGETAR ÎNTRE CHELTUIELILE ŞI VENITURILE PUBLICE ALE STATULUI, CRIZĂ ECONOMICĂ, “ECHILIBRU JUST” ÎNTRE CERINŢELE DE INTERES GENERAL ALE COMUNITĂŢII ŞI IMPERATIVELE PRIVIND PROTECŢIA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE INDIVIDULUI

Curtea Europeană a Drepturilor Omului  reaminteşte faptul că în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare (a se vedea Vilho Eskelinen şi alţii vs Finlandei [MC], nr. 63235/00, pct. 94, CEDO 2007-II, şi, mutatis mutandis, Kjartan Ásmundsson vs Islandei, nr. 60669/00, pct. 39, CEDO 2004-IX). Nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existenţa unei “contestaţii reale” sau a unei “plângeri credibile”. O creanţă poate fi considerată drept o “valoare primordială” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudenţă bine stabilită a instanţelor (Kopecký vs Slovaciei [MC], nr. 44912/98, pct. 45 – 52, CEDO 2004-IX).

Curtea reaminteşte de asemenea că revine statului să stabilească, de o manieră discreţionară, beneficiile care trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate introduce, suspenda sau înceta plata anumitor beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (Ketchko vs Ucrainei, nr. 63134/00, pct. 23, 8 noiembrie 2005).

Totuşi, atunci când o dispoziţie legislativă prevede plata unor anumite beneficii şi condiţiile impuse în vederea perceperii lor sunt îndeplinite, autorităţile nu pot refuza să se conformeze acestei dispoziţii legislative pe perioada în care aceasta este în vigoare. În mod similar, un reclamant poate invoca o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor sale, în ceea ce priveşte salariile, atunci când a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă dreptul la o astfel de creanţă în beneficiul său (Mureşanu vs României, nr. 12821/05, pct. 26, 15 iunie 2010).

Or, nu aceasta este situaţia în speţă. În temeiul Legii nr. 118/2010 s-a decis reducerea cu 25% a salariilor angajaţilor din sectorul public, situaţie în care se regăsesc şi reclamanţii. Totodată, nicio hotărâre judecătorească definitivă nu a recunoscut acestora dreptul la plata unui salariu mai mare decât cel stabilit prin Legea nr. 118/2010 pentru perioada iunie – decembrie 2010.

În lumina acestor considerente, reclamanţii ar putea cu dificultate susţine existenţa unui “bun” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1.

Chiar şi în ipoteza în care Curtea ar fi concluzionat că reclamanţii erau titularii unui bun susceptibil de fi protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 şi că măsura în cauză a constituit o ingerinţă în exercitarea acestui drept (a se vedea, mutatis mutandis, Hasani vs Croaţiei, nr. 20844/09, decizia din 30 septembrie 2010), cererile lor ar fi trebuit declarate inadmisibile pentru motivele care urmează.

Curtea constată în primul rând că ingerinţa era prevăzută de lege, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, şi a urmărit un interes public, şi anume menţinerea echilibrului bugetar între cheltuielile şi veniturile publice ale statului, care se confrunta cu o situaţie de criză economică.

Curtea reaminteşte în acest sens că, datorită cunoaşterii directe a propriei societăţi şi a nevoilor sale, autorităţile naţionale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internaţional pentru a determina ce reprezintă “interesul public”. În cadrul mecanismului de protecţie creat prin Convenţie, aceste autorităţi trebuie să fie, prin urmare, primele care să se pronunţe cu privire la existenţa unei probleme de interes general. În consecinţă, ele dispun de o anumită marjă de apreciere, ca şi în alte domenii în care se extind garanţiile Convenţiei. Mai mult, noţiunea de “interes public” este, prin natura sa, amplă. În mod special, decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile şi veniturile bugetare ale statului implică de obicei analizarea aspectelor politice, economice şi sociale. Estimând că legiuitorul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a desfăşura o politică economică şi socială, Curtea respectă modul în care acesta a conceput imperativele “interesului public”, cu excepţia cazului în care decizia sa este în mod evident lipsită de o bază rezonabilă (Jahn şi alţii vs Germaniei [MC], nr. 46720/99, 72203/01 şi 72552/01, pct. 91, CEDO 2005-VI şi Zvolský şi Zvolská vs Republicii Cehe, nr. 46129/99, pct. 67 in fine, CEDO 2002-IX).

În cele din urmă, o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să păstreze un “echilibru just” între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele privind protecţia drepturilor fundamentale ale individului. În mod special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit prin orice măsură de natură a priva o persoană de proprietatea sa. Curtea, controlând respectarea acestei cerinţe, recunoaşte statului o marjă largă de apreciere atât pentru a alege modalităţile de punere în aplicare, cât şi pentru a stabili dacă consecinţele lor sunt justificate, în interesul public, de scopul realizării obiectivului legii în cauză.

Curtea arată că a fost deja solicitată să hotărască dacă o intervenţie legislativă care avea ca scop reformarea unui sector economic din motive de justiţie socială (James şi alţii vs Regatului Unit, 21 februarie 1986, seria A nr. 98) sau corectarea erorilor unei legi anterioare în interesul public (National & Provincial Building Society, Leeds Permanent Building Society şi Yorkshire Building Society vs Regatului Unit, 23 octombrie 1997, Culegerea de hotărâri şi decizii 1997-VII) respecta “echilibrul just” între interesele concurente în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1.

În lumina principiilor stabilite în jurisprudenţa sa, Curtea a observat că, în această speţă, măsurile criticate de reclamanţi nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1. Curtea consideră că statul pârât nu a depăşit marja sa de apreciere şi a menţinut echilibrul just între interesele concurente diverse.

Rezultă că plângerile trebuie respinse în aplicarea articolului 35 par. 3 şi 4 din Convenţie.

Pentru aceste motive Curtea declară cererile inadmisibile.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Secţia a treia, DECIZIA din 6 decembrie 2011 cu privire la cererile nr. 44232/11 şi 44605/11 prezentate de Felicia Mihăieş şi Adrian Gavril Senteş vs României, Traducere   G&G Consulting (O.D.) A se vedea și  : Vilho Eskelinen şi alţii vs Finlandei [MC], nr. 63235/00, pct. 94, CEDO 2007-II, şi, mutatis mutandis, Kjartan Ásmundsson vs Islandei, nr. 60669/00, pct. 39, CEDO 2004-IX, Kopecký vs Slovaciei [MC], nr. 44912/98, pct. 45 – 52, CEDO 2004-IX, Ketchko vs Ucrainei, nr. 63134/00, pct. 23, 8 noiembrie 2005, Mureşanu vs României, nr. 12821/05, pct. 26, 15 iunie 2010, mutatis mutandis, Hasani vs Croaţiei, nr. 20844/09, decizia din 30 septembrie 2010, Jahn şi alţii vs Germaniei [MC], nr. 46720/99, 72203/01 şi 72552/01, pct. 91, CEDO 2005-VI şi Zvolský şi Zvolská vs Republicii Cehe, nr. 46129/99, pct. 67 in fine, CEDO 2002-IX, James şi alţii vs Regatului Unit, 21 februarie 1986, seria A nr. 98, National & Provincial Building Society, Leeds Permanent Building Society şi Yorkshire Building Society vs Regatului Unit, 23 octombrie 1997, Culegerea de hotărâri şi decizii 1997-VII. Legea nr. 118/2010 din 30 iunie 2010 prevede că aplicarea reducerii salariilor angajaţilor din sectorul public erau aplicabile până la data de 31 decembrie 2010.Reducerea salariilor angajaţilor din sectorul public trebuie să fie temporară.

Leave a Reply