A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

ÎNTÂRZIERILE LA EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI , DREPTURI SALARIALE, PLATA EŞALONATĂ ERA SINGURA SOLUŢIE PENTRU A AVEA GARANŢIA PLĂŢII LOR INTEGRALE , MENŢINEREA ECHILIBRULUI BUGETAR ÎNTRE CHELTUIELILE ŞI VENITURILE PUBLICE POATE FI CONSIDERATĂ CA URMĂRIND UN SCOP DE UTILITATE PUBLICĂ

ÎNTÂRZIERILE  LA EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI ,    DREPTURI SALARIALE,    PLATA EŞALONATĂ   ERA SINGURA SOLUŢIE PENTRU A AVEA GARANŢIA PLĂŢII LOR INTEGRALE , MENŢINEREA ECHILIBRULUI BUGETAR ÎNTRE CHELTUIELILE ŞI VENITURILE PUBLICE POATE FI CONSIDERATĂ CA URMĂRIND UN SCOP DE UTILITATE PUBLICĂ

Potrivit  art. 6 § 1 din Convenţie,   “1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă […], care va hotărî […] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil […]”

Articolul  1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie arată că    “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea   sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului aminteşte că executarea unei hotărâri sau decizii judecătoreşti face parte integrantă din “proces”, în sensul art. 6 (Hornsby împotriva Greciei, 19 martie 1997, pct. 40, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-II).

Neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva acestuia poate constitui o încălcare a dreptului oricărei persoane de acces la instanţă, consacrat la art. 6 § 1 din Convenţie (Bourdov împotriva Rusiei, nr. 59.498/00, pct. 34, CEDO 2002-III). În plus, neexecutarea poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, în condiţiile în care hotărârea pronunţată în favoarea ei poate da naştere unei anumite creanţe care poate fi considerată “bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Bourdov, pct. 40).

O autoritate publică nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii întemeiate pe o hotărâre judecătorească. Deşi este adevărat că o întârziere la executarea unei hotărâri judecătoreşti poate fi justificată în împrejurări speciale, această întârziere nu poate fi de aşa natură încât să afecteze însăşi substanţa dreptului protejat prin art. 6 § 1 din Convenţie (a se vedea, printre altele, Hornsby, citată anterior, pct. 40; Jasiūnienė împotriva Lituaniei, nr. 41.510/98, pct. 27, 6 martie 2003, Qufaj Co. Sh.p.k. împotriva Albaniei, nr. 54.268/00, pct. 38, 18 noiembrie 2004, precum şi Beshiri şi alţii împotriva Albaniei, nr. 7.352/03, pct. 60, 22 august 2006).

Totodată, pentru a se pronunţa asupra respectării cerinţei executării într-un termen rezonabil, Curtea ia în considerare complexitatea procedurii, comportamentul părţilor, precum şi obiectul hotărârii de executat (Raïlian împotriva Rusiei, nr. 22.000/03, pct. 31, 15 februarie 2007).

Pentru a răspunde la întrebarea dacă art. 6 a fost respectat, Curtea trebuie să ia în considerare comportamentul tuturor autorităţilor naţionale implicate, inclusiv pe cel al legiuitorului naţional (a se vedea, mutatis mutandis, Young, James şi Webster împotriva Regatului Unit, 13 august 1981, pct. 48 – 49, seria A nr. 44).

Chemată să se pronunţe asupra respectării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, Curtea a considerat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o amplă marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a actului. Curtea respectă modul în care acesta concepe imperativele de interes general, cu excepţia cazului în care hotărârea se dovedeşte lipsită în mod vădit de temei raţional (Mellacher şi alţii împotriva Austriei, 19 decembrie 1989, pct. 45, seria A nr. 169).

În plus, Curtea a declarat incompatibilă cu cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie eşalonarea plăţii datoriilor stabilite pe cale judiciară, deoarece actul de eşalonare nu avea statut de “lege” în sensul jurisprudenţei Curţii (SARL Amat-G şi Mébaghichvili împotriva Georgiei, nr. 2.507/03, pct. 61, CEDO 2005-VIII) sau deoarece mecanismul de eşalonare, deşi respecta noţiunea de “lege”, fusese aplicat în mod defectuos (Suljagić împotriva Bosniei-Herţegovinei, nr. 27.912/02, pct. 56 – 57, 3 noiembrie 2009).

Curtea aminteşte că a hotărât deja că măsurile luate pentru menţinerea echilibrului bugetar între cheltuielile şi veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică [Mihăieş şi Senteş împotriva României (dec.), nr. 44.232/11 şi 44.605/11, 6 decembrie 2011, Šulcs împotriva Lituaniei (dec.), nr. 42.923/10, pct. 24, 6 decembrie 2011, precum şi Panfile împotriva României (dec.), nr. 13.902/11, pct. 21, 20 martie 2012].

În prezenta speţă, Curtea observă că în 2009 România a început să se confrunte cu o gravă criză economică şi financiară. Întrucât autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai bună decât instanţa internaţională pentru a stabili ce constituie “utilitate publică”, Curtea este gata să admită că, aşa cum susţine Guvernul, măsurile în litigiu urmăreau un scop de utilitate publică.

Pentru a stabili dacă măsurile respective erau proporţionale cu scopul urmărit – restabilirea echilibrului bugetar, evitând totodată înrăutăţirea situaţiei sociale -, Curtea consideră că este necesar să verifice dacă, în prezenta speţă, tratamentul aplicat reclamanţilor a făcut posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc.

Curtea observă că reclamanţii aveau drepturi ferme şi intangibile în temeiul unor hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în perioada februarie – aprilie 2008. Curtea constată că, deşi mecanismul de eşalonare instituit a suferit modificări, autorităţile statului l-au respectat, dând dovadă de diligenţă în executarea hotărârilor judecătoreşti sus-menţionate.

Astfel, în conformitate cu legislaţia în vigoare ,  reclamanţii au primit în octombrie 2008 o primă tranşă, reprezentând 30% din totalul sumelor datorate. În septembrie 2010, li s-a plătit o sumă suplimentară, reprezentând 25% din a doua tranşă de 34% din suma totală, deşi în temeiul O.U.G. nr. 45/2010 din 19 mai 2010 cea de a doua tranşă ar fi trebuit plătită în 2012.

Conform legii, sumele plătite s-au actualizat de fiecare dată în raport cu indicele preţurilor de consum din data plăţii.

Până în prezent, reclamanţii au primit mai mult de o treime din suma totală acordată de instanţe, restul sumei trebuind să fie plătit eşalonat, conform legislaţiei în vigoare, până în 2016. Nu există nimic în dosar care să sugereze că Guvernul nu are intenţia de a respecta calendarul plăţilor.

Ţinând seama de faptul că o parte importantă din sumele datorate reclamanţilor le-a fost deja plătită, Curtea nu poate considera că a fost afectată însăşi substanţa dreptului reclamanţilor.

În orice caz, având în vedere toate elementele de mai sus şi contextul special al prezentei cauze, Curtea consideră că plata eşalonată a sumelor datorate reclamanţilor nu poate fi considerată nerezonabilă.

Prin urmare, Curtea consideră că această cerere este în mod vădit nefondată şi trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 3 lit. a) şi art. 35 § 4 din Convenţie.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Secţia a treia, Decizia din 4 septembrie 2012 cu privire la Cererea nr. 57.265/08 introdusă de Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României  , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.    709 din 17 octombrie 2012, §§ 28-52

Leave a Reply