LIBERTATEA DE EXPRIMARE

Curtea doreşte să reamintească principiile fundamentale care se desprind din jurisprudenţa sa cu privire la libertatea de exprimare (vezi, printre multe altele, Sabou şi Pîrcălab, §§ 33-36; Cumpănă şi Mazăre împotriva României [MC], nr. 33.348/96, §§ 88-91, 93, 98-99 CEDO 2004-XI; Nikula împotriva Finlandei, nr. 31.611/96, §§ 44-46, CEDO 2002-II; Boldea împotriva României, nr. 19.997/02, §§ 44-47, 54-55, CEDO 2007-… (extrase); şi Guja împotriva Moldovei [MC], nr. 14.277/04, § 69-78, CEDO 2008-…).

În speţă, Curtea constată în primul rând că existenţa unei ingerinţe în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu face obiectul unei controverse între părţi. În continuare, reaminteşte că a constatat deja că textele pe care s-au întemeiat instanţele interne constituie o “lege” în sensul jurisprudenţei Curţii (Sabou şi Pîrcălab,  § 37) şi constată că aceasta urmărea un scop legitim, şi anume protecţia reputaţiei altor persoane.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea ingerinţei, Curtea observă că instanţele interne l-au condamnat pe reclamant pe latură penală, apreciind că, prin intermediul articolului său, a adus atingere onoarei lui P.D. Prin urmare, rămâne de analizat dacă motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a justifica condamnarea erau pertinente şi suficiente (Boldea,  §§ 53-54).

Curtea constată că articolul litigios aborda subiecte de interes general şi deosebit de actuale pentru societatea românească, şi anume şomajul, posibilităţile de a găsi un loc de muncă în străinătate şi pretinsa corupţie din administraţie. Aceasta mai observă că afirmaţiile reclamantului nu se refereau la aspecte din viaţa privată a lui P.D., ci la acţiunile sale în domeniile menţionate mai sus (Sabou şi Pîrcălab, §§ 38-39; şi Nikula, § 51). Pe de altă parte, constată că activităţile lui P.D. criticate de reclamant şi care au dus la condamnarea sa vizează strict aceste subiecte de interes general.

În plus, indiferent că afirmaţiile reclamantului reprezintă imputări ale unor fapte sau judecăţi de valoare, faptele relatate de reclamant nu erau lipsite de bază factuală suficientă, lăsând la o parte greşeala privind numărul participanţilor la cursurile organizate de P.D. (Boldea,  §§ 54-55). Or, această eroare în sine nu poate duce la concluzia că reclamantul a acţionat cu rea-credinţă. În plus, instanţele interne nu au reţinut niciodată reaua-credinţă a reclamantului în această privinţă. Pe de altă parte, Curtea observă că instanţele nu au analizat elementele subiective ale infracţiunilor imputate reclamantului; concret, acestea nu au explicat de ce acţiunile reclamantului constituiau una sau ambele infracţiuni menţionate, mulţumindu-se să stabilească faptele şi să tragă direct concluzia vinovăţiei sale.

Curtea mai constată că termenii folosiţi de reclamant în articolul său nu au fost consideraţi de partea lezată sau de instanţele interne ca vădit ofensatori (Mamere împotriva Franţei, nr. 12.697/03, § 25, CEDO 2006-…).

Pentru aceste motive, Curtea apreciază că atitudinea reclamantului analizată global demonstrează că a acţionat cu bună-credinţă şi că afirmaţiile sale se înscriu în doza de exagerare şi de provocare acceptabilă (vezi Prager şi Oberschlick împotriva Austriei, Hotărârea din 26 aprilie 1995, seria A nr. 313, p. 19, § 38; şi, per a contrario, Cumpănă şi Mazăre,  § 104; Stângu şi Scutelnicu împotriva României, Hotărârea din 31 ianuarie 2006, nr. 53.899/00, § 51; Ivanciuc împotriva României (dec.), nr. 18.624/03, 8 septembrie 2005; şi Titei împotriva României (dec.), nr. 1.691/03, 23 mai 2006).

Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a constata că soluţia de condamnare a reclamantului a fost disproporţionată faţă de scopul legitim urmărit şi că autorităţile naţionale nu au oferit motive pertinente şi suficiente pentru a o justifica. Prin urmare, ingerinţa suferită de reclamant nu poate fi considerată “necesară într-o societate democratică”.

În consecinţă, a avut loc încălcarea art. 10.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI     HOTĂRÂREA din 7 octombrie 2008 în Cauza Barb împotriva României  (Cererea nr. 5.945/03) publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 8 mai 2009

Lasă un răspuns