A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

RESTRÂNGEREA DREPTULUI DE FOLOSINŢĂ A PROPRIETĂŢII , DREPTUL LA RESPECTAREA PROPRIETĂŢII

RESTRÂNGEREA DREPTULUI DE FOLOSINŢĂ A PROPRIETĂŢII  ,  DREPTUL LA RESPECTAREA PROPRIETĂŢII

Reclamanţii au susţinut faptul că reglementările interne privind raporturile dintre proprietari şi chiriaşi, împreună cu hotărârile instanţelor interne pronunţate în acest temei, au încălcat drepturile lor de proprietate

Guvernul a recunoscut faptul că refuzul instanţelor interne de a admite acţiunea în evacuarea chiriaşilor a constituit o ingerinţă în dreptul reclamanţilor de folosinţă a proprietăţii lor, ceea ce echivala cu reglementarea folosinţei bunurilor. Instanţele au considerat că ingerinţa era prevăzută de lege, urmărea un scop legitim de interes general şi nu era disproporţionată faţă de scopul respectiv.

Guvernul a evidenţiat diferenţele dintre prezenta cauză şi Hutten-Czapska împotriva Poloniei [(MC) nr. 35.014/97, CEDO 2006-VIII], explicând următoarele: prelungirea legală a contractelor de închiriere în litigiu a fost limitată la 5 ani; proprietarii avuseseră libertatea de a negocia valoarea chiriei cu chiriaşii, în anumite condiţii; iar costul întreţinerii imobilului, conform Legii locuinţei nr. 114/1996, se împărţea între proprietari şi chiriaşi, aceştia din urmă având obligaţia de a acoperi costul reparaţiilor în cazul în care imobilul era avariat în urma folosirii lui necorespunzătoare.

Făcând trimitere la Robitu împotriva României (nr. 33.352/96, decizia Comisiei din 20 mai 1998, nepublicată), Guvernul a considerat că prelungirea legală a contractelor de închiriere – prevăzută în ordonanţă şi menţionată în prezenta cauză de către instanţele interne sesizate cu soluţionarea acţiunilor pentru evacuarea chiriaşilor – urmărea un scop legitim de interes general, şi anume apărarea intereselor chiriaşilor într-un context al insuficienţei locuinţelor cu chirii ieftine. Această prelungire legală, în opinia Guvernului, constituia un just echilibru între interesul general al comunităţii şi cerinţele apărării drepturilor fundamentale ale persoanelor.

Curtea a subliniat în repetate rânduri că art. 1 din Protocolul nr. 1 conţine 3 norme distincte: prima normă, prevăzută în prima teză a primului paragraf, este de natură generală şi enunţă principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează privarea de proprietate şi o supune anumitor condiţii; a treia normă, menţionată în al doilea paragraf, recunoaşte că statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general. Aceste norme nu sunt totuşi fără legătură între ele. A doua şi a treia normă privesc cazurile speciale de ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor şi ar trebui interpretate aşadar prin prisma principiului formulat în prima normă [a se vedea, printre altele, James şi alţii împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986, pct. 37, seria A nr. 98, care reiterează parţial principiile stabilite de Curte în Hotărârea Sporrong şi Lönnroth împotriva Suediei, 23 septembrie 1982, pct. 61, seria A nr. 52; a se vedea, de asemenea, Cauza Broniowski împotriva Poloniei (MC) nr. 31.443/96, pct. 134, CEDO 2004-V, şi Hutten-Czapska, citată anterior, pct. 157].

Curtea a hotărât anterior că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 reglementează folosinţa bunurilor, ceea ce intră sub incidenţa art. 1 § 2 din Protocolul nr. 1 (Radovici şi Stănescu împotriva României, citată anterior, pct. 74).

Curtea subliniază că a mai examinat anterior plângeri similare şi a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea Radovici şi Stănescu împotriva României, citată anterior, Burzo împotriva României, nr. 75.240/01, 4 martie 2008, Popescu şi Toader împotriva României, nr. 27.086/02, 8 martie 2007, Arsenovici împotriva României, nr. 77.210/01, 7 februarie 2008). Curtea nu constată circumstanţe deosebite în cazul de faţă care să necesite abaterea de la jurisprudenţa consacrată. Reclamanţii în cererile de faţă au fost obligaţi, de asemenea, să suporte restrângerea dreptului lor la folosinţa bunurilor ca urmare a legislaţiei defectuoase şi a lacunelor normative existente în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe.

În consecinţă, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie ca urmare a ingerinţei în dreptul reclamanţilor la respectarea bunurilor lor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Secţia a treia, Hotărârea din 31 mai 2012 în Cauza Jarnea şi alţii împotriva României ,  publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.    556 din 7 august 2012

Leave a Reply