TERMEN REZONABIL, PROCES PENAL, INTERZICEREA DE A PĂRĂSI ŢARA,PROBE

Termenul rezonabil pentru durata unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi având în vedere criteriile consacrate de jurisprudenţa Curţii, cu referire în particular la complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente (a se vedea, printre multe altele, Pelissier şi Sassi împotriva Franţei [MC], nr. 25.444/94, § 67, CEDO 1999-II).

Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea estimează că, în această speţă, durata procedurii judiciare este excesivă şi nu corespunde exigenţelor unui “termen rezonabil”.

În consecinţă, Curtea constată o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenţie.

Curtea arată că înscrierea unei acuzaţii în cazierul judiciar nu are legătură cu fondul acuzaţiei în chestiune, ci indică doar că o procedură judiciară este în curs împotriva persoanei în cauză (Corsi împotriva Italiei (dec.), nr. 42.210/98, 15 martie 2001).

În măsura în care aceste înscrieri sunt susceptibile de a ridica o problemă în baza art. 8 din Convenţie, Curtea aminteşte că unele neplăceri în derularea normală a vieţii private sunt inerente în timpul urmăririi penale în desfăşurare. Totuşi, acest aspect trebuie luat în considerare în examinarea încălcării art. 6 alin. 1 din Convenţie şi, dacă este cazul, în estimarea prejudiciilor morale suferite de către persoanele în cauză (Volf împotriva Republicii Cehe, nr. 70.847/01, § 40, 6 septembrie 2005).

În orice caz, Curtea observă că reclamanţii nu au făcut dovada vreunei incidenţe oarecare asupra vieţii lor private sau profesionale ca urmare a înscrierii în cazier a procedurilor penale în curs. Mai mult, ea observă că aceste înscrieri provizorii nu implică ex lege interdicţii personale sau profesionale de natură să influenţeze posibilitatea reclamanţilor de a dezvolta relaţii cu lumea exterioară (a se vedea, a contrario, Sidabras şi Dziautas împotriva Lituaniei, nr. 55.480/00 şi 59.330/00, § 48, CEDO 2004).

În sfârşit, Curtea estimează că înscrierile litigioase nu pot fi asimilate situaţiei incriminate în Cauza Rotaru împotriva României ([MC], nr. 28.341/95, § 44, CEDO 2000-V), în care autorităţile române strânseseră şi păstraseră timp de mai mult de 50 de ani informaţii despre viaţa reclamantului, în particular despre studiile sale, despre activităţile sale politice şi despre cazierul său judiciar.

Prin urmare, acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. 3 şi 4 din Convenţie.

Invocând art. 6 alin. 3 din Convenţie, reclamanţii susţin şi încălcarea dreptului la un proces imparţial, arătând că parchetul a refuzat să ordone mijloacele de apărare pe care ei le solicitaseră.

Curtea aminteşte că problema de a şti dacă un proces respectă exigenţele impuse de art. 6 din Convenţie nu poate fi rezolvată având în vedere doar un element izolat, ci trebuie să se analizeze ansamblul procedurii, adică numai în momentul în care aceasta este încheiată (a se vedea H. împotriva Franţei, hotărâre din 24 octombrie 1989, seria A, nr. 162-A, p. 23, § 61, şi Vass împotriva Ungariei, nr. 57.966/00, § 47, 25 noiembrie 2003).

În speţă, procedura fiind pendinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea estimează că acest capăt de cerere este prematur introdus şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. 1 şi 4 din Convenţie.

Curtea aminteşte că o limitare a libertăţii de a circula, dispusă pentru a asigura o bună desfăşurare a procedurii penale în curs, nu pune prin ea însăşi probleme în privinţa art. 2 din Protocolul nr. 4, atâta vreme cât această măsură rămâne proporţională cu scopul legitim urmărit, mai ales în ceea ce priveşte durata sa (a se vedea, mutatis mutandis, Fedorov şi Fedorova împotriva Rusiei, nr. 31.008/02, § 41, 13 octombrie 2005, şi Antonenkov ş. a. împotriva Ucrainei, nr. 14.183/02, § 61, 22 noiembrie 2005).

În speţă, Curtea observă că, la data faptelor, în unele cazuri determinate, legislaţia internă conferea ministrului de interne posibilitatea de a interzice unei persoane să părăsească ţara pe perioada desfăşurării procesului penal. Totuşi, persoana în cauză avea posibilitatea de a contesta această măsură în faţa jurisdicţiilor administrative.

Cu toate acestea, Curtea reţine că, pe de o parte, o asemenea măsură nu a fost dispusă faţă de reclamanţi şi, pe de altă parte, nu rezultă din dosar că aceştia din urmă ar fi fost împiedicaţi să iasă din ţară.

Prin urmare, acest capăt de cerere este în mod manifest nefondat şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. 3 şi 4 din Convenţie.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI     SECŢIA A II-A     HOTĂRÂREA din 27 iunie 2006 în Cauza Petre împotriva României (Cererea nr. 71.649/01), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 28/08/2007

Lasă un răspuns