A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

ABUZ ÎN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR , RĂSPUNDEREA PENALĂ A MAGISTRAŢILOR

ABUZ ÎN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR , RĂSPUNDEREA PENALĂ A MAGISTRAŢILOR

Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

În ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.

În acest context, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva  magistraţilor  care au soluţionat cauza.

Instanţele judecătoreşti sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât şi textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluţiile pronunţate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii magistraţilor şi prin urmare nu pot conduce, prin ele însele, la reţinerea unor infracţiuni de abuz în serviciu.

Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie,cu referire la infracţiunea analizată,numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speţă, petenta a formulat o plângere penală împotriva magistraţilor care au soluţionat o cauză civilă, punând în discuţie în realitate însăşi legalitatea şi temeinicia deciziei pronunţate de ei, susţinând că aceasta este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii.

Or, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.

În mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea,respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât şi de instanţa de fond investită cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a putea reţine săvârşirea de către intimaţi a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 246 C. pen. ( Înalta Curte de Casație și Justiție , Secţia penală, Decizia nr. 1692 din 29 aprilie 2010, Dosar nr. 154/57/2010; Idem, de exemplu, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secţia penală, Decizia nr. 1593 din 23 aprilie 2010,  Dosar nr. 1187/42/2009; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, Decizia nr. 1819 din 15 mai 2009, Dosar nr. 163/39/2009). Nu rezultă săvârşirea vreunei fapte penale de către magistratul intimat, simpla nemulţumire faţă de modul de soluţionare a cauzei nu poate constitui un argument solid şi serios pentru a declanşa urmărirea penală împotriva sa.

Împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţia adoptată în cauză nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor indicate în plângerea sa.

Împotriva unor acte ale procurorului sau a unor hotărâri considerate nelegale şi netemeinice dispoziţiile legale prevăd posibilitatea exercitării căilor de atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greşeli, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce exclude, de plano, posibilitatea ca pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti sau a unei soluţii de către procuror să poată fi considerată, prin ea însăşi, infracţiune.

Dacă s-ar admite ca împotriva magistraţilor care au pronunţat o hotărâre judecătorească sau care au dispus o anume soluţie să se poată face plângeri penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Soluţionând cauza în care petiţionarul a fost parte şi pronunţând o soluţie – întâmplător, defavorabilă acestuia – intimata nu au făcut altceva decât să îndeplinească activităţi şi acte atribuite în competenţa sa prin lege, motiv pentru care în sarcina acestuia nu se poate reţine vreo faptă penală.

Leave a Reply