ACŢIUNE CIVILĂ, DESFIINŢAREA UNUI ÎNSCRIS FALSIFICAT , ACŢIUNEA PENALĂ S-A STINS ÎN FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ , SOLUŢIE DE NETRIMITERE ÎN JUDECATĂ, LEGITIMITATEA PROCESUALĂ ACTIVĂ A PROCURORULUI

Conform art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Interpretarea textului conduce la concluzia că art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă consacră două ipoteze distincte pentru legitimarea procesuală activă a procurorului în procesul civil: atunci când este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor şi, respectiv, atunci când dispoziţii din alte legi prevăd expres o astfel de legitimare.

Ca regulă generală, teza finală a art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă are în vedere dreptul procurorului de a acţiona pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale altor categorii de persoane decât acelea care sunt enumerate în prima teză a textului, cum ar fi persoanele minore, cele puse sub interdicţie ori cele dispărute.

Relativ la dreptul procurorului de a porni acţiunea civilă în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată s-a pronunţat Decizia în interesul legii nr. XV/2005 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţii Unite.

Prin decizia menţionată, Secţiile Unite au admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. 3 lit. a) din Codul de procedură penală şi a dispoziţiilor art. 184 din Codul de procedură civilă, au stabilit că procurorul are calitatea de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în celelalte cazuri, aceeaşi acţiune aparţinând părţilor.

Din considerentele deciziei rezultă că această limitare s-a impus justificat de faptul că la 21 noiembrie 2005, când s-a pronunţat instanţa supremă, nu exista un text de lege special care să îi îngăduie procurorului să sesizeze instanţa civilă cu o acţiune în desfiinţarea unui înscris şi în alte cazuri decât cele prevăzute de art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Ulterior pronunţării deciziei în interesul legii a fost adoptată Legea nr. 356 din 21 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi.

Prin art. I pct. 132 din Legea nr. 356/2006 au fost modificate prevederile art. 245 din Codul de procedură penală, prin care se stabilesc măsurile care se dispun de procuror prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale, în sensul că după lit. c) a alin. 1 s-a introdus o nouă literă, litera c1).

Prevederile art. 245 alin. 1 lit. c1) din Codul de procedură penală prevăd că prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune şi asupra “sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris”.

La rândul lor, prevederile art. 249 alin. 2 şi art. 228 alin. 6 teza finală din Codul de procedură penală prevăd că dispoziţiile art. 245 alin. 1 lit. c1) din acelaşi cod sunt aplicabile şi în cazul în care procurorul dispune neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală.

Rezultă că voinţa legiuitorului a fost în sensul de a conferi legitimare procesuală activă procurorului de a formula acţiune pentru desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris ori de câte ori pronunţă una din soluţiile de netrimitere în judecată, anume de încetare a urmăririi penale sau, după caz, de neîncepere a urmăririi penale ori de scoatere de sub urmărire penală.

Expresia “se dispune”, folosită de legiuitor în art. 245 alin. 1 din Codul de procedură penală, dovedeşte faptul că, în situaţia dată, procurorul nu are drept de apreciere, ci este obligat să sesizeze instanţa civilă.

Pe cale de interpretare logică, reglementarea conţinută de lit. c1) a art. 245 alin. 1 din Codul de procedură penală reprezintă “un caz expres prevăzut de lege”, în înţelesul prevederilor art. 45 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, în care procurorului i se recunoaşte legitimare procesuală pentru a formula acţiune civilă, care este distinct de cazurile prevăzute în teza iniţială a acestui articol în care o astfel de legitimare este recunoscută procurorului ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor.

Această dispoziţie legală, conţinută de art. 245 alin. (1) lit. 1 lit. c1) din Codul de procedură penală, statuează cu valoare de principiu asupra dreptului procurorului de a sesiza instanţa civilă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, fără a face vreo distincţie cu privire la motivele pentru care se solicită desfiinţarea înscrisului. Împrejurarea că această dispoziţie legală nu face trimitere expresă la înscrisul falsificat nu este de natură să excludă legitimarea procesuală a procurorului de a solicita instanţei civile desfiinţarea şi a unui astfel de înscris.

În consecinţă,  procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acţiunea civilă pentru desfiinţarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,Secţiile Unite , DECIZIA Nr. 2 din 17 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.   372 din 27 mai 2011

.

Lasă un răspuns