A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

APLICAREA DISPOZIŢIILOR ART. 84 ALIN. (1) PCT. 2 DIN LEGEA NR. 59/1934 ÎN RAPORT CU REGLEMENTAREA DATĂ, PRIN ART. 215 ALIN. (4) DIN CODUL PENAL, FAPTELOR DE ÎNŞELĂCIUNE SĂVÂRŞITE ÎN LEGĂTURĂ CU EMITEREA UNUI CEC

Fapta de emitere a unui cec, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă beneficiarului cecului, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) din Codul penal.

Dacă beneficiarul a avut cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu exista disponibilul necesar acoperirii cecului, fapta trebuie încadrată în infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Într-adevăr, prin art. 84 din Legea nr. 59/1934 au fost indicate faptele care constituie infracţiuni comise în legătură cu emiterea cecurilor, prevăzându-se, între altele, la alin. (1) pct. 2, că se pedepseşte cu sancţiunea stabilită în acest text de lege „oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel în total sau în parte de disponibilul avut”.

Este de observat că legiuitorul, referindu-se la faptele pe care le-a incriminat, a precizat că pedeapsa prevăzută în textul de lege menţionat este aplicabilă „afară de cazul când faptul constituie un delict sancţionat cu o pedeapsă mai mare, în care caz se aplică această pedeapsă”.

Rezultă deci că prin însăşi această lege specială a fost reafirmat principiul potrivit căruia incriminarea era determinată de dispoziţia care prevedea pedeapsa cea mai grea, ceea ce corespundea şi reglementării date în acea perioadă cumulului ideal de infracţiuni, preluată ulterior în art. 103 din Codul penal adoptat în anul 1936.

Ca urmare, faţă de incriminarea faptei la care se referă art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 şi prin art. 553 din Codul penal menţionat, erau aplicabile aceste din urmă dispoziţii, care prevedeau pedeapsa cea mai grea.

În actualul Cod penal, dându-se un nou cuprins articolului 215 prin Legea nr. 140/1996, s-a prevăzut, în alin. (4) al acestui articol, că „emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2)”.

În acest fel, legiuitorul a incriminat ca infracţiune de înşelăciune, prin actualul alin. (4) al art. 215 din Codul penal, atât fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, cât şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului.

Rezultă deci că prejudicierea beneficiarului cecului emis, prin săvârşirea oricăreia dintre faptele de inducere în eroare arătate mai sus, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) din Codul penal.

În cazul în care beneficiarul are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, fapta nu mai poate constitui însă infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) din Codul penal, deoarece îi lipseşte un element constitutiv esenţial, respectiv inducerea în eroare, condiţie cerută fără echivoc prin alin. (1) al aceluiaşi articol.

Dar o atare faptă este susceptibilă de a fi încadrată în prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, potrivit căruia săvârşeşte infracţiunea prevăzută în acest text de lege „oricine emite un cec fără a avea la tras disponibilul suficient, sau după ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte de disponibilul avut”.

În această privinţă este de reţinut că prevederile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nefiind abrogate prin Legea nr. 140/1996, ca urmare a introducerii alin. (4) în art. 215 din Codul penal, şi nici prin dispoziţii anterioare, nu pot fi considerate scoase din vigoare, ele producându-şi efectele.

De aceea, ori de câte ori beneficiarul are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, astfel că lipseşte elementul constitutiv al inducerii în eroare cerut prin art. 215 alin. (1) din Codul penal, fapta constituie infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, iar nu infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) din Codul penal.

În consecinţă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) din Codul penal, iar dacă beneficiarul a avut cunoştinţă, în momentul emiterii cecului, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

I.C.C.J., S. U. , Decizia nr. IX, din 24 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 9 februarie 2006

Leave a Reply