A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

Daune morale, cuantum,Criterii


Tribunalul a admis actiunea si a obligat Statul Roman prin Ministerul Finantelor sa plateasca reclamantului suma de 381.000 $ sau contravaloarea acestora in lei la cursul oficial de schimb al Bancii Nationale a Romaniei de la data punerii in executare a hotararii judecatoresti.
Curtea de Apel a respins apelul declarat de Ministerul Finantelor prin Directia Generala a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat a Judetului Iasi, insusindu-si argumentele retinute de tribunal in motivarea sentintei.
Ministerul Finantelor prin Directia Generala a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat Iasi, a declarat recurs.
Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arata in continuare.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale asa cum a fost modificat prin Legea nr. 138/1997 decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie.
Decizia este obligatorie de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei si produce efecte numai pentru viitor.
In speta, decizia nr. 45 din 10 martie 1998 a Curtii Constitutionale prin care s-a statuat ca prevederile art. 504 alin. 1 C. proc. pen., sunt constitutionale numai in masura in care nu limiteaza ipotezele prevazute de text, statul trebuind sa raspunda patrimonial in toate cazurile de erori judiciare, a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 182 la 18 mai 1998. De la aceasta data, ea a devenit obligatorie. Cum actiunea reclamantului a fost promovata la 27 decembrie 1999, deci dupa ce mentionata decizie a devenit obligatorie, corect instantele au retinut ca este incidenta si in speta dedusa judecatii. Sub acest aspect, motivul de recurs invocat de Ministerul Finantelor prin Directia Generala a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat Iasi potrivit caruia respectiva decizie nu ar fi aplicabila spetei apare ca nefondat.
Este insa intemeiat motivul de recurs cu privire la individualizarea cuantumului daunelor morale solicitate de reclamant.
Din dosar rezulta ca in baza sentintei penale nr. 83 din 25 martie 1960 a Tribunalului Militar Constanta, casata ulterior prin decizia nr. 1300 din 1 aprilie 1999 a Curtii Supreme de Justitie – Sectia penala, reclamantul a fost arestat pe nedrept in perioada 12 decembrie 1957 – 4 octombrie 1962.
De asemenea, potrivit inscrisului depus in xerocopie la instanta de fond, si emanat de la Ministerul Justitie, Directia instantelor militare, cu nr. D. 1284, fara data, reclamantul a fost arestat la 15 februarie 1947 deoarece a facut afirmatii calomnioase la adresa conducatorilor din acea vreme si a cantat cantece anticomuniste si pus in libertate din lipsa de probe la 6 aprilie 1948.
In actiune reclamantul nu a facut referire la acest interval de timp sustinand doar ca a fost detinut abuziv in total 2540 zile, pentru care solicita daune morale de 381.000 $, respectiv 150 $/zi, suma acordata integral de instante, care la randul lor nu au precizat daca despagubirile respective includ si perioada 15 februarie 1947 – 6 aprilie 1948.
Este de semnalat faptul ca reglementarea cadru in ceea ce priveste daunele morale o constituie prevederile art. 48 (3) din Constitutie care statueaza ca statul raspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale, iar reglementarea legala care indrituieste victimele unei erori judiciare sa solicite despagubiri, este data de prevederile art. 504-507 din C. proc. pen.
In literatura juridica, s-a conchis ca dauna morala consta in atingerea adusa valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, sanatatea si integritatea corporala, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional si alte valori similare.
Din aceasta perspectiva, prin privarea de libertate din perioada 12 decembrie 1957 – 4 octombrie 1962 cat a fost arestat in baza sentintei penale nr. 83 din 25 martie 1960 a Tribunalului Militar Constanta, ulterior desfiintata, reclamantului i s-a adus atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, iar durerile psihice si suferintele fizice provocate de o atare masura, pot si trebuie sa fie reparate prin acordarea unor despagubiri.
Pe de alta parte, desi este real ca stabilitatea cuantumului despagubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doza de aproximare, instanta trebuie sa aiba in vedere o serie de criterii cum ar fi consecintele negative suferite de cel in cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala.
Pentru ca instanta sa poata aplica aceste criterii apare insa necesar ca cel ce pretinde daunele morale sa produca un minimum de argumente si indicii din care sa rezulte in ce masura drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin constitutie, i-au fost afectate prin arestarea ilegala si pe cale de consecinta sa se poata proceda la o evaluare a despagubirilor ce urmeaza sa compenseze prejudiciul.
Cu referire la cazul in speta, reclamantul nu a evidentiat nici o imprejurare de genul celor mentionate in cuprinsul actiunii si pentru care a solicitat daunele morale, cum ar fi masura in care privarea de libertate i-a afectat pregatirea profesionala, posibilitatea de a-si intemeia o familie, de a desfasura o viata sociala normala si de a se manifesta liber fara constrangeri create de arestarea ilegala la care a fost supus. In acest sens puteau fi prezentate inscrisuri, audiati martori, instanta urmand a incuviinta administrarea acelor dovezi necesare unei juste solutionari a cauzei.
Iata de ce, pentru a ajunge la o concluzie echilibrata cu privire la cuantumul despagubirilor cuvenite reclamantului, se impune rejudecarea pricinii.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 313 din C. proc. civ., urmeaza a se admite recursul, a casa hotararile pronuntate in cauza si a trimite pricina pentru rejudecare instantei de fond.

Curtea Suprema de Justitie, decizia nr.3812 din 5 decembrie 2000

Leave a Reply