DESPĂGUBIRI, DAUNE MORALE, OMOR, TENTATIVĂ, PROVOCARE

Săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor în condiţiile provocării nu exclude obligarea făptuitorului la plata unor daune morale; culpa comună a victimei va fi luată în considerare numai la stabilirea întinderii despăgubirilor pentru daune morale, după aceleaşi reguli ca şi la stabilirea întinderii reparaţiilor pentru pagube materiale.

Prin sentinţa penală nr. 297 din 1 octombrie 2001, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul G.A. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de D.L., inculpatul fiind obligat la plata unor cheltuieli ocazionate de tratamentele medicale, la plata diferenţei dintre salariu şi sumele încasate în perioada concediului medical şi a diferenţei dintre salariu şi pensia pentru pierderea capacităţii de muncă.

S-a respins cererea părţii civile de obligare a inculpatului la plata unor daune morale.

Instanţa a reţinut că, la 8 decembrie 2000, fiind provocat, inculpatul a lovit pe D.L. în cap cu o bâtă provocându-i un traumatism cranio-cerebral grav cu hematom epidural, leziuni care au necesitat 80 de zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.

Cu privire la soluţionarea acţiunii civile, s-a motivat că, atâta timp cât s-a reţinut existenţa provocării, nu pot fi acordate daune morale.

Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia penală nr. 30 din 30 ianuarie 2002, a menţinut soluţia privind neacordarea daunelor morale, cu motivarea că cererea de acordare a acestor daune nu este justificată, de vreme ce s-a reţinut culpa comună a părţii vătămate.

Recursul declarat de partea civilă este fondat.

Potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a cauzat, a-l repara.

Această obligaţie se referă atât la prejudiciile materiale cât şi la cele morale, nepatrimoniale, răspunderea civilă delictuală fiind guvernată de aceleaşi reguli atât în ce priveşte daunele materiale, cât şi cele morale.

Ca atare, nu există temei legal pentru înlăturarea obligaţiei de a repara prejudiciul moral în cazul în care la cauzarea acestuia a contribuit şi victima, culpa acesteia urmând a fi avută în vedere numai la stabilirea întinderii despăgubirilor datorate de făptuitor.

Aşa fiind, se constată că hotărârile prin care s-a reţinut că, dată fiind culpa comună a părţii vătămate, nu subzistă obligaţia inculpatului de a acoperi prejudiciul moral, sunt contrare legii şi, prin urmare, supuse casării conform art. 385⁹ alin. (1) pct. 17¹ C. pr. pen.

În consecinţă, recursul părţii civile a fost admis şi s-a dispus obligarea inculpatului la plata daunelor morale, corespunzător culpei sale în producerea pagubei.

C.S.J.,  S. pen., decizia nr . 2562 din 22 mai 2002