DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL, ASCULTAREA MARTORILOR, INVESTIGATOR SUB ACOPERIRE, COLABORATOR CU IDENTITATE PROTEJATĂ

DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL, ASCULTAREA MARTORILOR, INVESTIGATOR SUB ACOPERIRE, COLABORATOR CU IDENTITATE PROTEJATĂ

În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, nicio condamnare nu poate fi întemeiată în mod decisiv sau exclusiv pe declaraţia unui martor, fără ca persoana acuzată să fi avut posibilitatea de a contesta declaraţia şi de a pune întrebări martorului.

Prin urmare, condamnarea nu poate fi întemeiată în mod decisiv sau exclusiv pe declaraţia investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului cu identitate protejată, fără ca aceştia să fi fost ascultaţi de către instanţă şi fără ca inculpatul să fi avut posibilitatea de a contesta declaraţiile date de aceştia în cursul urmăririi penale şi de a le pune întrebări. În virtutea rolului activ, instanţa are obligaţia de a lua măsuri pozitive pentru ascultarea investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului cu identitate protejată, în condiţiile prevăzute în art. 861 şi art. 862 C. proc. pen.

Din actele şi lucrările dosarului se reţine că cercetările în cauză au avut la bază sesizarea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi cu privire la faptul că inculpatul B.C. se ocupa cu traficul de droguri pe raza Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Pentru probarea activităţii infracţionale, având în vedere că din informaţiile obţinute în cursul investigaţiilor preliminare rezulta că inculpatul oferea spre vânzare droguri de mare risc şi consuma în cercuri restrânse drogurile pe care le comercializa, prin ordonanţele procurorului a fost autorizată folosirea investigatorilor sub acoperire cu nume de cod M.A. şi V., precum şi a colaboratorului cu identitate protejată D.S., în vederea cumpărării de droguri de la inculpat.

De asemenea, a fost autorizată interceptarea convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental purtate între inculpat şi investigatorul sub acoperire şi colaboratorul cu identitate protejată, precum şi cu alte persoane şi au fost întocmite procese-verbale cu privire la activităţile desfăşurate în caz.

Pe baza probatoriilor obţinute după punerea în aplicare a autorizaţiilor menţionate, prin rechizitoriul nr. 76/D/P/2007 din 6 mai 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Mehedinţi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.C. sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc săvârşită prin vânzarea repetată de cocaină către colaboratorul cu identitate protejată D.S. şi investigatorul sub acoperire V., la datele de 5 ianuarie 2006, 22 ianuarie 2006 şi 9 februarie 2006.

În tot cursul urmăririi penale, inculpatul a refuzat să dea declaraţii în cauză, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Şi în faţa instanţei, inculpatul a declarat că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., în sensul de a nu fi audiat în cauză.

În apărare, la cererea inculpatului, a fost încuviinţată de instanţă audierea martorului I.R.

Actele de cercetare judecătorească efectuate în cauză nu constată administrarea altor probatorii în faţa instanţei.

Vinovăţia inculpatului a fost stabilită de instanţă pe baza probelor administrate exclusiv în faza de urmărire penală, cu referire la declaraţiile investigatorului sub acoperire şi colaboratorului cu identitate protejată, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică privind felul şi cantitatea drogului traficat, conţinutul convorbirilor telefonice dintre inculpat, colaborator şi alte persoane şi înregistrarea în mediu ambiental a discuţiei din 9 februarie 2006 purtată între inculpat, investigator şi colaborator.

Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpat.

Una dintre criticile formulate în cadrul susţinerii privitoare la greşita condamnare a inculpatului a constituit-o omisiunea primei instanţe de a proceda la ascultarea nemijlocită a martorilor, ale căror depoziţii serviseră la stabilirea faptelor cauzei şi a vinovăţiei inculpatului.

La judecata în apel nu au fost administrate alte probe şi nici nu au fost readministrate probele din faza de urmărire penală.

Pe baza aceloraşi probe avute în vedere şi de prima instanţă a fost menţinută în apel condamnarea inculpatului.

Această constatare este relevată de actele dosarului şi considerentele deciziei din apel care, în partea ce interesează, menţionează explicit că vinovăţia inculpatului era dovedită cu declaraţiile investigatorului sub acoperire şi colaboratorului cu identitate protejată coroborate cu rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică efectuate în cauză şi interceptările convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental purtate de inculpat şi martorii menţionaţi.

În raport cu situaţia expusă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţele anterioare nu au efectuat în caz o cercetare judecătorească efectivă, de natură a asigura inculpatului dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat de art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Conform jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, mijloacele de probă trebuie administrate într-o audiere publică, în prezenţa acuzatului, în vederea respectării principiului contradictorialităţii şi egalităţii armelor, fiind în sarcina judecătorului naţional să vegheze ca toate aspectele ce pot influenţa soluţionarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbaterii contradictorii în cadrul procesului penal.

De asemenea, s-a stabilit că nicio condamnare nu poate fi întemeiată în mod decisiv ori exclusiv pe declaraţia unui martor, dacă acuzatul nu a avut posibilitatea efectivă de a contesta respectiva mărturie şi de a interoga martorul în acuzare fie cu prilejul ascultării sale, fie într-un stadiu ulterior al procedurii.

Aplicând criteriile jurisprudenţiale la cazul în speţă, se constată că vinovăţia inculpatului a fost stabilită de instanţe, cel puţin pentru actele materiale din 5 ianuarie 2006 şi 22 ianuarie 2006, exclusiv pe baza declaraţiilor date de investigatorii sub acoperire M.A. şi V. şi colaboratorul cu identitate protejată D.S., fără ca aceste persoane să fi fost audiate nemijlocit de către instanţe şi fără ca inculpatul să fi avut posibilitatea de a adresa întrebări martorilor şi de a contesta mărturiile care îl incriminau.

Deşi martorii în cauză nu au dat declaraţii decât în timpul urmăririi penale la procuror, iar inculpatul şi-a susţinut în mod constant nevinovăţia, instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar nu au depus nicio diligentă în vederea citării şi audierii martorilor, singura probă administrată în mod direct la judecata în primă instanţă fiind cea a ascultării martorului I.R., la cererea inculpatului.

De asemenea, se constată că în cursul judecăţii în primă instanţă, procurorul a solicitat audierea investigatorului sub acoperire (cel mai probabil a celui cu nume de cod V., la autorizarea investigatorului sub acoperire M.A. nefăcându-se referire în hotărârea primei instanţe şi nici în decizia din apel), cerere asupra căreia instanţa nu s-a mai pronunţat, deşi amânase pronunţarea în acest sens la termenul din 6 iulie 2009.

Or, în virtutea rolului activ, atât primei instanţe, dar mai ales instanţei de apel, în faţa căreia se invocase inexistenţa cercetării judecătoreşti, le revenea obligaţia de a lua măsuri pozitive în vederea ascultării investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorului cu identitate protejată, în condiţiile reglementate de art. 861 şi art. 862 C. proc. pen., pentru se stabili cu certitudine dacă şi în ce împrejurări a avut loc vânzarea drogurilor de către inculpat.

Cum neregularitatea constatată afectează de nulitate ambele hotărâri pronunţate în cauză, ca urmare a inexistenţei cercetării judecătoreşti, omisiune ce nu a fost complinită nici în apel, deşi instanţa de control judiciar era chemată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, chiar şi în lipsa unor critici exprese privind neadministrarea directă a probatoriilor pe baza cărora se dispusese condamnarea inculpatului, admiţând recursul declarat în cauză conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus casarea ambelor hotărâri, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă – Tribunalul Mehedinţi, urmând ca această instanţă să facă toate demersurile necesare în vederea audierii martorilor menţionaţi şi să administreze orice alte probe necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1687 din 29 aprilie 2010

Lasă un răspuns