EVAZIUNE FISCALA, APĂRARE, PROBE, LEGEA MAI FAVORABILA

Inculpatul B.M. împreună cu martorul D.V.V. au înfiinţat în anul 2000 SC R.R.F. SRL Dobra, având ca obiect principal de activitate comercializarea cu amănuntul a produselor farmaceutice.

În societate a fost cooptată şi martora M.A.S., fostă farmacistă la Farmacia din comuna Dobra, întrucât inculpatul şi prietenul său nu aveau pregătire de specialitate, iar legislaţia în vigoare impunea existenţa unui specialist la un asemenea obiect de activitate.

SC R.R.F. SRL Dobra a deschis puncte de lucru cu acelaşi obiect de activitate şi în comuna llia şi în municipiul Brad.

În prezent, SC R.R.F. SRL Dobra este radiată din registrul comerţului, conform sentinţei civile nr. 82/F/2006 pronunţată în dosarul nr. 9077/2004 al Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ.

În societate a fost angajată în calitate de contabilă cu contract de prestări servicii martora N.G.

În perioada cât a funcţionat, societatea comercială s-a aprovizionat, în cea mai mare parte, cu produse farmaceutice de la firme recunoscute pe plan naţional, respectiv SC B. SRL Tg. Mureş, SC P. SA laşi, SC I. SRL Bucureşti, SC F. Timişoara.

Inculpatul a colaborat şi cu martorul L.D.P., prieten al său, pe care l-a angajat pe post de conducător auto şi agent vânzări produse, având atribuţii de aprovizionare, motiv pentru care i-a acordat drept de semnătură în bancă.

Societatea şi-a deschis conturi la B.R.D. şi B.T., filialele din Deva.

Firma administrată de inculpat a avut relaţii comerciale, pe lângă firmele menţionate mai sus, şi cu SC A.V. SRL Timişoara.

Problemele în administrarea societăţii au început în anul 2003. Astfel, o parte din facturile emise de către această firmă au fost achitate de către martorul L.D.P. cu 3 file C.E.C., din dispoziţia inculpatului, în valoare totală de 284.706.938 lei, file care fiind introduse la plată au fost refuzate din lipsă disponibil. Încercând concilierea, inculpatul a achitat o parte din sumă rămânând neachitat 113.568.900 lei.

Din adresa nr. VII /4/IM/9722/2004 a B.N.R. – C.I.P. a rezultat că inculpatul a emis 3 file C.E.C. în favoarea SC A.V. SRL Timişoara.

În rechizitoriu este menţionată şi SC P. SRL Deva, în favoarea căreia s-ar fi emis o filă C.E.C., fără a fi începută urmărirea penală şi pentru această faptă; nu a fost audiat reprezentantul în calitate de parte vătămată şi deşi este menţionată în adresa C.I.P. Instanţa a constatat că nu a fost legal învestită şi cu privire la această fapt. De altfel, cecul emis în favoarea acestei firme nu a fost refuzat la plată pentru lipsa de disponibil.

Administratorul judiciar SC E. SRL, filiala Deva, în nenumărate rânduri a solicitat prin somaţii inculpatului B.M. să pună la dispoziţie actele contabile, însă acesta a refuzat sistematic susţinând, fără nici un temei, că acestea s-ar afla la asociatul său. Ca atare, societatea de lichidare judiciară a fost nevoită să treacă la refacerea (în măsura în care a fost posibil) a evidenţei contabile.

SC E. SRL a depus plângere împotriva inculpatului pentru comiterea prevăzută de art. 145 din Legea nr. 64/1995, republicată.

Martora N.G., în lipsa altor documente contabile, a pus la dispoziţia societăţii de lichidare registrul de casă existent în calculatorul său, iar de la cele două bănci, respectiv B.R.D. şi B.T., filialele din Deva s-au ridicat extrasele de cont. S-a cerut societăţii respective să întocmească o notă de constatare, notă care confirmă soldul contului 461, în sumă de 3.154.938.111 lei, sumă care se coroborează aproape în totalitate cu datele din extrasele de cont ale celor 2 bănci. Aceste sume reprezintă sume ridicate de inculpat din bancă sub diferite pretexte şi nejustificate cu documente.

O probă în plus, că inculpatul a folosit în interes propriu patrimoniul societăţii, este şi aceea că a înstrăinat 2 autoturisme, un televizor şi un aparat video, fără să le evidenţieze în actele contabile.

Ultima balanţă a fost depusă la organele financiare cu data de 30 aprilie 2004, balanţă în care la capitolul DEBITORI DIVERŞI – cont 461 apare, aşa cum s-a arătat mai sus, aceeaşi sumă de 3.154.938.111 lei RON.

Prin procesul verbal din 30 septembrie 2004, întocmit de D.G.F.P. Hunedoara – Deva şi care a privit activitatea firmei din perioada iunie 2000 – aprilie 2004 s-a stabilit că inculpatul nu a virat la bugetul de stat taxele şi impozitele prevăzute de lege, aşa numite stopaj la sursă. Defalcat, debitele neachitate la data controlului au fost de: 5.282.400 lei contribuţia individuală de asigurări sociale; 4.448.090 lei contribuţia individuală de asigurări de sănătate; 973.125 lei contribuţia individuală la fond de şomaj; 18.000 lei impozit venituri din salarii, în sumă totală de 10.721.615 lei RON.

Controlul efectuat a scos în evidenţă şi faptul că un nr. de 21 facturi fiscale s-au dovedit a fi false, acestea conţinând date incomplete, fiind completate de către martora N.G., contabila firmei, aşa cum rezultă din constatarea tehnico-ştiinţifică grafică.

Martora N.G. a recunoscut că a întocmit aceste facturi din dispoziţia inculpatului, trecând activităţi generice cum ar fi: încălzire centrală, aspirator, materiale de construcţie, etc., obiecte pentru care nu există nici o posibilitate de control. Aceasta arată că în perioada cât a lucrat pentru inculpat a avut mari probleme în ţinerea evidenţei contabile deoarece acesta nu-i aducea actele decât la intervale foarte mari de timp şi a constatat că în balanţele contabile apar sume foarte mari de bani ridicate drept avans, pentru diverse, sume care au fost trecute în contul 461 – DEBITORI DIVERŞI, totalizând suma de 3.154.938.111 lei RON şi pe care nu Ie-a putut justifica contabil, întrucât inculpatul nu i-a prezentat nici un document care să confirme o cheltuială reală în folosul societăţii. Întrucât cele 21 de facturi sunt întocmite în mod fictiv, în baza acestora a fost diminuat venitul impozabil şi dedus TVA-ul. Organele financiare au stabilit astfel obligaţii suplimentare în sumă totală de 308.183.743 lei RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA, D.G.F.P. Hunedoara – Deva constituindu-se parte civilă cu suma totală de 604.496.281 lei RON, ce reprezintă şi penalităţi.

Având în vedere suma de peste 3 miliarde lei, care apare nejustificată în contul 461, s-a solicitat şi Gărzii Financiare să verifice actele firmei însă inculpatul a refuzat sistematic să pună la dispoziţia acestora documentele, motivând ori lipsa de timp, ori imposibilitatea de a le pune la dispoziţie întrucât s-ar fi aflat în posesia asociatului său. Din cercetări s-a stabilit însă că D.V.V. s-a retras din societate la foarte scurt timp de la înfiinţarea acesteia şi ca atare, acesta nu avea cunoştinţă despre ceea ce face inculpatul. Insistându-se atât de către Garda Financiară, cât şi de organele de cercetare în timpul anchetei, printre alte motivaţii aduse de către inculpat, a fost şi aceea că actele societăţii sunt la un prieten al său care este plecat în străinătate şi nu poate intra în posesia acestora.

Totalizând sumele neachitate furnizorilor, cât şi obligaţiile către bugetul statului (3.844.084.995 lei) se observă cu uşurinţă că acestea depăşesc sumele ridicate în numerar de către inculpat din bancă, sume care aşa cum s-a arătat nu le poate justifica, întrucât nu a prezentat nici un act care să demonstreze folosirea acestora pentru interesul societăţii, sume care dacă nu ar fi fost sustrase ar fi permis inculpatului să-şi plătească furnizorii şi să-şi desfăşoare activitatea într-un mod legal.

Inculpatul nu a fost sincer în timpul cercetărilor, a refuzat să prezinte documentele societăţii, motivând că nu a avut posibilitatea să-şi achite furnizorii prin faptul că nici C.J.A.S. Hunedoara nu i-a achitat toţi banii pentru contravaloarea reţetelor compensate. Apărarea inculpatului este infirmată prin adresa nr. 1670 din 3 februarie 2005, prin care C.J.A.S. Hunedoara arată că societatea inculpatului a încasat toate sumele pentru care a depus declaraţii.

Prin sentinţa civilă 8/CA/2005 (dosar nr. 9077/2004) din data de 4 ianuarie 2005, s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 împotriva SC R.R.F. SRL Brad şi a fost numit administrator judiciar SC E. SRL Arad, filiala Deva.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 1167/CA/2004 (dosar nr. 9077/2004) din data de 6 decembrie 2005, s-a decis intrarea în faliment a SC R.R.F. SRL, fiind desemnat ca lichidator SC E. SRL, filiala Deva.

Prin sentinţa civilă nr. 82/F/2006 (dosar nr. 9077/2004) din 28 februarie 2006, tribunalul a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC R.R.F. SRL, radierea societăţii şi a respins cererile formulate de D.G.F.P. Hunedoara şi lichidatorul SC E. SRL pentru antrenarea răspunderii administratorilor societăţii debitoare B.M. şi M.A.S.

Respingerea cererii de antrenare a răspunderii administratorilor conform art. 137 din Legea nr. 64/1995 s-a întemeiat pe aprecierea judecătorului sindic că D.G.F.P. şi E. nu au dovedit că inculpatul a săvârşit fapte delictuale care că conducă nemijlocit la prejudicierea averii debitoarei.

Această susţinere nu exclude vinovăţia penală a inculpatului în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi refuz de a preda actele societăţii lichidatorului.

Inculpatul B.M. a susţinut că actele contabile s-ar afla la asociatul său D.V. şi că ar fi fost distruse în urma unor inundaţii, situaţie care nu poate fi reţinută ca reală. D.V. a fost propus ca martor de către inculpat, însă nu s-a prezentat iar din probele administrate a rezultat că acesta s-a retras din societate la foarte scurt timp de la înfiinţarea acesteia, fiind ilogică şi nejustificată susţinerea că actele societăţii ar fi fost duse la locuinţa acestui martor, situată în judeţul Timiş.

În cauză a fost audiat şi expertul contabil S.V.A., care a precizat că nu poate efectua expertiza contabilă în lipsa documentelor contabile primare care au stat la baza întocmirii balanţei de verificare şi care a constatat existenţa unor acte contabile puerile, a unor note contabile neconforme cu Legea contabilităţii nr. 82/1991, ceea ce confirmă încă o dată că inculpatul nu s-a preocupat de întocmirea unor evidenţe contabile riguroase, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Martorii audiaţi în instanţă, propuşi de inculpat, respectiv R.A.M. şi S.L.M. nu au oferit elemente care să excludă vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor, ci doar au oferit detalii despre modul în care se derula activitatea la farmacii.

Ceilalţi martori audiaţi, N.G., L.D.P., M.A.S., M.A. şi B.M. au confirmat modul haotic în care inculpatul a înţeles să conducă activitatea SC R.R.F. SRL Brad. În nici un caz cecurile nu au fost lăsate drept garanţie, situaţie în care cererea apărătorului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 este nefondată.

În drept faptele inculpatului, comise în condiţiile sus arătat, au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de:

- art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, în prezent art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu art. 13 şi 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 25 raportat la art. 290 şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 147 din Legea nr. 85/2006;

- art. 94 din O.U.G. nr. 150/2002 (art. 303 din Legea nr. 95/2006);

- art. 152 din O.U.G. nr. 61/2002 [(în prezent art. 188 alin. (2) C. proc. fisc.)];

- art. 146 din Legea nr. 19/2002;

- art. 112 din Legea nr. 76/2002 cu art. 13 şi 41 alin. (2) C. pen. Verificând infracţiunea de înşelăciune expusă în actul de sesizare, faţă de părţile civile SC P. SA, SC I. SRL, SC B. SRL Târgu Mureş, SC U.I. SRL Târgu Mureş, SC E. SRL Deva şi SC F. SA Bucureşti, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, simpla neonorare a obligaţiilor comerciale la scadenţă, din lipsa resurselor financiare, nu poate angaja răspunderea penală a inculpatului, lipsind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, în special intenţia ca element al laturii subiective. Tribunalul a statuat că inculpatul nu a pornit ab initio cu ideea că nu va efectua plata produselor achiziţionate, astfel încât, raportat la relaţiile sale cu furnizorii, nu se poate susţine că acesta a indus în eroare părţile vătămate.

S-a reţinut, de asemenea, că părţile civile au formulat iniţial acţiuni la instanţa civilă în vederea recuperării sumelor datorate şi abia după promovarea acestui act şi-au reconsiderat poziţia, promovând plângeri penale împotriva inculpatului. Faţă de argumentele expuse mai sus, instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. d) C. pr. pen., referitor la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată şi a dispus achitarea inculpatului.

B. Împotriva acestei hotărâri hotărârii au declarat apel, în termenul legal prevăzut de art. 363 C. pr. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, inculpatul B.M. şi partea civilă SC B. SRL Târgu Mureş, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

I. Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara instanţa de fond nu a aplicat pedeapsa complementară în cazul infracţiunii de delapidare reţinută în sarcina inculpatului şi nici nu a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen., care permitea înlăturarea acestei pedepse;

- instanţa de fond a stabilit în mod nelegal o singură pedeapsă pentru cele 4 infracţiuni de stopaj la sursă reţinute în sarcina inculpatului;

- instanţa de fond a reţinut în mod greşit art. 13 C. pen., atâta timp cât la momentul aplicării se prevedea aceeaşi modalitate de sancţionare;

- instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra măsurii asigurătorii a sechestrului, dispusă de procuror prin ordonanţă, asupra unui apartament aparţinând inculpatului şi soţiei sale.

II. Inculpatul B.M.

1. Infracţiunea de delapidare nu există, neexistând nici o probă care să confirme însuşirea banilor de către inculpat;

2. Vizând celelalte infracţiuni, modalitatea de executare a sancţiunilor stabilite nu este una adecvată, în cauză fiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 81 C. pen.

III. Partea civilă SC B. SRL Târqu Mureş nu a formulat, prin cererea de apel, sau separat prin memoriu, motive apte de a fi considerate cauze de desfiinţare a hotărârii penale atacate. Totodată, instanţa de apel a constatat că partea civilă nu a formulat nici oral, în ziua judecăţii, motive de apel.

Prin decizia nr. 66/ A din 03 iulie 2008 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei penale nr. 219 din 13 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr. 495/97/2006; s-a desfiinţat hotărârea penală atacată numai sub aspectul laturii penale a cauzei şi procedând la o nouă judecată, în aceste limite, a condamnat pe inculpatul B.M., la următoarele pedepse:

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi 76 C. pen.;

- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu 41 alin. (2) C. pen., art. 74 şi 76 C. pen. şi art. 76 alin. (3) C. pen.;

- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, în prezent art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. d) C. pen.;

- o lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 şi art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. e) C. pen.;

- 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de refuz de a prezenta actele contabile la lichidator, prevăzută de art. 145 din Legea nr. 64/1995 republicată, în prezent art. 147 din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 76 lit. d) C. pen.;

- 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 94 din O.U.G. nr. 150/2002, în prezent art. 303 din Legea nr. 95/2006, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. e) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de ari 152 din O.U.G. nr. 61/2002, în prezent art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 146 din Legea nr. 19/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 şi 76 lit. e) C. pen.;

- o lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 112 din Legea nr. 76/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 şi art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele sus arătate în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, pe care o va executa în final inculpatul.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pr. pen., a achitat pe inculpatul B.M. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. pr. pen., a dispus menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit la data de 11 iulie 2005 prin ordonanţa procurorului.

A menţinut în rest toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul B.M. şi partea civilă SC B. SRL Târgu Mureş împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 192 alin. (2) C. pr. pen., a obligat pe inculpat şi pe partea civilă SC B. SRL Târgu Mureş la plata sumei de câte 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

3. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.M., criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele scrise depuse la dosar şi expuse oral cu ocazia dezbaterilor, astfel cum sunt prezentate detaliat în practicaua prezentei decizii şi care constituie cazurile de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 17, 18 C. pr. pen.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că deşi inculpatul a afirmat în mod constant că nu este în posesia actelor contabile al societăţii SC R.R.F. SRL, acestea fiind reţinute de fostul său asociat, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au trecut cu uşurinţă peste aceste apărări, considerându-le fără temei şi l-au condamnat pe inculpat atât pentru infracţiunea de delapidare, cât şi pentru cele de evaziune fiscală şi refuz de a prezenta actele contabile lichidatorului.

Totodată, deşi inculpatul a solicitat în mod repetat, în faţa ambelor instanţe, administrarea probei cu expertiza contabilă care să stabilească realitatea operaţiunilor efectuate, instanţele au respins această probă cu motivarea că nu poate fi efectuată doar pe baza actelor puse la dispoziţie, registrul de casă existent în calculatorul contabilului societăţii şi extrasele de cont de la cele două bănci la care societatea a avut cont bancar, acte pe care, pe de altă parte, le-au considerat suficiente pentru a conchide în mod simplist asupra vinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunilor de delapidare, cât şi pentru cele de evaziune fiscală.

În condiţiile în care, în prezent, inculpatul se află în posesia actelor contabile ale societăţii, urmare demersurilor insistente făcute de acesta pentru a le recupera, precum şi având în vedere considerentele şi concluziile expertizei contabile cu caracter extrajudiciar efectuată pe baza acestor acte, Înalta Curte consideră necesară administrarea, în cadrul procesului penal, a probei cu expertiza contabilă care să analizeze realitatea operaţiunilor efectuate la societatea administrată de inculpat, respectarea normelor legale în materie şi să facă aprecieri asupra răspunderii ce revenea persoanelor abilitate în ţinerea evidenţelor contabile, în condiţiile în care exista un contabil angajat cu contract de prestări servicii.

Cum potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (4) C. pr. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate administra probe în recurs ci, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată, având în vedere şi împrejurarea că în apel se pot administra orice probe noi [(art. 378 alin. (1) teza II)] şi, totodată, pentru a nu prelungi nejustificat durata procesului, CURTEA va dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de apel în vederea suplimentării probatoriului în sensul arătat.

Ca atare, apreciind şi că examinarea acestei critici face inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. pr. pen., va admite recursul formulat de inculpatul B.M., va casa decizia recurată şi va trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor la instanţa de apel. Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unei expertize contabile care, pe baza actelor societăţii puse la dispoziţie de inculpat şi a celor preexistente la dosarul cauzei, va analiza dacă activitatea contabilă a societăţii în perioada iunie 2000 – aprilie 2004 s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea vreme; care au fost persoanele care au ridicat sume de bani ridicate de la bancă şi dacă acestea apar evidenţiate în documentele contabile; dacă înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul societăţii a fost evidenţiată în actele contabile; dacă au fost virate către bugetul de stat taxele şi impozitele prevăzute de lege; totodată, se vor putea dispune orice alte obiective necesare justei soluţionării a cauzei, instanţa putând administra şi alte probe concludente, urmând că, cu ocazia rejudecării, să aibă în vedere şi celelalte critici din motivele de recurs ale inculpatului.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 275 din 28 ianuarie 2009, Dosar nr. 495/97/2006

Lasă un răspuns