A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

INSULA ŞI CALOMNIA, PROBA VERITĂŢII, NORME DE INCRIMINARE, ABROGARE , CURTEA CONSTITUȚIONALĂ , NECONSTITUȚIONALITATE

INSULA ŞI CALOMNIA,  PROBA VERITĂŢII,  NORME DE INCRIMINARE, ABROGARE ,   CURTEA CONSTITUȚIONALĂ , NECONSTITUȚIONALITATE

Încetarea efectelor juridice ale unei norme de abrogare, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii acesteia, nu determină automat şi reintrarea în vigoare a dispoziţiilor din acea normă abrogată de legiuitor.

O asemenea modalitate de reincriminare a faptelor ar contraveni prevederilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată la 21 aprilie 2010, potrivit cărora “Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv” şi “Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial”.

A atribui Curţii Constituţionale prerogativa de a repune în vigoare dispoziţii legale de incriminare abrogate ar însemna să i se recunoască acestei autorităţi un rol legislativ activ, ceea ce ar contraveni însăşi reglementărilor din propria sa lege organică, inclusiv prevederilor de ordin constituţional existente în materie.

Reincriminarea faptelor de insultă şi de calomnie doar pe baza deciziei prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiei de abrogare a textelor de lege prin care cele două fapte erau incriminate ar fi în neconcordanţă şi cu principiul legalităţii incriminării consacrat prin Constituţie şi validat prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Prin art. 23 alin. (12) din Constituţia României, republicată, se prevede, cu valoare de principiu ce garantează inviolabilitatea libertăţii individuale, că “Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii”, iar în conformitate cu art. 73 alin. (3) lit. h) din aceeaşi lege fundamentală, infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică.

Mai este de subliniat că tot prin Constituţia României, republicată, la art. 61 alin. (1), s-a prevăzut că “Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a ţării”.

Pe de altă parte, este de observat că, în raport cu reglementarea de la art. 7 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, “nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional”.

Referindu-se la noţiunea de “drept”, utilizată în acest text din Convenţie, Curtea Europeană a explicat că o atare noţiune cuprinde în primul rând normele de ordin legislativ, care trebuie să îndeplinească anumite condiţii de accesibilitate şi previzibilitate. S-a considerat în acest sens că, pentru a fi îndeplinită condiţia privind accesibilitatea pentru cetăţeni, este suficient ca legea să fie publicată şi previzibilă sub aspectul conţinutului, adică modul în care este formulată, termenii folosiţi şi condiţiile impuse a fi respectate să permită oricărei persoane să-i poată anticipa toate efectele.

Or, din moment ce, după abrogarea dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, faptele de insultă şi de calomnie nu au mai fost reincriminate, este evident că, în ansamblul lor, persoanele cărora li se adresează legea nu au posibilitatea să cunoască reintrarea acelor fapte în sfera ilicitului penal, pentru a-şi adapta în mod corespunzător conduita, spre a nu intra sub incidenţa răspunderii penale.

Este semnificativ că prin însăşi dispoziţiile preliminare ale actualului Cod penal, reglementându-se principiul legalităţii incriminării, s-a înscris la art. 2 că “legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infracţiunilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte”.

De aceea, câtă vreme faptele de insultă şi de calomnie, dezincriminate prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, nu au mai fost reincriminate de puterea legiuitoare, singura abilitată într-un stat de drept să o facă, nu se poate considera că faptele respective ar constitui infracţiuni şi că textele de lege abrogate în care erau incriminate ar fi reintrat în vigoare.

Prin urmare, neexercitarea de către Parlament a prerogativei de a reexamina textul de lege, considerat neconstituţional, nu poate conduce univoc la soluţia de suplinire a acestei puteri esenţiale în cadrul statului de drept şi la emiterea în numele ei, de către o altă autoritate, a unei dispoziţii de abrogare, un asemenea procedeu fiind inadmisibil şi în raport cu prevederea înscrisă în art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, prin care s-a stabilit, cu valoare de neînlăturat pentru tehnica legislativă, că “nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial”.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că au încetat să mai fie în vigoare normele de incriminare a insultei şi calomniei cuprinse în art. 205 şi 206 din Codul penal, precum şi prevederile art. 207 din acelaşi cod privind proba verităţii, abrogate prin dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, dispoziţii declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, Decizia nr. 8 din 18 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 14 iunie 2011

Leave a Reply