A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

LUARE DE MITĂ,FALS MATERIAL,ABUZ ÎN SERVICIU,EVAZIUNE FISCALĂ,ÎNŞELĂCIUNE,UNITATEA NATURALĂ INFRACŢIONALĂ

Unitatea naturală infracţională consumată există în momentul perfectării înţelegerii, fiind irelevant faptul că suma convenită a fost predată în rate.

1. M.A.E. director al ROMCEREAL – R.A. Sucursala Dolj, la 20 decembrie 1994, a semnat contractul de vânzare – cumpărare nr. 4381, prin care „R” vindea la S.C. „B.P.” S.R.L, patronată de inculpatul A.M.I., cantitatea de 4.000 tone grâu încolţit la preţul de 190.000 lei tona, cu condiţia ca preţul să fie achitat în avans în proporţie de 50%, iar diferenţa pe măsura primirii facturilor, dar nu mai târziu de 5 zile.

Derularea contractului a început la 23 decembrie 1994, când din Silozul Leu a fost ridicată cantitatea de 832.220 kg. grâu, iar în luna ianuarie 1995 din alte silozuri a fost ridicată diferenţa de grâu până la concurenţa valorică de 1.050,2 milioane lei, din care firma cumpărătoare achitase doar 255.000.000 lei.

Spre sfârşitul lunii ianuarie 1995 şi începutul lunii februarie 1995, inculpatul A.M.I., l-a rugat pe martorul E.S., şef al Silozului Leu, să intermedieze o discuţie cu directorul M.A.E., astfel încât împreună s-au deplasat la domiciliul acestuia din urmă.

Cu ocazia vizitei, inculpatul A.M.I., i-a cerut lui M.A.E., să-i suplimenteze contractul cu încă 6.000 tone, după care, l-a vizitat personal, împrejurări în care i-a dat suma de 4.000.000 lei.

În aceeaşi perioadă, se încheie actul adiţional la contractul de vânzare – cumpărare, act nedatat prin care societatea inculpatului A.M.I., cumpăra încă 6.000 tone grâu încolţit.

Prin încheierea acestui act adiţional inculpatul M.A.E. a încălcat grav atribuţiunile de serviciu, deoarece în condiţiile în care grâul livrat în baza contractului iniţial nu fusese achitat, nu putea încheia un act adiţional.

În final, firma inculpatului A.M.I., a rămas debitoare cu suma de 532.000.000 lei, astfel încât „R” acţionat-o în justiţie, obţinând titlu executor, respectiv sentinţa civilă nr. 506 din 7 decembrie 1995, a Tribunalului Dolj.

În sarcina inculpatului M.A.E., se mai reţine, că, în luna septembrie 1995, a semnat certificatul de depozit prin care a atestat în mod nereal că S.C. „I.S.” este proprietara cantităţii de 4.000 tone grâu de panificaţie, aflat în depozitele „R”.

Certificatul de depozit nu exprimă realitatea, deoarece firma respectivă, la acea dată nu perfectase nici un contract de cumpărare şi nu achitase nici o sumă de bani.

2. S. I., director adjunct, la „R”, printre altele, supraveghea şi coordona activitatea de încheiere şi derulare a contractelor perfectate cu diferiţi parteneri de afaceri.

La 23 februarie 1995, inculpatul a semnat la rubrica director, nota telefonică nr. 37 din 23 februarie 1995, prin care interzicea unităţilor din subordine livrarea grâului către agenţii care nu achitaseră preţul, în această situaţie aflându-se şi firma inculpatului A.M.

Cu toate acestea, inculpatul S.I. nesocotind dispoziţiile date prin nota telefonică, s-a deplasat la Silo,, unde a dispus şefului unităţii, martorul T.A., să continue livrările de grâu către S.C. „B.P.” garantând că preţul va fi achitat, întrucât îl cunoaşte pe A.M.I.

Instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că inculpatul S.I. era în relaţii apropiate cu inculpatul A.M.I., făcându-i acestuia mai multe vizite la sediul firmei.

În virtutea acestor relaţii şi pentru a-i facilita livrarea grâului, inculpatul S.I. a solicitat de la A.M.I. un împrumut de 5.000.000 lei, din care a restituit numai 3.000.000 lei.

Suma respectivă a fost predată inculpatului S. I., de martora I.L.C., secretară la firma inculpatului A.M.I., din dispoziţia şi în biroul acestuia.

3. M.T., în calitate de şef al serviciului livrări din cadrul Sucursalei Dolj, pendinte de „R”, avea ca atribuţii de serviciu, încheierea şi urmărirea derulării contractelor încheiate cu partenerii, supravegherea respectării disciplinei contractuale, negocierea tarifelor cu societăţile comerciale şi întocmirea documentaţiei necesare în cazul nerespectării clauzelor contractuale.

S-a reţinut că martorul F.D., director general al S.C. „D” o cunoştea de mai mult timp pe inculpata M.M.C., secretară a directorului Sucursalei Dolj a „R” şi a aflat de la aceasta că poate să contracteze diferite cantităţi de grâu, în condiţiile în care vor fi sensibilizaţi factorii de decizie ai sucursalei.

Prin intermediul inculpatei M.M.C., reprezentanţii S.C. „D”, au reuşit să-i cunoască pe inculpaţii M.A.E. şi M.T., şi în final, la 7 noiembrie 1995, să perfecteze contractul de vânzare – cumpărare nr. 4396, completat de M.T. şi semnat de directorul M.A.E.

În contract s-a stipulat un preţ mult inferior celui legal, creându-se astfel facilităţi nejustificate firmei cumpărătoare.

Pentru facilităţile create, inculpata M.C.M., a primit suma de 1.000.000 lei, iar M.T. 2.000.000 lei, de la reprezentanţii firmei cumpărătoare.

Ulterior, contractul nu s-a derulat, întrucât s-a constatat a fi afectat de serioase vicii de fond.

Instanţa reţine că inculpatul M.T. a primit banii cu titlu de mită, cu ocazia deplasării la Restaurantul „Roata” din municipiul Craiova, în biroul patronului acelui local.

4. N.V., în calitate de şef al Bazei de recepţie Filiaşi, aparţinând de „R” răspundea printre altele de cantitatea şi calitatea produselor livrate către beneficiari.

S-a reţinut că de la Baza de recepţie Filiaşi, figurau că cu cumpărat grâu, printre alţii, inculpaţii D.C., patron al firmei S.C. „O.C.” şi M.Gh., director al formei S.C. „M” dar în realitate, beneficiar al grâului, era inculpatul C.M., finanţator al afacerii, acesta fiind cel care participa efectiv la preluarea grâului şi expedierea în Portul Brăila.

În aceste condiţii, inculpatul C.M., avea un real interes de a-l cunoaşte pe inculpatul N.V. şi de a impulsiona livrarea cantităţilor de grâu.

Instanţa a reţinut că inculpatul C.M. se cunoştea de mai mult timp cu inculpatul M.N., acesta din urmă fiind asociat la firma S.C. „L” cu inculpata V.E. fostă secretară la „R”şi care se afla în relaţii apropiate cu N. V.

În acest context, inculpatul C.M., prin intermediul inculpatei V.E., a cunoscut pe inculpatul N.V., solicitându-i acestuia să impulsioneze încărcarea şi livrarea grâului cumpărat.

Cu ocazia discuţiilor purtate cu N.V., inculpatul C.M. a aflat de existenţa unei repartiţii de grâu în favoarea firmei condusă de inculpatul D.C., şi valorificând informaţia a perfectat o înţelegere cu D.C. finanţând întreaga cantitate de grâu, preluând-o şi livrând-o la export.

În cursul discuţiilor purtate, inculpaţii N.V. şi C.M. au convenit ca primul să primească de la cel de-al doilea un comision de 10 lei la fiecare kg. de grâu încărcat şi livrat din Baza de recepţie Filiaşi.

Instanţa a concluzionat că faţă de cantitatea de aproximativ 3.000 tone de grâu livrată din baza Filiaşi în favoarea firmelor conduse sau reprezentate de inculpatul C.M., N.V. conform înţelegerii perfectate urma să primească aproximativ suma de 30.000.000 lei.

În ziua de 19 februarie 1996, inculpaţii C.M. şi N.V., în virtutea înţelegerii anterioare s-au deplasat la sediul firmei inculpatului M. Gh., deplasarea fiind impusă de faptul că inculpatul C., de moment, nu dispunea de banii necesari cumpărării unui autoturism Cielo, pe numele fiului inculpatului N.V.

Se menţionează că inculpaţii C.M. şi N.V. se cunoşteau, aflându-se în relaţii de afaceri şi în acest context era posibilă acordarea unui împrumut.

Cert este că, la data respectivă, inculpatul M. Gh. nu îl cunoştea pe inculpatul N.V. şi că la solicitarea inculpatului C. M. a fost de acord şi a virat din contul firmei sale suma de 32.000.000 lei, către S.C. „R” pentru N.C.C.

La circa o săptămână, inculpatul N.V. a mers personal la firma inculpatului M. Gh., cerându-i acestuia suma de 7.000.000 lei, necesară pentru procurarea unui autoturism Dacia.

După discuţia telefonică cu inculpatul C.M., şi garanţia restituirii banilor de către acesta, inculpatul M. Gh. a dat lui N.V. suma solicitată, banii provenind din economii personale.

S-a mai reţinut că inculpatul N.V. a semnat procesul – verbal nr. 120 din 6 februarie 1996, prin care a atestat în mod nereal că S.C. „OC” este proprietatea cantităţii de 5.000 tone grâu, pe care îl cedează la S.C. „C”.

În realitate, cantitatea respectivă nu era disponibilă la Baza de recepţie, iar între societăţile mai sus menţionate nu exista un contract.

5. Inculpatul A.M.I., era patronul S.C. „B.P.” şi S.C. „E.A.C.”, ambele cu sediul în municipiul Craiova şi la 25 septembrie 1994, în calitate de reprezentant al primei firme, a cumpărat un microbuz marca Citroaen C. 25 de la martorul L.I., cu suma de 20.000.000 lei, fără să înregistreze în contabilitate operaţiunea, dar întocmind o convenţie comercială în scopul vânzării maşinii către S.C. „M.C.” atestând că firma cumpărătoare a achitat suma de 7.000.000 lei, diferenţa urmând să fie remisă în termen de 2 luni.

În realitate, inculpatul a primit suma de 15.000.000 lei, fără să înregistreze operaţiunea în contabilitatea societăţii, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit.

La 28 aprilie 1995, aceeaşi firmă a inculpatului A.M.I., a cumpărat din import 2 combine marca Class, cu o valoarea declarată de 1.765 DM, la care s-au adăugat cheltuielile cu taxele vamale şi comisionul vamal, astfel încât mijloacele fixe au fost înregistrate în contabilitatea societăţii cu valoarea de 2.780.615 lei.

La 15 mai 1995, inculpatul a vândut o combină martorului C.A. cu suma de 4.720.000 lei, încasată în numerar şi evidenţiată în registrul de casă din aceeaşi dată.

În realitate, s-a stabilit că preţul vânzării a fost de 14.499.880 lei, astfel încât, prin procedeul folosit, inculpatul s-a sustras de la plata unui impozit datorat statului, în valoare de 3.716.354 lei.

Cea de-a doua combină a fost vândută martorului B.I., cu factura nr. 1719098 din 26 mai 1995, în care s-a trecut preţul nereal de 668.500 lei, în timp ce preţul convenit a fost de 2.000.000 lei, astfel încât şi în acest caz inculpatul s-a sustras de la plata unui impozit de 232.770 lei.

Prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului s-au comis în baza unei rezoluţiuni infracţionale unice la intervale scurte de timp, astfel că se impune aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal.

În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că, în perioada mai 1995 – mai 1996, a ridicat avansuri de la firma S.C. „E.A.C.” al cărei asociat unic era, în sumă totală de 964.017.800 lei, din care a justificat doar suma de 560.935.524 lei.

Suma a fost cheltuită de inculpat în interes propriu, în condiţiile în care societatea avea datorii importante faţă de creditori, cu intenţia vădită a fraudării intereselor acestora.

Pentru ascunderea avansurilor pe care nu le justificase, şi vrând să acrediteze ideea cheltuirii banilor în folosul societăţii, inculpatul a încheiat la 26 decembrie 1995 cu martorul G.M.C., un contract de vânzare – cumpărare, având ca obiect o suprafaţă de 1.454 m. p, teren situat în municipiul Craiova, cu suma de 20.000 DM, pentru ca a doua zi să încheie un alt act prin care vindea acest teren firmei sale cu suma de 310.000.000 lei.

Tot în acest scop, la 22 februarie 1995, inculpatul a cumpărat prin mandatarul D.M. un imobil situat în municipiul Craiova cu suma de 2.000.000 lei, pentru ca la 3 aprilie 1996 să vândă imobilul firmei sale la preţul de 350.000.000 lei.

6. Inculpaţii M.N. şi V.E., asociaţi la S.C. „L”, au conlucrat pentru obţinerea dispoziţiei de livrare nr. 395 din 23 ianuarie 1996, având ca obiect 500 tone grâu, angajamentul fiind semnat numai de inculpata V.E.

În baza acestei repartiţii, firma S.C. „L” ridicat cantitatea de 469 tone grâu de la Silozurile Băileşti şi Banu Mărăcine, iar cantitatea de 148.600 kg. a fost vândută la S.C. „L”, şi livrată efectiv la S.C. „D.P.”. Cantitatea de 320 kg. grâu a fost vândută la S.C. MTJT vagoanele având destinaţia Brăila P.T.E.D 1.

S-a reţinut că, prin schimbarea destinaţiei grâului de panificaţie inculpaţii au produs un prejudiciu în sumă de 52.713.703 lei.

Pe de altă parte, în sarcina inculpatului M. N., s-a reţinut că nu a evidenţiat în contabilitatea S.C. „L” unele sume în lei şi valută, rezultate din activităţi comerciale.

Astfel, cu factura din, 20 iunie 1994, firma inculpatului a livrat unei firme din Ungaria, cantitatea de 36 m. c. cherestea de fag în valoare de 12.628,8 USD, evidenţiind în contabilitate numai suma de 6.318 USD, din care a ridicat un avansa în sumă de 5.998 USD, justificând doar suma de 900 USD, prin depunere în contul valutar.

În cursul anilor 1995 şi 1996, inculpatul M.N., a încasat cu numerar, sume în lei de la mai mulţi agenţi economici, cu care se afla în relaţii comerciale, totalizând 189.529.900 lei, neevidenţiindu-le în contabilitatea firmei.

De asemenea, prin întocmirea de documente neconforme cu realitatea, a înfăţişat datorii inexistente ale societăţii respective, majorând în mod nelegal cheltuielile societăţii, cu suma care nu au la bază documente justificative.

Astfel, la 31 ianuarie 1996, inculpatul a întocmit o factură, pentru cantitatea de 500 tone grâu, în valoare de 150.000.000 lei, în care furnizor apare S.C. „A.C.” iar beneficiar S.C. „L” încasând suma de 15.000.000 lei ca plată în avans, dar în realitate, operaţiunea comercială nu a avut loc.

Cu toate acestea, în evidenţele S.C. „L”, aceasta apare ca debitoare faţă de S.C. „A.C.”cu suma de 135.000.000 lei, operaţiune contabilă total nereală.

În vara anului 1994, acelaşi inculpat a primit de la martorul P.V., sumele de 3.500 DM şi 4.421 USD, pentru achiziţionarea unei combine de recoltat păioase, încheind un contract de vânzare – cumpărare şi semnând de primirea banilor.

Deşi contractul a fost făcut în numele S.C. „L” S.R.L., operaţiunea nu este înregistrată în evidenţa contabilă a societăţii.

S-a apreciat că în condiţiile în care angajamentul dat cu ocazia obţinerii repartiţiei, a fost semnat numai de inculpata V. E., în sarcina inculpatului M.N. nu se poate reţine infracţiunea fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 Cod penal.

7. M.F.P.C., în calitate de director executiv al S.C.”D”, în luna decembrie 1995, a solicitat şi a obţinut de la „R”, o repartiţie pentru cumpărarea a 5.000 tone grâu panificaţie, cu condiţia prelucrării şi obţinerii de făină şi produse de panificaţie, la preţuri supravegheate de stat.

În baza acestei repartiţii între societatea inculpatului şi „R” s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare, iar ulterior la 15 decembrie 1995 se mai încheie un alt contract pentru 1.200 tone grâu furajer.

Pentru obţinerea repartiţiei, inculpatul a semnat un angajament prin care se obliga să respecte clauzele impuse.

S-a reţinut că întreaga cantitate de grâu a fost finanţată de S.C. „A.T.I.”, care ulterior a vândut grâul în străinătate.

S-a concluzionat că, în condiţiile în care firma inculpatului nu avea ca obiect de activitate fabricarea de produse de morărit şi panificaţie, pe de o parte, iar toată cantitatea de grâu a fost plătită, primită şi expediată efectiv de S.C. „ATI”, inculpatul M.F.P.C. a acţionat cu intenţia vădită de a afecta pe „R” prin schimbarea destinaţiei grâului.

În cursul lunii aprilie 1996, acelaşi inculpat a obţinut o repartiţie de 500 tone grâu panificaţie, pe care în ziua de 8 mai 1996, a expediat-o de la Silozul Segarcea la S.C. „M” cu staţia de destinaţie Galaţi Port bazin, pe scrisorile de trăsură figurând ca prădător S.C. „I”.

8. Inculpatul O.I. fost administrator la S.C. „T.P.”, în baza documentaţiei depuse şi angajamentului semnat, a obţinut la 2 februarie 1996, o repartiţie pentru 400 tone grâu panificaţie.

Urmare repartiţiei, firma inculpatului, înainte de a poseda efectiv cantitatea respectivă de grâu, a vândut-o la S.C. ”M”, aceasta din urmă revânzând-o la S.C. „L”.

Grâul a fost încărcat din Silozul Băileşti şi livrat prin intermediul S.C. „L” firmei „MTJT”, care l-a exportat.

Din scrisorile de trăsură, rezultă că cele 8 vagoane de grâu au fost expediate direct la Brăila în numele destinatarului „MTJT”.

9. Inculpatul M. L. era asociat la firmele S.C. „K. C.” şi „M” ambele cu sediul în municipiul Craiova.

La 11 ianuarie 1996, inculpatul în numele primei societăţi a solicitat la „R” repartiţia a 1.000 tone grâu panificabil, semnând în acelaşi sens un angajament, obţinând la 15 ianuarie 1996, repartiţie de 500 tone de la Sucursala Dolj.

Acelaşi inculpat, în numele celei de-a doua societăţi, a mai solicitat pe bază de angajament, şi obţinut la 31 ianuarie 1996 o repartiţie de încă 500 tone grâu panificaţie.

Se reţine că întreaga cantitate de grâu obţinută pe baza celor două repartiţii a fost vândută la S.C. „P.T.” aceasta din urmă revânzând-o la S.C. „I.I.E.”, societate care a exportat-o.

Instanţa a constatat că întreaga cantitate de grâu a fost plătită în realitate de S. C. „P.T.” şi S.C. „T.I.”, firme patronate de aceleaşi persoane.

10. Inculpatul S.D., director al S.C. „S”, a solicitat în luna aprilie 1996, la ANPA Bucureşti, (fostă ROMCEREAL – RA), eliberarea unei repartiţii pentru cantitatea de 1.000 tone grâu de panificaţie, semnând în acest scop un angajament.

Obţinând repartiţie, inculpatul a încheiat cu ANPA contractul nr. 1050 din 24 aprilie 1996, iar în luna mai 1996, a recepţionat de la Silozul Potcoava, judeţul Olt, cantitatea respectivă, pe care a vândut-o la S.C. „I.I.E.”, grâul fiind expediat direct în Portul Constanţa.

S-a constatat că plata grâului către ANPA s-a făcut direct de către firma cumpărătoare, pe baza unui contract încheiat cu firma inculpatului.

11. Inculpata R.L., în calitate de administrator al S.C. „P.P.”, în cadrul discuţiilor purtate cu inculpatul M.N. în luna ianuarie 1996, a acceptat ideea obţinerii unei repartiţii de grâu panificabil, deşi nu avea această activitate, în obiectul societăţii.

În acest sens, inculpata a semnat un angajament pe care l-a predat inculpatului M.N. şi pe baza căruia ulterior, la 30 ianuarie 1996, „R” a emis o repartiţie pentru cantitatea de 500 tone grâu panificaţie, către S.C. „P.P.”

Întreaga afacere a fost finanţată direct de S.C. „L” care a „cumpărat” grâul de la societatea inculpatei R. L. şi l-a revândut la S.C. „MTJT” aceasta exportându-l în Anglia.

Instanţa a reţinut că inculpata R.L. a acţionat, de la început, cu intenţie frauduloasă, semnând angajamentul ce nu corespundea realităţii şi întocmind ulterior forme de vânzare a grâului, despre care avea cunoştinţă că va ajunge la export şi obţinând astfel un beneficiu ilicit.

12. Inculpatul A.V., director al S.C. „A”, pe baza unui angajament, a solicitat de la „R”, repartiţie pentru grâu de panificaţie.

La 20 decembrie 1995, „R” a emis repartiţia nr. 2265 pentru S.C. „A”, şi repartiţia nr. 2264 pentru S.C. „V.E.”pentru cantităţile de câte 500 tone grâu panificaţie.

Printr-o minută încheiată, S.C. „V.E.” ceda în favoarea lui S.C. „A” repartiţia, astfel încât în baza celor două repartiţii, la 21 decembrie 1995, societatea inculpatului încheie cu Sucursala Dolj – „R”, un contract de vânzare – cumpărare pentru 1.000 tone grâu panificaţie la preţul de 318 lei/kg.

Înainte de livrarea efectivă a grâului, inculpatul a încheiat cu S.C. „R” contractul de vânzare – cumpărare pentru toată cantitatea de grâu la preţul de 395 lei/kg.

S-a reţinut că finanţarea afacerii a fost asigurată de S.C. „R. T.”care a virat banii în contul „R” după care, a expediat grâul la export.

13. Inculpatul C.I., unic asociat la S.C. „C.I.” a solicitat pe bază de angajament şi a obţinut de la „R” o repartiţie de 500 tone grâu pentru panificaţie.

După obţinerea repartiţiei, dar anterior preluării grâului, inculpatul a încheiat cu S.C. „T.T.”un contract de vânzare – cumpărare pentru toată cantitatea la preţul de 395 lei/kg., societatea cumpărătoare finanţând de fapt afacerea.

Astfel, în perioada 14 martie 1996 – 5 aprilie 1996, întreaga cantitatea de grâu a fost expediată de la Silozul Segarcea, de către S.C. „T.T.” direct în Portul Constanţa, având ca destinatar pe S.C. „G.P.R.” societate care l-a exportat în Slovacia.

14. La 11 ianuarie 1996, S.C. „O” al cărui director era inculpatul P.D., a solicitat la „R”, repartiţia de 1.500 tone grâu panificaţie, semnând în acest sens un angajament şi anexând factura nr. 0253968 antedatată la 14 iulie 1993, prin care S.C. „R.C.” firma aceluiaşi inculpat, vindea la S.C. „O”, o instalaţie pentru fabricat pâine.

S-a stabilit că factura respectivă nu exprima realitatea, şi a fost întocmită cu scopul inducerii în eroare a „R”.

Înainte de a intra în posesia grâului, S.C. „O”, prin inculpatul P.D., refacturează întreaga cantitate la preţul de 370 lei/kg. către S.C. „R” aceasta revânzându-l la S.C. „M” firmă care l-a exportat în Panama.

În realitate, afacerea a fost finanţată de S.C. „R”.

15. Inculpatul S. Gh., era administrator al S.C. „E.C.”

Sub angajament la 24 ianuarie 1996, a obţinut repartiţie pentru cantitatea de 500 tone grâu panificaţie, dar anterior încheiase deja un contract cu S.C. „D”, reprezentată de inculpatul M.F.P.C., prin care împuternicea pe acesta din urmă să recepţioneze şi să expedieze grâul.

Afacerea nu s-a mai derulat, întrucât nu au fost avansaţi banii cu titlu de preţ.

La 3 aprilie 1996, beneficiind de faptul că avea documentaţia deja depusă la „R” inculpatul S. Gh., sub angajament, solicită şi obţine o nouă repartiţie de 500 tone grâu panificaţie, încheind contractul nr. 1070 din 11 aprilie 1996, cu Sucursala Dolj.

În realitate, plata grâului s-a făcut de către S.C. „D”, iar livrarea din siloz s-a făcut în Portul Galaţi, având ca destinatar pe S.C. „T.T.”, firmă care a exportat grâul în Olanda.

Constatând că afacerea este profitabilă, inculpatul a mai încercat să obţină o nouă repartiţie, dar solicitarea i-a fost respinsă.

16. Urmare solicitărilor făcute sub angajament, „R”, la 11 septembrie 1995, a aprobat livrarea cantităţii de 500 tone grâu panificaţie, în favoarea S.C. „O” administrator fiind inculpatul D.C.

Valorificând repartiţia, la 12 septembrie 1995, societatea inculpatului a încheiat contractul de vânzare – cumpărare cu „R”, având ca obiect 500 tone grâu panificaţie, la 318 lei/kg.

Deoarece inculpatul nu a dispus de resurse financiare, contractul nu s-a derulat până în luna 1996, când de la Baza Filiaşi, s-a ridicat cantitatea de 443.250 kg. grâu în valoare de 124.657.600 lei.

În realitate, anterior ridicării grâului şi în vederea atragerii resurselor financiare de care avea nevoie, inculpatul D. C. în numele S.C. „O” la 15 decembrie 1995 a emis o factură prin care a revândut firmei S.C. „D.A”, întreaga cantitate de grâu, aceasta revânzându-l firmei S.C. „C”.

17. Referitor la inculpata M.C. H. deosebit de cele arătate la pct. 3, – inculpatul M.T., s-a reţinut că aceasta a fost cea care a făcut legătura între D.I. şi inculpatul M.T., datorită relaţiilor de amiciţie cu primul şi relaţiilor de serviciu cu cel de-al doilea inculpat.

De asemenea, instanţa a reţinut că inculpata a fost prezentă şi mai mult a iniţiat întâlnirile între inculpatul M.T. şi D.I. la Restaurantul „R”, din municipiul Craiova, patronat de martorul C.N.

18. În ceea ce priveşte pe inculpaţii C.M. şi M. Gh., faţă de precizările făcute la pct. 4 atunci când s-a analizat situaţia inculpatului N.V., s-au reţinut următoarele:

Inculpatul C.M. direct interesat în derularea afacerilor cu grâu ce se livrau de la Baza Filiaşi, cu ajutorul inculpatei V.E., l-a cunoscut pe inculpatul N.V., perfectând cu acesta o înţelegere de a-i da un comision de 10 lei/kg. pentru cantitatea de grâu încărcată şi expediată.

S-a reţinut că înţelegerea celor doi s-a perfectat în absenţa inculpatului M. Gh., care la acea dată nici nu-l cunoştea pe inculpatul N.V.

Predarea sumelor de bani, conform înţelegerii anterioare s-a făcut de către inculpatul C.M., prin intermediul inculpatului M. Gh., cei doi aflându-se în afaceri comerciale.

Referitor la inculpatul M. Gh., s-a apreciat că fapta acestuia de a dispune de suma de 32.000.000 lei fără aprobare din contul societăţii S.C.”M”, constituie infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 4 din Legea 31/1990, precizându-se că cealaltă sumă nu provenea din contul societăţii, ci erau banii personali ai inculpatului.

În ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, şi respectiv luare de mită, instanţa a apreciat că se află în prezenţa unor unităţi naturale infracţionale, consumate în momentul perfectării înţelegerii, fiind irelevant faptul că suma convenită a fost predată în rate.

Sub aspectul soluţionării laturii civile, instanţa de fond a apreciat că prejudiciul real încercat de „R”, constă în diferenţa de preţ pentru cantităţile de grâu livrate pe baza repartiţiilor şi a căror destinaţie a fost abuziv schimbată de inculpaţi.

Ca bază de calcul, instanţa a plecat de la preţul subvenţionat de 318 lei/kg, cel de-al doilea punct de referinţă fiind preţul practicat la bursă la datele respective.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă S.C. „C.C.”, N.A.P., moştenitoarea inculpatului N.V., şi inculpaţii M.A., S.I., M.T., C.M., M. Gh., C.I., O.I., M.L., S.D., R.L., A.V., S. Gh., M.N., V.E., M.F.P., D.C., şi P.D.

Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita încadrare juridică a faptelor de înşelăciune, în sensul că eronat s-au raportat dispoziţiile art. 215 din Codul penal, la art. 229 din Codul penal; referitor la inculpatul M. Gh. că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la toate faptele cu judecarea cărora a fost investită, greşita achitare a aceluiaşi inculpat pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, la neconfiscarea autoturismului Cielo, la greşita achitare a aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal, greşita încadrare juridică a faptelor de evaziune fiscală, şi la omisiunea confiscării sumei de 7.000.000 lei de la moştenitorii inculpatului N.V.

Partea civilă S.C. „C” a solicitat în apelul său, obligarea la plata despăgubirilor, a inculpaţilor, în solidar cu societăţile comerciale, în numele cărora şi pentru care au acţionat.

Inculpaţii au criticat sentinţa referitor la greşita condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale acesteia, lipsind latura subiectivă specifică, la greşita individualizare a pedepselor, la greşita soluţionare a laturii civile, faptele nefiind de natură a produce consecinţe juridice şi la intervenirea unor cauze obiective pentru o parte din inculpaţi, care au făcut imposibilă panificarea grâului.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 335 din 24 iulie 2000, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, referitor la inculpaţii: M.N., V.E., M.F.P.C., D.C., P.D., C.I., O.I., M.L., S.D., R.L., A.V., S. Gh. şi A.M.

A respins ca nefondat apelul declarat de parchet, referitor la inculpaţii M. Gh., C.M., şi N.A.P.

A respins ca nefondate, apelurile declarate de S.C. „C” şi N.A.P.

A admis apelurile declarate de inculpaţii M.A., S.I., M.T., C.M., M. Gh., C.I., O.I., M.L., S.D., R.L., A.V., S. Gh., M.N., V.E., M.F.P.C., D.C. şi P.D.

A desfiinţat sentinţa penală nr. 220 din 6 aprilie 1999, a Tribunalului Dolj, sub următoarele aspecte:

I. În temeiul art. 334 Cod procedură penală;

A schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpaţii M.N., V.E., M.F.P.C., D.C., P.D., C.I., O.I., M.L., S.D., R.L., A.V. şi S. Gh., din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (2) şi (3) raportat la art. 229 alin. (2) Cod penal, în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (2), (3) Cod penal cu art. 13 Cod penal.

A reîncadrat faptele inculpatului M.N. din infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 292 Cod penal şi art. 12 din Legea 87/1994 în infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 25 raportat la art. 292 Cod penal, şi respectiv art. 13 din Legea 87/1994, cu art. 13 Cod penal.

1. Referitor la inculpatul M. N.

În baza art. 25 raportat la art. 292 Cod penal, cu art. 13 Cod penal,

a condamnat l-a condamnat la 1 an închisoare, – pedeapsă graţiată, conform art. 1 din Legea 137/1997.

c. În baza art. 215 alin. 2 şi 3, cu art. 13 Cod penal, l-a condamnat la 1 an închisoare, cu art. 64 – 71 Cod penal.

d. În baza art. 13 din Legea 87/1994 l-a condamnat la 1 an închisoare cu art. 64 – 71 Cod penal.

În baza art. 33 – 34 Cod penal, a contopit pedepsele de la pct. c şi d în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care o constată executată.

2. Inculpaţii M.F.P.C., D.C., P.D., C.I., V.E., S.D., R.L., A.V., S. Gh., M.L. au fost condamnaţi în baza art. 215 alin. (2) şi (3) cu art. 13 Cod penal . . .

A anulat actul fals, denumit angajament.

II. 1. Referitor la inculpatul M. A. E.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) Cod procedură penală, a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 Cod penal şi a înlăturat măsura confiscării.

A menţinut numai dispoziţiile referitoare la infracţiunea prevăzută de art. 289 Cod penal cu art. 13 Cod penal, deducerea detenţiei preventive şi anularea actului fals.

2. Referitor la inculpatul S. I.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) Cod procedură penală, a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 Cod penal.

A redozat la 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 alin. 1 Cod penal cu art. 13 Cod penal, constatând-o executată.

A înlăturat obligarea la despăgubiri către S.C. „C.C.”, şi A.M.I.

3. Referitor la inculpatul M. T.

A redozat la 1 an închisoare, pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 Cod penal cu art. 13 Cod penal şi art. 74 – 76 Cod penal, pe care o constată executată.

4. Referitor la inculpatul C. M.

A redozat la 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 cu art. 13 Cod penal, pe care o constată executată.

A menţinut dispoziţiile referitoare la restituirea cauţiunii şi la cheltuielile judiciare.

5. Referitor la inculpatul M. Gh.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) Cod procedură penală, a încetat procesul penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, cu art. 13 Cod penal.

6. Referitor la inculpatul A.M.I.

A redozat la 2 ani închisoare cu art. 64 – 71 Cod penal, pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 87/1994, cu art. 41 alin. (2) Cod penal.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că într-adevăr, raportarea art. 215 din Codul penal, la art. 229 din acelaşi cod este greşită întrucât partea civilă nu a avut bunuri din cele prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţia României.

S-a mai reţinut că inculpaţii au acţionat cu intenţie calificată de înşelăciune în convenţie, încadrarea corectă a acestei fapte, fiind în art. 215 alin. (2) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod, că s-a omis a se dispune anularea unui act fals, intitulat angajament, întocmit de inculpatul O.I., că se impune achitarea inculpaţilor M.A.E. şi S.I. pentru infracţiunea de luare de mită, deoarece prima instanţă a interpretat eronat probele administrate; de asemenea, se impune achitarea, inculpatului M.L.pentru infracţiunea de înşelăciune în convenţie şi infracţiunea de uz de fals, faptele sale se circumscriu exclusiv în sfera raporturilor comerciale.

Instanţa de apel a mai considerat că se impune schimbarea şi a altor încadrări, precum şi reindividualizarea unor pedepse, în sensul arătat în dispozitivul deciziei.

Împotriva acesteia, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă S.C. „C.C.” şi inculpaţii S.I., M.T., M.F.P.C., C.I., D.C., P.D., O.I., S. Gh., R.L., A.V., S.D., C.M., V.E. şi M.N.

Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Parchetul critică decizia referitor la inculpatul M. L. pentru greşita achitare a acestuia pentru infracţiunile de fals în declaraţii prevăzute de art. 292 din Codul penal şi înşelăciune în convenţie prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) din Codul penal, susţinând că această soluţie se datorează unei erori grave de fapt.

De asemenea, critică decizia referitor la inculpatul M.A.E. pentru greşita achitare a acestuia în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 din Codul penal pentru acelaşi motiv de la cazul anterior.

Tot pentru acelaşi motiv, mai critică decizia pentru greşita menţinere a soluţiei de achitare a inculpatului S.I. pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din Codul penal, precum şi pentru greşita încetare a procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea 31/1990, faţă de acelaşi inculpat.

Criticile formulate sunt nefondate.

Din examinarea dosarului cauzei, se constată că instanţa de apel făcând o amplă analiză a numerosului material probator administrat şi examinând judicios apărările şi motivele de apel, la fiecare inculpat în parte, dar şi în ansamblu prin coroborarea probelor, a ajuns la concluzii juste cu privire la toţi inculpaţii din prezenta cauză, inclusiv cu privire la aspectele criticate prin recursul ce se analizează.

Astfel, instanţa de apel a reţinut corect că faptele inculpatului M.L. nu intră în ilicitul penal, fiind exclusiv raporturi de drept civil.

Referitor la inculpaţii M.A.E. şi S.I., privitor la infracţiunea de luare de mită, răspunderea penală a acestuia s-a reţinut greşit, în absenţa oricăror probe directe, în condiţiile unor declaraţii oscilante şi tendenţioase ale denunţătorului A.M.I., doar pe simple prezumţii.

Cu privire la inculpatul M. Gh., s-a motivat că înţelegerea din luna ianuarie 1996, între inculpaţii C.M. şi N.V., în legătură cu un comision de 10 lei pe kg. de grâu, s-a perfectat fără ca M. Gh. să aibă vreo contribuţie, sau măcar să-l cunoască pe N.V.

Cu privire la recursul declarat de partea civilă S.C. „C.C.”

Recursul nu a fost motivat, deşi la instanţa de recurs s-au dat mai multe termene de judecată pentru diferite motive şi cum nu se constată cauze de casare referitoare la soluţionarea laturii civile şi acest recurs este nefondat, urmând a se respinge ca atare.

Cu privire la recursurile declarate de inculpaţii S.I., M.T., M.F.P.C., C.I., D.C., P.D., O.I., S. Gh., R.L., A.V., S.D., C.M., V.E. şi M.N.

S-a susţinut, în esenţă, că vinovăţia stabilită în sarcina lor este consecinţa comiterii unor erori grave de fapt în neconcordanţă cu realitatea obiectivă, se obiectează apoi asupra sincerităţii denunţătorului D.I., neaprecierea corectă a unor probe, consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţie şi că s-au reţinut greşit şi celelalte infracţiuni, neexistând faptele sau neconstituind infracţiuni.

Criticile nu sunt fondate.

Aşa cum s-a arătat mai înainte, instanţele au făcut o analiză judicioasă a materialului probator al dosarului, cu privire la fiecare caz în parte, reţinând numai acele fapte ce constituie infracţiuni, pentru care există probe certe, înlăturând faptele pentru care existau suspiciuni asupra obiectivităţii mărturiilor, datorită unor interese ale martorilor denunţători, ori contradictorii ce nu se pot concilia.

Rezultă clar, şi fără nici o îndoială că agenţi economici, fără resurse financiare suficiente, prin manoperele care au fost arătate, au obţinut de la „R”, repartiţii pentru grâu subvenţionat, pe care, în loc să le proceseze în produse de morărit şi panificaţie, le-au revândut cu adaos de preţ, la alte firme, unele din ele care făceau export.

Faptele în sine, dovedite cu actele care s-au întocmit şi depoziţiile martorilor, nu sunt contestate, iar apărările inculpaţilor în sensul că unii nu au semnat unele angajamente şi nu au legătură cu operaţiile de aprobare şi livrare de grâu, au fost amplu analizate de către cele două instanţe, înlăturate just şi suficient de motivat.

Omiterea semnării unor acte este nesemnificativă, din moment ce operaţiile de aprobare şi de livrare, au existat în realitate, fiind cert dovedite, existenţa lor nefiind contestată.

Neîntemeiată este şi apărarea în sensul că nu se poate reţine infracţiune, căci a fost vorba doar de o simplă operaţie comercială, ce excede sfera ilicitului penal.

Deoarece inculpaţii, atât la încheierea convenţiilor, au prezentat ca real faptul că grâul este destinat panificaţiei în ţara noastră, cât şi ulterior, sub aceeaşi susţinere, nereală au menţinut în eroare pe furnizor, corect s-a reţinut infracţiunea de înşelăciune în convenţie.

De asemenea, este temeinic stabilit şi necontestat faptul că niciuna din cantităţile despre care este vorba, nu au avut destinaţia ce trebuia urmată, ci au fost vândute altor firme, uneori chiar înainte de a fi ridicate de cumpărător de la baze şi silozuri, care la rândul lor le-au revândut altora, iar în mai multe cazuri au fost exportate.

Pe de altă parte, nu poate fi combătut nici faptul că prin aceste operaţii cu grâu subvenţionat, destinat panificaţiei, pentru consumul intern, s-au obţinut profituri, prin diferenţele de preţ.

Pentru a admite livrarea cantităţilor de grâu, unii inculpaţii au pretins, oferit şi obţinut mită, astfel cum corect s-a reţinut de către instanţe.

De asemenea, s-a reţinut corect că pentru a putea să se realizeze infracţiunile sus-menţionate, s-au făcut declaraţii false, falsuri materiale, abuz în serviciu şi evaziune fiscală, în sensul care s-a arătat.

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 965 din 26 februarie 2003 (Dosar nr. 4770/2000)

Leave a Reply