Dorin CIUNCAN

COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală a abrogat, prin art. 188 lit. d), prevederile din Codul de procedură penală cuprinse în art. 519 – 521 (referitoare la recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte juridice străine), iar prin art. 188 lit. e), orice alte dispoziţii contrare. De asemenea, în titlul V, intitulat „Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale”, legea reglementează, pe de o parte, procedurile prin care se solicită recunoaşterea şi executarea în străinătate a hotărârilor penale pronunţate de instanţele române, iar pe de altă parte, procedurile de recunoaştere şi executare în România a hotărârilor penale străine, ca mijloc prin care hotărârile penale străine produc, atunci când este cazul, efecte juridice pe teritoriul României. Pe această cale statul român îşi însuşeşte hotărârea penală străină, acordându-i în virtutea propriei sale suveranităţi eficienţă pe teritoriul său. Această reglementare are caracterul de procedură specială privind ordinea juridică internă, însă şi caracterul de formă de cooperare juridică internaţională în materie penală.

Potrivit noii reglementări, în vederea executării pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine rămase definitive, autorităţile competente ale statului de condamnare formulează o cerere de recunoaştere şi executare [art. 115 alin. (2)], cerere care se transmite Ministerului Justiţiei, însoţită de o copie autentică a hotărârii şi, după caz, de o declaraţie prin care condamnatul îşi exprimă consimţământul, precum şi de o informare asupra duratei arestului preventiv sau a părţii de pedeapsă executate până la data prezentării cererii [art. 119 alin. (1) şi (2)]. Prin direcţia de specialitate, Ministerul Justiţiei efectuează controlul de regularitate internaţională a cererii, după care, după caz, o transmite procurorului general competent, în vederea sesizării instanţei competente, ori o restituie, motivat [art. 119 alin. (3)]. Autorităţile judiciare române competente sunt curtea de apel în circumscripţia căreia, după caz, domiciliază, îşi are reşedinţa sau a fost identificat condamnatul şi, respectiv, parchetul de pe lângă aceasta (art. 120).

Curtea constată că soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu depinde de prevederile art. 115 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, invocate ca fiind neconstituţionale. Astfel, în cauza de faţă excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul unui litigiu având ca obiect recunoaşterea, pe cale principală, a unei hotărâri penale străine, în condiţiile art. 521 din Codul de procedură penală, dispoziţii abrogate la data introducerii cererii. Prin urmare, temeiul de drept al cererii de chemare în judecată nu atrage exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 115 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel fiind, devin aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, conform cărora Curtea Constituţională decide numai cu privire la prevederile de lege care au legătură cu soluţionarea cauzei, precum şi dispoziţiile alin. (6) al aceluiaşi articol, potrivit căruia, dacă sunt încălcate dispoziţiile alin. (1), excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibilă.

Totodată, Curtea constată că autoarea excepţiei solicită, în realitate, extinderea dispoziţiilor legale criticate şi la alte situaţii neprevăzute în text, în sensul adăugării în cuprinsul acestora şi a posibilităţii condamnatului de a se adresa instanţei competente cu o cerere privind recunoaşterea hotărârii pronunţate în străinătate împotriva sa. Or, aşa după cum Curtea Constituţională a reţinut în mod constant, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării”. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Este de observat că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, contrar susţinerilor autoarei excepţiei, procurorul este cel care sesizează instanţa judecătorească competentă a se pronunţa cu privire la cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii penale străine rămase definitive.

Referitor la invocarea, în motivarea excepţiei, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Constituţie, privind suveranitatea statului, se constată că acestea nu au incidenţă în cauză. De altfel, în conformitate cu prevederile art. 3, care stabileşte limitele cooperării judiciare, aplicarea Legii nr. 302/2004 este subordonată protecţiei intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică şi a altor interese ale României, definite prin Constituţie.

Curtea Constituțională, decizia nr. 535 din 13 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005

STRĂMUTAREA JUDECĂRII CAUZEI PENALE

Prin Decizia nr. 237 din 5 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 28 iulie 2003, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 55 – 61 din secţiunea a II-a, cu denumirea „Strămutarea judecării cauzei penale”, din cap. II titlul II (Competenţa) al părţii generale a Codului de procedură penală respectă normele care definesc un proces echitabil, precum şi principiul asigurării dreptului la apărare. În acest sens, Curtea a observat că strămutarea nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, menită tocmai să asigure condiţiile unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient. În cadrul acestei proceduri, exigenţele art. 24 alin. (1) din Constituţie sunt îndeplinite, întrucât părţile au posibilitatea să comunice Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod nemijlocit, informaţii şi dovezi cu privire la împrejurările procesului şi să îşi prezinte poziţia faţă de admisibilitatea şi temeinicia cererii de strămutare. De asemenea, prin Decizia nr. 156 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 aprilie 2004, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (1) şi art. 60 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a statuat că dispoziţiile legale privitoare la procedura de informare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării cererii de strămutare a judecării cauzei penale, nu numai că nu aduc atingere dreptului la apărare sau dreptului inculpatului la un proces echitabil, dar sunt destinate să asigure condiţiile pentru exercitarea deplină a acestor drepturi, permiţând instanţei lămurirea asupra motivelor şi temeiniciei cererii de strămutare. Informaţiile obţinute în cadrul acestei proceduri nu privesc soluţionarea în fond a procesului penal, astfel încât faptul că nu sunt accesibile părţilor nu este de natură să aducă atingere drepturilor invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

Soluţia adoptată şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.

Curtea Constituțională, decizia nr. 528 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1037 din 22 noiembrie 2005

PRINCIPIILE LEGALITĂŢII ŞI OFICIALITĂŢII PROCESULUI PENAL

Potrivit definiţiei date în art. 17 alin. (1) din Codul penal, „Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”. Existenţa pericolului social impune măsuri adecvate de apărare a societăţii, a intereselor generale, a ordinii de drept, sens în care autorităţile statului, abilitate de lege, trebuie să acţioneze, indiferent dacă persoana fizică sau juridică lezată prin fapta concretă o solicită sau nu.

Asupra constituţionalităţii prevederilor art. 2 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 158 din 14 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 14 februarie 2000, prilej cu care a statuat că acestea sunt constituţionale.

Principiile legalităţii şi oficialităţii procesului penal, înscrise în art. 2 din Codul de procedură penală, sunt în sensul dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, şi ale art. 126 alin. (2), în conformitate cu care „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.”

Legiuitorul român a optat pentru regula generală de urmărire, judecare şi sancţionare din oficiu a infracţiunilor, ca fapte antisociale. Este dreptul constituţional al legiuitorului de a stabili şi anumite excepţii de la această regulă generală. Astfel, s-a prevăzut ca în anumite cazuri, datorită caracterului şi conţinutului concret al faptelor, statutului special al autorului faptei ori al persoanei vătămate sau relaţiilor speciale dintre făptuitor şi persoana lezată, punerea în mişcare a acţiunii penale să fie condiţionată de existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate. Generalizarea acestei condiţionări ar împiedica însă, în mod evident, protecţia eficientă a societăţii, a intereselor generale faţă de faptele care prezintă pericol social, prevăzute de legea penală.

Legea penală şi cea procesual penală consacră principiul oficialităţii, apreciind că valori sociale importante pot fi mai eficient ocrotite prin intervenţia directă a statului şi prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare desfăşurării procesului penal. De asemenea, nu se poate susţine că protecţia constituţională a proprietăţii private este lezată prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare derulării procesului penal. Dimpotrivă, urmărirea penală din oficiu a infracţiunilor contra patrimoniului asigură o protecţie mai energică a proprietăţii, fiind deci chiar în interesul proprietarului.

Curtea Constituțională, decizia nr. 525 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 997 din 10 noiembrie 2005

DIN LUCRAREA ”UMOR JUDICIAR – PERLE DE TRIBUNAL” DE FLORIN COSTINIU

Proces de stabilire a paternităţii. Se ia interogatoriul pârâtului. (Pentru cititorii mai puţin familiarizaţi cu cele judiciare, reclamanta pune întrebările prin intermediul Preşedintelui completului, care le citeşte şi consemnează răspunsurile.) În cazul nostru, o venerabilă judecătoare îi atrage atenţia pârâtului să fie atent şi să răspundă scurt la întrebările puse de mama copilului:

- Pârât, este adevărat că în perioada martie 2006-septembrie 2006 aţi întreţinut relaţii intime cu mine?

Pârâtul (hotărât):

- Nu!

Preşedinta:

- Cum, nu e adevărat?!?

Pârâtul:

- Nu, doamnă Preşedinte!

- ?!?

Pârâtul:

- Nu cu dumneavoastră, doamna Preşedintă, cu reclamanta am întreţinut eu relaţii…

Şi tot din acei ani negri, se cuvine a fi evocat procesul eminentului jurist care a fost Istrate Micescu. Marele profesor a compărut în faţa Tribunalului Militar condus de temutul colonel Petrescu (avea să fie condamnat la ani grei de închisoare şi să moară după scurt timp, în detenţie).

În ultimul cuvânt, inculpatul Micescu a spus instanţei cam aşa:

- Am să vă istorisesc o fabulă. Se spune că privighetoarea şi cioara îşi disputau titlul de cea mai iscusită cântăreaţă din pădure. Pentru că nu se puteau pune de acord, cioara a propus un rămăşag: să-l ia ca arbitru pe primul animal întâlnit în cale, acesta să aleagă, iar celei care va pierde să i se scoată ochii. Zis şi făcut! Primul animal întâlnit în pădure a fost porcul mistreţ, care a spus, fără să stea pe gânduri: „Cioara cântă cel mai frumos!”. Privighetorii i s-au scos ochii, iar trilurile sale triste erau parcă şi mai frumoase. La un moment dat ea s-a întâlnit cu o căprioară, care a întrebat-o ce s-a întâmplat. Privighetoarea i-a povestit şi a adăugat: „Nu sunt tristă pentru că am pierdut rămăşagul şi nici măcar că mi s-au scos ochii, ci pentru că M-A JUDECAT PORCUL!”

Într-o toamnă, la judecătorie. Un furt banal. Inculpatul e recidivist, dar valoarea redusă a bunului şi circumstanţele concrete ale faptei mă determină să-i aplic o pedeapsă foarte redusă – 3 luni închisoare.

La pronunţare, omul este tare nemulţumit:

- Speram şi eu, dom’le Preşedinte, c-o să-mi daţi 6 luni, să ies din iarnă. ..

Divorţ. Tatăl reclamantei, audiat ca martor, este foarte supărat pe ginere şi declară:

- A vrut să-i facă lu’ fiică-mea sexualu’ invers!

O răutate din partea unui (altfel) distins avocat bucureştean. Întrebat de un confrate despre soluţia dintr-un proces civil în care pledase, a răspuns:

- Nu am avut nicio şansă. Am vorbit despre un contract afectat de nulitate relativă în faţa a trei nulităţi absolute.

Domnule Preşedinte, zice inculpatul, cred că în cazul meu s-a făcut o greşeală în rechizitoriu: sunt acuzat de fals intelectual, dar eu am numai 4 clase!

Tribunalul Prahova, prin anii ’80. Şedinţă de recursuri penale. Extrem de multe dosare, sala arhiplină, rumoare, agitaţie.

Preşedintele completului de judecată face apeluri repetate la avocaţi să fie cât mai concişi în pledoarii:

- Scurt, scurt, domnilor avocaţi, vă rugăm să vă referiţi la esenţa cazului, fără alte comentarii şi să precizaţi ce solicitaţi instanţei.

Distinsul maestru G. apăra un inculpat condamnat de judecătorie la 1 an închisoare pentru furtul unei oi. Fapta era recunoscută, recursul vizând o eventuală reducere a pedepsei. Iar pledoaria a fost următoarea:

- Onorat tribunal, oaie = furt, un an = mult!

Gurile rele, dar informate, susţin că, impresionată de această conciziune extremă, instanţa a redus pedeapsa la 6 luni închisoare.

FAPTA DE A ACCEPTA, DIRECT SAU INDIRECT, PENTRU SINE SAU PENTRU ALTUL, FOLOASE NECUVENITE

Titlul V din Partea specială a noului cod penal (Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009) tratează infracţiunile de corupţie şi de serviciu.

Luarea de mită ( Art. 289), este definită ca fiind fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Darea de mită, promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Sintagma pentru sine sau pentru altul, este folosită în Codul în vigoare doar în definirea traficului de interese.

Conflictul de interese (fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură) definește un cadru separat și limitat al acestei sintagme, ca nou incriminare introdusă prin Legea nr, 278/2006 (echivalentul noului art. 301). Noua limitare nu a schimbat sensul general acordat sintagmei.

Ca atare, în consens cu toată doctrina de până astăzi, dacă prin direct/indirect faptele se limitau la un interpus, la o activitate de intermediere, pentru sine sau pentru altul desemnează, logic, un folos/retribuție necuvenite legate de persoana subiectului activ al infracțiunii – de ex. pentru soțul său ori pentru o rudă sau prieten și chiar pentru o asociație, se înțelege, legată în orice fel, raportată la subiectul activ (S. Kahane, în Explicații teoretice, vol. IV, 1972, p. 155, Gh. Dărîngă, D. Lucinescu, în Codul penal, comentat și adnotat, Partea specială, vol. II, 1977, p. 102 C. Duvac, în Gh. Diaconescu, Tratat de drept penal, Parte specială, C. H. Beck, 2009, p. 478, D. Ciuncan, Prevenirea, descoperirea și saqncționarea faptelor de corupție, Univers juridic, 2009, p. 294). Caracterul de necuvenit vine de la caracterul de retribuție pentru funcționar, de folos necuvenit ( S. Kahane, în Explicații teoretice, vol. IV, 1972, p. 154, Boroi, Drept penal, p. 375, Laura Codruța Lascu, Corupția și crima organizată, Alma Mater, 2002, p. 76, D. Ciuncan, Prevenirea, p. 266). Introducerea conflictului de interese nu avea cum să modifice reglementarea anterioară.

Dar să mergem și mai înainte. Sursa era vechiul cod penal promulgat cu Înaltul Decret Regal nr. 471 din 17 martie 1936 (V. Dongoroz, Despre traficul de influență, ”Curierul judiciar nr. 4/1922, pp. 49 sqq”). ”Lui sau altuia”, folos sau remunerație (art. 252 alin. 1) era inclus și într-o agravantă (de la unu la 3 ani, față de cadru, de la 6 luni la 2 ani), dacă culpabilul primea vreun dar, folos sau remunerație, iar originea textului textului era codul penal italian : ”lui sau altuia, bani sau alte lucruri, ca retribuție pentru intervenția sa. . . ” (art. 346)(I. Ionescu Dolj, în Codul penal Carol al II-lea adnotat, Socec, 1937, ) .

Pentru noi, sensurile celor două sintagme erau suficiente pentru a înlătura o apărare în sensul lipsei remunerației directe. Jurisprudența se pare că va accepta o altă valență.

ACTIVITATEA DE LOBBY ÎN ROMÂNIA

Problema reglementarii creditului în valută nu este o inițiativă locală, ci europeană, a arătat Bogdan Olteanu. Potrivit viceguvernatorului, lobby-ul făcut de bănci pentru modificarea Ordonanței nr. 50/2010 a fost transparent și corect. “În toamna lui 2009 noi am organizat o dezbatere la BNR la care au participat mai toate părțile implicate. Consiliul Concurenței, ANPC, băncile samd. Noi am sfătuit autoritățile publice să nu impună măsuri exagerate. Nu s-a urmat punctul nostru de vedere din acel moment, băncile au procedat transparent și au făcut lobby în mod transparent”.(Bogdan Olteanu, BNR: Bancile au facut lobby in mod transparent in privinta OUG 50 , de D. Popa, HotNews.ro, 20 aprilie 2011).

Valeriu Tabără, ministrul agriculturii a recunoscut public ca a fost consilierul celei mai mari companii exportatoare de organisme modificate genetic (OMG) din lume, Monsanto, gigant american care se lupta de ani buni sa intre pe piata Uniunii Europene unde cultivarea acestui tip de plante a fost restrictionata. In aceste conditii, Tabara, din pozitia de membru al Guvernului, a anuntat recent ca ministerul condus de el va lau toate masurile pentru ca de la anul Romania sa cultive la scara industriala soia modificata genetic. (Cazuri de lobby facut pe usa din dos,8/04/2011 ziaruldeiasi.ro).

Când o asemenea activitate este legitmă și când este o infracțiune, cum ar fi un trafic de influență?

Un proiect de lege privitor la reglementarea activității de lobby a fost initial elaborat de Ministerul pentru IMM-uri și a fost lansat în dezbatere publică încă din anul 2009 (Proiectul legislativ privind activitatea de lobby in Romania, depus la Parlament 22 Martie 2010 , Avocatnet.ro).

În expunerea de motive a proiectului se precizează că, reglementarea activității de lobby în Romania ar permite cointeresarea societății în adoptarea unei decizii , din stadiul de proiect. Obiectivul acestei legi este de a stabili modul în care trebuie să se desfăşoare relaţiile dintre autorităţile publice şi lobbysti, de a populariza activitatea de lobby şi de a reglementa această activitate.

Proiectului de lege definește activitatea de lobby ca fiind totalitatea acțiunilor, desfășurate prin metode legale, pentru influențarea activiății puterii legislative sau a celei executive, fie că este vorba despre instituții publice centrale sau locale, acțiuni desfășurate în favoarea unei terțe părți, în schimbul unor beneficii materiale, prevăzute ca atare în contractul de lobby. Acțiuni specifice activității de lobby constau în orice comunicare orală sau scrisă, inclusiv electronică, adresată unor reprezentanți ai unei autorități sau instituții publice, în favoarea clientului.

Prezenta lege reglementează modul de desfăşurare a acţiunilor de influenţare a activităţii puterii legislative şi a celei executive, acţiuni desfăşurate în favoarea unei terţe părţi, în baza unui contract de lobby. În această categorie se includ:

a) informarea beneficiarilor asupra etapelor care trebui parcurse pentru atingerea obiectivului urmărit;

b) cercetarea şi adunarea de informaţii necesare îndeplinirii scopulu propus;

c) informarea beneficiarilor asupra demersurilor întreprinse şi monitorizarea rezultatelor;

d) analiza activităţii desfăşurată de autorităţile publice centrale și locale;

e) participarea la dezbaterile organizate de autorităţile publice centrale și locale asupra cărora se exercită activitatea de lobby;

f) dezvoltarea şi atragerea susţinerii publice prin orice mijloace publicitare, mass-media, conferinţe sau dezbateri publice;

g) contribuţii la dezvoltarea strategiilor politice şi/sau economice şi atragerea sprijinului formaţiunilor politice pentru atingerea obiectivului urmărit;

h) contacte directe cu reprezentanţii puterii legislative sau executive, fie că este vorba despre autoritățile publice centrale sau locale;

i) alte activităţi conexe activităţii de lobby.

În sensul proiectului, nu sunt considerate acţiuni specifice activităţii de lobby următoarele tipuri de comunicări:

(a) comunicări făcute de o persoană oficială, în virtutea atribuţiilor sale oficiale;

(b) comunicări făcute de un reprezentant al unei organizaţii mass-media, în scopul strângerii şi difuzării de ştiri şi informaţii către public;

(c) comunicări făcute într-un discurs, articol, publicaţie sau în altă formă destinată aducerii la cunoştinţa publicului, ori prin radio, TV sau alte mijloace de comunicare;

(d) comunicări făcute în favoarea Guvernului unei ţari străine sau a unui partid politic străin;

(e) comunicări făcute în vederea fixării unei întâlniri, a cererii de informaţii şi alte asemenea cereri administrative, dacă această cerere nu urmăreşte influenţarea persoanelor oficiale;

(f) mărturii depuse în cadrul audierilor organizate și desfășurate potrivit legii;

(g) comunicări trimise ca răspuns la cererea unei persoane oficiale;

(h) comunicări care nu pot fi efectuate fără a divulga informaţii, care potrivit legii sunt secrete.

Articolul 2 al proiectului definește scopul unei activităţi de lobby ca find una dintre următoarele activităţi, cu excepţia cazurilor în care aceste activităţi devin contrare apărării ţării şi siguranţei naţionale sau aduc atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului:

a) în exercitarea iniţiativei legislative: retragerea, modificarea, adoptarea sau abrogarea, după caz, a unei legi, hotărâri sau moţiuni de către Camera Deputaţilor şi/sau Senat, a unui decret emis de Preşedintele României, a unei hotărâri sau ordonanţe emise de către Guvern, sau a altui act administrativ emis de către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale;

b) în exercitarea de către Guvern a funcţiei de strategie, aplicare a programelor de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate, realizare a politicii în domeniul social, cât şi a funcţiei de administrare a proprietăţii statului, precum şi în elaborarea şi implementarea de către ministere a politicilor şi strategiilor din domeniile specifice de activitate;

c) declanşarea procedurilor de stabilire a obiectului şi de organizare, în condiţiile legii, a unui referendum;

d) nominalizarea, audierea sau confirmarea unei persoane într-o funcţie publică care este aleasă de Camera Deputaţilor şi/sau Senat, de autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv dacă este numită de către autorităţile administraţiei publice centrale.

Activitatea de lobby poate fi desfăşurată de orice persoană fizică sau juridică, după înregistrarea acesteia într-un Registru de Lobby.

Fiind o activitate civil/comercială, ni se pare excesivă reglementarea. Este suficient, potrivit legii române, înregistrarea activității ca societate comercială, respectiv persoană autorizată, atât timp cât prevederile prezentei legi se completează cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, legea societăților comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin crearea unui Registru voluntar, în contextul Iniţiativei europene în materie de transparenţă, Comisia Europeană doreşte să aducă la cunoștința cetăţenilor informații despre interesele generale sau specifice care influenţează procesul de luare a deciziilor la nivelul instituţiilor europene şi despre resursele mobilizate în acest scop. Organizaţiile care doresc să se înregistreze au ocazia de a-și demonstra angajamentul profund în favoarea transparenţei, precum şi legitimitatea deplină a activităţilor pe care le desfăşoară. Înregistrându-se, reprezentanții grupurilor de interese îşi asumă obligaţia de a respecta prevederile Codului de conduită european.

Comisia europeană subiniază caracterul voluntar al înregistrării (COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE, Bruxelles, 3.5.2006 , COM (2006) 194 final, CARTE VERDE , Iniţiativa europeană privind transparenţa).

Potrivit proiectului, este interzisă desfăşurarea activităţii de lobby de către:

(a) Membrii Parlamentului, membrii Parlamentului European, membrii Guvernului, salariaţii organelor administraţiei publice centrale și locale;

(b) Agenţiile sau regiile de stat, directorii și membrii din conducerea acestora;

(c) Orice operator economic în cadrul căruia statul deţine o participaţie mai mare de 51%, directorii şi membrii consiliului de administraţie al acestora;

(d) Partidele politice şi membrii organelor de conducere ale acestora;

(e) Societăți comerciale, regii autonome, organizaţii, asociații și fundaţii care nu au în obiectul de activitate desfășurarea activității de lobby și nu sunt înregistrate în Rergistrul de Lobby.

Trebuie să arătăm că activitatea membrilor partidelor politice este, evident, prin definiție o activitate politică. Ar trebui o analiză aparte, o reglementare specifică a activității acestora , făcând trimitere la acțiunile de finanțare a partidelor și de sponsorizare, în general.

O altă problemă ce ar trbui analizată este diferențierea dintre activități liberale: civilă, strict comercială, contract de sină stărător sau de consultanță, avocațial etc. (
Advocacy include orice activitate care se angajează o persoană sau o organizaţie de a influenţa politicile. Există o mare latitudine în această definiţie, şi unii oameni considera advocacy care urmează să fie toate activităţile care nu sunt în mod special lobby, cum ar fi demonstraţii publice, sau depunerea de către un cunoscut acte la dosarul unei instanţe - such as public demonstrations, or the filing of friend of the court briefs. Pagina Registrului reprezentanţilor grupurilor de interese, 2005 NP action).

Potrivit art. 12 din proiect, (1) desfăşurarea activităţii de lobby în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3. 000 lei la 5. 000 lei.

(2) Desfăşurarea activităţii de lobby fără respectarea prevederilor art.4 şi ale art.5 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5. 000 lei 7. 000 lei.

(3) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se efectuează de către funcţionarii anume autorizaţi ai direcţiilor generale judeţene de finanţe publice şi control financiar de stat, respectiv ai municipiului Bucureşti.

(4) Soluţionare plângerilor împotriva sancţiunilor stabilite prin procesul verbal de constatare a contravenţiei se face potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Este obligatoriu a se arăta că desfăşurarea activităţii de lobby în alte condiţii decât cele prevăzute de lege constituie contravenţie, dacă fapta nu întrunește condițiile unei infracțiuni.

Comisia Europeană apreciază că: „reprezentarea grupurilor de interese este o parte legitima a unui sistem democratic”( Laura Florea , 5 clisee despre lobby, , 2010-04-19,cariere.online).

Consolidarea încrederii în instituţiile democratice cere clarificarea „regulilor jocului” pentru luarea deciziilor, printre care principiile bunei guvernanţe.

Lobby-ul nu înseamnă altceva decât un mecanism democratic de a lua parte la decizii ce ne afectează viaţa. Lobby înseamnă să te adresezi celor pe care i-ai ales atunci când ai o problemă, înseamnă să ai idei pe care să le transmiţi prin intermediul telefonului, a scrisorilor, a întâlnirilor sau prin alte mijloace celor care crezi că ar trebui să fie informaţi cu privire la problema ta. Înseamnă să îţi susţii cauza încercând prin aceasta să influenţezi pe cei ce iau decizii, să acţioneze în beneficiul tău ca alegător. Dacă sunt şi alţii care susţin aceeaşi cauză e şi mai bine, mesajul poate fi mai convingător şi mai bine auzit.

Principiile care fundamentează activitatea de lobby în România se raportează la dreptul de a petiţiona (Constituţia României, art. 51), libertatea de exprimare (art. 30) şi, nu în ultimul rând, dreptul la informaţie (art. 31). La acestea se adaugă transparenţa decizională (Legea nr.52/2003), un cadru util pentru activităţile preventive de lobby (L. Mihăileanu, A. Horja, Reglementarea activităţii de lobby. In anticamera influenţei, Editura C.H. Beck).

În concluzie, dacă legiuitorul va fi suficient de motivat, va adopta, printre multe alte inițiative, și un proiect privind lobby-ul. Sau lobbyul .

Traficul de influenţă este definit în Codul penal ca fiind primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, și se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Potrivit art. 258 din Codul penal , faptele săvârşite de alţi funcţionari se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime.

Diferența dintre lobby și trafic este dată de desfășurarea transparentă a unei activități

comerciale, nu civile,
cu aplicarea reglementărilor comerciale,
și fiscale,
exceptând un conflict de interese.

CONDAMNĂRILE CU CARACTER POLITIC ŞI MĂSURILE ADMINISTRATIVE ASIMILATE ACESTORA, PRONUNŢATE ÎN PERIOADA 6 MARTIE 1945 – 22 DECEMBRIE 1989, DAUNE MORALE

Prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010,Curtea Constituțională a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituţionale. Continue reading CONDAMNĂRILE CU CARACTER POLITIC ŞI MĂSURILE ADMINISTRATIVE ASIMILATE ACESTORA, PRONUNŢATE ÎN PERIOADA 6 MARTIE 1945 – 22 DECEMBRIE 1989, DAUNE MORALE

PROTEJAREA PATRIMONIULUI CULTURAL NAŢIONAL MOBIL

Legea nr. 182 din 25 octombrie 2000 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 27 octombrie 2000 și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 9 decembrie 2008.

Ulterior, legea a mai fost modificată prin Legea nr. 329/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, prin Legea nr. 97/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 27 mai 2010 și prin Ordonanţa de urgenţă nr. 12/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 15 februarie 2011.

Patrimoniul cultural naţional cuprinde ansamblul bunurilor identificate ca atare, indiferent de regimul de proprietate asupra acestora, care reprezintă o mărturie şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor aflate în continuă evoluţie; cuprinde toate elementele rezultate din interacţiunea, de-a lungul timpului, între factorii umani şi cei naturali. Continue reading PROTEJAREA PATRIMONIULUI CULTURAL NAŢIONAL MOBIL

EVAZIUNEA FISCALĂ

Puțină istorie.

Infracţiunea de evaziune fiscală a fost reglementată iniţial prin Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, la art. 13 prevăzându-se că “fapta de a nu evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază înregistrări reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei şi a contribuţiei” se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă de la 1.000.000 la 10.000.000 lei. Continue reading EVAZIUNEA FISCALĂ

ABUZUL ÎN SERVICIU

Constituie abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public (modificat prin Legea nr. 140 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996), care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane (art. 246 din Codul penal. Articolul a fost atacat prin deciziile nr. 176/2002, 180/2004, 299/2007, 340/2007, 1076/2008, 1085/2008, 160/2009 ale Curții Constituționale ) . Continue reading ABUZUL ÎN SERVICIU