A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

LUARE DE MITĂ,FALS MATERIAL,ABUZ ÎN SERVICIU,EVAZIUNE FISCALĂ,ÎNŞELĂCIUNE,UNITATEA NATURALĂ INFRACŢIONALĂ

Unitatea naturală infracţională consumată există în momentul perfectării înţelegerii, fiind irelevant faptul că suma convenită a fost predată în rate. Continue reading LUARE DE MITĂ,FALS MATERIAL,ABUZ ÎN SERVICIU,EVAZIUNE FISCALĂ,ÎNŞELĂCIUNE,UNITATEA NATURALĂ INFRACŢIONALĂ

LUARE DE MITĂ, INTERMEDIEREA VÂNZĂRII-CUMPĂRĂRII DE CERTIFICATE DE PROPRIETATE. ART. 114 DIN LEGEA NR. 52/1994. DISTINCŢIE

Intermedierea vânzării-cumpărării de certificate de proprietate fără autorizaţie din partea Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare, de către un funcţionar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 114 din Legea nr. 52/1994, şi nu ale infracţiunii de luare de mită. Continue reading LUARE DE MITĂ, INTERMEDIEREA VÂNZĂRII-CUMPĂRĂRII DE CERTIFICATE DE PROPRIETATE. ART. 114 DIN LEGEA NR. 52/1994. DISTINCŢIE

LUARE DE MITĂ, ÎNŞELĂCIUNE, DEOSEBIRI

Fapta administratorului unei societăţi comerciale, având ca obiect şi desfăşurarea de jocuri de întrajutorare, de a pretinde ori primi sume de bani pentru a asigura premierea anticipată a unor persoane constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, iar nu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 1117 din 29 aprilie 1998, în Buletinul jurisprudenţei, p.477

INFRACŢIUNI LA REGIMUL VALORILOR MOBILIARE

Intermedierea vânzării-cumpărării de certificate de proprietate fără autorizaţie din partea Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare, de către un funcţionar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 114 din Legea nr. 52/1994, şi nu ale infracţiunii de luare de mită. Continue reading INFRACŢIUNI LA REGIMUL VALORILOR MOBILIARE

ÎNŞELĂCIUNE, CECURI FĂRĂ ACOPERIRE

În cazul în care se dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) Cod penal, dar nu şi a infracţiunii de fals, anularea cecurilor folosite la săvârşirea infracţiunii este nelegală. Continue reading ÎNŞELĂCIUNE, CECURI FĂRĂ ACOPERIRE

ÎNŞELĂCIUNE, EMITEREA UNUI CEC FĂRĂ ACOPERIRE, TITULAR AL CECULUI SUSTRAS

Emiterea de către făptuitor a unui cec fără acoperire ce fusese anterior declarat de titular ca fiind furat nu constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4), ci aceea de înşelăciune în convenţii prin folosirea de mijloace frauduloase prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) şi (3) Cod penal . Continue reading ÎNŞELĂCIUNE, EMITEREA UNUI CEC FĂRĂ ACOPERIRE, TITULAR AL CECULUI SUSTRAS

ÎNŞELĂCIUNE,FOLOSIREA CREDITULUI BANCAR ÎN ALT SCOP DECÂT ACELA PENTRU CARE A FOST ACORDAT

Obţinerea unui credit pentru asigurarea unor activităţi ale societăţii comerciale beneficiare şi depunerea imediată a banilor de către administrator într-un cont la purtător cu dobândă mai mare, în beneficiul său propriu, urmată de restituirea împrumutului numai prin executare asupra bunurilor cu care s-a garantat, constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii prevăzută în art. 215 alin. (3) Cod penal Continue reading ÎNŞELĂCIUNE,FOLOSIREA CREDITULUI BANCAR ÎN ALT SCOP DECÂT ACELA PENTRU CARE A FOST ACORDAT

ÎNŞELĂCIUNE ÎN CONVENŢII, ADMINISTRATOR EXCLUS DIN SOCIETATEA COMERCIALĂ, ÎNSCRIEREA ÎN REGISTRUL COMERŢULUI A EXCLUDERII

ÎNŞELĂCIUNE ÎN CONVENŢII, ADMINISTRATOR EXCLUS DIN SOCIETATEA COMERCIALĂ, ÎNSCRIEREA ÎN REGISTRUL COMERŢULUI A EXCLUDERII

Prin sentinţa penală nr. 2805 din 4 decembrie 1996, Judecătoria Ploieşti a condamnat pe inculpatul I.C., între alte fapte, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) şi (3) din Codul penal.

Instanţa a reţinut că, prin decizia civilă nr. 922 din 6 aprilie 1995 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă şi irevocabilă, inculpatul a fost exclus din S.C. „E.” S.N.C. Ploieşti şi, deşi avea cunoştinţă de existenţa acestei hotărâri, a continuat să încheie contracte comerciale în calitate de asociat.

La data de 8 septembrie 1995 inculpatul s-a prezentat ca fiind patron şi administrator al societăţii comerciale menţionate şi a încheiat un contract de colaborare cu partea vătămată P.C., patron şi administrator al S.C. „C.” S.R.L. Contractul a fost încheiat şi semnat de inculpat în calitate de reprezentant al S.C. „E.” S. N.C., folosind fără drept ştampila acestei societăţi.

În baza contractului, partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 750.000 de lei pentru cumpărarea de materiale, bani pe care inculpatul i-a însuşit.

Apelul inculpatului a fost respins prin decizia penală nr. 290 din 25 aprilie 1997 a Tribunalului Prahova, condamnarea fiind menţinută şi în recurs prin decizia penală nr. 677 din 30 octombrie 1997 a Curţii de Apel Ploieşti.

În cauză s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că deşi inculpatul a fost exclus din societatea comercială şi, ulterior, aceasta a fost dizolvată prin hotărâri civile irevocabilă ale Curţii de Apel Ploieşti, de vreme ce aceste situaţii nu au fost înregistrate în Registrul comerţului înainte de încheierea contractului cu partea vătămată, la data faptei inculpatul nu-şi pierduse calitatea de administrator, procedura de lichidare a societăţii nefiind începută.

Recursul în anulare nu este fondat.

Potrivit art. 215 alin. (3) din Codul penal, constituie înşelăciune inducerea în eroare sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.

Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că acţiunea inculpatului de inducere în eroare a părţii vătămate a fost săvârşită cu intenţie, în sensul că el şi-a dat seama că atribuirea unei calităţi pe care nu o mai avea a condus la o amăgire cu ocazia încheierii şi executării contractului, şi că fără această inducere în eroare contractul nu s-ar fi încheiat.

Împrejurarea că hotărârile civile de excludere a inculpatului din societate şi de dizolvare a societăţii nu fuseseră înscrise în Registrul comerţului şi publicate în Monitorul Oficial la data încheierii contractului de colaborare cu partea vătămată nu are relevanţă în ceea ce priveşte comiterea infracţiunilor de către inculpat, acest aspect vizând opozabilitatea faţă de terţi a menţiunilor respective.

Aşa fiind, în mod corect instanţele au constatat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 2780 din 30 iunie 1999

ÎNŞELĂCIUNE CU PRILEJUL ÎNCHEIERII UNUI CONTRACT, INDUCEREA ÎN EROARE, MODALITATE

Prin sentinţa penală nr. 288 din 27 noiembrie 1997 a Tribunalului Constanţa a fost condamnat inculpatul Gh. D. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (3) şi (5) Cod penal şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal.

S-a reţinut că inculpatul, fiind administrator la S.C. „T.” S.R.L. Bucureşti, având ca obiect de activitate achiziţionarea de porumb, s-a deplasat la 11 decembrie 1996, împreună cu un delegat al S.C. „C.” S.A. Călăraşi, interesată să cumpere cereale pentru creşterea porcilor, precum şi cu un delegat al S.C. „S.” S.R.L. Bucureşti, ca intermediară, la silozul de cereale din comuna C., judeţul Constanţa, unde inculpatul le-a dat asigurări celor doi delegaţi că deţine cantitatea de 4.000 tone porumb ştiuleţi, în acel siloz, în vederea comercializării.

Deşi societatea la care era administrator nu deţinea porumb în Silozul C., inculpatul a întocmit un proces-verbal în care a menţionat că lasă în custodia acelui siloz cantitatea de 4.000 tone porumb ştiuleţi, pentru a fi livrată către S.C. „C.” S.A. Călăraşi.

Pe baza acestui proces-verbal, între cele trei societăţi comerciale a fost încheiat un contract, în urma căruia S.C. „C.” S.A. a achitat societăţii intermediare (S.C. S. S.R.L.) suma de 2.596.000.000 lei, reprezentând contravaloarea celor 4.000 tone porumb ştiuleţi, iar aceasta din urmă a plătit, la rândul ei, costul mărfii societăţii administrate de inculpat.

După virarea banilor în contul S.C. „T.” S.R.L. Bucureşti inculpatul i-a scos din contul acesteia, cheltuindu-i în interese personale, iar societăţii beneficiare a contractului i-a livrat numai 400 tone porumb ştiuleţi.

Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr. 25 din 13 februarie 1998 a Curţii de Apel Constanţa.

Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs.

Recursul nu este fondat.

În adevăr, inducând în eroare pe delegaţii a două societăţi comerciale că o cantitate de porumb ştiuleţi aparţinând altor societăţi comerciale, ce era depozitată într-un siloz de cereale, ar aparţine societăţii comerciale la care el era administrator, inculpatul a reuşit să încheie cu aceştia un contract prin care se obliga să le livreze cantitatea de 4.000 tone porumb ştiuleţi şi să încaseze în interes personal suma de 2.596.000.000 lei, reprezentând suma convenită pentru acea cantitate de porumb, pe care nu a mai livrat-o.

Or, cum este evident că, fără inducerea celor doi delegaţi în eroare cu privire la adevăratul proprietar al cantităţilor de porumb ştiuleţi depozitate în siloz, nu s-ar mai fi încheiat contractul de livrare de porumb ştiuleţi, pe baza căruia inculpatul a încasat suma convenită şi a cheltuit-o în interes personal, această faptă a sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (3) şi (5) Cod penal.

Pe cale de consecinţă, a fost menţinută încadrarea juridică dată faptei de prima instanţă, recursul inculpatului fiind respins.

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 2042 din 24 mai 1999

FALSIFICARE DE MONEDE SAU ALTE VALORI,ÎNŞELĂCIUNE, PARTICIPAŢIE IMPROPRIE

Prin sentinţa penală nr. 32 din 19 februarie 1998 a Tribunalului Brăila a fost condamnat inculpatul P.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la falsificarea de monede sau de alte valori prevăzută în art. 31 alin. (1) raportat la art. 282 alin. (1) şi (2) Cod penal şi de participaţie improprie la înşelăciune prevăzută în art. 31 alin. (1) raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) Cod penal, pentru ambele infracţiuni cu aplicarea art. 13 Cod penal.

S-a reţinut că, la data de 8 octombrie 1996, inculpatul, asociat unic şi administrator al S.C. „A.” S.R.L. Baia Mare, a delegat pe merceologul B.A. să ridice marfă de la S.C. „Laminorul” S.A. Brăila, înmânându-i o filă CEC, semnată de el, pentru a face plata.

După ce a preluat marfă în valoare de 5.263.949 lei, merceologul a completat fila CEC fără a cunoaşte că societatea beneficiară nu dispunea de aceşti bani în cont. Ca urmare, fila CEC a fost restituită, fiind respinsă la plată.

Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr. 203/A din 18 mai 1998 a Curţii de Apel Galaţi.

Declarând recurs, inculpatul a susţinut că a fost în mod greşit condamnat deoarece fapta sa nu constituie infracţiune.

Recursul nu este fondat.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, deşi ştia că nu are disponibil în cont, inculpatul a emis o filă CEC semnată de el, încredinţând-o unui merceolog, pentru a face plata mărfii ce urma să o ridice, iar acesta, fără să cunoască situaţia contului, după ce a completat fila cu valoarea mărfii, a predat-o unităţii furnizoare.

În acest fel, în mod corect s-a considerat că, prin emiterea acelei file CEC fără acoperire, inculpatul a săvârşit infracţiunile de participaţie improprie la falsificarea de monede sau alte valori şi de participaţie improprie la înşelăciune, deoarece în modul arătat, el a falsificat şi pus în circulaţie una din valorile la care se referă art. 282 alin. (1) Cod penal, iar cu prilejul încheierii contractului privind cumpărarea mărfii, prin folosirea acelui mijloc fraudulos, a indus în eroare pe furnizor, prejudiciindu-l.

Ca urmare, recursul declarat de inculpat a fost respins.

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 829 din 5 martie 1999