A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

DREPTUL LA JUSTIŢIE, EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI

Dreptul la justiţie garantat de articolul 6 protejează în egală măsură şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părţi. Prin urmare, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp (a se vedea hotărârile Burdov împotriva Rusiei, cererea nr. 59498/00, alin. 34, din 7 mai 2002, nepublicată; Immobiliare Saffi împotriva Italiei sus-menţionat, alin. 63 şi 66, şi Hornsby împotriva Greciei din 19 martie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-II, p. 510-511, alin. 40). Continue reading DREPTUL LA JUSTIŢIE, EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI

LIBERA CIRCULAŢIE , MĂSURI PREVENTIVE, OBLIGAREA DE A NU PĂRĂSI ŢARA, CONTROL JUDICIAR, CĂI DE RECURS

Dreptul la libera circulaţie, astfel cum este recunoscut în paragrafele 1 şi 2 ale art. 2 din Protocolul nr. 4, are ca scop asigurarea libertăţii de circulaţie, drept garantat oricărei persoane de a circula în cadrul teritoriului în care se află, precum şi de a-l părăsi; acest fapt implică dreptul de a merge într-o ţară la alegerea sa, în care ar putea primi autorizaţia de a intra (vezi, mutatis mutandis, Peltonen împotriva Finlandei, decizia Comisiei din data de 20 februarie 1995, D.R. 80-A, p. 43, § 1). Rezultă că libertatea de circulaţie impune interdicţia oricărei măsuri susceptibile de a aduce atingere acestui drept sau de a-i restrânge exercitarea, din moment ce nu răspunde cerinţei de a reprezenta o măsură ce ar putea fi considerată “necesară într-o societate democratică”, care să urmărească scopuri legitime. Continue reading LIBERA CIRCULAŢIE , MĂSURI PREVENTIVE, OBLIGAREA DE A NU PĂRĂSI ŢARA, CONTROL JUDICIAR, CĂI DE RECURS

PROCES ECHITABIL, PROCEDURA DE RECURS, CONTRADICTORIALITATE

Starea civilă a persoanelor intră în sfera drepturilor cu caracter civil în sensul art. 6 § 1 (Mustafa împotriva Franţei, nr. 63.056/00, Hotărârea din 17 iunie 2003, § 14). Ea reaminteşte încă de la început jurisprudenţa sa, conform căreia dreptul la o procedură în contradictoriu, în sensul art. 6 § 1, “implică, în principiu, pentru părţile la un proces, penal sau civil, facultatea de a lua la cunoştinţă orice probă sau observaţie prezentată judecătorului, chiar şi de către un magistrat independent, pentru a-i influenţa decizia, şi de a o discuta” [vezi, printre multe altele, Morel împotriva Franţei, nr. 34.130/96, § 27, CEDO 2000-VI; Meftah şi alţii împotriva Franţei [MC], nr. 32.911/96, 35.237/97 şi 34.595/97, § 51, CEDO 2002-VII, şi Augusto împotriva Franţei, nr. 71.665/01, § 50, CEDO 2007-… (extrase)]. Continue reading PROCES ECHITABIL, PROCEDURA DE RECURS, CONTRADICTORIALITATE

DREPTUL PUBLIC, CONTENCIOSUL FISCAL, APLICAREA RETROACTIVĂ A UNEI LEGI FISCALE, AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT

Contenciosul fiscal iese din sfera drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, în ciuda efectelor patrimoniale pe care le are în mod necesar în ceea ce priveşte situaţia contribuabililor (Ferrazzini, §§ 29-31). Continue reading DREPTUL PUBLIC, CONTENCIOSUL FISCAL, APLICAREA RETROACTIVĂ A UNEI LEGI FISCALE, AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT

PROCES ECHITABIL, PREEMINENŢA DREPTULUI , SECURITATEA RAPORTURILOR JURIDICE, DREPT DE PROPRIETATE, UTILITATE PUBLICĂ , PROPORŢIONALITATE, RECURS ÎN ANULARE

Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă preeminenţa dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că soluţia dată într-un mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe nu trebuie repusă în discuţie (Cauza Brumărescu, paragraful 61). În virtutea acestui principiu, nici una dintre părţi nu este îndreptăţită să solicite supervizarea unei hotărâri definitive şi executorii cu singurul scop de a obţine rejudecarea procesului şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele de control nu trebuie să utilizeze puterea lor de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă judecată. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, şi simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când motive substanţiale şi imperioase impun aceasta (Cauza Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, paragraful 52, CEDO 2003-IX). Continue reading PROCES ECHITABIL, PREEMINENŢA DREPTULUI , SECURITATEA RAPORTURILOR JURIDICE, DREPT DE PROPRIETATE, UTILITATE PUBLICĂ , PROPORŢIONALITATE, RECURS ÎN ANULARE

NEEPUIZAREA CĂILOR DE ATAC INTERNE

I. Despre pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie

Curtea reaminteşte că executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de la ce instanţă ar proveni ea, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din “proces” în sensul art. 6 din Convenţie (Hornsby împotriva Greciei, hotărârea din 19 martie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-II, p. 510511, § 40 şi Immobiliare Saffi împotriva Italiei [MC] nr. 22.774/93, § 63, CEDO 1999-V). Când autorităţile sunt obligate să acţioneze pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti şi omit să o facă, această inerţie angajează răspunderea statului ca urmare a încălcării art. 6 § 1 din Convenţie (Scollo împotriva Italiei, hotărârea din 28 septembrie 1995, seria A nr. 315-C, p. 55, § 44). Dacă administraţia refuză sau omite să execute o astfel de hotărâre sau dacă întârzie să o facă, garanţiile art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul în faza judiciară a procedurii îşi pierd orice raţiune de a exista (Cauza Hornsby, menţionată mai sus, p. 511, § 41). Continue reading NEEPUIZAREA CĂILOR DE ATAC INTERNE

DREPT DE ACCES LA INSTANŢĂ, DREPT DE PROPRIETATE

Revine în primul rând instanţelor naţionale competenţa de a interpreta legislaţia internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenţia a efectelor unei asemenea interpretări (Cauza Tejedor Garcia împotriva Spaniei, Hotărârea din 16 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997-VIII, paragraful 31, p. 2.796). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalităţile şi termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiţiei şi respectul principiului securităţii juridice, cei interesaţi trebuie să se poată aştepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (Cauza Stone Court Shipping Company S.A. împotriva Spaniei, Cererea nr. 55.524/2000, paragraful 34, 28 octombrie 2003). Continue reading DREPT DE ACCES LA INSTANŢĂ, DREPT DE PROPRIETATE

DISCRIMINARE ETNICĂ

Curtea a statuat în mod constant că, deşi obiectul art. 8 este esenţialmente acela de a proteja individul împotriva oricărei ingerinţe arbitrare din partea autorităţilor publice, aceasta nu înseamnă că statul este obligat numai la a se abţine de la orice astfel de ingerinţă. El reclamă din partea statelor, pe lângă această obligaţie negativă, şi îndeplinirea unor obligaţii pozitive, inerente asigurării respectului efectiv al vieţii private şi familiale şi al dreptului la domiciliu. Aceste obligaţii pot implica necesitatea adoptării de măsuri menite să asigure respectarea acestor drepturi, chiar în ceea ce priveşte relaţiile dintre indivizi (a se vedea X şi Y împotriva Olandei, Hotărârea din 26 martie 1985, Seria A nr. 91, pag. 11, paragraful 23). Continue reading DISCRIMINARE ETNICĂ

PROCUROR, COMPETENŢA , ORDONANŢĂ DE SCOATERE DE SUB URMĂRIRE PENALĂ , ANULARE, REDESCHIDEA URMĂRIRII PENALE, TERMEN

Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală dată de procuror  nu poate fi considerată ca punând capăt urmăririi penale împotriva reclamanţilor din moment ce ea nu constituia o decizie internă definitivă (vezi, a contrario, Loffler împotriva Austriei, nr. 30.546/96, § 19 primul alineat in fine, 3 octombrie 2000). În această privinţă trebuie constatat că parchetul avea, în baza art. 270  din Codul de procedură penală, competenţa de a anula o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală şi de a redeschide urmărirea penală, fără să fie ţinut de vreun termen.

Or, pentru procuror nu era vorba de o simplă posibilitate teoretică de a redeschide procedura (a se vedea, a contrario, Withey împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 59.493/00, CEDO 2003-X). Parchetului îi era îngăduit să redeschidă urmărirea penală fără a fi obligat să solicite autorizaţia vreunei instanţe naţionale, care să fie obligată să analizeze temeinicia cererii pentru a verifica, de exemplu, dacă redeschiderea cauzei nu era inechitabilă şi dacă timpul scurs de la decizia de încetare a anchetei nu era excesiv (vezi, a contrario, Withey,). Curtea nu poate ignora, în acest sens, faptul că procurorii români, acţionând în calitate de magistraţi ai Ministerului Public, nu îndeplinesc condiţia de independenţă faţă de executiv [Vasilescu împotriva României, Hotărârea din 22 mai 1998, Recueil des arrets et decisions (Culegere de hotărâri şi decizii) 1998-III, p. 1075, §§ 40-41, şi Pantea împotriva României, nr. 33.343/96, §§ 238-239, CEDO 2003-VI].

În plus, redeschiderea urmăririi penale a fost dispusă pe motiv că ancheta iniţială nu fusese completă (paragraful 12 de mai sus). Or, aceste carenţe ale autorităţilor nu erau imputabile reclamanţilor şi nu trebuie aşadar să-i pună într-o situaţie defavorabilă.

În sfârşit, Guvernul nu a demonstrat că reluarea urmăririi penale încheiate printr-o ordonanţă a procurorului are un caracter excepţional (vezi, a contrario, Withey,).

Curtea reaminteşte faptul că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţa Curţii, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente (vezi, printre multe altele, Pelissier şi Sassi împotriva Franţei [MC], nr. 25.444/94, § 67, CEDO 1999-II). De asemenea, Curtea reaminteşte că, în materie penală, dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil are ca obiect tocmai evitarea “ca o persoană inculpată să rămână prea mult în incertitudine cu privire la soarta sa” (Stogmuller împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 9, p. 40, § 5).

După ce a analizat toate elementele ce i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt şi niciun argument care să poată duce la o concluzie diferită în cauza de faţă. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea consideră că, în speţă, durata procedurii litigioase este excesivă şi nu corespunde cerinţei unui “termen rezonabil”.

Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI     SECŢIA A III-A     HOTĂRÂREA din 4 august 2005 în Cauza Stoianova şi Nedelcu împotriva României (Cererile nr. 77.517/01 şi 77.722/01 conexate) publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 16/08/2007

EXPULZARE, GRADE DE JURISDICŢIE, VIAŢA PRIVATĂ, SIGURANŢA NAŢIONALĂ

Convenţia nu garantează, ca atare, niciun drept pentru un străin de a intra sau locui pe teritoriul unei anumite ţări. Totuşi, expulzarea unei persoane dintr-o ţară în care locuiesc rudele sale apropiate poate constitui o ingerinţă în dreptul la respectarea vieţii de familie, aşa cum este el protejat de art. 8 § 1 din Convenţie (Cauza Boultif împotriva Elveţiei, nr. 54273/00, § 39, CEDO 2001-IX). Continue reading EXPULZARE, GRADE DE JURISDICŢIE, VIAŢA PRIVATĂ, SIGURANŢA NAŢIONALĂ