FAPTA FUNCŢIONARULUI, CARE ÎN EXERCIŢIUL ATRIBUŢIILOR SALE DE SERVICIU CU ŞTIINŢĂ NU ÎNDEPLINEŞTE UN ACT SAU ÎL ÎNDEPLINEŞTE ÎN MOD DEFECTUOS ŞI, PRIN ACEASTA, CAUZEAZĂ O VĂTĂMARE INTERESELOR PRIVATE ALE UNEI PERSOANE (FIZICE SAU JURIDICE DE DREPT PRIVAT – INCLUSIV STATULUI, ATUNCI CÂND ACESTA INTRĂ ÎN RELAŢII DE DREPT PRIVAT, CUM AR FI RELAŢII COMERCIALE) NU REPREZINTĂ UN ABUZ ÎN SERVICIU (SAU O OMISIUNE FRAUDULOASĂ, O NEGLIJENŢĂ ÎN SERVICIU) . DACĂ FAPTA PRIVEŞTE O AUTORITATE PUBLICĂ, O INSTITUŢIE PUBLICĂ, O PERSOANĂ JURIDICĂ DE INTERES PUBLIC, UN SERVICIU PUBLIC, PRECUM ŞI O ACTIVITATE PRIVATĂ, DAR DE UTILITATE PUBLICĂ (DE EXEMPLU, O ACTIVITATE BANCARĂ) SAU DE UZ PUBLIC VOM FI ÎN FAŢA UNUI ABUZ ÎN SERICIU. Dacă există o ilegalitate, ea aparține tuturor persoanelor implicate în luarea unei decizii administative privind proprietatea – dacă considerăm hotărârea ca fiind ilegală. Nu există nici o explicație pentru trimiterea în judecată numai a unor anumite persoane. Teoretic, toți care au propus, avizat sau hotărât sunt infractori, relativ la infracțiunea de abuz. Complicitatea implică existenţa unor acte de executare a unei infracţiuni săvârşită de către o altă persoană, la care se aduce o contribuţie prin acte exterioare acţiunii incriminate. […]