ARTICOLUL 13 2 din Legea nr.78/2000

Nu există, practic, nici un fel de justificare pentru a permite în continuare declanşarea din oficiu a acţiunii penale în cazul vătămării unor interese private,. Nici statul şi nici altă per¬soană nu trebuie să se substituie persoanei vătămate prin exercitarea abuzivă a unor atribuţii de serviciu. De asemenea, în aceste situaţii este firesc ca nedepunerea unei plângeri prealabile să împiedice declanşarea acţiunii penale, iar retragerea acesteia să atragă încetarea acţiunii. Declanşarea din oficiu a acţiunii penale în cazurile evocate lasă loc abuzului. Incriminarea conflictului de interese în mediul privat reprezintă o încălcare nejustificată a libertății economice și a dreptului la muncă al persoanelor care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, drepturi fundamentale prevăzute la art.41 alin.(1) și art.45 din Constituție. [...]

LUARE DE MITĂ, ACT DETERMINAT, FOLOASE NECUVENITE, CARACTER DE RETRIBUŢIE

Elementul material al infracţiunii de luare de mită poate consta fie într-o acţiune (pretindere, primire sau acceptarea promisiunii), fie într-o inacţiune (nerespingerea promisiunii), cerinţa esenţială fiind însă ca banii sau celelalte foloase[2] pretinse, primite ori promise să aibă un caracter de retribuţie, adică să constituie plata sau răsplata obținute în vederea efectuării de către funcţionar a unui act determinat, arătat în mod explicit de către mituitor. În acest context, prima instanţă a apreciat că nu doar actul privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau actul contrar acestor îndatoriri trebuie să fie determinat de către mituitor, ci şi plata oferită, primită sau făgăduită funcţionarului. Aceasta, pentru că stabilirea caracterului de retribuţie a banilor sau foloaselor presupune existenţa unei anumite proporţii între, pe de o parte, actul privitor la atribuţiile de serviciu, respectiv, contrar acestora şi , pe de altă parte, răsplată, în raport de care se poate aprecia dacă, din punct de vedere subiectiv, funcţionarul a conștientizat sau nu că primeşte sau acceptă promisiunea unei retribuţii. Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Completului de 5 judecători , dosarul nr. 8948/1/2011 , decizia penală nr. 448 din 19 decembrie 2011 (inculpaţi Pacuraru Nicolae Paul Anton, Morega Dan Ilie, nepublicată). [...]