Un prag valoric al pagubei, o anumită intensitate a vătămării – abuzul în serviciu

Înalta Curte reține că DECIZIA nr.405 nu este una de constatare a neconstituționalității textului incriminator, ci una „interpretativă”. [...]

ABUZ ÎN SERVICIU. PERSOANA JURIDICĂ. PARTICIPAȚIE

Evoluția oscilantă a jurisprudenței nu se datorează (fluctuației sau insuficiențelor) legislației. Trăsăturile generale , elementele constitutive ale infracțiunilor trebuie probate în mod punctual de către organele de urmărire penală. Putem observa că sursa prejudicierii unor importante patrimonii corporatiste provine din lipsa auditului, a insuficienței controlului superior, cu rol preventiv, efectuat la timp și cu strictețe; nu e de vină, mai întâi, cel care fraudează, ci acela care tolerează încălcarea iresponsabilă a legii, de la orice nivel. [...]

Consecinţe deosebit de grave

Este în afara oricărui dubiu că, în condiţiile unei creşteri continue a inflaţiei, limita de 50.000.000 lei prevăzută la art. 146 din Codul penal, care determină înţelesul agravantei „consecinţe deosebit de grave”, nu mai reprezintă o valoare constantă faţă de care se impune un regim sancţionator mai sever. Însă modificarea conţinutului unei norme juridice, [...]