CONFISCAREA EXTINSĂ

Orice act sau fapt juridic este licit până la dovada contrară, impunând, în ce priveşte averea unei persoane, ca dobândirea ilicită a acesteia să fie dovedită. Securitatea juridică a dreptului de proprietate asupra bunurilor ce alcătuiesc averea unei persoane este indisolubil legată de prezumţia dobândirii licite a averii. Aceasta constituie una dintre garanţiile constituţionale ale dreptului de proprietate, în concordanţă cu prevederile alin. (1) al art. 41 din Constituţie, conform cărora dreptul de proprietate este garantat. Normele europene au impus statelor membre să permită confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor „ca urmare a pronunțării unei condamnări definitive”. Confiscarea poate opera doar în cadrul unei proceduri penale, în fața oricărei instanțe penale competente, față de o persoană condamnată – sub orice formă de participare. În absenţa unei astfel de prezumţii, deţinătorul unui bun ar fi supus unei insecurităţi continue. [...]