Curtea Constituțională Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi constată că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.. [...]
Săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor în condiţiile provocării nu exclude obligarea făptuitorului la plata unor daune morale; culpa comună a victimei va fi luată în considerare numai la stabilirea întinderii despăgubirilor pentru daune morale, după aceleaşi reguli ca şi la stabilirea întinderii reparaţiilor pentru pagube materiale. [...]
Prin lege este reglementată procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Curtea Constituțională constată că nu este vorba de limitarea, [...]
La 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat și proclamat Declarația universala a drepturilor omului. După acest act istoric, Adunarea Generala a recomandat statelor membre sa nu precupețească nici unul din mijloacele care le stau la dispoziție pentru a publica în mod solemn textul Declarației și “pentru a face astfel ca el sa fie distribuit, afișat, citit și comentat, în principal în scoli și în alte instituții de învățământ, indiferent de statutul politic al țărilor sau teritoriilor”. Continue reading PREZUMȚIA DE NEVINOVĂȚIE
Curtea a examinat în numeroase rânduri cauze ce ridicau probleme similare celor din cauza de faţă şi a constatat o încălcare a “termenului rezonabil“, ţinând cont de criteriile desprinse din jurisprudenţa sa bine stabilită în materie (a se vedea, printre multe altele, Frydlender împotriva Franţei [GC], nr. 30.979/96, §§ 43-45, CEDO 2000-VII, şi Gorou împotriva Greciei (nr. 2) [GC], nr. 12.686/03, §§ 24 şi 46, 20 martie 2009). Continue reading DESPĂGUBIRI , DETENŢIE ILEGALĂ, TRIMITEREA CAUZEI SPRE REJUDECARE
VÂNZAREA DE CĂTRE STAT A BUNULUI ALTCUIVA CĂTRE TERŢI, CHIAR DACĂ ESTE ANTERIOARĂ CONFIRMĂRII DEFINITIVE ÎN JUSTIŢIE A DREPTULUI DE PROPRIETATE AL ALTCUIVA ŞI CHIAR DACĂ TERŢII ERAU DE BUNĂ-CREDINŢĂ, REPREZINTĂ O PRIVARE DE BUNURI. DECRETUL NR. 223/1974 Continue reading NAŢIONALIZARE. FONDUL PROPRIETATEA. VÂNZAREA DE CĂTRE STAT A BUNULUI ALTCUIVA CĂTRE TERŢI. ÎNTÂRZIERE ÎN ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR. CONFISCARE. O PRIVARE DE BUNURI