CONFISCAREA EXTINSĂ

Orice act sau fapt juridic este licit până la dovada contrară, impunând, în ce priveşte averea unei persoane, ca dobândirea ilicită a acesteia să fie dovedită. Securitatea juridică a dreptului de proprietate asupra bunurilor ce alcătuiesc averea unei persoane este indisolubil legată de prezumţia dobândirii licite a averii. Aceasta constituie una dintre garanţiile constituţionale ale dreptului de proprietate, în concordanţă cu prevederile alin. (1) al art. 41 din Constituţie, conform cărora dreptul de proprietate este garantat. Normele europene au impus statelor membre să permită confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor „ca urmare a pronunțării unei condamnări definitive”. Confiscarea poate opera doar în cadrul unei proceduri penale, în fața oricărei instanțe penale competente, față de o persoană condamnată – sub orice formă de participare. În absenţa unei astfel de prezumţii, deţinătorul unui bun ar fi supus unei insecurităţi continue. [...]

AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR

Statul nostru trebuie să garanteze prin măsuri legale şi administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situaţie similară celei a reclamantelor, ţinând cont de principiile enunţate în jurisprudenţa Curţii cu privire la aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 . Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, şi prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, care să poată menţine un just echilibru între diferitele interese în cauză. În ideea ca sistemul de restituire trebuie să devină mai eficient, în şedinţa comună din data de 17 mai 2013, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. [...]

DREPTUL DE PROPRIETATE . PROTECŢIA SOCIALĂ A CHIRIAŞILOR

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 18 mai 2010 a fost publicată Hotărârea din 7 februarie 2008, definitivă la 7 mai 2008,   pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului   în Cauza Arsenovici împotriva României (Cererea nr. 77.210/01).  Curtea a constatat că o ingerinţă a autorităţii publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor trebuie să fie legală. Ingerinţa în dreptul de proprietate trebuie nu numai să urmărească un “scop legitim”, conform cu “interesul general”, ci şi să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit, prin orice măsură aplicată de stat, inclusiv măsurile menite să reglementeze folosinţa bunurilor unui individ.  Legea nr. 17/1994 era lipsită de precizie, ea nu prevedea nicio procedură prin care foştii proprietari, cărora li s-au restituit bunurile naţionalizate după intrarea în vigoare a legii, puteau încheia contracte de închiriere în scop locativ cu foştii chiriaşi ai statului şi nici nu conţinea vreo sancţiune în caz de refuz al acestora din urmă de a-i recunoaşte ca proprietari şi de a încheia contracte de închiriere.  Autorităţile erau obligate să pună la punct proceduri sau mecanisme legislative previzibile şi coerente, prevăzând anumite garanţii pentru ca punerea lor în aplicare şi incidenţa lor asupra dreptului de proprietate al locatorului să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile .  Legea nr. 17/1994 nu numai că a prelungit cu 5 ani contractele de închiriere ale vechilor chiriaşi, dar a şi menţinut în această perioadă aceleaşi condiţii contractuale fixate prin legea nr. 5/1973, inclusiv baremul de calcul al chiriei, fără a ţine cont de inflaţia puternică pe care o cunoştea ţara .  Restricţiile suferite de reclamantă timp de mai mulţi ani în ceea ce priveşte folosinţa apartamentului său, şi în special imposibilitatea în care s-a aflat de a-i obliga pe ocupanţii acestuia să îi plătească o chirie din cauza prevederilor defectuoase şi a lacunelor constatate în legea nr. 17/1994 şi în O.U.G. nr. 40/1999, nu au menţinut un just echilibru între protecţia dreptului individului la respectarea bunurilor sale şi cerinţele interesului general. Continue reading DREPTUL DE PROPRIETATE . PROTECŢIA SOCIALĂ A CHIRIAŞILOR